13,496 matches
-
de Bacaratc " Sinuciderea unui pahar de Bacara" Radu Petrescu a fost, „for better or for worse”, cum spun americanii, Întruparea literaturii Înseși. Ne-am Întâlnit prima dată la Brăila (În 1968, cred), la premiera piesei lui M.R. Paraschivescu, Asta-i ciudat, pusă În scenă de prietenii poetului, Ianis și Elena Veakis (văduva lui Lucrețiu Pătrășcanu). Debutasem deja, ca și Radu Petrescu, În minuscula revistă Povestea vorbii a lui MRP, care lansase În doar șase numere, Înainte de a fi suprimată, necunoscuți care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
adesea, În zilele următoare, la codificata epistolă care Îl evocase și invocase, la „singurătatea celor patru scânduri/ din palma plesnită peste obraz”. Trebuia Începută sărbătoarea cu ierburi amare, pentru „o altă alungare, o altă palmă” a cotidianului? „E obiceiul acestui ciudat teritoriu al sinelui/ să se-ngrijească de niciodată ultimul drum”, Îmi repeta Poeta. Niciodată ultimul, Într-adevăr, pentru cei aleși de destin. Nu, al Marianei Marin nu era ultimul. Zestrea ei nu ruginește. New York, ianuarie 2004 (Familia, nr. 4/2004
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nu-mi mai pese de nimic, să mă abandonez hazardului, ucigătorului „adevăr” văduvit de artă sau „pământului”, pur și simplu, cotidianului oarecare, indiferent la și străin de fantasmagoriile literaturii. În sfârșit, ultimul citat, din Kafka, o consemnare datată 27ianuarie 1922: „Ciudată, tainică, poate primejdioasă, mântuitoarea alinare a scrisului. Sari deodată din șirul asasinilor”. Cuvinte de-a dreptul provocatoare. Sperasem, cine știe, că următoarele propozițiuni ale citatului vor „tempera” sensul. Ar fi fost o prostie. „Sari deodată din șirul asasinilor” era o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mei urmăritori pașaportul? Ori compartimentul turistic nu știa de invitația de la Berlin și conta pe „rămânerea definitivă” În Occident a iritantului cuplu, ori existase comunicare Între compartimentele Securității, dar, conștienți că Tovarășa va tresări, scârbită, fie și doar la auzul ciudatului meu nume, polițiștii deciseseră o subtilă manevră de evitare a canalului „cultural”, aprobând, pur și simplu, pașaportul turistic, cu speranța că voi Înțelege, În sfârșit, semnificația gestului și nu voi mai cuteza să revin În scumpa noastră Patrie. Vestea anulării
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pentru cele două zile clujene, Universitatea Babeș-Bolyai nu Îmi lăsa nici un răgaz pentru Întâlniri personale, iar Liviu nu era, În mod paradoxal, inclus În convorbirile „oficiale”. L-am sunat din București de câteva ori, pentru a căuta un compromis pentru ciudata situație, dar nu l-am găsit. La Cluj, am aflat că Întâlnirea de la Asociația scriitorilor va fi condusă de Liviu Petrescu, secretarul secției. Ne-am Îmbrățișat afectuos, deși nu prea știam cum să tratăm, fiecare, meteorica mea vizită atât de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
direct. Vorbe, vorbe... ar trebui să repetăm, melancolic. Vorbele tipărite nu se mai pot, Însă, trata cu ușurință. Vorbele Își găsiseră, În cele din urmă, o cale mai durabilă de acces: tiparul. Da, profesorul Zaciu Îmi trimitea, din nou, știri ciudate. Într-un lung interviu publicat În Tribuna, nr. 13-16 din aprilie 2000, și intitulat „Despre «paradoxul american» și Mircea Eliade”, profesorul repetă povestea cu demonstrația, trecută acum, pentru beneficiul impreciziei, la plural („După moartea lui s-au Înregistrat manifestații agresive
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
vroia totuși să „scuipe În ciorba” din care mâncase!... Nici să renunțe la Idealul oricât de depărtat și oricât de manipulabil. Arthur Koestler - comunistul care a revelat printre primii ipocrizia și ororile stalinismului - povestește, În autobiografia sa, cred, o Întâmplare ciudată și grăitoare. În compartimentul trenului spre Londra intrase un aristocrat elegant și distins care, bucuros că nu se afla decât un alt călător, salutase, zâmbind, și Începuse să-și aranjeze bagajul, gata de o cordială conversație. Dintr-o dată, s-a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lui Mircea Eliade. Ceea ce nu s-a acceptat Însă nici până astăzi este că Norman Manea a făcut atunci un gest de curaj, util culturii și istoriei românești, un gest pentru care este și acum fie blamat, cu cele mai ciudate argumente, fie Îngropat sub o tăcere răuvoitoare”. Revista 22 a beneficiat mult de pe urma unui astfel de ghidaj echilibrat, receptiv la adevăr și deschis dialogului Între puncte de vedere diferite sau opuse, menținând tonalitatea dezbaterii principiale, obiective, atât de necesară Însănătoșirii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
