125,387 matches
-
o revistă britanică tipărită între anii 1817 și 1980. Ea a fost fondată de către editorul William Blackwood și a fost inițial numită "Edinburgh Monthly Magazine". Primul număr a apărut în aprilie 1817 sub redacția lui Thomas Pringle și James Cleghorn. Revista nu a avut succes, iar Blackwood i-a concediat pe Pringle și Cleghorn și a relansat jurnalul ca Blackwood's Edinburgh Magazine sub propria redacție. Jurnalul a adoptat în cele din urmă un nume mai scurt și de la relansare s-
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
Maga. Pagina de titlu a purtat imaginea lui George Buchanan, un istoric scoțian din secolul al XVI-lea. "Blackwood's" a fost conceput ca un rival pentru "Edinburgh Review" ce sprijinea Partidul Conservator. Comparativ cu tonul destul de moderat al , cealaltă revistă importantă susținătoare a Partidului Laburist, "Maga" a fost virulentă și combativă. Acest lucru se datorează în primul rând activității editorialistului principal John Wilson, care a scris sub pseudonimul Christopher Nord. Neavând niciodată încredere în activitatea redacției, cel a scris totuși
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
a Partidului Laburist, "Maga" a fost virulentă și combativă. Acest lucru se datorează în primul rând activității editorialistului principal John Wilson, care a scris sub pseudonimul Christopher Nord. Neavând niciodată încredere în activitatea redacției, cel a scris totuși mult pentru revistă, împreună cu alți jurnaliști importanți precum John Gibson Lockhart și William Maginn. Amestecul lor de satiră, comentarii și critici inteligente și înțepătoare a fost extrem de popular și revista a câștigat rapid o audiență mare. Deși avea o atitudine conservatoare, revista a
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
Nord. Neavând niciodată încredere în activitatea redacției, cel a scris totuși mult pentru revistă, împreună cu alți jurnaliști importanți precum John Gibson Lockhart și William Maginn. Amestecul lor de satiră, comentarii și critici inteligente și înțepătoare a fost extrem de popular și revista a câștigat rapid o audiență mare. Deși avea o atitudine conservatoare, revista a publicat lucrări ale autorilor romantici britanici precum Percy Bysshe Shelley și Samuel Taylor Coleridge. Prin intermediul lui Wilson revista a fost o susținătoare puternică a lui William Wordsworth
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
pentru revistă, împreună cu alți jurnaliști importanți precum John Gibson Lockhart și William Maginn. Amestecul lor de satiră, comentarii și critici inteligente și înțepătoare a fost extrem de popular și revista a câștigat rapid o audiență mare. Deși avea o atitudine conservatoare, revista a publicat lucrări ale autorilor romantici britanici precum Percy Bysshe Shelley și Samuel Taylor Coleridge. Prin intermediul lui Wilson revista a fost o susținătoare puternică a lui William Wordsworth, a parodiat Byronmania comună în Europa și i-a înfuriat pe John
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
critici inteligente și înțepătoare a fost extrem de popular și revista a câștigat rapid o audiență mare. Deși avea o atitudine conservatoare, revista a publicat lucrări ale autorilor romantici britanici precum Percy Bysshe Shelley și Samuel Taylor Coleridge. Prin intermediul lui Wilson revista a fost o susținătoare puternică a lui William Wordsworth, a parodiat Byronmania comună în Europa și i-a înfuriat pe John Keats, Leigh Hunt și William Hazlitt referindu-se la operele lor ca „Școala de Poezie Cockney”. Stilul controversat al
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
a fost o susținătoare puternică a lui William Wordsworth, a parodiat Byronmania comună în Europa și i-a înfuriat pe John Keats, Leigh Hunt și William Hazlitt referindu-se la operele lor ca „Școala de Poezie Cockney”. Stilul controversat al revistei i-a adus necazuri atunci când, în 1821, John Scott, editor al , s-au luptat în duel cu Jonathan Henry Christie cu privire la declarațiile calomnioase din revistă. John Scott a fost împușcat și ucis. Până la mijlocul anilor 1820 Lockhart și Maginn au
