KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...496 497 498 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

nu mai ai ce-i face. — Ooo! Dar ce legătură are cu sunetele despre care mi-ați vorbit adineauri? O să-mi pierd și eu facultatea vorbirii? — Nu asta e important. Esențialul nu e că vorbești sau nu, dar trebuie să pricepi că acesta-i doar primul pas. Nu pricepeam și gata. Eu sunt un tip cinstit și îmi place să recunosc când înțeleg sau când nu înțeleg ceva. Nu suport lucrurile lăsate în coadă de pește. Cele mai multe necazuri provin din situațiile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ce legătură are cu sunetele despre care mi-ați vorbit adineauri? O să-mi pierd și eu facultatea vorbirii? — Nu asta e important. Esențialul nu e că vorbești sau nu, dar trebuie să pricepi că acesta-i doar primul pas. Nu pricepeam și gata. Eu sunt un tip cinstit și îmi place să recunosc când înțeleg sau când nu înțeleg ceva. Nu suport lucrurile lăsate în coadă de pește. Cele mai multe necazuri provin din situațiile ambigue. Mulți se dau în vânt după ambiguități

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
un vis vechi, spuse bibliotecara mai degrabă pentru sine decât pentru mine. Era distantă, iar în tonul ei n-am surprins nici urmă de inflexiune. Sau ca să fiu mai exactă, acolo este inclus un vis vechi. Am încuviințat fără să pricep nimic. — Ia-l în mână și-ai să vezi. L-am ridicat precaut și mi-am plimbat privirile peste el pentru a-mi confirma prezența unui vis vechi. L-am studiat atent, dar n-am găsit nici un indiciu care să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
e pecetluit înăuntru, zise ea calmă. — Și ce fac cu visele citite? — Nimic. Treaba ta este doar să le citești. Îmi pare rău, dar nu prea înțeleg. Mi-e clar că de-acum încolo voi citi vise vechi, dar nu pricep ce am de făcut cu ele apoi. Am impresia că voi munci în zadar. Ar trebui să existe un scop, nu? De exemplu, să le transcriu sau să le clasific după un oarecare principiu... A clătinat puternic din cap. — Eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
una umedă și una uscată. Arăta mult mai alb. L-a pus înapoi pe masă. — Am să-ți explic cum se citește un vis vechi, spuse ea. Dar, fii atent, eu nu știu decât să imit gestul citirii. Nu mă pricep să citesc cu-adevărat. Numai tu poți face lucrul acesta. Uită-te bine la mine! Mai întâi întorci craniul cu fața spre tine și-l apuci cu ambele mâini de tâmple. După ce mi-a arătat cum să-l țin, mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
imposibil să fac ordine în haosul din labirintul ce mi se deschidea. Cu toate astea, simțeam foarte clar, în vârful degetelor, existența unor vise. Imaginile se derulau în flux continuu, fără nici o opreliște. Numai că eu eram incapabil să le pricep, să le prind semnificația. Nu puteam decât să le confirm existența. Până la urmă am reușit să citesc două vise. Trecuse deja de ora zece. I-am înapoiat bibliotecarei craniul, mi-am scos ochelarii și m-am frecat la ochi. Mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
intrat la un negustor de mașini la mâna a doua, târând după mine niște sacoșe grele. Am intrat și am văzut mai multe mărci. I-am spus individului că nu mă dădeam în vânt după mașini și nici nu mă pricepeam la ele, dar voiam să cumpăr una, nici prea mare, nici prea mică. Bărbatul între două vârste mi-a întins un catalog, dar eu n-aveam chef să mă uit în el. Îmi doream pur și simplu o mașină cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
știu mare lucru despre acest oraș și sunt foarte confuz. Habar n-am cum e structurat, nu înțeleg de ce e împrejmuit de un zid atât de înalt, de ce ies și intră animalele zilnic, la ce servește cititul viselor vechi. Nu pricep absolut nimic. Și nici nu am pe cine întreba. Dumneavoastră sunteți singurul cu care-mi permit să stau de vorbă. — Nici mie nu-mi sunt clare foarte multe lucruri, spuse bătrânul, calm. Unele nu se pot explica, altele nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ea brusc. Îmi mai atingea din când în când coastele cu paharul și mă treceau fiori. — Ne potrivim? Tu ai treizeci și cinci de ani, eu am douăzeci și nouă. Vârsta potrivită, nu? — Vârsta potrivită? Repetam ca un papagal. — La vârsta noastră pricepem o mulțime de lucruri și ne putem înțelege și noi doi foarte bine. Ne-am descurca mai bine împreună decât fiecare pe cont propriu. Nu te-aș împiedica cu nimic în treburile tale și eu mi-aș vedea de ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
