14,807 matches
-
într-una și-și șterge ochii. Are spaima, după cât îi spune advocatului, că Franț are să fie condamnat ori are să moară de supărare în închisoare. Ea știa că el o iubește și după ce-o bate, plânge și-i cade în genunchi etc. Am văzut, cu prilejul acestui proces, pe Mihai Sârbu, pe care l-am cunoscut într-o vară acu 38 de ani, fiind copil. Stătea la Pașcani pe hudița lui Apostol. Tată-su era frânar; pe măsa o chema Frosa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
carte! Ei șovăie: Măria ta, noi nu cerem asta atâta pentru noi, cât din pricina călăriei. Cum așa? Apoi noi am venit călări, ș-acuma nu mai avem cu ce ne hrăni caii, că vine iarna. Așa? Atunci puneți-vă în genunchi ca să vă binecuvântez. Cântec de la Blaj: Cât trăiești să nu iubești Diac în haine nemțești! Că diacu-i poamă rea, Te iubește, nu te ia; Mânâncă carne Vinerea Și postește Sâmbăta... 17 Mai 1927 Un băiat care ajunge la concluzia logică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
găsești; muieri, câte vrei. (lui Ionuț, când se duce) Te port în spinare de o viață; odată te-am pus jos și tu te vaieți c-ai ostenit. Boli să dea Dumnezeu, că leacuri sunt destule. A învățat carte până la genunchiul broaștei. Pân-ce-a fi rău, văd că nu-i bine. Lupul când îmbătrânește, îl latră javrele. Îi pare rău că soarele luminează și pe alții. E de cei care dă cu pietre în pomul înflorit. Să nu pui brânză în sticlă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
soldați îmbrăcați după moda ungurească, cu sabie la coapsă, cu barda în mână, așezați doi câte doi până la o fațadă supt care sta domnul, înconjurat de boeri. Sta și asculta plângerile poporănilor care la o sută de pași cădeau în genunchi și se tânguiau. Iar domnul le făcea dreptate, cum socotea că e mai bine, și le da drumul. * I. L-a poftit domnul să viziteze palatul, zicând că nu va avea ce vedea străinul care atâtea văzuse cutreerând lumea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
atâtea rușinoase dezordini, atâtea căsnicii prost alcătuite, atâtea averi ce nu se susțin decât din expediente maloneste, mari seniori care cumpără fără a plăti, care promit fără a-și respecta cuvântul, care împrumută fără a restitui, care se pleacă la genunchii miniștrilor și metreselor acestora, care trișează la cărți ca d. de Cessac, care trăiesc pe socoteala doamnelor mari ca Caderousse, care dau pe soțiile lor regelui, ca Soubisse, care îi oferă nepoatele, ca Villanceau, ori care susțin ca Bussy, "că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ștefan să-l recunoască drept suzeran, iar Ștefan o făcuse în scris. Atât nu era de ajuns. Conform regulilor după care se conducea societatea feudală, devenea vasal, în adevăratul sens al relațiilor vasalice, atunci când vasalul se prezenta în fața suzeranului, punea genunchiul pe pământ, spunea jurământul de credință, după care seniorul îl ridica și îl săruta. Matei îl numește pe Ștefan aliat și nu-i cere să se prezinte în fața sa pentru a presta jurământul de credință, așa cum a făcut-o Cazimir
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
venind în ajutorul lui Ștefan cel Mare, dacă acesta ar fi fost vasal al regelui, după ceremonialul obișnuit în lumea feudală. Ca să devină în mod real vasal al regelui, Ștefan cel Mare trebuia să se prezinte în fața acestuia, să pună genunchiul pe pământ și mâinile în mâinile regelui și să se declare vasal al său. Pe baza documentelor pe care le avem, se poate afirma cu certitudine că Ștefan cel Mare nu a fost, de drept, până la Colomeea, vasalul regelui Poloniei
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Când se apropie de cortul regesc, fu despărțit de ai săi, așezându-se la mijloc șiruri de călăreți poloni. Descălecând, fu introdus în cort și, urcându-se singur pe tribună, se închină regelui, după obiceiul neamului său. Și, îndoindu-și genunchii ca să jure credință regelui, ținea în mână sceptrul Moldovei. Iar pentru ca să se vădească tuturor, și mai ales celor de față, supunerea și umilirea unui principe atât de mare, cortul regesc, care cu intenție era întocmit așa, căzu la pământ, tăindu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
neavând nimic în comun cu acesta. El a constituit un spectacol surprinzător, dar deloc îndoielnic, pe care regele ținea să-l ofere oamenilor care purtau armuri strălucitoare: imaginea principelui și războinicului cel mai vestit al vremii sale, care își îndoaie genunchiul în fața regelui polon. Este o umilire, așa a considerat-o Wapowski, și este greu de crezut că acesta a inventat episodul în care regele nu apare într-o lumină favorabilă, din moment ce se știe că Wapowski și-a cosmetizat cronica, tocmai
