KorAP: Find »[drukola/base=grec & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...496 497 498 ...505 >

12,610 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Orientului Apropiat (secolele VI-IV Î.Hr.). Acesta a intrat deci În contact cu diferite culturi evoluate, cu o bogată experiență milenară, inclusiv În domeniul gândirii științifice, dar și cu unele culturi mai tinere, cum ar fi cea iudaică sau greacă, protagoniste puternice și originale ale unei noi orânduiri și ale unei viziuni noi asupra lumii. Format Într-un mediu cultural deschis și sensibil, inclusiv În privința exigențelor politice firești, la diferitele procese de aculturație, zoroastrismul din perioada ahemenidă s-a Întâlnit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
confruntări În aria semantică a religiei sunt destul de incerte și controversate. De exemplu, nu se poate afirma cu siguranță că termenul latin flamen este comparabil cu cel vedic brahmán „preot” sau că numele zeului indian Varuna poate fi alăturat numelui grec ouranòs „cer”. În orice caz, chiar dacă vor fi acceptate aceste confruntări și reconstituirile pe care le-ar putea genera, rămâne totuși surprinzătoare (și semnificativă) sărăcia datelor lexicale referitoare la religia indo-europeană. Motivul acestei lipse este, fără Îndoială, accentuarea faptului că

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
adesea ca epitet al lui Indraxe "Indra". Un epitet identic devine În Iran nume propriu al unei divinități a războiului, vereqraăna (cf. Benveniste-Renou, 1934). Cu alte cuvinte, Indra este plasat printre demoni, Însă epitetul său devine o nouă zeitate. Religia greacă, puternic inovatoare, are, de regulă, o contribuție slabă la reconstrucția religiei indo-europene. În acest caz, este foarte probabil ca Herakles, deși nici nu este atestat ca zeu, ci doar ca erou, să fi păstrat trăsături ale zeului major de funcție

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
iar aceasta rezistă până la capăt propunerilor lor): este așadar clar că, deși textele iraniene nu vorbesc despre aceasta, aceeași aventură trebuie să le fi fost atribuită și celor doi „Sfinți Nemuritori”, ceea ce demonstrează ulterior analogia perfectă cu N³satya. În ceea ce privește lumea greacă, descoperim urmele clare ale gemenilor divini suverani ai funcției a treia În două divinități minore, Dioscurii Castorxe "Castor" și Poluxxe "Polux", care sunt gemeni, Însă, la fel ca În cazul N³satyaxe "Na>satya", unul este fiul unui om, Tindarxe "Tindar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca o activitate a fiecărui individ În momentul aducerii jertfei. 6. SACRIFICIULTC "6. SACRIFICIUL" Populațiile indo-europene cunosc două tipuri de jertfă: sângeroasă și nesângeroasă. Începem cu cea din urmă. Aceasta consta În libație, adică În oferirea de băuturi zeului. Termenul grec care desemnează acest act este spèndo; din punct de vedere formal este pur și simplu un act cultual. Ne putem gândi la cuvintele pe care Hecubaxe "Hecuba" i le adresează lui Hectorxe "Hector": Pentru că sufletul tău te-a Îndemnat să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
căci cred că și el tot va vrea să se roage Nemuritorilor: toți de a zeilor haruri duc lipsă! (Odiseea, III, 43 sqq.; trad. de Dan Slușanschi, București, Paideia) Așa cum a demonstrat Benveniste (1969), funcția specifică a libației În religia greacă era cea de garanție și siguranță: Înaintea unui eveniment care comporta elemente de risc și nesiguranță - cum ar fi o călătorie pe mare sau o expediție militară, dar și un jurământ, un armistițiu sau un tratat de pace - libația asigură

