12,526 matches
-
spanioli și din cheltuielile turiștilor sosiți din nordul Europei: pe scurt, modernizarea economică a Spaniei era efectul prosperității altor națiuni. În afară de Barcelona, Costa Brava, părți din țara Bascilor și (În mai mică măsură) Madrid, transportul, educația, infrastructura medicală și serviciile spaniole erau Încă mult În urmă. În 1973, venitul pe cap de locuitor la nivel național era mai scăzut decât cel din Irlanda și sub jumătatea venitului mediu din CEE. Cu toate acestea, consecințele sociale ale modernizării economice (chiar limitate) erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disparitățile economice și perturbările aduse de Planul de Stabilizare au iscat mari nemulțumiri În rândul muncitorilor. De la sfârșitul anilor ’60 și până la moartea dictatorului, demonstrațiile, oprirea lucrului, grevele, solicitările privind reprezentarea sindicală și negocierile colective au devenit constante ale vieții spaniole. Regimul se opunea cu fermitate oricărei concesii politice, dar nu-și permitea să afișeze o imagine prea represivă când țara era Înțesată de vizitatori străini: 17,3 milioane În 1966; aproape 34 de milioane cu un an Înainte de moartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opunea cu fermitate oricărei concesii politice, dar nu-și permitea să afișeze o imagine prea represivă când țara era Înțesată de vizitatori străini: 17,3 milioane În 1966; aproape 34 de milioane cu un an Înainte de moartea lui Franco. Autoritățile spaniole nu se puteau lipsi nici de cooperarea și Îndemânarea forței de lucru urbane, tot mai importantă. Au fost astfel constrânse să recunoască apariția efectivă a unei mișcări muncitorești comasate În Catalonia și În zona industriei grele din regiunea bască. Alături de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1967, țara nu a avut nici măcar o Constituție, iar puținele drepturi și proceduri respectate erau praf În ochii țărilor occidentale. Dictatorul, care era oficial „regent” al monarhiei suspendate, Îl desemnase ca succesor pe tânărul Juan Carlos (nepot al ultimului rege spaniol), dar pentru cei mai mulți observatori monarhia juca un rol insignifiant În treburile Spaniei. Chiar și Biserica, o prezență majoră În viața cotidiană a spaniolilor, avea doar un rol limitat În politică. Deși rolul tradițional al Spaniei ca bastion al civilizației creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spanioli au părăsit Ordinul. și militarii erau ținuți la distanță. Ajuns el Însuși la putere printr-un puci, Franco era perfect conștient de riscul de a aliena casta militară, care moștenise un sentiment exagerat al propriei responsabilități În conservarea statului spaniol, cu valorile sale tradiționale. În toată perioada postbelică, armata spaniolă a fost răsfățată și flatată. Victoria ei În războiul civil era celebrată anual pe străzile marilor orașe; pierderile erau comemorate demonstrativ În monumentala Vale a celor Căzuți, terminată În septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ajuns el Însuși la putere printr-un puci, Franco era perfect conștient de riscul de a aliena casta militară, care moștenise un sentiment exagerat al propriei responsabilități În conservarea statului spaniol, cu valorile sale tradiționale. În toată perioada postbelică, armata spaniolă a fost răsfățată și flatată. Victoria ei În războiul civil era celebrată anual pe străzile marilor orașe; pierderile erau comemorate demonstrativ În monumentala Vale a celor Căzuți, terminată În septembrie 1959. Rangurile și decorațiile se Înmulțeau: când a căzut regimul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
național pe tema reformei politice. Derutată (prim-ministrul părea a fi din aceeași tabără), vechea gardă a acceptat, iar la referendumul din 15 decembrie 1976 schimbarea a Întrunit 94% din voturi. În februarie 1977, Suárez a permis reînființarea Partidului Socialist Spaniol (Partido Socialista Obrero Español - PSOE), cea mai veche organizație politică din țară, condusă acum de tânărul Felipe González Márquez, care activa În ilegalitate de la 20 de ani. Concomitent au fost legalizate sindicatele și autorizate grevele. La 1 aprilie, Suárez a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Márquez, care activa În ilegalitate de la 20 de ani. Concomitent au fost legalizate sindicatele și autorizate grevele. La 1 aprilie, Suárez a scos În afara legii Mișcarea Națională pe care o condusese cândva; o săptămână mai târziu, a legalizat Partidul Comunist Spaniol (Partido Comunista de España - PCE), condus de Santiago Carrillo și hotărât deja (spre deosebire de camarazii portughezi) să opereze În limitele tranziției spre democrația parlamentară 13. În iunie 1977 au avut loc alegeri pentru formarea Adunării Constituante, care avea sarcina de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
