14,807 matches
-
puțini iluștri oameni de știință, care, ajungând la limitele posibilității de a cunoaște, nu au proiectat această limită spre un viitor al cercetării sau către imperfecțiunea aparatelor care ne stau la Îndemână, ci fiecare În felul său a căzut În genunchi În acea cămară a ultimei lor intimități și a mărturisit Limita - cea care e legată, infinit, de propria-ne fire. Și nu spre „nefericirea” și „umilința” noastră, ci... pentru... neînțelegerea noastră; dar nu cea orbecăitoare, cotidiană și trecătoare, ci spre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mare faimă în timp ce confrații mei mult mai cuminți vor pluti în derivă pe site-uri de genul Ce s-a mai întâmplat cu ei? Astăzi aveam de gând să inventariez toate „rănile“ sexuale pe care urma să le îndure Mike: genunchi juliți de covor pe genunchi spatele zgârâiat până la sânge, intense crampe musculare, ruptură de testicule, urme de supt pe testicule, vase de sânge rupte, vânătăi datorate suptului excesiv, fractură a penisului („S-a auzit un pocnet, urmat de o durere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mult mai cuminți vor pluti în derivă pe site-uri de genul Ce s-a mai întâmplat cu ei? Astăzi aveam de gând să inventariez toate „rănile“ sexuale pe care urma să le îndure Mike: genunchi juliți de covor pe genunchi spatele zgârâiat până la sânge, intense crampe musculare, ruptură de testicule, urme de supt pe testicule, vase de sânge rupte, vânătăi datorate suptului excesiv, fractură a penisului („S-a auzit un pocnet, urmat de o durere insuportabilă, dar Tandra împachetă niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
căsătorit... - De numai trei luni! am scâncit eu. - Bret... M-am lipit din nou de ea, îngropându-mi fața în gâtul ei. - Bărbații căsătoriți trăiesc mai mult. - Nu există nici un studiu care să susțină superioritatea căsătoriei. M-am lăsat în genunchi până am ajuns să mă uit între pulpele ei desfăcute. I-am băgat mâna pe sub rochie, simțindu-i inelul buricului în mijlocul stomacului catifelat, bronzat. Mâna mi-a alunecat mai jos, în jurul coapselor. Mica adâncitură de la baza coloanei, chiar deasupra fundului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mea să afle asta, nu încă. Nu. Nu vreau să discut asta cu ea. Nu e nevoie s-o speriem. Hm, dar vă voi înștiința cât mai curând despre posibilele servicii de protecție ale poliției... Mă ridicasem în picioare, iar genunchii îmi tremurau... și chiar nu mă simt foarte...hm, îmi pare rău, chiar nu mă simt bine. Camera era inundată de disperare, torente de disperare. Știam deja, pe jumătate beat de la votcă, trezindu-mă într-un ritm rapid, că detectivul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urechi și involuntar am început să lovesc cu piciorul în podea. Aparatul se opri când ajunse sus. Îl urmări pe tatăl meu intrând în baie, un perimetru spațios de marmură inundat de lumină. De-acum plângeam furibund, lovindu-mă peste genunchi în timp ce priveam, hipnotizat fără scăpare. - Ce se-ntâmplă? gemeam întruna. După care aparatul traversă holul și se opri din nou. Manifesta o certă răbdare înnebunitoare. Tata își privea chipul tras în oglindă. Apoi aparatul se apropie încet-încet de el. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mele, iar această nouă expresie era într-un contrast atât de flagrant cu asprimea care o desfigurase înainte ca nemișcarea să pună stăpânire pe încăpere, transportând-o într-un alt loc. Era paralizată, transpusă de ceea ce recunoscusem. Am rămas în genunchi, mâinile noastre înlănțuite. Ne trăgeam unul pe celălalt înăuntru. Un moment firav de contra-viziune, spre confort. De parcă ar fi trebuit să traversezi o lume ca să ajungi acolo. Ceva s-a descătușat în mine, iar privirea ei de remușcare sugera un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici săptămâna asta? întrebă Jayne. Era ca și cum implorarea mea din adâncul inimii - în genunchi, cu capul plecat - din cabinetul doctoriței Faheida se evaporase din memorie. Apoi m-am gândit: în timpul acelui discurs pasional te gândeai doar la tine? - Ce vrei să spui? Unde altundeva aș vrea să fiu? - Mă gândeam că ți-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
