12,570 matches
-
muntele Circeo (grota Guattari) și cele douăsprezece calote craniene de la Ngandong (Java), a căror stare la momentul descoperirii dovedeau acțiunea carnivorelor și a animalelor necrofage. Celxe "Cel" puțin În privința paleoliticului timpuriu, presupunerea unui cult al craniilor nu a rezistat criticii arheologice. 7. PRIMELE URME: MISTERUL ȘI CURIOZITATEATC "7. PRIMELE URME \: MISTERUL ȘI CURIOZITATEA" Așadar, primele urme ale actelor rituale se concentrează mai ales În lumea musteriană eurasiatică. Aceasta ne pune În fața unor practici funerare repetitive (rituri), care cuprind adesea gesturi ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
intermitente În liniile deja cunoscute, cu o multitudine de inovații mărunte regionale și locale. În același timp, asistăm chiar la explozia unui fapt cultural, care continuă, pe bună dreptate, să uimească și care creează impresia, oarecum falsă, a unei documentări arheologice mult mai bogate, mai exemplificatoare și mai precise. Acest fapt cultural este „arta”. Sau, Într-un termen de preferat, fiind mai cuprinzător și mai neutru, grafismul: a trasa semne, a realiza imagini. Un comportament grafic dezvoltat În momentele de repaus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o execuție În Întregime programată. Această ipoteză constituie ceea ce numim „un mare sistem”, primul și cel mai vechi din seria de trei despre care vom vorbi (celelalte două se referă la societăți postpaleolitice). Este vorba În toate cazurile despre teorii arheologice bine articulate, ambițioase, bazate pe o mare cantitate de date, cu ajutorul cărora cercetătorii moderni au considerat, până acum, că vor putea descrie, În mod organic, amplu și durabil, sistemele religioase ale populațiilor și epocii preistorice. Nici un „mare sistem” nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
omogenă, care cuprinde Eurasia occidentală, cu posibile răsfrângeri În Africa de Nord și Siberia. (Începând din paleoliticul târziu, fracționările sunt destul de asemănătoare cu cele care vor rezista până În 1492 d.Hr., motiv pentru care este bine să descriem separat ariile culturale identificate arheologic.) În această arie vastă, o serie de manifestări iconografice și non-iconografice permite adunarea Într-un context a manifestărilor religioase care devin mai clare. După cum am arătat deja, se observă o dezvoltare Însemnată a unor obișnuințe din paleoliticul timpuriu: folosirea pigmenților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tenebre și ai „ritualului reprezentării” au introdus uneori, cu siguranță, În peșteri tineri și au Îndeplinit acolo rituri de inițiere sau de magie, În grupuri foarte mici. Din păcate, magia, instrument folosit pentru obținerea unui efect, este dificil de dovedit arheologic. Ritul consta adesea În respectarea formelor naturii: natura este vie și conține deja imaginea (animalul, gestul semnificativ), iar omul nu trebuie decât să-l „scoată” - din os, din piatră, din stâncile rotunjite. Unii susțin că Însuși grafismul a apărut În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
crescânde a rangului atribuit unor indivizi. Se va vedea ulterior că unele aspecte ale acestei tradiții vor trece aproape neschimbate În neolitic. O importantă descoperire aruncă lumină asupra unei societăți Învecinate cu India nordică (Kenoyer et al., 1983). Un „vestigiu arheologic ezoteric” din tabăra de la Baghor-1, pe care Îl putem considera altar, demonstrează că oamenii din epipaleolitic din jurul anului 9 000 Î.Hr. venerau deja principiul feminin al universului, așa cum triburile locale au continuat să o facă până În zilele noastre, numindu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărora tradiția religioasă descrisă mai sus vine În contact cu alte lumi conceptuale, acestea fiind uneori asemănătoare (Anatolia, Orientul Apropiat, Mediterana), alteori diferite (Europa occidentală și nordică). Desigur, expresia „arie laterală” este modernă și arbitrară atunci când se referă la vizibilitatea arheologică a unui fenomen anume: Înseamnă o identitate diferită, nu subordonare, sărăcie sau stagnare. Este mai ales cazul Maltei, al Sardiniei și al Alpilor, trei tipuri diferite de „insule” În care amprenta ideologică a Europei arhaice se simte filtrată sau e
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest volum). Se știe că noțiunea de „indo-european” se referă la un grup de limbi, asimilat apoi, mai mult sau mai puțin fondat, unei entități sociologice și teologice. Conform cercetătorilor care au Încercat să identifice această entitate cu unele „culturi” arheologice, fenomenul expansiunii indo-europene ar fi Început, ipotetic, cu neoliticul timpuriu sau cu perioada calcoliticului, plecându-se În ambele cazuri de la o posibilă țară-mamă caucaziano-pontică. Urmându-l pe Georges Dumézil, există tendința de a asocia limba cu gândirea și de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau apariția unor hibrizi rezultați din sincretismul cu noua ideologie a puterii și a cosmosului. Alți cercetători consideră că s-au Îmbinat doar ideile, religia, Înainte de toate, asemenea unei „evanghelii” ante litteram. Un astfel de fenomen a avut diferite reflectări arheologice, printre care apariția importantă a monumentelor gravate sau a statuilor-menhir, concentrate În Rusia meridională, În Alpi și În nordul Mării Tireniene. Urmând reconstrucția lui Gimbutas, s-a propus chiar ca statuile-menhir să fie considerate cele mai vechi semne ale religiei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
