14,215 matches
-
mai depășită. În nebunia singurătății sale, de care tot timpul i-a fost cea mai mare teamă, doar demoni și fantome au venit, care să-l dărâme și mai mult. Șoaptele eternului profesor Vrăbiescu nu se opreau, însoțite de un râs isteric și grotesc. „Ți-am spus, Cristiane, ți-am spus !“, se hlizea el, legănându-se în fotoliul de lângă patul bolnavului, care nu îl băga în seamă. Când se simțea în puteri le zâmbea. Se ridica din pat și o lua
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Și, desigur, parfumul ei puter- nic de primăvară, de viață, care făcea ca toate clipele să pară o eternitate. — Și cum de nu v-ați căsătorit cu ea, domnule Vasile ? — Să mă căsătoresc cu dânsa ? l-a bufnit pe Cristi râsul. Tu te auzi ce spui ? Să închizi o astfel de zeiță într-o colivie și să nu o lași să zboare ? Cum să mă gândesc la un așa lucru necugetat ? Iubirea Zarazei era, este, de fapt, atât de puternică, încât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de sine”! Un fel de semn al nebuniei, pur și simplu, deoarece această „realitate” pe care o nega Îl asalta, Îl Îmbrâncea și adeseori Îl ridiculiza din toate părțile și nu rareori el Înainta Într-un culoar de hohote de râs sau de grimase ironice ale celor „adaptați”, cei care se grăbeau să lingușească și chiar să maimuțărească „ceea ce era”, ceea ce „exista”. Târziu, foarte târziu l-a citit și Înțeles pe complicatul și paradoxalul Hegel care afirmă că „numai ideea este
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mii de exemplare - fără colaborarea redactorilor ei salariați, totul dirijat de noi Într-o cămăruță de la etajul unu. Când am coborât În ateliere și m-am referit la ministru, inginerul șef și maeștrii din jur au izbucnit În hohote de râs, acoperindu-l pe distinsul eseist cu un cortegiu de Înjurături pitorești. Dar, după ce, a doua zi, i-am adus „șefului” unul dintre romanele mele cu dedicație, respectul față de cultură s-a restabilit și eu am putut decide data și condițiile
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pubertate - când am fost exclus din toate școlile fără să fi spart un geam! - sau În adolescență - cînd, aspirînd să ajung filolog, scriitor, m-am prezentat la decanatul Facultății de litere din București și secretara ne-a aruncat, cu un râs disprețuitor, mie și Tatălui meu, actele În față, trimițându-ne aiurea, deoarece eram „evreu”, adică vinovat de naștere și de origine - erau oarecum justificate. Da, justificate, dar nu În Întregime, deoarece se putea lupta contra acestui „absurd social” care năpădise
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de a ieși la rîndu-i din servilitatea sa practică și motrice, o revoltă armonică a membrelor și a torsului, dar și un limbaj, bineînțeles. O formă a umanului, o negare a „greoiului” și „inexpresivului”, o levitație ușoară și continuă, un râs al degetelor, o fugă rămânând pe loc, o ispită a cărnii lingușitoare și vii, statui create și distruse cu nonșalanță și, până la urmă, poate, o dreaptă articulație a capului În armonia Întregului, un persiflaj, ba poate chiar o negație a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Dar, dacă ai față de „ei” o atitudine precum cea expusă mai sus, apropiindu-i de „blânda nebunie”, „ei” vor putea avea parte, dacă nu de un alt tratament, de o privire mai Îngăduitoare, oricum, mai puțin biciuitoare, mai umană. Deoarece râsul gros pe care-l provoacă schițele și dramele caragialiene nu Îi biciuiesc numai pe cei așa-ziși proști, dar și pe cei care fac un caz grotesc, grosolan aș zice, cu evidentă autosatisfacție, de aceștia. O autosatisfacție ce Îi unește
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și profesionale, „l”-a convocat pur și simplu Încă o dată și În aceeași formă: a exluderii sociale, politice, a „ștampilării” de către oficialitatea opresivă ca „dușman” sau „trădător” sau chiar „bandit”, a unei marginalizări nete, de data aceasta În mijlocul hohotelor de râs ale unor așa-ziși colegi sau autorități Încruntate, care, conștient sau nu, se „răzbunau” astfel, cu „ajutorul” lui, culmea, pe cel care fusese excesiv dăruit de soartă și de naștere. De parcă aș fi „Înțeles” atunci, În anul auto-exluderii mele din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Cert este că peste tot În Occident Întâlnești țigani români. Românii