14,040 matches
-
de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Într-un document din aprilie - iulie 1623, se menționează că fiind ""scos din patria domniei sale"", domnitorul Ștefan Tomșa ""n-a putut-o sfârși"" în prima domnie. Astfel, în a doua domnie ""a sfârșit cu totul și această sfântă mănăstire Solca... și a miluit și întărit acest dumnezeiesc hram cu sate și cu vaduri de moară și cu țigani și cu vii și cu alte felurite miluiri"". Ștefan Tomșa făcea mănăstirii noi
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
și a murit printre străini pe malurile Bosforului. Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635 se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și un zid de piatră la mănăstire în timpul domniei lui Radu Mihnea (1623-1626). În această mănăstire și-a desfășurat activitatea eruditul arhimandrit Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779). Originar din părțile Câmpulungului, acesta fusese călugărit la Mănăstirea Putna unde a îndeplinit și funcția de egumen (1757-1758, 1759 și
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
acestuia ca necropolă. Așa se poate explica prezența unei încăperi a mormintelor în incinta lăcașului de cult. Această încăpere a rămas nefolosită, deoarece domnitorul ctitor a fost mazilit și a murit departe de țară, la sfârșitul celei de-a doua domnii. Soția și copiii săi nu s-au bucurat de privilegiul de a fi înmormântați în biserică, iar astfel gropnița a rămas neutilizată. În partea stângă a pronaosului bisericii se află două morminte inițial acoperite cu lespezi funerare. Prima piatră de
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
făcute arabilor de către britanici în timpul războiului au fost respectate, chiar dacă nu în litera lor. După o serie de discuții dintre Churchill și Abdullah la Ierusalim, cei doi au căzut de acord ca Transiordania să fie acceptată în mandatul regiunii, sub domnia nominală a emirului Abdullah, în condițiile în care nu va face parte din zona unde avea să fie înființat căminul național evreiesc, care avea să se existe doar la vest de râul Iordan. Această înțelegere a devenit oficială mai înainte
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
următoarele: "„Să să știe căndu sau tărnosit această sântă biserică în zilile pre înălțatului d[o]mn Ion Grigore Ghica voivod m[eseț] febr[uarie] 2[4], 7259”". După cum reiese din pisanie, biserica a fost „târnosită” în anul 1751, în timpul domniei lui Grigore II Ghica. Ea a fost sfințită și nu făcută atunci, observație făcută și de cercetătoarea Ioana Cristache-Panait, care indică o vechime mult mai mare pentru acest lăcaș. Trebuie remarcată în acest sens și crucea de piatră din fața intrării
Biserica de lemn din Mesteacăn, Dâmbovița () [Corola-website/Science/321171_a_322500]
-
anul 1709, marele medelnicer Ionașcu Isăcescu și soția sa, Alexandra, au început construcția unei mănăstiri la Ilișești. Din cauza războiului ruso-turc din 1710-1711, construcția bisericii s-a prelungit, iar lăcașul de cult a fost sfințit abia la 20 iunie 1714, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (1709-1710, 1711-1716). Nu se cunosc numele meșterilor. Din ansamblul construcțiilor monahale, se mai păstrează astăzi doar biserica și clopotnița. Biserica are o pisanie cu următorul text în limba română cu caractere chirilice: ""Cu vrearea tatălui și cu
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
au avut loc funerariile la catedrala din Atena. Încă o dată familiei regale i s-a refuzat autorizația de întoarcere în Grecia și regina Olga a fost singura rudă (împreună cu soția lui Aspasía) prezentă la înmormântare. Pentru familia regală a Greciei, domnia lui Alexandru I nu a fost niciodată pe deplin legitimă. În cimitirul regal, în timp ce mormintele altor conducători ai dinastiei sunt inscripționate cu "rege al elenilor, prinț al Danemarcei", se spune că pe mormântul tânărului rege scrie "Alexandru, fiul regelui elenilor
Alexandru I al Greciei () [Corola-website/Science/321219_a_322548]
-
fundația unei biserici mai vechi. Localitatea Ștefănești apare menționată documentar pentru prima dată la 26 mai 1435 sub numele de Gura Bașeului, într-un document emis de domnitorul Ștefan II. Aici se afla unul dintre vadurile râului Prut. În vremea domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), exista în localitate o rețea de tuneluri subterane. Potrivit legendelor locale, pe sub actuala Biserică "Cuvioasa Parascheva" se afla o poartă de acces într-un tunel subteran, suficient de larg și de înalt ca să poate fi
