14,708 matches
-
spre o lumânare și nu știe dacă se arde sau nu, zise Carlina șovăitor. - Da. Nu știi niciodată ce te așteaptă. - Dacă o pierdem ne bucurăm că a existat odată și o luăm de la capăt. - Dragostea ne ocrotește inima până la adânci bătrâneți. - Ai putea trăi fără dragoste? - Nu. Categoric, nu. - Dar de gelozie ce zici? Ești gelos? - Tu ce crezi? Orice om care iubește poate fi gelos. - E o greșeală. Uite, eu una nu sunt. N-am fost niciodată, nici o zi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să te am lângă mine. O să fiu foarte mândru. Te rog acceptă să-ți fiu jumătatea și voi fi un braț puternic de care să te sprijini, să-ți pui capul pe umărul meu atunci când vei avea nevoie. Dincolo de umbrele adânci ale unor copaci ai străzii se îmbrățișară cu naturalețe. Ea se simțea iubită, în siguranță și foarte liniștită. Viața lor căpătă un alt contur, un alt sens. Ar fi vrut să-i spună că va fi a lui, doar a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea gemea sub sărutul lui, sub buzele lui calde și dulci ce o striveau necontenit. Îi trecură degetele din nou prin părul ei mătăsos, apoi se coborî ușor, mângâindu-i tot corpul, continuând s-o sărute. Jarul din ochișorii lui adânci și cu cel încins al ochilor ei se întâlniră și se topiră precum se topește roua unei dimineți în arșița soarelui, sau spuma unei mări în amurgul serii. Duse un deget ușor de pe buzele lui pe buzele ei, după ce îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Numai ea știa de ce păstra tăcerea. Ochii îi clipeau des, iar respirația i se îngreuna ori de câte ori își amintea de toate visele ei de altădată, vise pe care nu le trăise niciodată. Rana din sufletul ei umbrit de ghinionul vieții era adâncă. Ce mai rămăsese din tot ce clădise erau cioburi din care nu mai putea niciodată să refacă oceanul fericirii. Oare cât trecuse? De când nu mai vorbiseră amândoi? Lăsase timpul să vorbească în locul lor. Din păcate ea lăsase ușa speranței deschisă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
negreșit că te poți încrede în Cel de sus. Când pleci la un drum mai lung se spune „Doamne ajută!” urmat de semnul crucii. Să ai grijă ca nu cumva să-i întorci spatele vreodată lui Dumnezeu. În liniștea aceea adâncă își ridică un pic și cu ultime puteri capul de pe pernă să-și mai vadă o dată fata și să-i dea sărutul de rămas bun. Îi purtase grija pe umăr de la naștere și până acum la neputință. Avea spiritul recunoștinței
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Unii oameni sunt mult mai deștepți decât par, iar alții sunt mai proști decât sunt, unii sunt neajutorați, iar alții sunt lași. Dar tu nu ești decât un laș. Promisiunile tale sunt exact ca o monedă aruncată într-o fântână adâncă după care se aude doar un clinchet. Pentru a te reabilita de un viciu umilitor, pentru a trece un prag greu, nu ai nevoie de bani, de dragoste sau alte mărunțișuri. Ai nevoie doar de forța și voința ta. Ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
monetară consistentă adunată de la fiecare autocar după care erau lăsați să treacă, fără a mai fi controlați la bagaje, în afară de pașapoarte, pe care trebuia pusă obligatoriu viza de trecere a frontierei cu data respectivă. Dacă ar fi existat o fântână adâncă de câțiva stânjeni s-ar fi umplut cu banii adunați în numai douăzeci și patru de ore. Acești bani intrau în buzunarul vameșilor. De câte ori nu se plângeau călătorii la autorități de necazurile lor din vămi, dar acestea erau surde ca vântul. De câte ori
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de atâta vreme. Ce naiba insinuezi și tu!? - Nu. A fost o curiozitate de-a mea. E treaba ta. Alături de ei se mai afla un bărbat arătos, puternic, cu ochii albaștri, atrăgători. Umerii îi erau lați, pieptul musculos, iar ochii lui adânci păreau o fântână cu apă limpede în fața căreia te puteai apleca să bei. Vas, fusese campion sportiv de nenumărate ori la aruncarea discului și a ciocanului. Se lăsase de acest sport din cauza veniturilor prea mici. Nu mai voia să își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai țină capul sus. Nu știa dacă acest cuplu va mai