13,698 matches
-
ai venit? El a răspuns: Am venit, dar mă întorc. Stau puțin la tine, pe urmă mă duc. Mai mult nu-ți spun, n-am voie să vorbesc. Tata n-a mai scos nici un cuvânt, stătea neclintit, cu capul aplecat. Obrazul lui zbârcit de timp, ochii mari și sclipitori priveau cu detașare în jos, în întunecata umbră a trecutului. Treceri În stradă forfota crescuse și Ion se simțea deja obosit. Mersese mult în ziua aceea, așa că se opri, două-trei stații de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
el, nu-l puteam întreba de ce are propria stare de levitație. Ființă era, întrucât norii, apele, aerul se mișcau văzând cu ochii, prin voința lor, cum se mișcă un om, cum lacrimile lui de bucurie și tristețe îi alunecă pe obraji. Pământul este totuși cel ce mă atrage, fără el levitația mea ar fi completă, m-aș înălța temerar până dincolo de stele, ca un Icar modern, fără aripi, sau cu aripi de pământ, să aibă însușirea de a nu se topi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
zgomotul infernul de fiare izbindu-se de alte fiare, nu te mai interesează cât de aproape sau cât de departe e: știi că în scurt timp va fi în gară. În acel tren se pregătește de coborâre Mariana. Liniștită, cu obrazul puțin încordat, cu ochelarii de soare acoperindu-i ochii albaștri, cu mâinile puțin nervoase, ține strâns între degete geanta de voiaj. O îmbrățișez repede, apoi îi iau bagajul. Schimbăm două-trei cuvinte, zâmbete, ea înțelege, dar nu schițează nici un gest simte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
inele groase de aur. După un coniac, limba mea se dezleagă, nu mai zâmbesc reținut, îi pun tot felul de întrebări. Răspunsurile ei sunt scurte afirmații și negații. Vrea, totuși, să mă convingă că în viața ei toate merg bine. Obrazul nu i se destinde deloc, zâmbetul e unul forțat, schițat. Pe aleea principală vine spre noi patrona barului, însoțită de un bărbat. O urmăresc atent cu privirea, Mariana nu-și dă seama, vorbește puțin, pe un ton egal, dar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Extrema dreaptă se numea "racheta", un bun atacant "buldozerul" cam dur în ofensivă. Acasă, mama își călca o rochie pe masa din bucătărie. Când am intrat pe ușă, s-a oprit puțin din lucrul ei și am sărutat-o pe obraz. A continuat apoi să calce de parcă nimic nu s-a întâmplat, de parcă mă vedea în fiecare zi. Era totuși veselă și fericită. Neastâmpărat, am intrat repede în camera de alături, am privit îndelung lucrurile vechi, demodate. M-am întins în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
expus astfel decât mine unei eventuale explozii a rezervorului de benzină. Șocul a fost destul de puternic și amândoi am fost aruncați printre crengi și rămășițele avionului. Imediat mi-am dat seama că sunt întreg, o ușoară senzație de cald pe obrazul stâng (sânge dintr-o rană fără importanță). Cu gândul la coechipierul meu îl strig: Braun! Ca răspuns îl văd cum se ridică și o rupe la fugă prin pădure. Dovada cea mai bună că era și el întreg. După cca.
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
rog cu respect să acceptați ca, de astăzi înainte, escadrila noastră să poarte numele de Escadrila 59 Vânătoare "Constantin Tănase". Nu se aștepta; dar Tănase, emoționat până la lacrimi, a zis: Dacă vreți voi, da! Și s-au sărutat pe amândoi obrajii. Nașul și finul au închinat câte un pahar, odată cu toți cei prezenți în sală și în aplauzele acestora. Apoi Tănase i-a anunțat pe toți cei prezenți că sunt invitații lui la " Vila Cărăbuș" de la Săftica, pentru seara zilei de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
expus astfel decât mine unei eventuale explozii a rezervorului de benzină. Șocul a fost destul de puternic și amândoi am fost aruncați printre crengi și rămășițele avionului. Imediat mi-am dat seama că sunt întreg, o ușoară senzație de cald pe obrazul stâng (sânge dintr-o rană fără importanță). Cu gândul la coechipierul meu îl strig: Braun! Ca răspuns îl văd cum se ridică și o rupe la fugă prin pădure. Dovada cea mai bună că era și el întreg. După cca.