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ea putând „să redeschidă discuțiile asupra naturii și conținutul acestor relații”. Termenii folosiți în Omagiul Palatinului Moldovei concordă cu relatarea englezească, în care se arată că domnul nu îngenunchează (he kneelet not), iar în textul latin avem același termen: „îndoaie genunchiul (flexis suo more genubus)”, ceea ce concordă cu relatarea lui Wapowski în care se spune „îndoindu-și genunchi” și nu „îngenunchind”. Discuțiile, tratativele, au continuat între cele două părți în zilele de 15 și 16 septembrie. În documentele elaborate cu această
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
concordă cu relatarea englezească, în care se arată că domnul nu îngenunchează (he kneelet not), iar în textul latin avem același termen: „îndoaie genunchiul (flexis suo more genubus)”, ceea ce concordă cu relatarea lui Wapowski în care se spune „îndoindu-și genunchi” și nu „îngenunchind”. Discuțiile, tratativele, au continuat între cele două părți în zilele de 15 și 16 septembrie. În documentele elaborate cu această ocazie, Ștefan era numit palatin, voievod, dar și domn al Moldovei prin grația lui Dumnezeu (Dei gracia
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Sfânta Evanghelie și cinstita cruce în mâinile sale ca înaintea unui împăratu și biruitoriu de limbi păgâne, de l-au blagoslovitu.” În 1473, Ștefan dăruia mânăstirii de la Humor un Tetraevanghel, în care domnul este înfățișat într-o miniatură, stând în genunchi la picioarele Maicii Domnului. La sfârșitul manuscrisului, se arată că donatorul a fost “Binecinstitorul și de Dumnezeu iubitorul împărat, Io Ștefan voievod, domn al țării Moldovlahiei.” În general, istoricii noștrii s-au sfiit să traducă pe slavonescul țar cu împărat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ne apare ca o imagine desprinsă parcă de pe lăzile de zestre ale principeselor italiene, de la mijlocul secolului al XV-lea, sau cum sunt înfățișate personajele din pictura lui Sasetta, Masolino de Panicale sau Pisanello. Domnul poartă o tunică scurtă, până la genunchi, din mătase roșie brodată cu aur și argint, cu mâneci largi, cu manșetă strânsă, încins cu o cingătoare de culoare închisă, iar pe deasupra poartă o mantie din brocart, fără mâneci, a cărei răscroială cade mai jos de talie, tivită la
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
desfășurare într-un plan sacru. Un buzdugan solar își alege în cadrul probei vitejești Mizilca, fecioara ce trebuie să pară războinic: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci venea./ În mână că mi-l lua,/ De genunchi mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza” (Muntenia). În această baladă fantastică verbele la imperfect sunt cele care modelează poetic mesajul, gesturile personajului fiind încărcate de aura
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
timp universul ordonat, adică exact atunci când este imperios ca inițierea să înceapă. Locul sacru inaccesibil este reprezentat într-un basm din Șieu, Maramureș, prin muntele de sticlă care trebuie urcat cu un cal cu stea în frunte, potcovit și pe genunchi (sugestie a cățărării extreme). Tabuul privirii întoarse izolează lumile pe care le traversează feciorul și permite intrarea în sacru: „Dar nu cumva, în timpu ieșâtului la deal sî ti uiț’ înapoi, cî cum te-i uitat, cum coborâm până dingios
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
hidrică o echivalează pe cea a sferelor din înalt, prin armonia proprie principiului creator, pe cale să fie revigorată. Trecerea pe la apa dintre lumi provoacă hierofania zoomorfă și abia acum flăcăul primește șansa de a actualiza gestul arhetipal al săgetării din genunchi. Cerbul, asemeni leului, este găsit dormind, fapt ce se datorează latenței somnolente specifice spațiului neordonat, precosmic. În mod din nou asemănător colindelor în care leul întrupează stihiile, cerbul zace sub un element vegetal, învestit cu simbolistica Arborelui Cosmic. Prezența fiarei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
