13,844 matches
-
de râs cu acest împrumut pe viață: numele european al nevestei, căruia el îi dăduse din iluzoria celebritate gazetărească. La Paris, era cunoscut cel puțin cât Bernard-Henri Lévy, doar că nu apărea așa des pe sticlă. N-avea timp de televizor, fiindcă, după divorț, călătorea foarte mult și, de obicei, către destinații care nu ofereau chiar vacanțe. Dar, cu Teheranul, fusese fiică-sa cea care aprinsese chibritul. Îi scrisese din Byblos, unde își cumpărase o casă, din banii maică-sii: „Daddy
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
altceva decât urma unor ferestre zidite, de nepătruns. Eleonor nu era de găsit în minutele acelei derute, și nu doar ea, ci orice suflet viu care voia să se ascundă ori să uite că și el mai trăiește acolo: un televizor mergea singur între două vitrine ticsite cu Red Bull și Coca-Cola. Lângă lac, vrăbiile care se scăldau în țărână dispăreau alungate de vânt. Tăceau broaștele și greierii în lan, iar Omar își auzea respirația. Treceau astfel ore ale fricii ori
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
adoptivă au aflat ceva colosal: Hossein Fahmideh, un băiat de la o clasă vecină, devenise shahid după ce ascunsese o grenadă pe sub cămașă și se aruncase cu ea sub un tanc. Figura copilului apăru pe un timbru și vorbeau despre el la televizor și la radio. Sicriul lui, înjumătățit cam cât o cutie de cretă, a fost pus în sala de sport și l-au plâns cu toții, dorindu-și să-l reîntâlnească în paradis. Seara, cele două fetițe s-au rugat de Zohreh
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
făceau rozalie. Arăta comestibilă și duioasă, Omar o văzu pe ecran, iar copiii, care așteptau să înceapă Survivor, ziseră amândoi odată: — Uite-l pe Cârnăcior! Era altă poreclă a lor pentru Pablo, îi costase o pedeapsă de-o zi fără televizor, dar porecla rămase. Lui Omar îi plăcea să stea cu copiii. Era singurul lucru care îi mai alina, cât de cât, dorul de Armin Caryan, și mai era faptul că izbutea să-i trimită bani. Când primi un număr de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
băiatul afgan, seropozitiv, speria pe oricine. Îl aduse acasă și îl lăsă chiar în patul lui Armin Caryan. Îi găsi niște îmbrăcăminte și ceva de încălțat, apoi începu să se agite. Peste zi, dansatorul rămânea cu bucătăreasa. Se uita la televizor ca un posedat și, de multe ori, nu îl auzea ore în șir, nu cerea de mâncare ori de băut. În seara în care Ghazal se întoarse cu numărul socrului ei, din Tabriz, afganul stătu nemișcat ca o piatră, dar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-l aducă într-un salon. Fusese o legendă a fotbalului iranian, pe vremea când Shahla era la școală, și colegele ei se îndrăgosteau de Nasser doar privindu-l cum alerga după minge. Îi plăcea și ei dacă îl vedea la televizor, dar pe-atunci visa la un medic sau avocat. Mohammad Khani avea cu vreo zece ani mai mult decât ea, era antrenorul echipei Persepolis și își luase o soție care tocmai ce îi născuse doi gemeni. N-apucase 1. Întâlnire
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
În 29 noiembrie, cu puțin înainte de ziua cea mare, Ghazal hotărî să se ducă la coafor, fiindcă asta o relaxa totdeauna. Se trezise devreme, era la cafea, când colegul ei o sună și îi spuse cu o voce metalică: — Deschide televizorul pe știri, s-a întâmplat ceva groaznic acum o jumătate de oră! Rămăsese cu ceașca fierbinte între palme și cu ochii măriți spre ecran: doctorul Majid Shahriari, un expert în fizică nucleară, mâna dreaptă a lui Akbar Salehi în programele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe impresarul ei. — Cine e Violet Tranter? o întrebai pe Sophie. Îmi sună cunoscut numele. — A, e fata care a jucat-o pe Fuchsia 1. Am clipit, după care am înțeles despre ce vorbea. —Gormenghast 1? L-am văzut la televizor. A trecut ceva timp, nu? În tinerețe mă identificasem cu Fuchsia, eroina adolescentă cea îmbufnată, rebelă și pătimașă, de care fusese îndrăgostit Sting, o poveste pe care o știe toată lumea. Violet Tranter, cu ochii ei albaștri imenși și cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lectură. Mi-am sacrificat excelentele