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
doi greci - este din nou Împlinită În 216, după bătălia de la Cannae, ne dovedește natura magico-religioasă și sugerează totodată că alegerea victimelor nu a fost Întâmplătoare, ci era codificată de tradiții rituale. În aceste condiții, ne uimește faptul că autorii greci și latini uită ceea ce se Întâmplase chiar la ei acasă și văd În jertfele umane practicate de celți și germani un semn al barbariei. De fapt, aceste popoare continuă, Într-o formă clară și repetitivă un obicei tipic indo-european, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sqq. tc "" RELIGIA CELȚILORTC "RELIGIA CELȚILOR" Enrico Campaniletc "Enrico Campanile" 1. PROBLEMA IZVOARELORTC "1. PROBLEMA IZVOARELOR" Reconstrucția religiei celtice prezintă astăzi dificultăți de ordin istoric și documentar destul de serioase. Vechii celți, deși cunoșteau scrierea (de exemplu, galii cunoșteau atât alfabetul grec, cât și pe cel latin; leponții foloseau alfabetul etrusc, celtiberii Își concepuseră unul propriu), o foloseau doar În scopuri practice, pentru a Îndrepta invocații către divinități, În inscripții funerare, ca semne ale proprietății sau indicații despre hotare și alte texte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un mare număr de versuri; unii rămân la studii câte 20 de ani. Druizii socotesc că religia nu permite consemnarea În scris a Învățăturii lor, deși În celelalte treburi de ordin public și privat, se folosesc, În general de alfabetul grec. Cred că druizii au hotărât acestea din două motive: pe de o parte, nu doresc să li se divulge doctrina, iar pe de altă parte, se tem ca nu cumva discipolii lor, bizuindu-se pe scris, să-și cultive mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
exemplu, unii cercetători consideră că orice obiect pe care sunt reprezentați un cal și un mânz aparține cultului Eponei, În timp ce alții sunt, pe bună dreptate, mai prudenți. Trebuie așadar să se recurgă la izvoare indirecte, adică mai ales la autorii greci și romani care ne-au lăsat informații despre religia celtică. Aceste izvoare Însă au serioase limite, de nedepășit. Înainte de orice, trebuie să luăm În considerare faptul că nici un text ajuns până la noi nu tratează În mod organic și sistematic religia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
avem de-a face cu adnotări scurte care scot În evidență un singur obicei sau un singur fapt care a atras atenția autorului și care i-a părut astfel demn de a fi menționat. Mai mult, aproape la toți autorii greci și latini este foarte puternică prejudecata clasicocentrică: deși Încearcă să Înțeleagă motivele interne ale elementelor religiei celte, aceștia pun În relief tot ceea ce pare a fi barbar și necivilizat sau, pur și simplu, tot ceea ce era diferit de religia greacă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
greci și latini este foarte puternică prejudecata clasicocentrică: deși Încearcă să Înțeleagă motivele interne ale elementelor religiei celte, aceștia pun În relief tot ceea ce pare a fi barbar și necivilizat sau, pur și simplu, tot ceea ce era diferit de religia greacă și romană. Nu ne sunt de mare ajutor nici autorii antici care Îi descriu pe celți ca fiind oameni pioși, respectuoși cu oaspeții, iubitori de artă și Întemeietori ai filozofiei. Este evident că un cadru atât de Îndepărtat de realitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestei culturi, de acum creștinată, nu este chiar imposibil să identificăm supraviețuirea unor elemente străvechi ale credinței precreștine; vom da aici două exemple. În tradiția indo-europeană, suveranul trebuia să descindă dintr-un zeu. Faptul este evident În special În lumea greacă, unde această regulă nu este valabilă doar pentru personajele mitice (cum ar fi, de exemplu, cazul unui Ahilexe "Ahile" sau Agamemnonxe "Agamemnon"), ci și pentru case regale din perioada istorică: Biantizii și Melapizii din Argos se lăudau că se trag

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În zeița păgână, atestată În Britania și cinstită, cu siguranță, În toată lumea celtică, figura unei divinități indo-europene străvechi. Într-adevăr, În aceste biografii se Întâlnesc o serie Întreagă e elemente care sunt caracteristice Aurorei, așa cum era concepută ea În lumea greacă și indo-iraniană: Brigitta se naște În zori (grecii o numeau Herigèneia Auroraxe "Aurora"); tatăl ei se numea Întunericxe "Întuneric", iar bunicul Negru-și-Întunecat (ea provine, de fapt, din Întunericul nopții); mama sa o naște pe pragul casei, unde se Întâlnește Întunericul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o filieră prețioasă pentru cunoașterea religiei precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
parte, Încadrând-o În schema trifuncțională, aici trebuie să ne ocupăm de tratarea unor teme foarte generale, legate organic una de alta. 4. IMAGINEA CELȚILOR ÎN LUMEA CLASICĂTC "4. IMAGINEA CELȚILOR ÎN LUMEA CLASICĂ" Pentru a evalua corect mărturiile autorilor greci și latini despre religia celților, este bine să luăm În considerare imaginea globală dominantă a acestora În cultura clasică. Desele confruntări militare cu triburile celtice justifică, fără Îndoială, atitudinea de ostilitate și teamă. Celții jefuiseră Roma și Delfi, Își creaseră