tânărul se așază: dinamismul ascensio¬nal. „Adevăratul blestem” (Mihai Coman) adresat săgeții încearcă o neutralizare a forțelor magice ce ar asigura o viitoare izbândă asupra stihiilor, deci vizează repetabilitatea actului. Săgetarea are efect ordonator, ea vine din direcție sacră: „În genunchi cădea,/ Arcu-și întindea,/ Arcu ș-o săgeată;/ Ținta-i țintuită/ Pe cerb mi-l izbea,/ La spate din dreapta,/ Cerbul sus sărea/ Și se blestema” (Peceneaga - Tulcea). „Dreapta și îndemânarea vădesc puritate și favoarea divină”, învestirea cu puteri civilizatoare exercitate din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai bun și mai blajin” (Țăndărei - Ialomița). Alegerea calului, frecventă în basmele rusești, este un gest magic ce trebuie făcut cu toată atenția, căci calul reprezintă călăuza spre tărâmul stihiilor. Figura mitică a arcașului reapare cu aceeași conotație inițiatică: „de genunchi îngenunchea/ Și arcul își întindea/ Și săgeata mi-o punea” (Dobrogea) cu o nouă sugestie a identității erou-vânat. Imaginea stă sub regim dinamic și solar, specific principiului masculin. Colindele din Dobrogea conturează un neofit asemenea zeilor, ce poartă veștminte pictate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
flăcău traversarea mării era făcută numai cu ajutorul calului năzdrăvan, Pătru Căciulă din balada omonimă I (29) înoată singur, depășind pariul profan lansat la „birt în cale”. Toți ceilalți voinici se îneacă, „El, ficior de țară,/ El marea-mi trecea/ Din genunchi în coate,/ Cum altu nu poate,/ Cu olba-nchinând,/ Din trâmbiți zicând,/ Cu lula fumând,/ De la vad la vad/ Pân’ la Țălingrad” (Ilidia - OravițaBanat). Stilul special de natație îl propulsează pe Pătru în lumea mitului în care am pătruns prin imperfectul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cheie a unui ansamblu parțial și relativ”. Sursa ghinionului este identificată prin poziția nefirească a somnului și astfel mezina va fi alungată din mundan: „Toți dormeau ca lumea, dar când ajunse la fata a mai mică se minună: dormea cu genunchii la gură și stârcită să ferească Dumnezeu”. Poziția fetală, chinuitoare pentru un adult, caracterizează starea de regresus ad utterum, necesară pentru evoluția inițiatică. Postura implică un sentiment defensiv, de retragere în dimensiunea germinală, pentru a extrage de acolo energia vitală
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a fost decodat ca „poruncă directă cu amenințări și îngrozire”: „.Mai lin, mai lin, bour negru/ Că-mi strici cusăturile./ Am frați la slujbă dați:/ Veri primari, oameni mari./ Boure din cornița ta/ Îmi fac cupe și pahare;/ Boure din genunchii tăi/ Îmi fac dalbe sfeșnicioare;/ Boure din unghiile tale/ Îmi fac dalbe tălgioare/ Ca să fac nuntă cu ele” (Cerna -Tulcea). Cusătura are un rol cosmogonic, tulburarea ei provoacă „smintirea” creației înseși. Timpul primordial se reconstruiește hic et hunc, pe de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
află, conduce la un deznodământ tragic și instaurator. Revenind la probele voinicești, înotul este un scenariu ce revelează calită¬țile ieșite din comun. Dacă în colindele de flăcău traversarea mării era făcută numai cu ajutorul calului năzdrăvan, Pătru-Căciulă înoată singur, „din genunchi-n coate”. Forța și însușirile deosebite ale voinicului au fost demonstrate și, în același timp, s-au îndeplinit condițiile inițieriimoarte și renaștere: „Ieșirea din apă repetă actul cosmogonic al manifestărilor formale; imersiunea echivalează cu o disoluție a formelor”. Pe uscat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
închiriate lui Iorgu Mironescu, care era funcționar la primăria din Fălticeni. Iar pe doamna o chema Olga. Era foarte frumoasă și vorba lui M. Eminescu, [11] era fragedă ca o floare albă de cireș. Era frumoasă, s-o rupi în genunchi! Când își sărbătorea Iorgu Mironescu patronu lui la Sfântul Ghiorghi, venea taraful de lăutari a lui Anghel Balica, alcătuit din 8 cântăreți și mort să fi fost, tot te sculai, așa cântau de frumos. Cine lua parte la sărbătorirea patronului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
m-am suit pe un pat în șură să iau căpăstru din cui și mi s-a părut că a strigat tata și de frică am sărit pe la celălalt capăt al patului într-un ceaun mare cu apă clocotită, până la genunchi. Și am vrut să mă duc la pârău dar nu m-am putut duce decât până în mijlocul ogrăzii și am căzut jos. Trei nopți și trei zile n-am închis ochii. Pielea de la genunchi și până jos a căzut de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
ceaun mare cu apă clocotită, până la genunchi. Și am vrut să mă duc la pârău dar nu m-am putut duce decât până în mijlocul ogrăzii și am căzut jos. Trei nopți și trei zile n-am închis ochii. Pielea de la genunchi și până jos a căzut de pe picioare. Mi-a trecut cu frunze de tei muiat în lapte dulce și deasupra pus mâl de la fântâna Chelsiei. Am năcăjit o jumătate de vară. Și toamna m-am dus la școală în clasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]