atât de așteptat al cuiva care din altă parte aude strigătele tale”... Am Întârziat mult asupra acestor cuvinte. Le transcriu, la rându-mi, ca o confirmare și ca un răspuns. Anxios, ca un adolescent, am plonjat, dintr-o dată, În acel ciudat colț de lume unde a iubit și a ars Alejandra. Față de strategia trufașă și feroce pe care și-o exersa Secta Orbilor printre martirii deznădejdii și ai focului, printre mormintele statuare ale bulevardelor magnetice, Încifrata surdină bizantină a personajelor care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Le port cu mine, oriunde. Partir, c’est rester en même temps... Tocmai a ieșit pe poartă. Niciodată nu Închide poarta. Iese vioi, cum a intrat. Nu face niciodată gestul minim de a Împinge, ușor, cu umărul, poarta În urma sa. Ciudată neglijență la un om atât de corect și atent. L-am urmărit În toate zilele, Încordat să verific dacă nu cumva mă Înșel. Nu, nu mă Înșelam. Deschidea vioi poarta, intra În curte, străbătea fără grabă aleea pavată, intra În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a personalității sale au devenit evidente abia când ne-am desprins din grupul cu care luasem cina, pentru o scurtă plimbare În doi. Mi-a vorbit despre anii sub comunism, când trăia din traduceri, despre izolarea sa și ulterioară, despre ciudata senzație pe care a avut-o În ultima vreme că răul persistă, pentru că nu dispăruse, și revine. Mă auzeam pe mine Însumi și când mi-a spus că a ezitat să părăsească Ungaria din cauza limbii și am tresărit când, parcă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
-vă din hohote, nebuni!!! în râsul vostru negru Fierb clocote de sânge Din rânjetul satanicei furtuni. Pe cine-ați răstignit din nou, nebuni? Ce cântec sfânt în scrâșnet greu se frânge... O!... Dans în ritm macabru Apocaliptic ropot De prohodiri ciudate Cer negru Negru de clocot Ce-ntunecat se zbate Și Bate... Bate... Bate... Morți vii Stafii și câte-un înger mat Ce-a înghețat Plecat în veșnicii. Morți vii Stafii în urlete surpate de nebuni. O, Doamne, unde ești?! De ce
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cutremurătoare, a vieții unui criminal dirijat de partid și în acelaș timp o dovadă a metodei de dispariție a unor oameni considerați incomozi. Chiar în cursul monografiei de față, în afară de uciderea lui N. Petrașcu mai apar două cazuri de sinucideri ciudate. Un caz este a lui Eugen Florea un coleg de facultate și apoi de serviciu al doamnei Maria Brahonschi, relatat în prezenta monografie la pag. 427. Un alt caz este cel povestit de Luca Călvărăsan la pag 428 despre un
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pe coridor, și am privit în jur, dar nu mi-am dat seama unde eram. Tot ce știam era faptul că mă aflam în interiorul unei clădiri, dar atâta lucru putea să spună și un copil de școală primară. Un interior ciudat și o atmosferă apăsătoare. În jur, totul de bună calitate, fără nici un semn de uzură. La fel ca liftul. Pardoseala era acoperită cu marmură sclipitoare. Pereții erau crem, ca brioșele pe care le mâncam la micul dejun. De ambele părți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fi spus: „Da, știu“. Am simțit în nări un iz de apă de colonie cu care se dăduse probabil pe gât. Îmi mirosea a câmp de pepeni galbeni într-o dimineață de vară. Mirosul acela mi-a creat o stare ciudată. Era un fel de nostalgie sau, mai bine zis, un amalgam de sentimente pe care îmi era greu să le definesc. Sau mai degrabă două feluri de amintiri, incompatibile practic, dar legate printr-un fir nevăzut, într-un ungher neștiut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Pe lângă datoria de a descuia și a încuia Poarta, Paznicul mai trebuia să își ascută uneltele. În gheretă se aflau tot felul de obiecte - securi, tesle, cuțite - și el își petrecea fiecare clipă liberă ascuțindu-le. Acestea căpătau o strălucire ciudată, de gheață. Nu era o strălucire exterioară, ci venea parcă de undeva din interiorul obiectelor. Sau cel puțin așa mi se părea mie. Ori de câte ori mă uitam la tăișul lor, Paznicul zâmbea satisfăcut și mă urmărea atent cu privirea. — Ai grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a pus-o pe masă și a turnat ulei în ea. A aprins un chibrit și i-a dat foc. A întins mâna după un cuțit plat, ca acelea folosite pentru a unge pâinea cu unt. Avea o formă cam ciudată. I-a ținut vârful în flacără vreo zece minute, apoi a stins focul și l-a lăsat să se răcească. Îți fac un semn cu ăsta. Să nu-ți fie frică. Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