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
teologic. De aici, a apărut suspiciunea că este vorba despre un izvor care vrea să-i prezinte pe celți Într-o lumină foarte favorabilă și care, printre altele, le atribuie druizilor o doctrină religioasă - metempsihoza - bine cunoscută și În cultura greacă. Însă, cel puțin În privința metempsihozei, această suspiciune este cu siguranță nefondată, fiindcă ea este clar atestată și În Britania. Într-adevăr, există două texte galice (Angar kyfyndawt și Kat Godeu) care, deși scrise În plină perioadă creștină, exprimă aceeași credință

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
galico, VI, 16.). După cum am observat deja, referitor la tăierea rituală a capetelor este bine să punem Încă de la Început În evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților a unui element din religia indo-europeană. Să ne referim la Roma. În cartea a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
La rândul lor, Adnotationes super Lucanum (cu referire la X, 334) precizează mai clar sensul acelui misterios „era aruncat În jos”: pharmakòs sau țapul ispășitor era aruncat de pe un munte. Este clar că acest sacrificiu nu se referă la cetatea greacă Marsilia, din secolul I d.Hr. (trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin. Mai interesant este că nici un autor grec sau latin care se referă la celți nu dă vreodată informații despre acest obicei, deși trebuie să fi fost foarte cunoscut dacă despre el vorbește o persoană ca Petronius care nu avea vreun interes aparte pentru etnografie. Se poate presupune

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
infinit superioară destinului defunctului. Este bine să menționăm totuși că Între cele două concepții - cea galică și cea greacă - nu există nici o coincidență materială: coincidența constă doar În conștientizarea ororilor care Îl așteaptă pe om după moarte. Dar, după cum lumea greacă, alături de ororile din Erebxe "Ereb", cunoștea și Insulele Fericiților - despre care vorbesc deja Homer și Hesiod -, la fel și În lumea celtă, alături de destinul sinistru bine simbolizat la Tarasque de Noves, se prefigura o ipoteză mai Încurajatoare despre destinul ultim

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și de etimologie, care o leagă pe Nehalenniaxe "Nehalennia" de grecescul nèky, „mort, cadavru”. O amintim și pe zeița Tamfanaxe "Tamfana", citată de Tacitus, În care Pisani (1966) identifica o *Demspotniaxe "Demspotnia", adică o „Stăpână” comparabilă cu Déspoina din lumea greacă, atestată În două inscripții de la Licosura (Ditenberger, pp. 800, 999); Însă această etimologie rămâne totuși incertă. Informații mai sigure există, datorită unor mărturii textuale mai ample, În legătură cu divinitățile minore din epoca medievală. Ne putem referi imediat la Lokixe "Loki", pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
imagini fără cuvinte 259 3. Formele cultului 260 4. Divinități fără nume 265 3. De la minoici la micenieni 266 1. Civilizația miceniană 266 2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni 268 3. Secolele Întunecate și moștenirea transmisă 271 Bibliografie 272 Religia greacă (Paolo Scarpi) 275 1. Vârsta arhaică 275 1. Persistențe miceniene și inovații 275 2. Hesiod și influențele orientale 280 3. Forme divine și ordine cosmică 281 4. Formele mitului și „vremea dinainte” 288 2. Epoca Polisului 290 1. Critica mitului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
3. Elenizarea cultului și definirea panteonului 326 4. Experiența religioasă etruscă 330 Bibliografie 335 Religia romană (Hubert Cancik) 337 1. Situarea istorico-religioasă a religiei romane 337 1. „Sacra patria - peregrina - universa” 337 2. Religie și civilizație romană 341 2. Religia greacă În italia și religia romană 345 1. Protoistoria 345 2. Graia urbs 349 3. Mituri, misterii, filozofi 355 3. Religiones 360 1. Clasificarea cultelor romane 360 2. Cultul 367 3. Cultul imaginilor 371 4. Sacrificiul 374 4. Istoria intelectuală a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]