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
William Hazlitt referindu-se la operele lor ca „Școala de Poezie Cockney”. Stilul controversat al revistei i-a adus necazuri atunci când, în 1821, John Scott, editor al , s-au luptat în duel cu Jonathan Henry Christie cu privire la declarațiile calomnioase din revistă. John Scott a fost împușcat și ucis. Până la mijlocul anilor 1820 Lockhart și Maginn au plecat la Londra, primul pentru a edita "Quarterly" și al doilea pentru a scrie la o serie de reviste, deși în principal pentru "Fraser' s
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
Henry Christie cu privire la declarațiile calomnioase din revistă. John Scott a fost împușcat și ucis. Până la mijlocul anilor 1820 Lockhart și Maginn au plecat la Londra, primul pentru a edita "Quarterly" și al doilea pentru a scrie la o serie de reviste, deși în principal pentru "Fraser' s Magazine". După aceasta, John Wilson a devenit de departe cel mai important editorialist al revistei și i-a dat o mare parte din tonul, popularitatea și notorietatea ei. Prin anii 1840, când Wilson a
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
au plecat la Londra, primul pentru a edita "Quarterly" și al doilea pentru a scrie la o serie de reviste, deși în principal pentru "Fraser' s Magazine". După aceasta, John Wilson a devenit de departe cel mai important editorialist al revistei și i-a dat o mare parte din tonul, popularitatea și notorietatea ei. Prin anii 1840, când Wilson a contribuit mai puțin, circulația acesteia a scăzut. În afară de eseuri, ea a publicat, de asemenea, lucrări importante de ficțiune horror și acest
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
eseuri, ea a publicat, de asemenea, lucrări importante de ficțiune horror și acest lucru este privit ca o influență importantă asupra scriitorilor victorieni de mai târziu precum Charles Dickens, surorile Bronte și Edgar Allan Poe; Poe chiar a satirizat obsesiile revistei în „Loss of Breath: A Tale A La "Blackwood"” și „How to Write a Blackwood Article”. Revista nu și-a mai recăpătat succesul anterior, dar a continuat să aibă un public constant de-a lungul Imperiului Britanic în rândul celor
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
o influență importantă asupra scriitorilor victorieni de mai târziu precum Charles Dickens, surorile Bronte și Edgar Allan Poe; Poe chiar a satirizat obsesiile revistei în „Loss of Breath: A Tale A La "Blackwood"” și „How to Write a Blackwood Article”. Revista nu și-a mai recăpătat succesul anterior, dar a continuat să aibă un public constant de-a lungul Imperiului Britanic în rândul celor din Serviciul Colonial. Un triumf de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost prima publicare a nuvelei
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
de-a lungul Imperiului Britanic în rândul celor din Serviciul Colonial. Un triumf de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost prima publicare a nuvelei "Heart of Darkness" de Joseph Conrad, în numerele din februarie, martie și aprilie 1899 ale revistei. Revista și-a încetat în cele din urmă apariția în 1980, ea rămânând în întreaga sa istorie în proprietatea familiei Blackwood. Printre colaboratorii importanți ai revistei s-au numărat George Eliot, Joseph Conrad, John Buchan, George Tomkyns Chesney, James Hogg
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
a lungul Imperiului Britanic în rândul celor din Serviciul Colonial. Un triumf de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost prima publicare a nuvelei "Heart of Darkness" de Joseph Conrad, în numerele din februarie, martie și aprilie 1899 ale revistei. Revista și-a încetat în cele din urmă apariția în 1980, ea rămânând în întreaga sa istorie în proprietatea familiei Blackwood. Printre colaboratorii importanți ai revistei s-au numărat George Eliot, Joseph Conrad, John Buchan, George Tomkyns Chesney, James Hogg, Charles
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
