14,387 matches
-
în luptă în vestul Bucovinei pe versanții estici ai Carpaților Orientali. În coridorul aflat între Carpații Maramureșului și Bucovinei și Carpații Moldo-Transilvani, Divizia 71 Infanterie rusă alături de câteva unități de cazaci de dimensiunea unei divizii, forțaseră trupele austro-ungare formate din Divizia 54 de infanterie condusă de generalul Schultheisz și din grupul colonelului Eduard Fischer să se retragă. Generalul a devenit preocupat de faptul că aripa sa dreaptă ar fi putut ajunge în imposibilitate de a rezista loviturilor ruse. Din punct operational
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
2 m. Trupele poloneze au luat contact cu inamicul în ziua de 18 ianuarie, aproximativ în jurul orei 14 într-o zonă în care valea se îngusta înainte de confluența cu Țibăul. În aripa dreaptă a frontului austro-ungar se găseau unități din divizia 54 și în aripa stângă grupurile maiorilor Scholz și Salamon. După intrarea în dispozitiv în preajma unui șir de clădiri, polonezii maiorului Żegota-Januszajtis au atacat de-a lungul drumului și au pus pe fugă patrulele ruse din Regimentul 284. În apropiere
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
cercetașii s-au angajat într-un schimb de focuri cu avangarda rusă, care s-a retras pe pozițiile defensive deținute. După un scurt atac al pozițiilor inamice, polonezii s-au retras și ei spre pozițiile proprii. Recomandarea generalul Schultheisz - comandantul Diviziei 54 aflate în sudul văii Bistriței Aurii, a fost de atac frontal al poziției inamice din defileu care apăra Fluturica. Maiorul Zegota-Januszajtis, împotriva ordinelor generalului - care era superiorul său, a decis să dirijeze atacul prin flancul drept al poziției întărite
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
recucerească cota deținută de către trupele poloneze. În acest scop, au făcut o încercare de învăluire prin flanc a aripii drepte a grupării de atac, în timp ce aripa stîngă a fost fixată de tiruri intense. În timpul luptei pentru apărarea aripii drepte soldații Diviziei 54 austro-ungare au început să se retragă, ceea ce a determinat curbarea dispozitivului polonez, pentru a opri deschiderea unei breșe. Deși aflate într-o situație dificilă, trupele poloneze au reușit să se mențină până la sosirea rezervelor. Cu o forță de magnitudinea
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
ofensivă a fost reluată și, polonezii au coborât spre Fluturica luând podul peste Bistrița, intrând în capătul localității și determinând trupele ruse să-și părăsească pozițiile defensive fortificate deținute în amonte de cătun (lângă cota 976). Odată reînceput asaltul, soldații Diviziei 54 care mai înainte se retrăseseră au revenit la contraatac. Unele unități au trecut creasta dealului și s-au oprit la 2 km sud-vest de Cârlibaba Nouă. În tot acest timp, grupurile Scholz și Salamon aflate la cotele 1365 și
Bătălia de la Cârlibaba () [Corola-website/Science/334870_a_336199]
-
este o echipă profesionistă americană de hochei pe gheață din St. Louis, Missouri. Echipa este membră a Diviziei Centrale a Conferinței de Vest a NHL. Numele echipei provine de la cântecul celebru "Saint Louis Blues" al lui W.C.Handy și își dispută meciurile pe Scottrade Center din centrul St. Louis. Franciza a fost fondată în 1967 ca extindere a
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
antrenorul secund Scotty Bowman care a condus echipa la un număr record de victorii pentru restul sezonului. Deși regulile NHL a păstrat jucătorii vedetă la echipele care au format liga de la începuturi, Blues au reușit să iasă în evidență în Divizia Vest. Blues a reușit să ajungă în finala Cupei Stanley în fiecare din primele lor trei sezone, fiind învinsă de Montreal Canadiens în 1968 și 1969, apoi de Boston Bruins în 1970. Primele echipe Blues îi includeau pe veteranii Doug
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
și pe frații Plager în apărare, echipei îi lipsea un atac performant, astfel că Vestul a fost dominat de Chicago Black Hawks și Philadelphia Flyers. Saint Louis a ratat fazele eliminatorii pentru prima dată în 1974. O nouă rearanjare a diviziilor a plasat echipa în Divizia Smythe în anul următor și echipa cunoaște sezoane bune cu atacantul Chuck Lefley în echipă și cu revenirea lui Berenson, dar divizia Smythe era în general atât de slabă încât a devenit sinonimă cu mediocritatea
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
apărare, echipei îi lipsea un atac performant, astfel că Vestul a fost dominat de Chicago Black Hawks și Philadelphia Flyers. Saint Louis a ratat fazele eliminatorii pentru prima dată în 1974. O nouă rearanjare a diviziilor a plasat echipa în Divizia Smythe în anul următor și echipa cunoaște sezoane bune cu atacantul Chuck Lefley în echipă și cu revenirea lui Berenson, dar divizia Smythe era în general atât de slabă încât a devenit sinonimă cu mediocritatea - Blues au câștigat titlul pe