sensibilități artistice pe altarul închinat enervării homofobului de Bill, cel turbat, bătrân și depășit. Dumnezeu știe ce caută el la teatru. L-aș vedea mai degrabă pe post de șef de echipă de vânzări la televizor. Tolănit pe masa de lucru a tâmplarilor, făcea rotocoale de fum și mă fixa, cântărindu-mă. Își pieptănase părul blond pe spate; pomeții și nasul, scoase în relief, atrăgeau și reflectau lumina. Sunt cam dezamăgit, zise el. Când ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu era nevoie să stea să-și apere teritoriul de cineva atât de lipsit de importanță ca Tabitha. Hazel dădu cu bâta în baltă, surprinzător pentru o actriță așa de bună, și spuse gânditoare: E chiar mai frumoasă decât la televizor, nu-i așa? Tabitha înghiți în sec. Plină de furie și frustrare, îi dădură lacrimile. —Tabitha, spuse MM, amânând explozia, vrei să vii puțin până afară? Trebuie să discutăm un pic. Cred că pe undeva s-au cam încurcat ițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un efect ciudat, de basm, o atmosferă în care zânele și duhurile erau la ele acasă, iar oamenii nu. Și cu cât erau mai reci imaginile, cu atât se simțea mai mult frigul. Când te uiți la urși polari la televizor, mai că-ți vine să iei o pătură să ți-o pui pe umeri. Așa era și cu decorul luminat ca pentru miezul nopții, la fel de întunecat, de rece și de distant ca hăul, cu mobilele atârnând asemenea unor planete ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
omolog din spatele scenei al lui MM, Louise stătea calmă la masa ei, bifând replicile una după alta și vorbind mai tot timpul în căștile pe care electricianul șef tocmai le reparaseră. În fața ei, era monitorul de un verde nepământesc al televizorului pe care se vedea ce se întâmplă pe scenă. De jur împrejurul capetelor noastre se auzeau vocile actorilor, ale mașiniștilor și, din când în când, vocea lui MM, când urca pe scenă, toate captate de microfonul de deasupra scenei, care făcea legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
încerc alte și alte combinații. Și e minunat dacă trebuie să ai grijă de siluetă, lucru care la mine e întotdeauna valabil, din păcate. — Nu trebuie să mai slăbești! Nu fi ridicol! zisei eu, înghițind următoarea îmbucătură. Ești destul de slab. — Televizorul te îngrașă cam cu trei kilograme, zise Hugo, pe un ton serios. Acu ce mai zici? Mă strâmbai. Așa mă bucur că nu sunt actriță. — Și eu, zise Hugo, pe un ton foarte serios. Să nu-mi spui că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dacă cineva e pus pe jucat feste, nici nu-ți imaginezi ce chestii le-ar putea da prin cap. Nu asta voia să audă Hugo. Mi-a mormăit cum că sunt o idioată nesimțită și și-a îndreptat atenția către televizor, cu un gest ostentativ. Ne uitam la un thriller american de doi bani difuzat în miez de noapte, exact ce-și dorea Hugo, pentru că actorii jucau atât de prost și scenariul era atât de slab încât n-avea rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ochi și din salata creață cu pui cu atâta poftă, de parcă ar fi fost o porție uriașă de cartofi prăjiți. Deja aruncase o privire dezaprobatoare către farfuria mea, care era plină cu așa ceva. Hei, eu nu trebuie să apar la televizor, îi amintii eu. Nici o grijă că mă îngrașă camera cu trei kilograme. Care se fac cam cinci, când ai oase mici, zise Violet cu jale. — Stai să vezi când or începe să-ți ia interviuri pentru programele de seara târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prelingea pe frunte și-i picura în ochi. A deschis ochii și mi-a spus: —Violet! Ai pățit ceva? Asta m-a înfuriat atât de tare, încât m-a trezit instantaneu. M-am ridicat în capul oaselor, tremurând de nervi. Televizorul bâzâia, de parcă ar fi fost invadat de paraziți. Era șase dimineața, iar Hugo nu sunase. M-am târât pe scară în sus, mi-am scos rochia de pe mine și m-am ghemuit în pat ca un animal în bârlog, înfășurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de interfon între care se găsea și cel cu numărul cincizeci și opt. Mi-am desfășurat cercetările în cea mai mare parte sub privirile atente ale unui grup de băieți care păreau atât de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Se gândi la frustrarea și la neliniștea lor. „Bieții nenorociți.