12,591 matches
-
regăsi urmele mnezice pe care le-au depus în el. Această emoție este controlată căci este legată de afecte vechi, al căror caracter dureros s-a șters cu timpul. "O persoană care, în viața reală, este în plin centrul unei drame afective sfâșietoare, este incapabilă să vorbească despre ea într-un mod coerent, scrie Stanislavski. În astfel de momente, lacrimile îl înăbușă, vocea i se frânge, intensitatea sentimentelor îi umple gândirea de confuzie, aspectul său înduioșător îi sperie pe cei care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Orice operațiune de transformare este de conceput. În Akropolis, în 1962, Grotowski adaptează o piesă a dramaturgului polonez Wyspianski (1869-1907), nefăcând în textul original decât ușoare interpolări, dar contrazicând în mod intenționat, prin transpunerea scenică, viziunea autorului. În timp ce Wyspianski plasează drama la catedrala din Cracovia, dându-i un aspect oniric, Grotowski îi substituie acestei viziuni de vis coșmarul unui lagăr de concentrare. Acest "teatru sărac" se caracterizează printr-o despuiere absolută, printr-un refuz masiv al tuturor elementelor de spectacol, decoruri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
concepe un nou fel de joc, care creează relații specifice actor/public. "De aceea, scrie Grotowski, o variantă infinită de relații actor/spectator este posibilă. Actorii pot juca în mijlocul spectatorilor, contactând direct publicul și dându-i un rol pasiv în dramă (cf. spectacolele noastre Caïn după Byron și Sakuntala după Kalidasa). Sau, actorii pot edifica structuri printre spectatori, incluzându-le astfel în arhitectura acțiunii, adăugându-i unui fel de presiune, de îngrămădire și de limitare a spațiului (Akropolis, după Wyspianski). Actorii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a putut măsura lucrând la Teatrul de Artă din Moscova 39, în calitate de colaborator al lui Stanislavski, mai mare decât el cu unsprezece ani, pentru care, de altfel, are o mare admirație. Realismul decorurilor, costumelor și machiajului slăbește, după părerea lui, drama, a cărei forță poetică rezidă mai ales în compoziția ritmică. Reprezentația realistă, captând atenția spectatorului asupra unor detalii neînsemnate, îl face să piardă din vedere esențialul și lungește inutil durata spectacolului care-și pierde dinamismul. Timpul este prețios pe platou
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să trăiască ceea ce trăiesc personajele, ci să le reconsidere. Ar fi totuși fals să afirmăm că sentimentul este străin de teatru. Asta ar însemna să afirmăm, și astăzi, că sentimentul este străin de știință." Exprimarea conține o contradicție în măsura în care drama și epopeea sunt două genuri bine distincte care au forma lor proprie, contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul a putut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor pe o scenă ideală, unde rațiune și sentiment se volatilizează, fără ca vreuna să se exercite vreodată în pofida alteia, ci unde cele două aspecte se întăresc reciproc." Critica lui Brecht este cea mai mușcătoare față de operă, și mai ales față de dramă, căci aici iluzia atinge culmea. Brecht, ca și Bossuet odinioară, își dă seama că emoția spectatorului este mai puternică la operă, unde muzica este mai copleșitoare decât la teatru. Întâlnirea sa cu muzicianul Kurt Weill (1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În Bleus, Blancs, Rouges ou les Libertins (1967), el pune în scenă provinciali scufundați în vârtejul Revoluției, în Le Radeau de la Méduse (1993), tineri ale căror idealuri s-au prăbușit în urma eșecului lui Napoleon și revenirii la Monarhie. El zugrăvește drama războaielor religioase atât la catolici cât și la protestanți în Le Vieil Hiver și în Fragile Forêt (1991). În fiecare din aceste piese, aranjamentul secvențelor dramei dă naștere unei analize a evenimentelor trecute care îl determină pe spectator să mediteze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