avea vreodată un viitor. Fruntea i se aplecă grea spre pământ, obrazul îi era mai palid ca altădată, iar gândurile care nasc de cele mai multe ori indispoziții îi săpau riduri adânci între sprâncene și pe la colțul ochilor. O zi întreagă tăcuse fără să vorbească cu cineva. Avea o indispoziție totală. A doua zi plecase din nou în străinătate. Lucrurile în țară nu se aliniaseră la nici un standard de viață. Îți lăsa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar Carmen îi reproșă că nu mâncase nimic în ziua aceea și o lăsase fără o gură de apă să îl aștepte într-un loc atât de străin de ea. Nu îl mai recunoștea. În momentul acela nutrea o ură adâncă și își propusese să nu îl ierte niciodată. Era picătura care îi umpluse paharul cu amărăciune. Își dorise din toată inima ca măcar pentru un moment să rupă despărțirea dintre ei prin gesturi sublime. Era departe de acest vis. - Te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spre sfârșitul său îmi luase o mână și o atinse cu un sărut timid. Îi simțeam pulsul iar ochii îi erau foarte tulburi, mai mult decât îi știam. Încerca să-mi spună ceva. Avea o durere în suflet, mult mai adâncă decât lăsa să se vadă. Apoi l-am auzit zicând: „dacă mor te rog să ai grijă și de fata mea. E o copilă minunată, Melinda, Albert se va descurca, el este mai mare. La despărțire i-am promis că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
reprezentant la noi este Nae), ci pentru că mi s-a părut că filmul acesta nu este la fel de reușit ca E pericoloso sporgersi sau Filantropica, să zicem. Ceea ce îi reușea de minune lui Nae în filmele amintite mariajul fericit și „până la adânci bătrâneți” între filmul de autor și cel care aduce încasări mi s-a părut aici ezitant, imprecis, cu sincope ; un mariaj început sub cele mai bune auspicii (scenariu premiat, reputația soțului-regizor etc.) care eșuează după nici o oră (din 2
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un ceas elvețian, în care fiecare piesă ticăie și se rotește după rostul ei, servind un întreg evident și spectatulos. Ei simt că lumea lui Nae vibrează la fel cu lumea din jurul lor. în acest sens se stabilește o compatibilitate adâncă, dar nenumită între Nae și publicul său. Publicul știe doar că la filmele lui Nae se simte foarte bine. “i de aceea vine. Problema este că unii - nu publicul, ci critici sau cineaști - consideră că ceea ce face Nae e un
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Mi se pare bun un text/film/ spectacol care, chiar plecând de la un fapt real (și unele chiar se laudă cu asta), să zicem de la un viol, ajunge într-un fel sau altul să-mi vorbească și despre asemenea teme adânci, singurele importante pentru mine. Dacă nu, dacă îmi prezintă doar faptul nud, spectacolul sau filmul respectiv rămâne, după cum spuneam, un document bun de prezentat elevilor în școli ca să urmeze o dezbatere, poate prilejui chiar interpretări memorabile unor actori, dar pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
la Ciuruleasa, unde facem un scurt popas. Privirile ne sunt atrase de vârful Muntelui Vulcan (1263 m), un masiv calcaros de varsta jurasica, ce domină cu peste 500 de metri împrejurimile. Ne continuăm drumul și ajungem în Abrud, localitate cu adânci rădăcini în istoria neamului. Datează din perioada română, cunoscut sub numele de Alburnus Minor. Se presupune că numele orașului provine de la un proprietar de mine de aur, Cotylus Bruda, care ar fi trimis lui Decebal cantități însemnate de aur. A
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
am hotărât, cănd sămânță încolțea în capul meu, Antipa a aparut lângă mine, era mai viu că niciodată, se uită cruciș, urât, nu-mi aminteam că înainte să fi privit vreodată așa. Rânjea, spun bine, gura lui era o tăietură adâncă, nu i se vedeau decât dinții, dar era el.(...) Din gură lui ieșea o duhoare grea, dar ochii lui erau necruțători.” Onomastica să este simbolică. După cum observa Cornel Ungureanu, prefixul are două posibile semnificații ,,anti-” însemnând în sanscrita ,,față de”, ,, în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
