13,065 matches
-
își va lua bacalaureatul în 1950. Este student, până în 1952, la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o părăsește pentru Școala de Literatură „M. Eminescu”, absolvită în 1954. Revenit la Universitate, obține diploma de licență în 1959. Debutează ca licean în 1949 cu poezii la ziarul craiovean „Înainte”, iar editorial în 1967 cu Ceasul privighetorii. Colaborează încă din perioada studiilor la publicațiile pentru copii „Luminița”, „Cravata roșie”, „Scânteia pionierului” - la ultimele două fiind și angajat în redacție (1954-1959
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
mei/ [...] Cântecele lor îmi țin, adesea, dor de-acasă”), câteodată sonurile livrești adăugându-se fibrei sale oltenești. De aici își trag seva și izbutitele versuri pentru cei mici (Ceasul privighetorii), unele traduse în 1984 în limba cehă. În 1975 V. debutează și ca prozator pentru copii, cu un fel de „amintiri din copilărie”, Pană-Albastră în expediția neterminată, o carte despre un puști-erou contemporan și viața ca o expediție fără sfârșit, cu vacanțe și peripeții, descoperiri și enigme dezlegate, urmată de Hărnicel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
Caiete botoșănene”. Începând din 1990, activează ca referent de specialitate la Centrul Creației Populare din Botoșani, iar din 1995, este redactor-șef la Editura Axa din același oraș. În 1993, își schimbă numele Gheorghe Borfotină, adoptând oficial pseudonimul Gellu Dorian. Debutează cu poeme, sub pseudonimul George Dor, în „România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
la Colegiul Universitar Pedagogic al Universității „Vasile Goldiș”, având o perioadă și funcția de decan. În 1993 obține la București titlul de doctor în filologie, cu teza Presa literară românească arădeană (1869-1944), publicată în 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Arad). Debutează în 1964 la ziarul „Flacăra roșie”, cu recenzii, iar ca poet, în 1975 la „Tribuna”, cu poezia Închipuiri. Prima carte, Păuliș ’944, îi apare în 1981. A colaborat, semnând și cu pseudonimul I. Cungreanu, în presa locală, dar și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
români 1. Astfel că, imediat după colapsul URSS și până la aprobarea cererilor României de aderare atât la NATO, cât și la UE (și chiar la alte organizații regionale, de tipul Consiliului Europei), România - un fost stat comunist În care tranziția debutează greu și târziu, Înregistrând obstacole majore și Împingând țara În pragul unei prăbușiri economice - nu Întreține relații diplomatice apropiate cu puterile din Vest. Izolarea diplomatică a României În această perioadă se datorează, Într-adevăr, unor caracteristici de ordin intern ale
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția limba și literatura română, pe care o va absolvi în 1969, susținându-și licența cu un studiu monografic consacrat lui Radu Stanca. Student încă, se remarcă în cenaclurile literare clujene, debutând cu versuri, în 1964, la „Tribuna”. În 1969 îi apare primul volum de poezii, Elegii sub stele. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „Transilvania”, „Viața românească”, „România literară”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Echinox”, „Vatra”, iar după 1989 și la „Minerva” (Bistrița), „Târgoviștea”, „Adevărul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
21.XII.1891, Roșiori de Vede - 29.X.1974, București), prozator și gazetar. Este fiul Alexandrinei și al lui Constantin Ștefanopol. Absolvent al Școlii Naționale de Silvicultură de la Brănești-Ilfov, și-a desfășurat activitatea de inspector silvic în zona Horezu. A debutat în 1916, cu o recenzie, la „Revista critică”, continuând cu articole social-politice și cronici teatrale la „Cartea vremii”, al cărei director era (1918), semnând și cu pseudonimele Ioachim Movilă, Ion Stânjenaru. Sporadic, îi mai apar proză sau articole și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
în alte periodice, între care „Adevărul literar și artistic”, dar după 1936 devine un gazetar cunoscut, prin colaborările de la „Viitorul” (unde iscălea Stephan C. Paul) și, îndeosebi, ca redactor la ziarul „Semnalul” (1945), în care scrie numeroase articole sociale. Deși debutează editorial în 1937, cu o culegere de crochiuri în proză, Dintr-un vârf de tufan, rămâne necunoscut până în 1945, când Tudor Arghezi îl prezintă elogios cu prilejul apariției nuvelei Cilică în „Revista Fundațiilor Regale”. După pensionare se dedică doar scrisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
etnologului Petru Ursache. După absolvirea Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău (1961), urmează Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1962-1967). Până în 1975 e secretar de redacție, apoi redactor pentru pagina de poezie la revista „Cronica”, unde și debutează în 1968. Această activitate s-a concretizat în volumul de debut, A patra dimensiune (1973), consacrat unor poeți de marcă, printre care și A.E. Baconsky, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu ș.a. În 1975 i s-a înscenat o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
