12,786 matches
-
mila lui Dumnezeu mitropolitul Proilaviei, al Tomarovei, al întregului mal al Dunării și al toatei Basarabii și al Ucrainei”". La rândul său mitropolitul Ioachim se intitula, la 1777, "„Ioachim, cu Mila lui Dumnezeu mitropolit Proilav, Tomarov, Hotinean și a toată stăpânirea Ucrainei”". Mitropoliții din această perioadă desfășoară o intensă activitate de ctitorire de noi biserici în cuprinsul Mitropoliei. Daniil ctitorește la 1765 (1763) biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, centru administrativ al Hanatului Tătăresc din Bugeac la acea vreme
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
mitropolitului Gavriil Bădulescu-Bodoni, exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei: Exarhatul Tomarov (Tomarova) Exarhatul patriarhal al Tomarovului ("Tomarovei") a funcționat pentru o perioadă de 30-40 de ani la mijlocul secoluluii al XVII-lea, având sub păstorire localitățile din jurul orașului Reni, intrate sub stăpânirea Imperiului Otoman la 1621. Astfel, un tomos al Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea" „Muselimul”" sau „"Seroglanul"”, (), emis în septembrie 1664 în vederea confirmării contopirii exarhatului Tomarovului cu mitropolia Proilavului, arată că Restaurarea statutului de enorie al așezării a avut loc
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Galați, începând din anul 1642 și până prin 1653, când pleacă după ajutoare în Rusia. Un călător contemporan cu patriarhul Atanasie, diaconul Paul de Alep menționează că patriarhul Atanasie avea în grija sa și păstorirea credincioșilor din Brăila, oraș aflat sub stăpânire otomană și unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei. Mitropolitul locului îi încredințase fostului patriarh Atanasie dreptul de a hirotoni preoți și diaconi pentru partea de sud a Moldovei și de a îndruma viața credincioșilor de la Dunăre. Mitropolitul Partenie I a
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
început în 5 august 1068, iar Bari a fost capturat în 16 aprilie 1071, când Robert Guiscard a pătruns în cetate, punând capăt prezenței bizantine în sudul Italiei. Până în 1060, doar câteva orașe costiere din Apulia se mai aflau sub stăpânirea Bizanțului: pe parcursul deceniilor anterioare, normanzii își extinseseră posesiunile din sudul Italiei, iar acum își fixaseră ca obiectiv alungarea completă a bizantinilor din Peninsula Italică, înainte de a se concentra asupra cuceririi Siciliei, pe atunci aflată în mod predominant sub dominația islamică
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
folosită și de aceia, cărțile sfinte, odăjdiile și icoanele împreună cu preoții vor fi transferate la biserica „Sfântul Spiridon” aflată în apropiere. Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Brăila a fost ctitorită, de Mihai Viteazul la 1595, în urma eliberării temporare a orașului de sub stăpânirea otomană (1595-1601). Mănăstirea avea să fie arsă, împreună cu biserica Mitropoliei Proilaviei, în anul 1601, la reinstaurarea ocupației turcești, după cum reiese din gramata pe care delegația credincioșilor eparhiei, condusă de Mitropolitul Meletie al Proilavului și Arhimandritul Ioanichie, o prezentau țarului Rusiei
Bisericile Mitropoliei Proilaviei () [Corola-website/Science/328186_a_329515]
-
Trani, însă despre fratele său mai mare, Amicus, nu se cunoaște nimic. El a succedat tatălui său în regiunea din jurul Trani și s-a aflat la controlul acesteia până în 1064, deși orașul în sine s-a menținut o vreme sub stăpânirea bizantinilor. Fratele său mai mic, Petru al II-lea, a reușit să preia orașul în 1054 și, profitând de temporara absență a lui Godefroi, a trecut la controlul acestuia. Godefroi s-a căsătorit cu una dintre fiicele lui Drogo, senior
Godefroi de Taranto () [Corola-website/Science/328200_a_329529]
-
la Trani și a preluat guvernarea asupra orașului. El a murit acolo nu după multă vreme, probabil în 1068. El a lăsat un fiu, Richard, ca moștenitor al său, însă Petru l-a deposedat imediat pe acesta, lăsându-i doar stăpânirea asupra Andriei. În scrierea lui Amato de Montecassino, se face trimitere la fratele lui Petru al II-lea pe nume "Falgutce", însă aceasta trebuie să fie o eroare de copist.