ar avea motive să fie Încântați că măcar o parte din țigani pleacă din țară, dar nu prea sunt, considerând că, pe unde se duc, țiganii fac România de râs. O anecdotă bine cunoscută povestește cum au devorat țiganii lebedele de pe lacul Palatului Schönbrunn din Viena. Nici trecerea lor prin Londra nu a rămas neobservată; londonezii au avut prilejul să-i vadă exersând tradiționala artă a cerșitului. În 2002, odată cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fără prea multă convingere. La un moment dat mi-a căzut sombreroul de pe cap. - Ești atât de sexy că nu-mi pot lua mâinile de pe tine, am zis eu, gâfâit. Te-ai jucat vreodată de-a doctorul? A izbucnit în râs și s-a eliberat. - Ascultă, asta n-o să se-ntâmple aici, apoi continuă, studiindu-mi capul: Ți-ai făcut ceva la păr? Am sărutat-o iarăși pe gură. Iar ea s-a conformat și mai insistent de data asta. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oglindă și mi-am șters rămășițele de coca, apoi mi-am așezat pălăria ușor înclinată, în așa fel încât să arate ștrengărește. - Așa de creativ și atât de distructiv, știu, știu, zise Jay, făcând-o pe Aimee să pufnească în râs. - Jay McInerney, Aimee Light. M-am aplecat și mai aproape de oglindă inspectându-mi mai bine nasul. - Sunt o mare admiratoare... începu Aimee. - Hei, ai grijă, m-am încruntat eu. Aimee e studentă la noi la facultate și scrie o teză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
speriat, dar numai pe moment, fiindcă mi-am dat seama că cineva lăsase păpușa în funcțiune. Așa că m-am scuturat și am înaintat din nou spre ea. Mișcările îi erau atât de caraghioase și de mecanice, încât am pufnit în râs la gândul că mă speriasem în așa hal. Sunetele guturale pe care le scotea acum păreau înregistrate și dublate de un fel de bruiaj - nimic asemănător unor sunete anormale de pasăre, la care mă așteptasem. Am oftat. Trebuia să iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
evită din nou. - Am avut impresia clară că mă studia. Am oftat și m-am ridicat. - O facem odată sau nu? - O, Doamne... - Pentru că eu, dacă vrei să știi, nu cred că sunt prea tânăr pentru așa ceva. A izbucnit în râs, aruncându-și capul pe spate. - Nu, nu-i vorba de asta. - Și tu de la o vreme doar mă încingi și gata; nu e deloc amuzant, Aimee. I-am luat mâna și i-am pus-o pe prohab. Vezi cât e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unde mergem? - Sunt un pic curios, iubito. Conducea. Râdea. Eram exact în spatele lor, iar ea râdea. După care a întins mâna și l-a mângâiat pe față. La primul semafor (am trecut de trei străzi și n-am auzit decât râsul ei și n-am văzut decât spatele unui BMW alb) l-a sărutat. A trebuit să mă abțin să nu claxonez. M-am hotărât să trag lângă ei. Voiam să văd cine era tipul - rivalul meu. Dar bulevardul era atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de vin aproape goală. Nadine pur și simplu furase o sticlă de Chardonnay Stonecreek de la recepția cu părinții și o trăgea la măsea în curtea școlii. Turnă ce mai rămăsese în paharul de plastic. Poate că aș fi izbucnit în râs dacă n-aș fi fost din ce în ce mai îngrijorat din cauza lianelor care se strângeau tot mai restrâns în jurul nostru. Dintr-o dată, mi s-a făcut teamă. Pierdeam semnalul visului. Și am realizat că purtarea Nadinei nu era provocată de alcool, ci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte departe de acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în hohote de râs neîncrezătoare față de zgomotele care tunau în capul meu, continuând să vorbesc singur, însă eram un om care încerca să aibă o conversație rațională cu cineva pe punctul de a-și pierde mințile și atunci am strigat nu te mai gândi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mâna atunci când chestionă lacuna mea, gest care îmi scuza cumva lipsa de atenție, cauzată de programul încărcat și statutul special, de inconsecvența vieții unui scriitor faimos. Fără să-mi fie foarte clar de ce, am izbucnit amândoi într-un hohot de râs care m-a relaxat pe moment. Părea obișnuită cu astfel de interpelări - corpul profesoral al facultății fiind compus și din alți inconsecvenți care nu-și aminteau numele unor studenți. M-am simțit dubios, realizând că mă apropiam de acel moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ce-ai auzit acum nu