egiptenii o numesc maatxe "maat" (J. Assmann,1989), personificată, de asemenea, Într-o zeiță; maat este ceea ce regele trebuie să ofere zeilor ca ofrandă perfectă. 2. EPOCA ARHAICĂTC "2. EPOCA ARHAICĂ" Singura mărturie din epoca străveche este reprezentată de vestigiile arheologice, dacă nu se dorește - oarecum arbitrar - să se descopere În acea perioadă unele concepte și mituri cunoscute În vremuri mai târzii. Este vorba În special despre obiectele din morminte care pun În evidență credințe funerare destul de semnificative: proviziile puse În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este Însă cu siguranță obiectul de cult celebrat aici. În aceste temple este bine delimitat spațiul rezervat pregătirii ofrandelor (adevărate măcelării În aer liber), cel consacrat oferirii propriu-zise și spațiul destinat adunărilor festive și celebrărilor. Destinațiile spațiilor reies din observațiile arheologice, dar și din reprezentările care acoperă pereții accesibili. Unele dintre ele ilustrează Însuflețirea vitală a naturii, rodul intervenției soarelui În lumea plantelor și a animalelor: este vorba despre așa-zisele „Săli ale Anotimpurilor”2, ce conțin splendide reprezentări ale vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adresate divinității (o va face mai târziu), dar care se prezintă În fața divinității personal, nu printr-un intermediar ales dintre oficialitățile templului. Un alt exemplu tipic pentru acest raport mai direct cu lumea divină a fost descoperit Într-un sit arheologic: necropola din Abydos 1. Aceasta este cetatea unde am văzut că erau Îngropați primii regi ai epocii istorice, lângă sanctuarul zeului Khentamentiuxe "Khentamentyu": „Celxe "Cel"-care-stăpânește-peste-Apuseni” (adică peste morții care apun Împreună cu soarele). Acest zeu tipic funerar identificat uneori cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ști să-i cuprindă (și să-i niveleze) Într-un viitor veșnic. 10. TEMPLUL ȘI PREOȚIITC "10. TEMPLUL ȘI PREOȚII" În această perioadă templele dau totuși mărturie despre o religie colectivă. Tocmai din această epocă ne-a parvenit o experiență arheologică excepțională: un exemplu de supraviețuire și reconstrucție, identificabil datorită temeliei de sub renovările ulterioare. Spre deosebire de religia privată, construirea unui templu este un lucru care privește statul - adică pe rege. Ne-a rămas un singur document În această privință: un text În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
austriece 2 din ultimii ani au clarificat poziția orașului Avari care a fost centrul puterii În perioada hicsoșilor, plasându-l În Deltă, la Qantir, și nu la Tani cum se obișnuia. Sediul acestor străini este caracterizat din punct de vedere arheologic de prezența și folosirea unor materiale asemănătoare cu cele din Siria și diferite de cele din Egipt, iar printre altele au apărut și locuri de cult de tip asiatic. Unele dintre numele acestor regi sunt compuse cu nume ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
felul În care și-a trăit religia. Am văzut cum regii din dinastia a XVIII-a și din dinastiile imediat următoare au ales un tip de mormânt săpat În muntele teban - naiurile grecilor, Valea Regilor, În limbajul nostru turistic și arheologic. Pregătirea acestor morminte presupune prezența În apropiere a unui grup de muncitori, sculptori, pictori, scribi Împreună cu personalul lor organizator și serviciile lor (grădinari, pescari, sacagii ș.a.m.d.). Este o localitate În deșert, oarecum ascunsă, care a avut o viață
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru prima dată scrierea, ducând civilizația umană În pragul „epocii istorice”. Perioada calcolitică mesopotamiană se Împarte În cinci etape, care au luat numele localităților În care a fost descoperită pentru prima oară o anumită formă din cultura calcolitică (În urma săpăturilor arheologice ulterioare, a fost descoperită aceeași facies culturală și În alte localități: din acest motiv, este folosit Întotdeauna toponimul primei descoperiri). Cele cinci etape calcolitice mesopotamiene se disting Între ele din punctul de vedere al expresiilor religioase. A. Etapa ¸ass¿na