Godefroi de Taranto () [Corola-website/Science/328200_a_329529]
-
Amicus și Godefroi. Petru s-a aflat în bune relații cu seniorul său, contele Drogo de Apulia, care fusese dușman al tatălui său. Petru a dus mai departe încercările tatălui său de a cuceri Trani, care se afla încă în stăpânirea bizantinilor în momentul morții lui Petru I. De asemenea, Petru al II-lea a întărit fortificațiile de la Bisceglie, construind mai multe turnuri. În 1073, el a început edificarea catedralei din același oraș (care se va încheia abia în 1295), pe
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
în 1295), pe care a dedicat-o sfântului al cărui nume îl purta, Sfântul Petru. În 1054, Petru a reușit în cele din urmă să captureze Trani. El a preluat de asemenea și Canosa, ca și "alte orașe" aflate în stăpânirea sarazinilor, conform "Cronaca Cavese". În 1059 Petru a emis legi pentru noile sale posesiuni. În 1057, el a început să îi primească alături de sine pe acei normanzi deposedați de pe urma ascensiunii lui Robert Guiscard, ulterior morții contelui Umfredo, ai cărui fii
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
de Apulia îl datează după aceasta) Petru, alături de fratele lui Abelard, Herman, a ocupat castelele ducelui Robert Guiscard din Apulia și i-a devastat pământurile, adunând o mare pradă. Abelard și Robert Arenga, care aveau feude în Calabria, au pustiit stăpânirile lui Guiscard din acea regiunea, în vreme ce Richard supraveghea Cannae. După ce Guiscard s-a întors din Sicilia (potrivit cronicarului Amato), el a trecut imediat la asediul asupra Trani, ai cărui cetățeni s-au predat în mai puțin de o lună de
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
îl ia în captivitate pe regele croat, Petru Krešimir. Regele croat a fosr răscumpărat contra unei sume mari de bani de către episcopul de Cres și a murit la puțină vreme după aceea. În 1080, Petru a trecut din nou la stăpânirea asupra Trani, trecând din nou în rebeliune. Guiscard a părăsit asediul la care participa, trecând comanda asupra soției sale, Sichelgaita, alături de unele întăriri venite din Bari, iar el însuși a început să asedieze Taranto, pe care Petru îl guverna ca
Petru al II-lea de Trani () [Corola-website/Science/328201_a_329530]
-
fost unul dintre cei mai proeminenți dintre cele 12 căpetenii de mercenari normanzi care au servit sub principele Guaimar al IV-lea de Salerno. Ca urmare a divizării Apuliei între normanzi în urma conciliului de la Melfi din 1042, Petru a obținut stăpânirea asupra Trani, cu toate că acesta încă se afla în posesia bizantinilor. În cadrul aceleiași divizări, fratele său Valter de Lesina a obținut Civitate. Petru a sosit probabil în Italia de sud în jurul anului 1035. Nu se știe cu certitudine dacă Petru provenea
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
bună parte din secolul al XII-lea, presupunând un număr mare de bătălii și confruntări militare, precum și un număr ridicat de actori independenți efectuând cuceriri în nume propriu. Abia ulterior toate aceste teritorii din sudul Italiei au fost unite sub stăpânirea unică a Regatului Siciliei, care a inclus nu numai insula Sicilia, ci și întregul sud al Peninsulei Italice (cu excepția Benevento, pe care totuși normanzii l-au stăpânit în două rânduri), precum și arhipelagul maltez și ocazional unele părți din nordul Africii
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
tradiția de Gargano". Potrivit acesteia, pelerinii normanzi aflați la moaștele Sfântului Arhanghel Mihail de la Monte Gargano s-ar fi întâlnit acolo cu longobardul Melus din Bari în 1016, și au fost convinși să se alăture acestuia în cadrul unui atac împotriva stăpânirii bizantine din Apulia. În comparație cu tradiția salernitană, pentru tradiția de Gargano există două surse primare: "Gesta Roberti Wiscardi" a lui Guglielmo de Apulia, datată în 1088-1110 și "Chronica monasterii S. Bartholomaei de Carpineto" aparținând unui călugăr pe nume Alexandru, scrisă circa
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
care a devenit scopul eforturilor normande în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino și Dragonara. Cucerirea regiunii Molise este ascunsă în obscuritate. Orașul principal al provinciei, Boiano, ar fi putut fi cucerit în anul anterior bătăliei de la Civitate, poate sub conducerea lui Robert Guiscard, care
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
stabilit un cap de pod la Capri. Pe când cea mai mare parte din Apulia, cu excepția sudului extrem și a orașului Bari capitulase în fața campaniilor normande ale fraților Guillaume, Drogo și Umfredo, cea mai mare parte din Calabria a rămas în stăpânirea bizantinilor în momentul în care conducerea normanzilor a fost preluată de Robert Guiscard, în 1057. Calabria fusese invadată de Guillaume și Guaimar al IV-lea de Salerno la începutul anilor '40, iar Drogo îl instalase pe ambițiosul Guiscard acolo la