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Mare ar fi construit o biserică la Ștefănești. Ultimele cercetări arheologice au demonstrat posibilitatea, în lipsa pisaniei originare, ca biserica veche din Ștefănești (ale cărei fundații au fost îngropate în fundația actualei biserici) să fi fost ctitorită în ultimii ani ai domniei lui Ștefan cel Mare. Cercetările arheologice efectuate pe locul actualei biserici au scos la iveală monezi din prima jumătate a secolului al XVI-lea, precum și niște pinteni de zidărie reprezentând fundațiile a doi contraforți proveniți de la o construcție mai veche
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
după cum se vede din așezarea lui și după biserica de zid frumos clădită, dar acum ruinată, pentru restaurarea căreia acum se cară pietre și alt material”". Din relatarea solului polonez se poate trage concluzia că biserica a fost construită anterior domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), acest domnitor refăcând un lăcaș de cult mai vechi. Prima atestare scriptică a bisericii închinate Cuvioasei Parascheva datează din anul 1640. Tot cercetările arheologice au demonstrat că vechiul lăcaș de cult a fost demantelat până la 20-25
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
deduce că vechea fundație a fost înecată în cea turnată în secolul al XVII-lea. Studiind distribuția contraforților, istoricul de artă Gheorghe Balș (1868-1934) a tras concluzia că biserica veche de la Ștefănești a putut fi construită în ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, după un plan asemănător celui al bisericii Mănăstirii Dobrovăț sau al bisericii de la Volovăț. În prezent, Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Ștefănești, în forma ei actuală, este datată de specialiști ca fiind construită în anul 1640
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
scris de însuși Daniel în secolul al VI-lea î.e.n. (ceea ce a fost acceptat necritic de către cercetătorii premoderni ai Bibliei). Istorisirile despre Daniel la curtea babiloniană datează din secolul al III-lea î.e.n., în timp ce a doua jumătate a cărții în timpul domniei lui Antioh al IV-lea Epifanes, regele grec seleucid al Siriei între 167-163 î.e.n. Deși cartea a fost clasificată în mod tradițional drept profetică, stilul ei literar este azi considerat literatură apocaliptică, ceea ce era popular între 200 î.e.n. și 100
Daniel (carte) () [Corola-website/Science/321231_a_322560]
-
poziție pe care a deținut-o până la căderea Comunei din Paris. La încheierea păcii a fost făcut inspector-general al armatei și mareșal. După decesul tatălui său la 29 octombrie 1873, Prințul Moștenitor i-a suuccedat la tron ca regele Albert. Domnia lui s-a dovedit a fi lipsită de evenimente, el a luat parte puțin la partea publică în politică, dedicându-se afacerilor militare, în care sfaturile și experiența sa au fost de cea mai mare valoare, nu numai pentru corpul
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
de ani, era un bărbat gras, bine-intenționat, simplu în gusturile sale și mai interesant de agricultură decât de politică. De la început, Francisc I s-a comportat foarte diferit de prințul liberal care fusese ca moștenitor al coroanei și scurta sa domnie a fost în esență reacționară. Deși gelos pe autoritatea sa, el a lăsat guvernarea în mâinile primului ministru Luigi de Medici (1759 - 1830). În noul ei rol de regină consort, Maria Isabella nu a deținut nici un rol politic. Ea a
Maria Isabela a Spaniei () [Corola-website/Science/321277_a_322606]
-
Prințul Louis de Orléans ("Louis Charles Philippe Raphaël d'Orléans"; 25 octombrie 1814 - 26 iunie 1896) a fost al doilea fiu al viitorului rege Ludovic-Filip al Franței și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. În timpul domniei tatălui său din 1830 până în 1848 avea titlul de Prințul . S-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de 12 ani a fost numit colonel al regimentului 1 de cavalerie iar în 1830 a fost făcut cavaler al
Louis, Duce de Nemours () [Corola-website/Science/321301_a_322630]
-
anul următor în prizonierat. După moartea lui Tekle Giyorgis, văduva sa, împărăteasa Dinkinesh Mercha, s-a stabilit la Mekele la curtea fratelui ei, noul împărat Yohannes al IV-lea, și a continuat să dețină titlul de împărăteasă în tot cursul domniei lui. Kassai se pregătise pentru această zi, și avea fonduri strânse pentru a-l plăti pe patriarhul Bisericii Copte din Alexandria săă numească un nou arhiepiscop al Bisericii Etiopiei, în locul lui Abuna Salama care a murit în 1867. Patriarhul Chiril
Yohannes al IV-lea al Etiopiei () [Corola-website/Science/320505_a_321834]
-
cruciații a convocat Consiliul de Nablus din care a fost emis primele legi scrise pentru Împărăția. , ei au convertit sinagoga samaritean din Nablus într-o biserică. comunitate Samaritean a construit o sinagoga nou în 1130s . În a doua jumătate a domniei lui Cruciat, în Nablus, forțele musulmane au început lansarea incursiuni în scopul de a recâștiga controlul asupra orașului. În 1137, trupele arabe și turcești staționate în Damasc a făcut o incursiune în Nablus, omorând mulți creștini și ars bisericile din