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
copilărie (reiterată până azi, de câte ori se vorbește de copiii pe care naziștii îi smulgeau de lângă părinții lor), întreținută chiar de maică-mea, ce avea curiosul obicei de a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului.“ Având o structură psihică de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
copilărie (reiterată până azi, de câte ori se vorbește de copiii pe care naziștii îi smulgeau de lângă părinții lor), întreținută chiar de maică-mea, ce avea curiosul obicei de a-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului și consolările de rigoare. Consolări
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fiecare zi. Lângă fereastra ce da spre curte, cu portativul înaintea nasului, cu ceasul deșteptător uriaș pe pervazul ferestrei, ca să-l am în ochi și nu cumva să robesc cu un minut peste timpul fixat, cu lacrimile curgându-mi pe obraji de ciudă și disperare, scârțâiam de mama focului arcușul pe corzi: parcă aș fi mâncat sacâzul complementar acestei îndeletniciri odioase. Doi ani de zbateri jalnice, până când, în al treilea, avea să mă mântuie, scoțându mă din robie, un Moise în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
imbecilitate și ipocrizie: el era Christos, răstignit de bunăvoie pe gardul ce despărțea grădina noastră de a lui Csordás, iar eu eram „jidanii“ care îl batjocoreau și scuipau. Arta mea superioară se vădea prin abundența salivei risipite fără economie pe obrajii partenerului răbdător, pe ochii lui tiviți de lungi gene negre, care nu scăpa de supliciu decât la intervenția maică-sii. Băgând de seamă mârșăvia, buna mea mătușă Virginia, uitând o clipă de dragostea pentru mine, alerga să mă denunțe maică
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
-l deschei la pantaloni (cu ce precauție, cu ce încetineală, cu ce teamă!) și să-mi introduc mâna sub chiloții lui, ca să prind într-însa acel corp viu și cald, independent parcă de restul trupului de care ținea. Îmi ardeau obrajii ca și cum aș fi căzut pradă febrei și delirului. Totuși, oricât de imensă a fost plăcerea, nu mi-am pierdut capul și, biruind deodată în mine spaima, când am dedus că filmul e pe terminate, m-am ridicat brusc și am
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
îmi inspirau teamă, în afară de cel de fizică, Vasiliu, care părea să mă agreeze (ulterior, am aflat că era fratele poetului Bacovia și a publicat el însuși un roman sub numele de Vladimir Vecerdea), un tip mic de statură, uscățiv, cu obrajii și nasul ușor vineții și tare miop sub ochelarii ce dădeau expresie figurii lui modeste - de la dânsul am primit numai note bune. Nici dascălii nu mă simpatizau: cel de română (Petruca), de matematică („moș“ Litan), geografie (Tătaru), desen (Capidan). Petruca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
să mănânc ciuperci, fenomenul s-a repetat, ceea ce dovedește emoția extraordinară și reacția la gândul că bunica e pe cale să ne părăsească. Bolnava, asistată fără întrerupere de fiul ei medic, era încă lucidă, însă chinuită de febra care-i aprinsese obrajii și avea s-o răpună în zbateri și delir. Când ne-a zărit, i s-au luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pe care o va cunoaște în înaintarea prin provincia eliberată. Într-o gară, din rândurile entuziaștilor veniți să-i întâmpine pe eliberatori, s-a desprins domnișoara în costum național, care, întinzându-i un braț de flori, l-a sărutat pe obraji și care nu era altcineva decât Miți, sora scriitorului din București. În 1940, când s-a cedat maghiarilor fără luptă Ardealul de Nord, colonelul Strat a demisionat în semn de protest din armata pe care o slujise cu credință și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
-mă, îndrumându-mă. Numai ea mă înțelege pe lume - gândeam eu: părinții mei nu-mi luau în serios veleitățile literare, socotind că, cu timpul, „o să-mi treacă“... Destul de grăsuță în amintirea mea, „tanti Victorița“ avea ochii negri, profunzi, magic-misterioși, iar obrajii i se îmbujorau violent, întreaga ei ființă emana dăruire, participare, împlinire sufletească, paciență transcendentală. Eram încă prea copil ca ea să se străduiască a mă „lumina“ antroposofic, cum bănuiesc că avea de gând, căci mai târziu urma să descopăr aceste