“ E aproape 9 și 15 minute pe Coasta de Est... Hei, mă uitam la asta! —Nu ai timp. Ca și cum ar fi vrut să-și întărească afirmația, Edward se ștergea în fața televizorului, nelăsând-o să vadă ecranul gol. —Cum de ești deodată atât de preocupat de programul meu? Se opri din șters și o privi pe Maggie. Pentru că îmi pasă de tine, dragă, și nu vreau să începi ziua cu stângul. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ai născut. Ești bună la asta și îți place s-o faci. Asta e șansa de a te întoarce la munca pe care o iubești. La cel mai înalt nivel posibil! Se gândi la imaginile pe care le văzuse la televizor în acea dimineață și la sentimentul pe care i l-au trezit, dar pe care nu l-a recunoscut nici față de ea însăși. Invidia. Îi invidia pe oamenii care stăteau în capul mesei de negocieri în Ierusalim, oamenii care fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Din nou greșeala ei. Și puține lucruri sunt la fel de importante ca ăsta, Maggie. Mii de palestinieni și de evrei au murit în acest conflict. Durează de atâta vreme. De când am devenit noi adulți. Și va continua. Vei da drumul la televizor peste zece ani și vei vedea copii palestinieni bombardați la locurile de joacă și adolescenți israelieni făcuți bucăți în autobuze. —Și crezi că îl poți opri? —Eu? Eu nu pot opri nimic. Dar tu poți. Nu cred. Nu mai cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
noștri. Și nu doar al nostru. A spus același lucru atât în timpul negocierilor de la Oslo, cât și al celor de la Camp David: „Oricine tratează pacea cu arabii e un criminal care ar trebui judecat pentru trădare“. Arutz Sheva spunea la televizor cu o oră în urmă: „Acum știm care e planul guvernului; vor să-i reducă la tăcere pe disidenți împușcându-i“. Ar putea avea dreptate? Ministrul apărării i se adresa lui Tal, ocolind privirea șefului. —Poftim? Nu vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
beretă sub unul din epoleți - uniforma soldatului al cărui front e politica -, rupse liniștea ce urmă cu o întrebare care i se părea legată de subiect. Întrebă ceea ce toată lumea din cameră - împreună cu toți cei care au văzut declarațiile martorilor la televizor - voia să afle de la început: — Cum de v-a strigat Kobi? A, spuse premierul. Credeam că vă urăște. Și iată-l vorbindu-vă ca și cum ați fi fost vechi amici. —Rav Aluf, dintre toți, tu ar trebui să știi răspunsul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și cererea de donație, prin care cerșea banii lichizi de care avea nevoie. Huda avusese grijă de toate contactele cu lumea exterioară. Îl lăsase singur, fără elemente care să-l distragă - fără telefoane, e-mailuri, fără zgomotoasele radiouri sau sforăitoarele televizoare -, astfel încât să se poată îngropa în muncă. Dacă s-ar fi concentrat puternic, ar fi putut să se izoleze total de modernitate. Asta făcuse tot weekendul. Și ar fi continuat s-o facă întreaga săptămână dacă nu ar fi intervenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
metronomic înainte și înapoi? Sau de un luptător săltăreț de categoria cocoș într-un meci ilegal, undeva pe străzile lăturalnice ale vechiului Dublin, gata să lupte murdar dacă e nevoie. Era fascinant să-l privești. Spunem tot timpul... gesticula spre televizorul din colț, care transmitea în liniște știrile de pe canalul Fox News... că totul e pe cale să fie rezolvat săptămâna asta. Dacă nu se întâmplă nimic, ne întoarcem la punctul zero. Dar problema e că nu există cu adevărat un astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ceea ce știu. Pentru că e un secret atât de puternic, încât va schimba cursul istoriei. Va schimba acest colț de lume la fel cum va schimba lumea întreagă. Kobi, nu sunt un isteric, în ciuda lucrurilor pe care le-ai văzut la televizor. Poate că am exagerat uneori în deciziile mele politice, dar acum nu exagerez. Acest secret mă face să mă tem pentru viața mea. Cunoștințele pe care le implică sunt nemuritoare și totuși, din perspectiva tuturor acțiunilor tale, absolut urgente. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]