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
transformat într-o biserică de către cruciați, a fost transformată în moschee Al-Khadra în 1244, și alte două biserici cruciate a devenit un Moscheea-Nasr și Al-Masakim Moscheea în cursul acestui secol. Dinastia Mamluk câștigat controlul de Nablus, în 1260 și în timpul domniei lor, ei au construit numeroase moschei și școli din oraș. Sub Mamluk regulă, Nablus posedat apă curentă, cade mulți turci și exportate de ulei de măsline și săpun în Egipt, Siria, Hejaz, mai multe insule mediteraneene, si deșertul arab. Ulei
Nablus () [Corola-website/Science/320526_a_321855]
-
(28 august 1592 - 23 august 1628) a fost un om politic englez, favoritul regelui Iacob I al Angliei. A fost conducătorul "de facto" al statului în ultimii ani de domnie ai lui Iacob I, protectorul său, și în primii ani de domnie ai fiului acestuia, Carol I al Angliei, care la rândul său era foarte legat de Buckingham. Se crede că modul dezastruos în care a guvernat, a constituit unul
George Villiers, Duce de Buckingham () [Corola-website/Science/320544_a_321873]
-
august 1592 - 23 august 1628) a fost un om politic englez, favoritul regelui Iacob I al Angliei. A fost conducătorul "de facto" al statului în ultimii ani de domnie ai lui Iacob I, protectorul său, și în primii ani de domnie ai fiului acestuia, Carol I al Angliei, care la rândul său era foarte legat de Buckingham. Se crede că modul dezastruos în care a guvernat, a constituit unul din punctele de plecare ale războiului civil englez. A murit în 23
George Villiers, Duce de Buckingham () [Corola-website/Science/320544_a_321873]
-
moartea lui, a fost confiscată de Oliver Cromwell și astăzi este împărțită între cele mai mari muzee ale lumii. Din căsătoria cu Katherine Manners, ducele de Buckingham a avut patru copii: Buckingham este o figură istorică foarte controversată. La începutul domniei lui Carol I și mai ales după asasinarea sa, au apărut multe pamflete satirice la adresa sa. Cele mai multe reflectau mândria sa și daunele pe care le-a provocat statului; multe dintre ele l-au apreciat pe John Felton. Ducele de Rochefoucauld
George Villiers, Duce de Buckingham () [Corola-website/Science/320544_a_321873]
-
curtea bisericii a fost ridicat un monument în formă de cruce în memoria eroilor căzuți în primul război mondial. Pe monument sunt înscrise numele eroilor localnici căzuți pe front, precum și inscripția următoare: ""Ridicat în anul 1938 luna mai sub înțeleapta domnie a M.S. Regelui Carol II, sub arhipăstoria I.P.S. Mitropolit Nicodim, ministru cultelor și artelor Victor Iamandi, prefect jud. Iași col. Caracaș Sava, pretor pl. Turia I. Prică, primar com. Roșcani Gr. Manea"". În curtea bisericii, înspre vest, se află un
Biserica de lemn din Rădeni () [Corola-website/Science/320562_a_321891]
-
Istoria Lituaniei între 1219 și 1295 tratează înființarea și perioada timpurie a primului stat lituanian, Marele Ducat al Lituaniei, în intervalul marcat de semnarea păcii cu Galiția-Volînia (1219) și începutul domniei lui Vytenis, în 1295. Începutul secolului al XIII-lea a marcat sfârșitul preistoriei în Lituania. Începând cu această etapă, istoria Lituaniei este menționată de cronici, tratate și alte documente scrise. În 1219, douăzeci și unu de duci lituanieni au semnat un tratat
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
a murit în luptă, iar semigalii cuceriți s-au revoltat, fiind acum dispuși să recunoască superioritatea Lituaniei, și cerându-i ajutor lui Traidenis. Cu toate acestea, Traidenis a murit la scurt timp după aceasta, iar revolta nu a avut succes. Domnia lui Traidenis a fost cel mai lung și mai stabil regim în timpul perioadei de frământare. După moartea sa, Ordinul și-a finalizat cuceririle: triburile baltice cucerite nu s-au mai răsculat iar Ordinele se puteau concentra acum asupra Lituaniei. În
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
puternice de-a lungul râului Neman. A murit în 1290 sau 1292, iar fratele său, Butvydas (cunoscut și sub numele de Pukuveras) a moștenit coroana. Butvydas a fost tatăl lui Vytenis și, probabil și al lui Gediminas. În timpul scurtei sale domniei, Butvydas a încercat să apere ducatul împotriva Cavalerilor Teutoni; a atacat și Mazovia, un aliat al cavalerilor. Fiul său, Vytenis, a ajuns la putere în 1295 și s-a încheiat perioada de relativă instabilitate. Domnia sa a marcat tranziția de la înființarea
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]