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cum încă din școala primară fusesem pasionat de lecturi jurnalistice, de tot ceea ce domestic sau politic prezenta senzație, dar numai la nivel de mass-media, căci cancanurile orale nu prea mă amuză (într-un cotidian românesc, probabil Universul, am citit, cu obrajii arzând de emoție, în vara anului 1934, de asasinarea de către camarazii săi naziști a lui Röhm, de orgiile acestuia - prilej de a da acolo și de termenul de „homosexual“ și deci de a lua la cunoștință că atracția față de cei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
se bucura de respect deosebit din partea tuturor elevilor, deoarece se șoptea că, provenit de la un liceu din Brașov, fusese ostracizat la Aiud, unde autoritățile îl puteau mai ușor supraveghea: era comunist. De altminteri, întreaga lui persoană impunea respect. Înalt, slab (obrajii profund scobiți lăsau să proemineze osatura facială), cu părul presărat de fire albe, deși nu era un om bătrân, figura lui Cristea (mai târziu, l-am identificat cu ziaristul de extremă-stângă mort în 1958, certat cu partidul din cauza Basarabiei, a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
picant, mătușă-mea mi-a povestit că, trimițând odată ordonanța (bărbatul ei fiind militar) cu niscaiva treburi la grădina lui Dăianu, ostașul s-a întors încântat de „domnul părinte“, care se arătase atât de bun cu dânsul, sărutându-l pe obraji, mângâindu-l pe piept după ce-i deschisese tunica și cămașa. „E o boală“, a comentat ea, încercând să-mi explice faptele. M-am întâlnit ultima oară cu Elie Dăianu în vara anului l941, când l-am vizitat la Deva, unde
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în siluetă și mers, de o sobrietate caldă, dar și cu trăsături de mimosa pudica înnobilând certitudinile maturității, inspirând discreție - și prin fizic, și prin felul de a se exprima și îmbrăca. Dacă ar citi aceste rânduri, i-ar arde obrajii acoperiți parcă cu un ușor, extraordinar de fin puf, care-i sporea feminitatea. Dacă ar fi fost mai pasională în spirit, mai voluntară în sensibilitate, precum femeile din Renaștere, aș compara-o cu Vittoria Colonna. Când venea la noi, poftită
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și subțire, în blana neagră strânsă pe trupul ei viclean, căreia „îi făceam curte“ (mă remarcase ea pe coridoarele Universității), între încercările mele stângace de a o săruta, fără alt rezultat decât contactul buzelor cu pielea proaspătă, răcoros catifelată a obrajilor ei înfrăgeziți de frig, am îngrozit-o aprobând din tot sufletul uciderea marelui istoric. Vizitând-o acasă - desigur nu în cămașă verde, cum nici la Blaga n-aș fi cutezat să mă înfățișez în „uniformă“ -, l-am cunoscut în sfârșit
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de verdețuri proaspete, cumpăram de toate, mă întorceam și până la prânz găteam 3-4 feluri de mâncare, să fie toată săptămâna. Ciorbă de vită, tocăniță, friptură cu sos... La masă priveam cu drag cum mănâncă fetele mele și capătă culoare în obraji. Cum să-ți explic... Mamele din România muncesc de dimineață până seară; copiii, singuri acasă, nu-și încălzesc mereu mâncarea, sau poate n-au ce mânca; așa, doar duminica le vedeam că mănâncă bine, cu poftă. Într-o zi, R.
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
La Mothe ar reuși să răstoarne statuia lui Homer și pe cea a lui Sofocle, a lui Cicero și a lui Virgiliu. DOAMNA DU DEFFAND 1697-1780 MARCHIZA DU CHÂTELET Închipuiți-vă o femeie înaltă și uscățivă, cu tenul încins, cu obrazul ascuțit, cu nasul la fel, iată cum arată frumoasa Émilie; fel de a arăta de care este atât de mulțumită, încât nu cruță nimic pentru a-l pune în valoare: coafuri, pompoane, pietre de preț, sticlărie, de toate din belșug
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
și încinsă cu o centură de velur negru. Coafura îi era îngrijită; purta o bonetă-pălărie de o simplitate elegantă, și părul ei frumos îi plutea pe umeri. Figura mi s-a părut că îi este mai însuflețită decât de obicei; obrajii aveau o culoare încântătoare, și mergea cu surâsul pe buze. Cu o mână își susținea trena rochiei, iar pe cealaltă o abandonase unei gloate de femei care se buluceau să i-o sărute. Cele care știau mai bine ce soartă
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]