idealuri s-au prăbușit în urma eșecului lui Napoleon și revenirii la Monarhie. El zugrăvește drama războaielor religioase atât la catolici cât și la protestanți în Le Vieil Hiver și în Fragile Forêt (1991). În fiecare din aceste piese, aranjamentul secvențelor dramei dă naștere unei analize a evenimentelor trecute care îl determină pe spectator să mediteze la situația politico-socială actuală. După 1968, autorii dramatici înscriu politicul în universul cotidian. Planchon îl revelă publicului pe Michel Vinaver (născut în 1927), în 1956, cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
analizând când regulile de compoziție ale piesei, când afectele pe care spectacolul le trezește, când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul propriu teatrului, al cărui scop a fost mai întâi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a gravat pe stâncă, precum în valea Minunilor, sunt stilizate. De-abia târziu în istoria umanității reprezentațiile plastice devin figurative. Dacă stilizarea caracterizează teatrul grec și teatrul clasic, o tendință către realism apare timid la sfârșitul clasicismului, ce culminează cu drama, de la Diderot la Zola, moment de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură hotărâtoare. Chiar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, mișcarea se inversează. Estetica naturalistă decepționând artiști și spectatori, se afirmă o dorință de stilizare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Don Sanche d'Aragon în 1650, de către Corneille, care introduce în universul comic personaje de rang înalt. Comedie lacrimogenă. Gen creat de Nivelle de la Chaussée, în 1735, cu Prejudecata la modă (Le Préjugé à la mode). El pregătește calea spre drama burgheză. Comedie. Termen sinonim cu teatru, din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Să mergi la comedie însemna să mergi la teatru. În sens modern, comedia este o piesă care provoacă râsul. Se disting în mod tradițional trei tipuri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra emițătorului mesajului. Ditiramb. Poreclă dată lui Dionysos, apoi, prin extensie, cântec religios în onoarea sa care ar fi, după părerea lui Aristotel, la originea tragediei. Dramaturgie. Ansamblu de reguli care supraveghează modalitatea de compunere a unei piese de teatru. Dramă burgheză. Gen dramatic, numit și "gen serios" sau "tragedie domestică și burgheză", care se naște în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de compunere a unei piese de teatru. Dramă burgheză. Gen dramatic, numit și "gen serios" sau "tragedie domestică și burgheză", care se naște în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul regulilor clasice și prin amestecul tonurilor. Dramă satirică. Piesă tragi-comică cu un cor de satiri, reprezentată pentru încheierea trilogiilor cu ocazia concursurilor, în Grecia antică. Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dramă. Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie, cu genul dramatic. Ekkyklema. Platformă rulantă, destinată să aducă pe scenă, în Grecia antică, ceva sau pe cineva care se presupune că se află în interior, în spatele ușilor scenei. Această mașinărie, greu de manevrat, nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
recurg la ea astăzi. Eșafod. Estradă din lemn pe care se înalță, în Evul Mediu, un element de decor. Miracol. Piesă medievală al cărei subiect, împrumutat din Viețile Sfinților, trasează un episod din viața unui sfânt sau a Fecioarei. Mister. Dramă sacră medievală al cărei subiect, împrumutat din Biblie sau din Viețile Sfinților, trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sistem dramatic Hugo, Prefața la Hernani Hegel, Estetica Hugo, Prefețele la Marie Tudor și Lucrèce de Borgia Musset, Despre tragedie Hugo, Prefața la Ruy Blas Hugo, Prefața la Les Burgraves Wagner, Opera de artă a viitorului Wagner, Opera și drama Hugo, William Shakespeare