îmi amintesc de nopțile din vara lui '63, cînd mă angajasem la " Spații verzi" și udam florile cu consăteanul meu, nașul Ion Vlădeanu, de-a lungul bulevardului din Eforie Sud. Spre ziuă, pe la ora patru-cinci, mă apuca întotdeauna un somn adînc, istovitor, că visam stînd în picioare, cu furtunul în mînă. Imediat după ce trecea controlul a treia oară, schimbam furtunul la ultima gură de apă, îl lăsam pe nașul Ion să ude florile, iar eu mă așezam între flori, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi se închid încet, împreunînd iarăși genele răsfrînte, ca de păpușă. Unde te-am mai văzut?", o întreb în gînd, săltîndu-mi puțin pieptul. Eliberat de greutate, pieptul Cristinei se umple cu aer, pe care îl expiră ca pe un oftat adînc. "Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și despre „gândul cumplit că ființe dezgustătoare și-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost considerată decedată, a fost târâtă de colegele de celulă până la morga spitalului pe nitenciar Văcă rești, s-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pot în fine expedia. Apoi la 6 la Liceul Lazăr; am înscris pe Iani la cl. III D cu program după masă 2½ - 6½. Și apoi acasă, obișnuitul meu radiojurnal, masa și... în sfârșit singură. În casă e o liniște adâncă. Pe măsuța de lângă caloriferul tău, fotografia ta, tristă, cu ochii plecați peste enigma zilelor viitoare. Eu obosită, extrem. Parcă s’au topit zilele de Manga lia cu toată splendoarea ce o dau chiar oamenilor bătrâni, cu toată veleitatea de împuternicire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nimic de tine și iar mă pierd... Sâmbătă 11 octombrie [1947] Au trecut două zile grele, pline de peripeții și încordări în chestiunea procesului nostru; nu am avut inima să-ți scriu, dar m’am gândit la tine cu dragoste adâncă. Am fost și supărată și răcită tare; mi-am pus ventuze și azi nu am eșit deloc din casă; am orânduit dulapurile și am păstrat între rochile mele rochia ta grenat pe care o purtai în ultimele zile prin București
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acum. A!, copii, copii, ce grea și sălbatică e depărtarea și despărțirea. Fără să vreau mă tânguiesc, dar, credeți-mă, nu e nici egoism, nici dorința despotică de a-mi continua viața, tangibil, văzând trăind pe Monica, ci o boală adâncă cu rădăcini dureroase în mine: dorința inassouvie să te văd, să te aud; mi e groază uneori că nu pot realiza imediat dulcele tău chip, atât de frumos, în care arde viața, surâsul tău timid și franc. Care va fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de cupeul ce venea să ne ia de la școală și de aerul de domnițe autentice pe care îl aveam, scoborând din caretă: Tem pus edax rerum... (Timpul care distruge totul). Am vorbit numai despre tine, despre iubirea și înțelegerea noastră adâncă; în cameră plutea, pe când vorbea, un aer de grație vetustă; se lămurea estompat, prăfuit, o viață, o altă viață, pierdută, ca toate viețile bătrânești. Gândul meu se rupea din vraja camerei parcă uitată și zăvorâtă de un veac și venea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost scris în viața noastră să ne rupem ca creanga de pom, să auzim pârâitura despărțirii; dar eu doresc ca această creangă să-și găsească și în altă parte pământ de aclimatizare și înflorire, chiar dacă ruptura a fost atât de adâncă, încât a făcut să se piardă întreaga sevă a copacului mutilat. Mouetta, Mica, trec prin momente grave, din ce în ce mai grave, dar îți făgăduiesc să rezist până la maximum de rezistență. Aș vrea să te întreb urlând: „Ce să fac, Mica dragă?“ Cât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doctorat. Am impresia că aceasta e însă lucrul care te atrage cel mai puțin; știu teoria ta: că nu aduce nimic; dar un plan sistematizat de muncă intelectuală creiază (sic) pe intelectualul profund. O lucrare de mare anvergură întinde rădăcini adânci pe o suprafață mare și constituie temelia clădirii intelectuale. Nu te supăra: dacă nu ar fi iar impresia scrisorilor testament, impresie care vine din multiplele zdruncinări pe care cred că le bănui, poate te-aș lăsa în voia ta. Din
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]