viața soției și a copiilor. — De asta ai divorțat? — Nu, eu m-am făcut Computator după ce-am divorțat. Așa că nu e nici o legătură între familie și meserie în cazul meu. — Scuză-mă că-ți pun tot felul de întrebări ciudate, dar ești primul Computator cu care am de-a face și vreau să aflu o mulțime de lucruri. Nu-i nimic, nu mă deranjează. — Am auzit că cei care se ocupă de computări și permutări simt nevoia să se relaxeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
învăluit în cea mai profundă tăcere. Semăna cu neantul însuși. Tăcerea aceea stranie nu venea din afară, ci părea că izvorăște de undeva dinăuntru și iese la suprafață asemenea fumului ce fusese închis o vreme. Oricum, era o tăcere tare ciudată. Senzația pe care mi-o lăsa era că acel craniu se conecta chiar la centrul Pământului. Tăcea, dar privea undeva, într-un vid nemărginit. Mă uitam la el atent, dar nu mi se părea că ar vrea să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acesta! Oamenii nu pot trăi fără umbre și umbrele nu se pot descurca fără oameni. Și totuși noi doi vom trăi despărțiți. Ceva nu e în regulă, nu crezi? — Ba da. Am văzut de la bun început că-i un loc ciudat și știu că într-un asemenea loc nu se pot întâmpla decât lucruri anormale. Umbra a dat puternic din cap. — Teoretic, ai dreptate. Sunt capabilă să înțeleg multe lucruri, dar de data asta... Nici aerul nu-mi priește. N-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
misterios primit de la bătrân. I-am lăsat imediat jos, m-am șters pe mâini și m-am dus țintă la cutia din dormitor. Era mult prea ușoară pentru dimensiunile ei. Mai ușoară chiar decât o pălărie. Aveam o senzație foarte ciudată din pricina asta. Mult, mult prea ușoară. Începuse să-mi dea târcoale intuiția mea de specialist, cu toate că n-aș fi avut motive. Mi-am rotit privirile prin cameră. Liniștea care mă învăluia mi se părea chiar stranie. Poate fuseseră scoase sunetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
decis să mănânc resemnat tot ce-aveam în farfurie. Când te-aștepți la prea multe, dezamăgirea e mai mare. De la fereastra restaurantului se vedea autostrada. Pe ea circulau mașini de culori și mărci diverse. Mi-am amintit de bătrânul cel ciudat și de nepoata lui dolofană. Oricâtă plăcere îmi făcea să mă gândesc la ei, nu puteam să ignor faptul că trăiau într-o lume cam stranie. O lume care depășea puterea mea de înțelegere: liftul ăla tâmpit, hăul imens care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tras mai în față legumele vechi și le-am aranjat în spate pe cele proaspăt cumpărate. Mi-am atârnat hainele în dulap, am pus detergentul pe raftul din bucătărie, am luat clamele și am împrăștiat câteva în jurul craniului de pe televizor. Ciudată combinație! La fel ar fi arătat, cred, și o pernă asociată cu un vas cu gheață sau o călimară pusă lângă un mănunchi de salată verde. Am ieșit pe balcon ca să pot privi de la o distanță mai mare aranjamentul de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Două fete de liceu? — Da, una în clasa a X-a și una într-a XII-a... — Zău? La ce liceu? — Cea mare e la liceul metropolitan Shimura, iar cea mică la Futaba din cartierul Yotsuya. Mi s-a părut ciudată combinația de licee, dar am decis să-l cred pe individ. Ca să verific cele spuse de el, i-am scos portofelul din buzunarul de la spate, țintuindu-l mai departe cu briceagul. În portofel erau șaizeci și șapte de mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
știu mare lucru despre computere, scap și de alte întrebări. — Dacă-ți suprasoliciți creierul, acumulezi și mult stres, așa că ai grijă să n-o iei razna. — Ai dreptate. Pe lângă oboseală, în ultimele două zile am tot avut parte de lucruri ciudate... ca să nu mai vorbesc de pofta ei de mâncare ieșită din comun. Cred că și-a adus și ea contribuția la starea mea de încordare. Normal că mi-a dispărut apetitul sexual... Sper că doar temporar. Era o individă aparte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]