elevul lui Camil Ressu. S-a specializat în pictură religioasă în Italia (1937). A funcționat ca desenator tehnic la Subsecretariatul de Stat al Aerului (1943- 1944), profesor de desen la Medgidia (1945-1946), Oradea, Șimleu Silvaniei (1946-1948), Sighetu Marmației (1948-1974). A debutat în revista „Claviaturi” din Brașov, în 1944. În 1946 primește, alături de Mihail Crama, Premiul Scriitorilor Tineri al Fundațiilor Regale, pentru volumul Zumbe, care nu va fi tipărit decât în 1966. A colaborat la revistele transilvănene „Steaua”, „Tribuna”, „Familia”, dar și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
tipuri de limfocite T, a macrofagelor, a celulelor epidermice și a spermatozoizilor. Sub controlul genelor Ir se află hipersensibilitatea întârziată față de polipeptide sintetice. Capitolul 11 UTILIZAREA MARKERILOR GENETICI ÎN ANALIZA BOLILOR AUTOIMUNE Bolile autoimune comune se caracterizează prin faptul că debutează clinic la indivizii predispuși genetic ca urmare a acțiunii sistemului imunitar asupra celulelor/țesuturilor proprii organismului (self). Alterarea căilor și mecanismelor care contribuie la recunoașterea self-ului stau la baza inițierii reacțiilor autoimune. Autoimunitatea reprezintă incapacitatea sistemului imunitar al organismului
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
Explicația pentru distribuția preferențială a bolilor autoimune pe sexe ar putea consta în nivelul diferit al hormonilor sexuali la bărbați și femei. Observațiile clinice nu susțin însă această ipoteză, deoarece s-a evidențiat o relație clară între vârsta la care debutează clinic boala și nivelul maxim al hormonilor sexuali. Spre exemplu, tiroidita Hashimoto are o incidența maximă după menopauză (la vârsta de 50-59 ani). O altă observație interesantă este legată de asocierea dintre CMH clasa I și bolile autoimune care sunt
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
reglarea etapelor timice (selectarea limfocitelor T și dezvoltarea toleranței centrale timice la antigene periferice) și a toleranței periferice. Boala este caracterizată prin imunodeficiență și autoimunitate. - APS-1 este un subtip de DZ determinat de mutațiile în gena AIRE. Această boală autoimună debutează la tineri. - IPEX este un subtip de DZ1 determinată de mutații în gena foxP3, care codifică pentru o proteină implicată în reglarea dezvoltării unui subset de limfocite cu rol reglator. Această variantă autoimună de DZ debutează în perioada neonatală. Studiile
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
AIRE. Această boală autoimună debutează la tineri. - IPEX este un subtip de DZ1 determinată de mutații în gena foxP3, care codifică pentru o proteină implicată în reglarea dezvoltării unui subset de limfocite cu rol reglator. Această variantă autoimună de DZ debutează în perioada neonatală. Studiile realizate pe populațiile din Japonia și Sardinia nu demonstrează contribuția semnificativă a genei foxP3 la apariția formelor comune de DZ1. Trebuie precizat că deși aceste afecțiuni sunt determinate monogenic se consideră că există și alte gene
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
componentă autoimună. O parte dintre asocierile raportate pentru cele mai comune boli sunt prezentate în tabelul 11.4. Două dintre bolile considerate reprezentative pentru bolile autoimune determinate poligenic sunt spondilita ankilopoietică și DZ1. Spondilita ankilopoietică este o afecțiune autoimună care debutează în general înainte de 45 ani, caracterizată prin inflamația regiunii de inserție a ligamentelor și tendoanelor pe oase și prin diminuarea progresivă a motilității articulare (mai ales la nivelul coloanei vertebrale și articulației sacro-iliace). Pacienții mai prezintă dereglări de osteogeneză care
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
1935). Alte lucrări de popularizare ale medicului V. preiau texte apărute inițial în „Lamura”, „Albina”, „Vatra”, „România administrativă”, „Tribuna medicală”, „Farul căminului”. Între timp devenise un nume în literatură. Prima poezie, o odă dedicată lui Eminescu, datează din 1901. Va debuta însă cu poezia Dorul în 1912, la „Convorbiri literare”, sub inițialele V.V. Publică ulterior în „Flacăra”, „România”, „Dacia”, „Revista copiilor și a tinerimei”, „Însemnări literare”, „Răsăritul”, „Luceafărul”, „Lamura” (va face parte din redacție), „Cugetul românesc”, Năzuința”, „Ilustrațiunea națională”, „Flamura”, „Ramuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
1919), iar alături de N. I. Herescu și Ion Pillat revista „pentru poezie și artă” „Pleiada” (1934). Scrie permanent în „Gândirea”, din 1927 fiind unul din stâlpii grupării din jurul revistei, devine și unul din principalii colaboratori ai „Revistei Fundațiilor Regale”. Editorial a debutat în 1916 cu placheta Poezii; peste doi ani îi apare culegerea Din Țara Zimbrului și alte poezii (Premiul Academiei Române). Din 1920 este membru al Societății Scriitorilor Români. În primul deceniu interbelic i se tipăresc cărțile Pârgă (1921) și Poeme cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