ține loc de răspuns, Bret. Asta a spus scriitorul. Privește cât de întunecat e cerul, spuse scriitorul. Am aranjat să fie așa. 2 1 a c t o r u l Porscheul plonjă în garaj. Râsul scriitorului încetase. Scriitorul era un ghid orb dispărând încet-încet. Eram singur acum. Tot ce făceam îmi aparținea în exclusivitate. Treptele mi se păreau mai abrupte acum. Am deschis ușa camerei lui Robby. Computerul era închis. (Fusese deschis când fusesem întrerupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încât nici nu merita o reacție din partea mea. Însă până și scriitorul credea că e plauzibil. Scriitorul mi-a spus că polițiștii credeau că profitam de buna lor credință. Scriitorul mi-a spus că pe unul dintre polițiști îl pufnise râsul când au dat de sabia de lumină, pe jos în biroul meu. Scriitorul mi-a spus că doi dintre ofițeri se masturbaseră la scenele de sex din American Psycho. Boyle a rămas cu Robby și Sarah, iar O’Nan ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se pare că domnul profesor Tempeanu va veni la Fălticeni la o Întâlnire cu foștii absolvenți ai Școlii normale fălticenene de pe vremuri. Tovarășul Balan se gândește În modul cel mai serios la „Zilele Sadoveanu”. O treabă bună. Eram chiar de râsul câinilor! Se sărbătoreau „Zilele Sadoveanu” În diverse locuri iar acolo unde după propria-i mărturisire a băut „apa vie”, nici pomeneală. Spor la lucru și prietenești salutări, V.G. Popa </citation> <citation author=”POPA Vasile G.” loc=”(Fălticeni)” data =”4 oct.
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
dură, mai puțin patinată. Bărbații povestesc întâmplări hazlii, probabil în batjocură prietenească față de cineva. Din când în când, au scăderi de ton, se lasă o liniște a gesturilor și a privirilor pline de înțeles, ca să izbucnească din nou într-un râs năvalnic. Sunt îmbrăcați modest, dar în culori țipătoare, contrastante. O pereche, el și ea, sunt „gătiți” după același tipic: scurte de culoare galbenă, care nu se asortează deloc cu restul hainelor. Mulți, de fapt, majoritatea, au sacoșe cu firma unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
religioasă, gen Paul Claudel, despre care vorbea Adrian Popescu. În schimb, a fost ridiculizată poezia sentimentală. Domnul des Garets a spus că în Franța, de la Alfred de Musset încoace, nimeni nu mai scrie poezie „de sentimente”, că e luat în râs toată lumea. Am fost întrebat din sală ce înțeleg prin „postmodernism” - adică direcția pe care o îmbrățișează tinerii scriitori din Moldova, cei ce alcătuiesc orientarea europenistă, diferită de cea a „bătrânilor”, cu limbajul lor vetust. Am spus că este vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
reușind să-i molipsească și pe cei de alături. „Nimic deosebit, prostioare vulgare. Ea râde după fiecare propoziție, automat” - mi-a răspuns Richard, fixându-mă cu privirea lui imperturbabilă. Situația e de un comic irezistibil. Abia îmi stăpânesc hohotele de râs, mai ales că Richard nu schițează nici o urmă de zâmbet. E calm și detașat ca întotdeauna. Alte două personaje de care mă feresc sunt un albanez și un grec, care fumează aproape non-stop: în vagon, pe peron, în autobuz, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să te așezi la o masă, având posibilitatea să tragi cu ochiul și pe fereastră; 52 de franci, dacă savurezi berea sub o umbrelă la o măsuță pe trotuar, un loc foarte jinduit aici. Acestea sunt condițiile drinkfest-ului! Stupoarea și râsul nostru nervos sunt privite cu înțelegere de către barman. Ne mai explică, rutinat și răbdător, încă o dată și ne roagă să avem amabilitatea să observăm, pentru a ne convinge, cele trei categorii de clienți pe care îi are. Așa este, „capitalistul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din care nu lipsesc dramaturgii (mă gândesc, de pildă, la Einar Örn Gunnarsson - a cărui exuberanță, atipică pentru un islandez, bănuiesc, alternează cu faze de încruntare și agresivitate verbală, trădând un metabolism artistic mai complicat. Nu i-am prea auzit râsul...). Pentru un public eterogen ca al nostru, s-ar fi potrivit un muzical sau o dramă; nu toți înțeleg la fel de bine franceză, spre a suplini, printr-un text împroșcat ca din mitralieră, cvasiinexistenta acțiune scenică. Sunt obosit, derutat și dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]