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
a ratat fazele eliminatorii pentru prima dată în 1974. O nouă rearanjare a diviziilor a plasat echipa în Divizia Smythe în anul următor și echipa cunoaște sezoane bune cu atacantul Chuck Lefley în echipă și cu revenirea lui Berenson, dar divizia Smythe era în general atât de slabă încât a devenit sinonimă cu mediocritatea - Blues au câștigat titlul pe divizie în 1977, atunci când au terminat cu 5 partide sub pragul de 50% - și St Louis lipsește din playoff în următoarele două
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
Smythe în anul următor și echipa cunoaște sezoane bune cu atacantul Chuck Lefley în echipă și cu revenirea lui Berenson, dar divizia Smythe era în general atât de slabă încât a devenit sinonimă cu mediocritatea - Blues au câștigat titlul pe divizie în 1977, atunci când au terminat cu 5 partide sub pragul de 50% - și St Louis lipsește din playoff în următoarele două sezoane. În această perioadă, franciza a cunoscut grave probleme financiare. Acest lucru s-a datorat în parte din cauza presiunilor
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
echipei era de a avea o echipa competitivă pentru câștigarea Cupei Stanley în următorii ani, dar a reamintit suporterilor că acel an va fi axat pe reconstrucția francizei. La începutul sezonului 2006-2007, Blues păreao echipă competitivă pentru a concura în Divizia Central. Cu toate acestea, accidentările au blocat performanțele lor; cei trei apărători [[Barret Jackman]], [[Christian Bäckman]] și [[Jay McKee]] au fost accidentați la începutul sezonului și, în plus, echipei îi lipsea un marcator adevărat. Sprijinul fanilor a fost modest în
St. Louis Blues () [Corola-website/Science/334912_a_336241]
-
batalioanele 11, 18, 27, 30 Vânători. Au fost organizate 2 corpuri de legionari, unul român (cu sprijinul deputatului austrofil Aurel Onciul) și celălaltucrainean (cu spijinul deputatului Nicolae de Wassilko). Imediat la nord de granița bucovineană la Zalișciîkî, a fost instalată Divizia 43, care recruta din Bucovina. Regimentele 22 și 41 Infanterie au fost trimise să lupte în Galiția Orientală în cadrul acesteia (în cadrul Diviziei 41 după altă sursă), care a fost inclusă în "Armee Gruppe Kovess" (destinat să apere regiunea), regimentul 22
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
celălaltucrainean (cu spijinul deputatului Nicolae de Wassilko). Imediat la nord de granița bucovineană la Zalișciîkî, a fost instalată Divizia 43, care recruta din Bucovina. Regimentele 22 și 41 Infanterie au fost trimise să lupte în Galiția Orientală în cadrul acesteia (în cadrul Diviziei 41 după altă sursă), care a fost inclusă în "Armee Gruppe Kovess" (destinat să apere regiunea), regimentul 22 luptând apoi și în Italia. În ansamblul planului austro-ungar care urmărea concentrarea efortului ofensiv prin intermediu a 3 armate la nord între
Editura Bucovina în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/334929_a_336258]
-
o serie de fortificații - Linia Maginot - de-a lungul frontierei cu Germania. Aceste fortificații fuseseră concepute pentru respingerea oricărui atac german în zona frontierei comune și să contracareze un atac asupra Belgiei, care putea fi ajutată de cele mai bune divizii ale forțelor terestre franceze. Strategii francezi considerau că realizarea acestui sistem defensiv avea să ducă la desfășurarea oricărui viitor război departe de teritoriul național francez, evitând astfel repetarea marilor distrugeri din timpul primului conflict mondial. Secțiunea principală a Liniei Maginot
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
nord. Pe 25 mai, forțele anglo-franceze prinse în capcana pe litoralul Canalului Mânecii au început evacuarea din Dunkerque, abandonându-și echipamentul greu în timpul acestei operațiuni. După evacuarea aliaților de la Dunkerque, germanii și-au continuat ofensiva spre Paris. Cele peste 60 de divizii germane, față de cel 40 franceze din nord, au reușit să spargă linia defensivă aliată de pe râul Somme până pe 6 iunie. Două zile mai târziu, parizienii puteau auzi bubuiturile tunurilor de pe front. Pe 9 iunie, germanii au cucerit orașul Rouen, din
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