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
revenit în Calabria la sfârșitul acelui an, iar armata sa a asediat Cariati. Orașul s-a supus la sosirea noului duce, atitudine adoptată imediat și de Rossano și Gerace. Dintre orașele importante ale peninsulei, doar Reggio s-a menținut sub stăpânirea bizantină atunci când Robert s-a întors în Apulia pe timpul iernii. În Apulia, el a înlocuit garnizoanele bizantine din Taranto (chiar dacă doar temporar) și din Brindisi. Când a revenit în Calabria în 1060, Guiscard era dornic s[ lanseze campania asupra Siciliei
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
învestirea sa, el a revenit în Calabria, unde armata sa începuse să asedieze Cariati. După sosirea lui Guiscard, Cariati s-a predat și, înainte de venirea iernii, același lucru l-au făcut și Rossano și Gerace. Doar Reggio a rămas sub stăpânirea bizantinilor atunci când Guiscard s-a întors în Apulia. Revenit în Apulia, el a acționat pentru eliminarea garnizoanelor bizantine din Taranto și Brindisi, înainte ca, după o largă pregătire pentru expediția planificată asupra Siciliei, să se întoarcă încă o dată în Calabria
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Grigore al VII-lea, însă, puternic presat de către împăratul Henric al IV-lea, suveranul pontif a fost nevoit să revină la alianța cu normanzii, drept pentru care, la Ceprano (în iunie 1080) el l-a reînvestit pe Guiscard, asigurându-i stăpânirea și asupra părții de sud a Abruzzi, însă rezervându-și Salerno. În aceste condiții, Guiscard a pus bazele unui plan de a ataca direct Bizanțul, nu înainte de a rezolva conturile cu vasalii săi aflați în stare de rebeliune, precum contele
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
fiind nevoit de împăratul Alexios să bată în retragere. Guiscard, revenind în Balcani cu 150 de vase pentru reluarea teritoriilor cucerite acolo, a ocupat Corfu și Cefalonia cu sprijinul Ragusei și al celorlalte orașe din Dalmația (care se aflau sub stăpânirea regelui Dimitrie Zvonimir al Croației), ]ns[ a murit de febră odată cu 500 de cavaleri normanzi la 17 iulie 1085. Guiscard a fost înmormântat în mausoleul familiei Hauteville din abația Sfintei Treimi din Venosa. Numele orașului Fiscardo din Cefalonia își datorează
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
în buni termeni cu Sfântul Scaun și a făcut gestul de a-și părăsi prima soție ca răspuns la modificarea dreptului canonic. Cu toate că papii erau adesea temători față de puterea sa crescândă, ei au preferat mâna forte a normanzilor catolici față de stăpânirea grecilor bizantini. Guiscard a primit învestitura pentru Sicilia din mîinile papei Nicolae al II-lea, care se temea de adversitatea împăratului romano-german față de politica sa reformistă. Guiscard a sprijinit reformele papale, venind în sprijinul lui Grigore al VII-lea, care
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
forțele lui Roger au debarcat și ele, tocmai pentru a constata că Iordan deja începuse de unul singur asediul asupra orașului. Asediul a durat de-a lungul întregii veri, iar orașul a capitulat în cele din urmă în fața normanzilor, singura stăpânire a sarazinilor din Sicilia rămânând Noto. În februarie 1091, Iordan a fost prezent și la asediul asupra acestui oraș. El a fost numit senior de Noto și conte de Siracuza, loc în care a și murit de febră, probabil în
Iordan de Hauteville () [Corola-website/Science/328239_a_329568]
-
a acceptat orice condiție pe care Adelaida ar fi pus-o; Adelaida solicită că fiul lor, dacă ar fi avut să aibă vreunul, să moștenească Regatul Ierusalimului, iar dacă nu ar fi avut niciun copil, atunci regatul să treacă în stăpânirea propriului ei fiu, Roger al II-lea. Adelaida a adus cu sine o cantitate enormă de bani, ca și câțiva arcași musulmani și 1.000 de alti soldați sicilieni. Adelaida nu se mai află la prima tinerețe, așa că nu a
Adelaida del Vasto () [Corola-website/Science/328243_a_329572]
-
Boemund) (n. 1108-d. 1130) a fost un nobil normand din dinastia Hauteville, devenit principe de Taranto și de Antiohia din 1111. Bohemund era fiul fondatorului celor două principate, Bohemund I, cu Cecilia, fiică a regelui Filip I al Franței. În privința stăpânirii asupra Taranto, aceasta a fost pierdută în favoarea lui Roger al II-lea al Siciliei în 1128. Atunci când tatăl său Bohemund I a murit pe când era absent din Antiohia, Bohemund al II-lea nu era decât un copil, aflat la acel
Bohemund al II-lea de Antiohia () [Corola-website/Science/328256_a_329585]