18 ani; pedeapsa cu moartea era abolită. În contrast cu trecutul recent, Adunarea a Înscris În legea fundamentală a Spaniei dreptul la autonomie pentru regiunile istorice ale țării, Îndeosebi Catalonia și țara Bascilor. Articolul 2 din Constituție afirmă „unitatea indisolubilă a națiunii spaniole, patria comună și indivizibilă a tuturor spaniolilor”, dar tot el „recunoaște și garantează dreptul la autonomie al naționalităților și regiunilor care o alcătuiesc și solidaritatea tuturor”. Statutele de autonomie aferente recunoșteau realitatea străveche a diversității lingvistice și a sentimentului regional
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și indivizibilă a tuturor spaniolilor”, dar tot el „recunoaște și garantează dreptul la autonomie al naționalităților și regiunilor care o alcătuiesc și solidaritatea tuturor”. Statutele de autonomie aferente recunoșteau realitatea străveche a diversității lingvistice și a sentimentului regional În statul spaniol până atunci ultracentralizat: ele menționau importanța demografică disproporționată a Cataloniei În special și importanța tendinței autonomiste În țara Bascilor și Catalonia deopotrivă. Dar ce le era permis unora nu putea fi refuzat altora. În patru ani, Spania s-a divizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însuși (sau variile partide politice și simpatizanții lor) nu putea face mare lucru pentru a bloca o lovitură de stat militară, iar simpatiile armatei erau greu de anticipat 16. Decisivă pentru ieșirea din criză și pentru direcția ulterioară a istoriei spaniole a fost atitudinea lui Juan Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând fără echivoc persoana regală și monarhia de partea majorității democratice din țară. Probabil că ambele tabere au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
centru ai lui Suárez - care prezidaseră ieșirea din era franchistă - au fost practic eliminați din parlament, rămânând cu două locuri. Partidul Comunist a obținut patru locuri, un eșec usturător care a provocat demisia lui Santiago Carrillo. Din acel moment, politica spaniolă s-a Înscris În tiparul occidental, cu un pol de centru-stânga și unul de centru-dreapta - În speță, Alianța Populară a lui Fraga (rebotezată În 1989 Partidul Popular), care a obținut surprinzătorul scor de 26,5%. Partidul Socialist avea o platformă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care promitea printre altele să protejeze slujbele muncitorilor și puterea de cumpărare și să scoată Spania din NATO. Ajuns la putere, González a continuat Însă politica de austeritate economică, a demarat modernizarea (și ulterior privatizarea progresivă) a industriei și serviciilor spaniole, iar În 1986 i-a Învins la referendum pe propriii suporteri În chestiunea apartenenței la NATO, pe care acum o susținea 18. Aceste schimbări de direcție l-au Înstrăinat pe González de socialiștii tradiționali, care simțeau că partidul se abate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un mit al veteranilor. În timpul ăsta, 14 milioane de turiști merg În Spania În fiecare an. Realitatea lumii e Împotriva noastră.” Nu Întâmplător scenariul filmului e opera lui Jorge Semprún, care a fost zeci de ani agent clandestin al comuniștilor spanioli Înainte de a părăsi partidul, șocat de nostalgia fără orizont În care acesta eșuase. La Începutul anilor ’80 era evident că tineretul spaniol nu voia să stăruie În trecutul recent - ei refuzau ostentativ să adopte vechile coduri de comportament public: În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întâmplător scenariul filmului e opera lui Jorge Semprún, care a fost zeci de ani agent clandestin al comuniștilor spanioli Înainte de a părăsi partidul, șocat de nostalgia fără orizont În care acesta eșuase. La Începutul anilor ’80 era evident că tineretul spaniol nu voia să stăruie În trecutul recent - ei refuzau ostentativ să adopte vechile coduri de comportament public: În limbaj, În vestimentație și mai ales În comportamentul sexual. Celebrele filme ale lui Pedro Almodóvar, demonstrații lapidare ale noilor convenții contra-culturale, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care odinioară le serviseră cu devotament. Lor le-au urmat socialiștii - Soares, González, Papandreu -, care afișau o imagine de radicali fără pată, În timp ce, prin forța Împrejurărilor, trebuiau să implementeze politici economice moderate și adesea nepopulare. Cum spunea un cunoscut comentator spaniol, tranziția le „cerea franchiștilor să pretindă că n-au fost nicicând franchiști, iar stângiștilor temperați, că urmează principii radicale”22. Circumstanțele epocii i-au obligat astfel pe mulți să abjure practic peste noapte vechile poziții de principiu. Peste viața publică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europeană a dobândit o imagine