SORESCU, Radu (20.VIII.1964, Craiova), poet, dramaturg și eseist. Este fiul Constantinei Sorescu (n. Avram) și al scriitorului George Sorescu, profesori universitari. Învață la Liceul de Filologie - Istorie din Craiova, perioadă în care scrie versuri, poeme dramatice și debutează cu poezii în revista liceului. Urmează cursurile Facultății de Filologie, secția română-engleză, în cadrul Universității din București (1986-1990). Debutul editorial se produce în 1986, în volumul colectiv Cântec pentru zori de zi. Colaborează cu versuri, eseuri, fragmente dramatice, articole la „Ramuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
două-trei clase liceale, înainte de a fi mobilizat. După încetarea războiului, la care totuși nu a participat, își va fi luat pesemne bacalaureatul, căci în 1919 devine funcționar la PTT. Ar fi absolvit și Facultatea de Litere și Filosofie din București. Debutează în 1918, în „Moldova” (Iași), cu versuri întrucâtva bacoviene, iscălite N. Bontaș; la pseudonim nu va mai renunța, dar uneori îl va asocia numelui real. Poezii și, mai rar, recenzii, note și comentarii îi apar în periodicele „Graiul nostru” (Bârlad
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285814_a_287143]
-
îi apar și în „Universul” și „Universul literar”. În 1945, părăsind gazetăria, urcă din nou pe scenă, jucând la diverse atenee populare bucureștene, iar din 1949 este angajat la Teatrul de Stat din Reșița, de unde se și pensionează. B. a debutat ca poet în „Epoca” (1922), cu versuri de factură vag minulesciană. Cel dintâi volum, Florile roșii (1934), incluzând câteva poeme în proză, glosează despre soarta umiliților. Înduioșarea melodramatică tinde să dea suport unor structuri contrastante, apropiate adesea de pilda religioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
a teoriilor structural-funcționaliste, conflictualiste, evoluționiste și ciclice ale schimbării sociale, expunând totodată și teoriile modernizării, ca și teoriile mai noi în acest domeniu, ce contestă ideea schimbării sociale ca fiind sursă a dezvoltării și progresului social. Subcapitolul legat de tranziție debutează și el cu o discuție asupra teoriilor sociologice ale tranziției, atât de dezbătute și controversate astăzi. Similar, toate celelalte capitole se opresc asupra paradigmelor teoretice majore relevante pentru acele teme: paradigma primordialistă (esențialistă) versus paradigma constructivistă în analiza identității; analizele
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
acest capitol face apel la analize extrem de variate, istorice, demografice, geografice, economice, sociale și culturale. În plus, datele prezentate sunt atât de factură cantitativă, cât și calitativă. Al doilea capitol, de contextualizare a analizei, dedicat schimbării sociale, tranziției și postcomunismului, debutează cu analiza teoretică a celor trei concepte și cu prezentarea teoriilor despre acestea. Sunt analizați factorii, agenții și mecanismele schimbării, cu referire directă la rural. Cu această ocazie, sunt prezentate în mod succint, sub formă de tabel, tipurile de schimbare
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
din Tălmăcel trăiesc încă în universul fascinant al exprimării prin tradiții, acestea fiind un mod de interrelaționare și comunicare în sat. Sărbătorile de iarnă. Ineditul și unicitatea culturii populare a Tălmăcelului se manifestă cu precădere în cadrul sărbătorilor de iarnă. Ele debutează la Sfântul Nicolae, cu constituirea celor două cete de feciori (cei ce au făcut și cei ce n-au făcut armata) și a stelarilor (copiii din clasa a șaptea). Obicei extins în toată Țara Oltului și nu numai (Herseni, 1997
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
tranziție. În același timp, suportul pentru regimul comunist anterior a crescut de la 26% în 1991 la 33% în 1998, arătând același lucru (Diamond, 2001) O altă schimbare socială impusă de tranziția spre postcomunism este cea a structurii sociale. Comunismul a debutat cu încercarea de distrugere a elitelor postbelice. Ulterior a încercat să impună ideea unei societăți fără clase (sau cu doar două clase sociale, țăranii și muncitorii Nee, 1989) și în care poporul reprezenta elita conducătoare. Modelul a fost însă unul
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
clasicilor de a opune comunitatea de societate, ruralul de urban și concluzionează că între cele două tipuri polare sunt alte tipuri intermediare, în loc de opoziție existând mai degrabă un continuum. 2.2.2. Perspective teoretice actuale în cercetarea comunității După ce au debutat cu metode caracteristice monografiei (realizate de antropologi ca R. Redfield și M. Gluckman), studiile comunitare au devenit începând cu anii 1920-1930 foarte frecvente în antropologie și sociologie. Comunitatea a devenit un concept foarte seductiv, datorită valorii lui simbolice și aspiraționale
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]