Nietzche, Nașterea tragediei Zola, Naturalismul în teatru Autorii noștri dramatici Becq de Fouquières, Arta regiei scenice Strindberg, Prefața la Domnișoara Julie Antoine, Teatrul liber Maeterlinck, Cuvinte neînsemnate Quillard, Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte Appia, Punerea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nietzche, Nașterea tragediei Zola, Naturalismul în teatru Autorii noștri dramatici Becq de Fouquières, Arta regiei scenice Strindberg, Prefața la Domnișoara Julie Antoine, Teatrul liber Maeterlinck, Cuvinte neînsemnate Quillard, Despre inutilitatea absolută a regiei scenice exacte Appia, Punerea în scenă a dramei wagneriene Jarry, Despre inutilitatea teatrului în teatru Mallarmé, Divagații Appia, Muzică și regie Rolland, Teatrul poporului tentativă de estetică a unui teatru nou Antoine, Conversație despre regia scenică Appia, Cum să reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski, Formarea actorului Artaud, Teatrul și dublul său Jouvet, Reflecții asupra comediantului Copeau, Teatrul popular Mauriac, Teatrul și ideea mea despre el Dullin, Amintiri și note de lucru ale unui actor Genet, Cum să fie jucate Bonele Brecht
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unității de timp și de loc nu sunt formulate de Aristotel. 47 Foarte influențat de Leibniz, în credința sa în progres, Lessing este convins că geniul servește la îmbunătățirea lumii. 48 Marmontel face aici trimitere la Jucătorul de Edward Moore, dramă englezească, al cărei subiect e împrumutat în spațiul francez de Bernard-Joseph Saurin, în piesa Béverley, pusă în scenă în 1768. 49 Lessing îi ia aici în bătaie de joc pe autorii dramatici francezi. 50 Este vorba de J.-B. Vivien
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autorii dramatici francezi. 50 Este vorba de J.-B. Vivien de Chateaubrun, care-a dat, în 1756, Filoctet, sub forma unei tragedii în cinci acte. 51 Lessing citează Scrisoarea către D-l d'Alembert asupra articolului său Geneva. 52 Această dramă a D-nei de Graffigny, creată la Paris în 1750, a avut un mare succes. 53 Il Teatro comici, tradus prin Le Théâtre comique, trebuie luat cu sensul de "Teatru al comedianților" (Théâtre des comédiens). 54 Memoriile sunt divizate în trei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reprezentație. De-abia în 1847, cu succesul lui Un Capriciu, la Comedia Franceză, unele din operele sale dramatice obțin în fine consacrarea meritată. Dacă Hugo triumfă cu Hernani, a cărei premieră provoacă celebra "bătălie", și cunoaște un oarecare succes cu dramele următoare, el renunță la scenă după eșecul cu Les Burgraves (Burgravii) din 1843. Cât despre Vigny, dacă el triumfă cu Chatterton în 1835, nu obține pentru cele două piese precedente, scrise în 1831, La Maréchale d'Ancre Mareșala d'Ancre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
69 În Germania s-a cunoscut influența lui Diderot și a lui Mercier prin intermediul lui Lessing. 70 "N-aș vrea să scriu sau aș vrea să fiu Shakespeare sau Schiller!" (n. tr.) 71 Toate piesele lui Schiller, în afară de Hoții, sunt drame istorice. 72 Goethe își termină primul Faust în 1773, al doilea Faust în 1831. La Weimar este reprezentat primul Faust în 1829. 73 Le Génie du Christianisme de Chateaubriand (n.tr.) 74 Este teatrul la modă unde se joacă melodramă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Maréchale d'Ancre, Musset cu Lorenzaccio în 1834. Cât despre Hugo, el își consacră aproape întreaga operă dramatică teatrului istoric. 83 Stendhal, în Racine și Shakespeare, utilizează termenul de "tragedie romantică" după modelul lui Schiller, acolo unde Hugo vorbește de "dramă romantică". 84 Stendhal dă ca exemplu de "iluzie perfectă" pe cel al unui soldat din teatrul de la Baltimore care, văzându-l pe Othello pe punctul de a o sugruma pe Desdemona, îi frânse actorului brațul cu o împușcătură, strigând: Nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]