să se așeze la masa tratativelor după victoria Axei. Cei doi mareșali au încercat fără succes să îl convingă pe Mussolini că decizia sa nu era una înțeleaptă, ținând seama de faptul că armata italiană nu era pregătită de război, diviziile nu erau la capacitate maximă de luptă, trupele nu erau suficient echipate, imperiul era încă nepregătit, iar navele flotei comerciale erau risipite print oceanele lumii. Pe 5 iunie, Mussolini i-a spus lui Badoglio, „Am nevoie doar de câteva mii
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
dezbateri istorice, cercetătorii fiind de acord că acestea au fost de natură imperialistă și oportunistă. Până în septembrie 1939, frontul din Alpi era apărat de Armata a 6-a franceză comandată de generalul Antoine Besson. Generalul Besson avea în subordine 11 divizii cu 550.000 de oameni, mai mult decât suficient pentru apărarea acestei zone bine fortificate. În octombrie, Armata a 6-a a fost redusă la nivelul unui detașament de armată ("détachement d'armée") și a fost redenumită „Armata Alpilor” ("Armée
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
mai întâi. În decembrie 1939, toate trupele mobile din Alpi au fost mutate de sub comanda lui Orly în nord, pe frontul principal cu Germania, iar statul lui major a fost mult redus. Sub comanda generalului Olry au mai rămas „trei divizii de infanterie montană, câteva batalioane independente de infanterie montană, semibrigăzile fortărețelor alpine și două semibrigăzi de "chasseur" alpini (vânători de munte)”, adică un total de 175.000 - 185.000 de oameni. Dintre aceștia, doar 85.000 de militari erau plasați
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
grupați în 46 de batalioane, sprijinite de 65 de grupuri de artilerie pe frontiera cu Italia și 4.500 de oameni sprijiniți de grupuri de artilerie de pe frontiera cu Elveția. Forțele care rămăseseră sub comanda lui Olry erau în general divizii de rezervă de serie B, trupe de linia a doua, formate în general din rezerviști de 40-50 de ani. Diviziile de serie B erau aveau o prioritate scăzută la dotarea cu echipamente noi. În plus, soldații acestor divizii aveau probleme
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
oameni sprijiniți de grupuri de artilerie de pe frontiera cu Elveția. Forțele care rămăseseră sub comanda lui Olry erau în general divizii de rezervă de serie B, trupe de linia a doua, formate în general din rezerviști de 40-50 de ani. Diviziile de serie B erau aveau o prioritate scăzută la dotarea cu echipamente noi. În plus, soldații acestor divizii aveau probleme legate de calitatea pregătirii militare asigurate de-a lungul anilor. Totuși, Armata Alpilor dispunea de 86 de plutoane de 35-40
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
în general divizii de rezervă de serie B, trupe de linia a doua, formate în general din rezerviști de 40-50 de ani. Diviziile de serie B erau aveau o prioritate scăzută la dotarea cu echipamente noi. În plus, soldații acestor divizii aveau probleme legate de calitatea pregătirii militare asigurate de-a lungul anilor. Totuși, Armata Alpilor dispunea de 86 de plutoane de 35-40 de militari "sections d'éclaireurs-skieurs" (SES). Aceste plutoane erau formate din vânători de munte de elită, special antrenați
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
italiene se ridicau la peste 2.000 de avioane franceze pe frontul din Alpi și Mediterana, la care s-ar fi adăugat peste 620 de avioane britanice în Mediterana. SIM a estimat eronat și efectivele franceze din Alpi la 12 divizii, în condițiile în care ele se ridicau în iunie la cel mult 6 divizii. Italienii dispuneau de o serie de fortificații de-a lungul frontierei terestre care purta numele generic „ Zidul Alpin” ("Vallo Alpino"). În 1939, secțiunile acestui sistem de
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
și Mediterana, la care s-ar fi adăugat peste 620 de avioane britanice în Mediterana. SIM a estimat eronat și efectivele franceze din Alpi la 12 divizii, în condițiile în care ele se ridicau în iunie la cel mult 6 divizii. Italienii dispuneau de o serie de fortificații de-a lungul frontierei terestre care purta numele generic „ Zidul Alpin” ("Vallo Alpino"). În 1939, secțiunile acestui sistem de fortificații care se aflau pe frontiera cu Franța avea 460 de "opere" complete cu
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
italiene au variat foarte mult datorită valurilor de mobilizări și demobilizări. În momentul intrării în război a Italiei, erau mobilizați peste 1.500.000 de oameni. "Regio Esercito" (Armata Regală Italiană) a organizat din acest flux de recruți 73 de divizii. Dintre acestea, doar 19 aveau efectivele complete și erau gata de luptă. Alte 32 de divizii se aflau în diferite etape de pregătire și puteau fi folosite la nevoie în lupte, în timp ce restul nu erau încă. Italia era pregătită că
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]