întârzii, nu-l mai recuperăm pe bunicul. Sunt sigură de asta. Și următoarea țintă ești tu. — Eu? Poate tu. Eu habar n-am cu ce se ocupă bunicul tău. — Tu ești cheia. Fără tine nu se poate descuia ușa. Nu pricep absolut nimic. — Nu-ți pot explica la telefon. Crede-mă pe cuvânt! E foarte important. Mai important decât orice altceva. Zău că da! Este foarte important pentru tine. Nu mai întârzia nici o clipă! Nu te mint! — Cum naiba!... am explodat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
băuturilor, adică să le fixeze mai bine în ochii privitorilor. Parcă începeam să înțeleg mesajul afișelor. Fiecare lucru își avea motivația lui. Mi-era clar. Se făcuse ora șase tot privind la afișe. Fata cea durdulie nu apăruse încă. Nu pricepeam de ce întârzia atât de mult. Îmi spusese să vin cât puteam de repede și eu mă conformasem. Deci nu era problema mea, ci a ei. Nu mă simțeam cu nimic vinovat. Am comandat o cafea. Am băut-o fără zahăr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
i-au răpit bunicul; am așteptat-o la locul întâlnirii, dar nu și-a făcut apariția. Eu aveam asupra mea două obiecte extrem de importante: craniul și datele permutate. Le-am lăsat pe amândouă la biroul de bagaje din Shinjuku. Nu pricepeam nimic. Doar semne de întrebare în jurul meu, așa că ar fi trebuit să se găsească cineva să facă lumină, să-mi dea măcar o idee de unde s-o apuc. N-aveam cum să fug toată viața de dușmani, cu craniul la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
fi controlate. Simbolatorii se străduiesc să le fure, Computatorii să le păstreze. Dar nimeni nu poate ține situația în frâu, așa cum nu poți stăpâni inundațiile. De aceea, Profesorul a părăsit organizația Computatorilor și a pornit cercetarea pe cont propriu. Se pricepe la foarte multe lucruri, e un adevărat geniu. Știe psihologie, biologie, frenologie și multe altele. Și excelează în toate. Mai rar un geniu ca el! Când mă gândesc că am vorbit despre spălare de creier și permutări cu un asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
că ploua. Auzeam ploaia. O ploaie rece, de gheață, care lovea acoperișul și cădea pe pământ. Nu-mi dădeam seama cât era de departe. Am remarcat silueta dreaptă și nemișcată a Colonelului. Stătea jos lângă fereastră și privea afară. Nu pricepeam de ce-l interesa atât de mult. Era o ploaie obișnuită. Lovea acoperișul, uda pământul, mai făcea râul să crească. Am vrut să-mi apropii mâinile de față, dar n-am reușit să le ridic. Erau îngrozitor de grele. Am vrut să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Dar l-ai ajutat pe bunicul tău, așa că trebuie să știi mai multe decât mine. — Da, am făcut ordine în hârtii, am procesat date și alte mărunțișuri. Eu n-am cunoștințe de specialitate și chiar dacă văd sau aud ceva, nu pricep nimic. Am stat și m-am gândit puțin bătând darabana cu unghiile în dinți. Trebuie să găsesc o soluție, trebuie să fac ceva până nu pierd de tot controlul situației. — Ziceai adineauri că se sfârșește lumea, nu? Cum adică se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
știu. Așa a zis bunicul. Și dac-a zis bunicul, înseamnă că treaba-i serioasă. El nu glumește cu asemenea lucruri. Dacă el spune că se sfârșește lumea, să știi că așa va fi. Crede-mă! Se va sfârși. — Nu pricep nimic. Ce înseamnă că se sfârșește lumea? Adică bunicul tău n-a vrut cumva să spună că „se distruge“ sau „se prăbușește“? — A zis că se sfârșește. Continuam să bat cu unghiile în dinți și să mă gândesc la toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
se manifestă? — Nu sunt capabil să-mi evaluez sentimentele, mă autocompătimesc, mă enervez pe alții, îi compătimesc și pe ei, mă supăr pe mine... Nu prea înțeleg. Nici n-ai ce înțelege. Până și mie îmi este greu să mai pricep ceva. Sunt ca un titirez multicolor. Cu cât mă învârt mai repede, cu atât nu mai disting nimic. Totul devine un haos perfect. — Interesant ce spui. Văd că știi să explici foarte bine ce simți. — Există tot felul de oboseli