deloc măgulitoare de obor instituționalizat, În care statele tocmeau alianțe politice În schimbul recompenselor materiale. Iar recompensele erau reale. Spaniolii și portughezii au profitat semnificativ de pe urma „Europei” (deși nu atât de mult ca Franța); Îndeosebi negociatorii spanioli au devenit experți În obținerea de avantaje financiare pentru țara lor. Însă potul cel mare a revenit Atenei: inițial rămasă În urma Comunității (În 1990, ea și nu Portugalia era cea mai săracă țară a Comunității), Grecia a beneficiat din plin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oficiale de la Bruxelles și chiar (evident, cu mai puțin entuziasm) pe cea a capitalelor naționale. Locuitorii acestei Comunități tot mai parcelate aveau acum multiple afinități elective, variabile ca importanță cotidiană și rezonanță culturală. Ei erau mai puțin „italieni”, „britanici” sau „spanioli” decât În deceniile trecute, Însă nu se simțeau neapărat mai „europeni”, În ciuda proliferării etichetelor, alegerilor și instituțiilor „europene”. Multitudinea de agenții, mijloace de comunicare de masă, canale media, instituții, reprezentanți și fonduri au adus multe avantaje, dar și-au câștigat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fi menținut - nu era valabil În Spania, Portugalia sau Grecia, unde nu exista un stat asistențial de demolat. și totuși, chiar În absența unor servicii și protecții sociale la nivel european, sectorul public - Împovărat de deșeurile inutilizabile ale capitalismului spaniol din faza sa de adolescență forțată - era Încărcat până la refuz. Deja, În 1976, INI (Istituto Nacional de Industria) avea acțiuni la 747 de companii industriale (majoritatea neprofitabile) și deținea pachetul majoritar la alte 379. Un anumit grad de privatizare și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limbă de predare În școli”; zece ani mai târziu, Generalitat (parlamentul catalan) a decretat folosirea ei exclusivă În creșe și grădinițe. Deloc surprinzător, deși spaniola castiliană a rămas În uz pretutindeni, tinerii preferau să comunice În catalană. Nici o altă regiune spaniolă nu a atins un asemenea grad de individualizare; e drept că nici una nu avea aceeași greutate la nivel național. În 1993, Catalonia, una dintre cele 17 regiuni spaniole, aducea țării o cincime din PIB. Mai mult de un sfert din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În uz pretutindeni, tinerii preferau să comunice În catalană. Nici o altă regiune spaniolă nu a atins un asemenea grad de individualizare; e drept că nici una nu avea aceeași greutate la nivel național. În 1993, Catalonia, una dintre cele 17 regiuni spaniole, aducea țării o cincime din PIB. Mai mult de un sfert din investițiile străine În Spania luau calea Cataloniei, majoritatea ajungând În Înfloritoarea capitală Barcelona; venitul pe cap de locuitor În această provincie era de 20 de ori mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
verse la vistieria țării, conform Fondului de Compensare Interteritorială Înființat În 1985 pentru ajutorarea regiunilor sărace din Spania. Dar Catalonia - ca și țara Bascilor, Galicia, Navarra și alte provincii autonome care căpătaseră curaj - a avut și foloase de pe urma destrămării identității „spaniole”. Franco exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum se Întâmplase mai Înainte și cu germanii din generația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a partidelor spaniole obișnuite. La sfârșitul deceniului, nu mai era decât un partid al marginalilor de toate culorile, de la ecologiști și feministe rebele la marxiști și militanți antiglobalizare. În Spania, clivajul statului-națiune a fost declanșat de amintirea trecutului. În Italia, scindarea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu ar fi coincis cu divulgarea unor cazuri de mită și trafic de influență În care erau implicați colegii socialiști ai lui González: amintind de situația din Italia, ele au suscitat o Îngrijorare generală cu privire la starea morală a fragilei democrații spaniole. În Franța, Belgia sau Germania, valul de scandaluri care a desfigurat viața publică În anii ’90 evoca nu atât fragilitatea instituțiilor și a moravurilor, cât costul tot mai mare al democrației Într-o societate modernă. Politica (stafful, publicitatea, consilierii) costă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de belgieni, luxemburghezi și elvețieni și câteva comunități izolate din Alpii italieni și Pirineii spanioli mai era limba maternă - mulți foloseau forme dialectale Înfierate de cerberii de la Académie Française. În termeni strict statistici, franceza era de mult - față de germană sau rusă - la periferia lingvistică europeană. Dar, de la declinul latinei, franceza fusese limba specifică elitelor cosmopolite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]