descifrarea inițială a site-ului) și dezinvoltura firească a conversației lor trebuia să fie un semn liniștitor, că nu era vorba de cine știe ce, doar de o altă verificare de rutină. Dar Miller vorbea peste conversația lor - stăteam unul lângă celălalt, genunchii noștri presând generatorul - explicându-mi încotro îi mânase ultima oară vânătoarea de stafii, o locație greu accesibilă, unde congregaseră demonii și stafiile celor morți: un abator abandonat. Nu-mi păsa. Vroiam ca toată povestea asta să se termine cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să te Întreb ce mai este pe la noi prin grădină , după plecarea mea, cred că dezastru. De multe ori mă Întreb, cum vor apare acele vitrine din Muzeu, cu picioarele tăiate!? ... Oare nu va fi nevoie să pleci capul la genunchi ca să privești În ele!?... În curte s-a făcut ceva, sau cei de la Sfatul Popular au admirație pentru natură moartă?!?! Domnule Dimitriu, de felul meu sunt caustică și nu trebuie să iei chiar În serios cele ce-ți scriu, căci
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
găsit un loc mai potrivit pentru fotografiile mamei noastre. Este drept că spațiul este destul de restrâns și că sunt foarte multe exponate extrem de importante În muzeu, totuși cred că se putea găsi un loc mai sus, nu ca să stai În genunchi pentru a putea vedea fotografiile . Probabil și din acest motiv tov. ghidă a omis să ne spună câteva cuvinte despre activitatea artistică a Norei Marinescu. Vă rog să n-o luați drept reproș ceea ce vă scriu, ci ca o dorință
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
ocupă o porțiune dintr-o veche cramă de vin alb, care a fost transformată chiar înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Mauriac ședea rar la birou, de regulă își făcea loc la un colț de șemineu, unde scria pe genunchi. Pe masa rotundă din centrul odăii am zărit două cărți: Jules Verne, L’ Ile mistérieuse (o ediție Hetzel), și un volum Pascal din seria Pléiade - doi autori favoriți ai proprietarului de la Malagar, puși unul lângă altul pentru a sublinia, probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rugbist, Giorgi Achwlediani. În grupuri mai mici, cei care aleargă pe patine cu rotile, echipați uniform: șorturi negre, tricouri de culoare roșie, cotiere și genunchere din piele neagră. Muzică, accente arabe. Câțiva tineri așezați pe bordură, cu bărbia rezemată pe genunchi, nemișcați și cu privirea absentă. Cred că sunt drogați. „Peisajul” îmi displace profund și caut pe hartă o gură de metrou situată în apropiere, pe unde să dispar. Cât cercetez harta, se apropie de noi un individ cu tenul tăbăcit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Andrei Bodiu îmi spun mai târziu că ziarista i-a întrebat și ce părere au despre Rusia. O părere bună, desigur. Îl surprind pe Fatos Kongoli, albanezul de 60 de ani, într-un număr neconvențional-erotic pe stradă: se lasă în genunchi pe trotuarul din fața hotelului și își sărută pe buric prietena rusă, care executase un mostik drujbî („pod al prieteniei“), curbându-se pe spate, mai ceva ca o gimnastă pe bârnă, pentru a atinge asfaltul cu vârfurile degetelor... VITALIE CIOBANU: Seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trecând de pe o gură pe alta, ca un râu nevăzut, deoarece ele nu există”.Ă Ceea ce nu e fără de margini este, pretutindeni călătorește, pete mari întâlnind cărora Timp le spun. Ceea ce nu e pretutindenea este, picioarele mi le soarbe până la genunchi, colțul inimii mi-l izbește, pe gură îmi dansează. Ceea ce nu e fără Timp este, ca amintirea. E asemenea văzului mâinilor, asemenea auzului ochilor. ... Ieși din cort, prietene, să stăm față în față, privindu-ne, să tăcem împreună, mereu întrebându
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Timpul și reveriile noastre și-au făcut apoi treaba lor de prestidigitatori. Așa cum saboții Cenușăresei s-au preschimbat în conduri de cleștar, sandalele cu curele ale apostolului s-au preschimbat în papucii brodați ai papei, pânza de sac găurită în dreptul genunchilor s-a transformat în tunică somptuoasă cusută cu fir de argint, iar jocul fastuos al culorilor liturgice alb, roșu, verde, violet, negru escamotează lâna cenușie a pescarului cu plasa lui de formă conică. Sfidând legile echilibrului, o intimidantă și uneori
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
betylilor noștri, pietre sacre căzute din cer și din care nu găsim nicio urmă la creștinii pretinși idolatri. N-ar fi mai bine să pactizăm dintru început cu materia, pentru a nu ajunge, într-o bună zi, să cădem în genunchi în fața vreunui menhir? A te pune de acord cu Imaginea, ca și cu Locul, nu-i, fără îndoială, decât un semi-rău, care te ferește de un mai-rău. Isus n-avea nicio piatră pe care să-și pună capul, dar era