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din acest motiv, este folosit Întotdeauna toponimul primei descoperiri). Cele cinci etape calcolitice mesopotamiene se disting Între ele din punctul de vedere al expresiilor religioase. A. Etapa ¸ass¿na și Samarra (cca 5 500-5 000 Î.Hr.) Cele două localități arheologice se găsesc aproape de Tigru, În viitoarea regiune asiriană. Cultura lor a fost identificată și În alte situri mesopotamiene. Înhumările cu obiecte funerare sunt dovada credinței Într-o viață de dincolo. B. Etapa Tell ¸alaf (cca 5 100-4 500 Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tocmai pentru aceasta a fost creat? 3. Antropomorfismul, simboluri și statui divinetc "3. Antropomorfismul, simboluri și statui divine" a) Antropomorfismul Mesopotamienii, la fel ca alte popoare, și-au creat despre zei o imagine preponderent antropomorfă, fapt ce rezultă din atestarea arheologică și epigrafică, cu un caracter preponderent mitologic. Zeii au trup, cap, membre, sentimente; mănâncă, beau, se Îmbracă, obosesc, dorm etc. Cultul divin este conceput În mod fundamental ca un serviciu pe care omul Îl aduce divinității pentru a-i satisface
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de rând. Mesopotamienii Își plângeau morții atât În privat cât și În public, recurgând la bocitori oficiali (bakûm). Mormintele (qabrum) erau mai mult sau mai puțin bogate, Îngrijite sau dotate cu diferite piese de mobilier, după cum au dovedit-o cercetările arheologice. Sunt celebre mormintele regale de la Ur (cca 2500 Î.Hr.), unde au fost găsite obiecte valoroase (vase de aur, bijuterii, harpe, țitere, diferite lucruri prețioase): din moment ce se credea că morții vor duce, chiar și după moarte, o viață potrivită cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
popoare, punând accentul pe religia lor - mai concret, pe panteonul acesteia, din cauza unei atestări precare - și pe influențele asupra sistemului religios mesopotamian. 1. Religia elamițilortc "1. Religia elamiților" a) Premisa istorică și culturală După cum s-a dovedit, În urma ultimelor cercetări arheologice și filologico-istorice1, Elamul antic, care astăzi iraniană, corespundea „țării din Anșan”, plasată pe platou: nu este fără semnificație faptul că logograma sumeriană care indica Elamul era n i m, adică „(a fi) Înalt, ridicat” și corespundea termenului akkadian elû(m
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1. INTRODUCERE" Peninsula anatoliană, care până la colonizarea greacă a constituit punctul esențial de legătură Între lumea mesopotamiană și cea egee, a cunoscut, Începând cu epoca neolitică, Înflorirea unor culturi diverse care au lăsat mărturii despre propriile lor credințe religioase. Atestarea arheologică și textuală, legată de o arie atât de vastă ca Anatolia și de o perioadă cuprinsă Între mileniile VI-I Î.Hr., nu este În mod cert una omogenă nici din punct de vedere calitativ, nici sub aspect cantitativ. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
perioadă cuprinsă Între mileniile VI-I Î.Hr., nu este În mod cert una omogenă nici din punct de vedere calitativ, nici sub aspect cantitativ. Într-adevăr, doar În cazul celui de-al II-lea mileniu Î.Hr., unde documentația arheologică mai bogată se unește cu descoperirea unor arhive textuale importante, asemenea celor de la Boghazköy, Kültepe, Mașat, Alișar și altele, care fiind recent descoperite, sunt Încă În studiu, avem posibilitatea de a descrie În mod exhaustiv o „istorie” a religiilor anatoliene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hatiți decât ceea ce a conservat În arhiva statului hitit. Și pentru religia hurriților sunt parțial valabile considerațiile expuse mai sus, deși În acest caz avem de-a face cu un popor a cărui prezență este atestată de izvoare epigrafice și arheologice, atât În Anatolia, cât și În Mesopotamia de Nord și În Siria, Într-o perioadă care se Întinde din a doua jumătate a mileniului al III-lea până la sfârșitul mileniului al II-lea Î.Hr. Mai mult, spre deosebire de populațiile amintite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de astăzi (ca, de pildă, câmpia Antiohiei). Regiunea despre care discutăm, care nu a fost niciodată uniformă din punct de vedere geo-climatic, a constituit de-a lungul istoriei sale leagănul unui mozaic de culturi. Din punct de vedere istoric și arheologic, premisele tratării unitare a unei astfel de regiuni au fost obținute de-a lungul timpului prin cercetări simțitoare; considerații analoage sunt valabile și pentru studiul manifestărilor religioase. Caracteristicile ce țin de forma regiunii, frământarea politică tradițională a acesteia, complexitatea situației
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tratare Își găsește locul În problematica religiilor preistorice. Având În vedere că obiectivul nostru constă În Încercarea de a aborda istoric diferitele fenomene religioase, doar prezența documentelor scrise ne pot ajuta să depășim nivelul simplei enumerări și descrieri a datelor arheologice sau al formulării unor ipoteze ce au În vedere concepții și rituri care, deși plauzibile, nu oferă decât elemente vag caracterizante. În ceea ce privește epocile atestate istoric, trebuie menționat că, alături de mici „Încălcări”, vor exista și unele omisiuni; om preciza totodată și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]