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
puțin temporar, am reușit să mă detașez de senzația de pierdere care mă apăsa. Pe de altă parte, cu cât citeam mai multe vise vechi, cu atât senzația de neputință devenea mai acută. Și asta se datora faptului că nu pricepeam mesajul viselor. Le citeam fără să le pricep semnificația. Erau ca niște texte indescifrabile care se perindau prin fața ochilor mei noapte de noapte. Ca și cum aș fi privit zi de zi apa râului curgând. Nu mă alegeam cu nimic. Mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
senzația de pierdere care mă apăsa. Pe de altă parte, cu cât citeam mai multe vise vechi, cu atât senzația de neputință devenea mai acută. Și asta se datora faptului că nu pricepeam mesajul viselor. Le citeam fără să le pricep semnificația. Erau ca niște texte indescifrabile care se perindau prin fața ochilor mei noapte de noapte. Ca și cum aș fi privit zi de zi apa râului curgând. Nu mă alegeam cu nimic. Mi-am îmbunătățit mult tehnica citirii și a crescut considerabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
prezentau lucrurile, munca mea era în zadar. — La ce bun să citesc visele astea vechi din cranii? am întrebat-o pe bibliotecară. Știu, mi-ai mai spus că asta e treaba mea. Dar ele trec prin mine și-atât. Nu pricep o iotă. Și cu cât citesc mai multe, cu atât mă simt mai epuizat fizic. Cu toate astea, citești ca un posedat. De ce? Nu știu, am zis clătinând din cap. Poate mă concentrez atât de mult ca să umplu golul din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor, dar rezultatul e invariabil același. Chiar dacă intuiesc că ele îmi povestesc ceva, nu sunt capabil să pricep ce anume. Poate nu sunt făcut pentru a citi vise. S-ar putea ca lumina să fi pălit cu timpul sau limba să-și fi pierdut caracteristicile. Sau poate aparțin altor dimensiuni. Posibil să existe o prăpastie incomensurabilă între modul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
senzația că nu-mi găsesc sufletul și de aceea mă simt confuz. — Adică nici tu, personal, nu te înțelegi? — Uneori mă mai înțeleg, dar prea târziu, când nu mai e nimic de făcut. De cele mai multe ori însă, acționez fără să pricep nimic și atunci sunt foarte derutat. — Cum de poate fi sufletul atât de imperfect? întrebă ea zâmbind. Mi-am scos mâinile din buzunare și le-am privit. Scăldate în lumina palidă a lunii arătau ca o pereche de sculpturi ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vârfuri. Tu ce părere ai? — Poate că are dreptate. Și eu am învățat în cadru organizat timp de șaisprezece ani, dar nu știu dacă mi-a fost de vreun folos. Nu vorbesc limbi străine, nu cânt la instrumente, nu mă pricep la bursă, nu știu să călăresc... Și de ce nu ai renunțat la școală? Puteai s-o lași naibii oricând doreai. Cred că puteam, dar n-am vrut. Sau nu mi-a dat prin cap, mai bine zis. Spre deosebire de tine, eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
așa ceva. — Nu-i mare lucru, să știi. Oricine are niște sentimente într-o carapace. Mai mult sau mai puțin. Trebuie doar să le cauți, să scotocești după ele. Tu n-ai ieșit deloc în lume și de aceea nu poți pricepe ce înseamnă sufletul unui om obișnuit. Vorbești de parcă n-ai fi bun de nimic. Dacă stăm și ne gândim, te pricepi la permutări, nu? — Da, dar asta nu e cine știe ce. Cu puțin exercițiu, oricine ar fi în stare de așa ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să le cauți, să scotocești după ele. Tu n-ai ieșit deloc în lume și de aceea nu poți pricepe ce înseamnă sufletul unui om obișnuit. Vorbești de parcă n-ai fi bun de nimic. Dacă stăm și ne gândim, te pricepi la permutări, nu? — Da, dar asta nu e cine știe ce. Cu puțin exercițiu, oricine ar fi în stare de așa ceva. Nu e nici o diferență între îndemânarea dobândită la permutări și folosirea socotitoarei sau cântatul la pian. — Cum poți să spui așa ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]