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pelerin cu aspectul intimidant, maiestuos și rustic al personajelor din catehism: căsuțe de cărămidă arsă cu șarpanta din lemn, acoperiș plat de argilă năpădit de verdeață, băncuța înzidită în perete, apostoli în ținuta tradițională (barbă scurtă, tunică de lână până la genunchi, sandale cu curele). Fără a mă fi așteptat să întâlnesc vreo sosie a lui Simon Petru, curățindu-și năvoadele în josul drumului, și nici vreun paralitic dornic să se vindece căzând de pe un acoperiș, puteam cel puțin spera să zăresc o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care m-a scăpat de o pneumonie, căci trecusem Siretul înnot în Mercurea Paștelor la 25 Mart). Bucuria bătrânului. etc. Cum moare însfârșit bunicul. Cum o fetiță din neamul nostru, pe care bunicul a jucat-o de multe ori pe genunchi, numai de 4 ani, se află de față și întreabă ce are bunicul, cu un glăsușor argintiu așa de dulce, așa de frumos! Sătenii: moș-Vasile Bujor și alții. Moare în casa veche, cu ferestrele deschise. Pe masă un buchet de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
s-a dus în ciobănie ș-apoi s-a întors cu obiceiuri de cioban, tohoarcă și bucium. MOȘ-BREBU7 1. Mă întâlnesc cu el dimineața la iaz. Nu trage peștele și stăm de vorbă. Despre întâmplarea cu baba care secera în genunchi. Despre viața lui: e dascăl, cântăreț la o biserică, face versuri, a citit literatură populară, știe pe Alisandru Machedon și Isopia etc. 2. Despre femeia îndrăgită de toți povestită de dr. K.8 3. Despre spânzurarea unei femei sub dealul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
le înfățișează așa cum ar fi trebuit să le îndeplinească. Dar cu vremea rușinea piere și obiceiul rămâne. 1. ISTORIA DE LA PODUL DUMBRĂVIȚEI 2. Istoria din drumul Hârlăului, cu armeanul cel speriat. "Mergând spre Hârlău." Și cu bătrâna care secera în genunchi. Cineva nu cunoaște pe Herbert Spencer; bine, nu cunoaște. Dar unii cunosc toată filosofia contemporană, știu ce-a spus Schopenhauer și Spencer etc., însă nu știu ce e aceia un botgros, ori un cintez. Mai mult nu știu aceștia din urmă. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
filosofia contemporană, știu ce-a spus Schopenhauer și Spencer etc., însă nu știu ce e aceia un botgros, ori un cintez. Mai mult nu știu aceștia din urmă. La pod la Dumbrăvița moartea unui Țigan Mergând spre Hârlău Bătrâna care seceră în genunchi și armeanul speriat. În prundurile Moldovei Povestea cu Baciu. Calicul Chichiuță. Chichiuță cu căluțul lui. Istoria lui Iancu cu Sandu vizitiul cel voinic. Adaos, romanul pe care mi-l închipuiam acu doi ani cu Iancu Dorojan. Deci un tânăr care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nimic, pe când soția nu demonstrează nimic și face totul. Dumas-fils. Adesea, în fața oamenilor, jucăm valsul, pe când în inima noastră răsună marșul funebru! Ibsen. Din Omul de geniu de Lombroso. Geniul, această unică putere omenească înaintea căreia poți să-ți pleci genunchii fără rușine, a fost clasat, de cătră mai mulți psihiatri, alături cu crima, printre formele teratologice ale spiritului omenesc, printre varietățile nebuniei... Aristot marele străbun al filosofilor noștri, și din nenorocire încă maestrul lor remarca deja că subt accesul congestiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și un student din Germania) spun că n-au voit să lupte împotriva Românilor, că Danev e cel mai urât om din Bulgaria etc. Femeile de prin sate, bucuroase de întoarcerea unora dintre copiii și bărbații lor, au căzut în genunchi și au sărutat mâna generalului; iar în sat la Peserevo ieșeau femeile la porți în calea soldaților cu căldări de apă. În general, vremea e caldă și frumoasă; trecem printr-o regiune de dealuri cu sate mari. Capre și oi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
uitate. Măi Codrene, măi Codrene Te cunoști după sprâncene Că iești făcător de rele. Jocu-n bumbi. Cum aveam câteva mii de bumbi. Odată după ce am pierdut tot ce aveam la mine, am venit la comoară să mă aprovizionez; și, în genunchi cu lacrimi, am rugat pe Dumnezeu să mă facă să câștig ce-am pierdut și ce aveau ceilalți. Ceiace s-a întâmplat. Într-o excursie, am fost tovarăș cu niște cucoane, care se socoteau fericite dacă găseau de cumpărat, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]