of Darkness" de Joseph Conrad, în numerele din februarie, martie și aprilie 1899 ale revistei. Revista și-a încetat în cele din urmă apariția în 1980, ea rămânând în întreaga sa istorie în proprietatea familiei Blackwood. Printre colaboratorii importanți ai revistei s-au numărat George Eliot, Joseph Conrad, John Buchan, George Tomkyns Chesney, James Hogg, Charles Neaves, Thomas de Quincey, Elizabeth Clementine Stedman, William Mudford și Margaret Oliphant. Robert Macnish a contribuit sub epitetul Modern Pythagorean. A fost un secret că
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
Conrad, John Buchan, George Tomkyns Chesney, James Hogg, Charles Neaves, Thomas de Quincey, Elizabeth Clementine Stedman, William Mudford și Margaret Oliphant. Robert Macnish a contribuit sub epitetul Modern Pythagorean. A fost un secret că Charles Whibley a contribuit anonim la revistă cu Musings without Methods timp de peste douăzeci și cinci de ani. T. S. Eliot le-a descris ca fiind „cele mai bine susținute bucăți de jurnalism literar de care știu eu, în vremurile recente”. În romanul polițist (1931) de Dorothy Sayers procurorul
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
(în română: Revista celor două lumi) este o revistă literară și de afaceri culturale în limba franceză care a fost publicată, lunar, la Paris din 1829. Potrivit site-ului sau, ea este astăzi „un loc pentru dezbateri și dialoguri între națiuni, discipline și
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
(în română: Revista celor două lumi) este o revistă literară și de afaceri culturale în limba franceză care a fost publicată, lunar, la Paris din 1829. Potrivit site-ului sau, ea este astăzi „un loc pentru dezbateri și dialoguri între națiuni, discipline și culturi, despre cele mai importante subiecte
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
deux mondes. Journal des voyages, de l'administration et des mœurs, etc., chez leș différens peuples du globe ou archives géographiques et historiques du XIXe siècle ; rédigée par une société de -savants, de voyageurs et de littérateurs français et étrangers". Revista a fost achiziționată de către un tanar tipograf, Auguste-Jean Auffray, care l-a convins pe colegul său de camera de la universitate, François Buloz, să preia funcția de redactor-șef: axarea sa inițială pe turism și afaceri externe a fost schimbată curând
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
schimbată curând; potrivit site-ului sau, el a fost creat în scopul de a „stabili o punte de legătură culturală, economică și politică între Franța și Statele Unite ale Americii”, adică între Lumea Veche și cea Nouă. François Buloz a achiziționat revista în anul 1831, conducând-o până în 1877. Un alt redactor influent din istoria sa a fost Ferdinand Brunetière (după 1893). Aici au publicat Alexandre Dumas, Alfred de Vigny, Honoré de Balzac, Sainte-Beuve, Charles Baudelaire, George Sand, Alfred de Musset și
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
Brunetière (după 1893). Aici au publicat Alexandre Dumas, Alfred de Vigny, Honoré de Balzac, Sainte-Beuve, Charles Baudelaire, George Sand, Alfred de Musset și alte nume mari ale literaturii din acea vreme, deoarece literatura avea inițial o pondere predominantă în conținutul revistei. Obiectivul revistei era de a dezvolta un spirit critic și analiza vieții politice în general (metode de administrație, organizare civilă și politică, resurse financiară, industriale și agricole), prin comparație cu ceea ce se întâmplă în restul lumii. Potrivit editorialului primului număr
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
1893). Aici au publicat Alexandre Dumas, Alfred de Vigny, Honoré de Balzac, Sainte-Beuve, Charles Baudelaire, George Sand, Alfred de Musset și alte nume mari ale literaturii din acea vreme, deoarece literatura avea inițial o pondere predominantă în conținutul revistei. Obiectivul revistei era de a dezvolta un spirit critic și analiza vieții politice în general (metode de administrație, organizare civilă și politică, resurse financiară, industriale și agricole), prin comparație cu ceea ce se întâmplă în restul lumii. Potrivit editorialului primului număr: „de a
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
în mod diferit în Franța și Anglia, Brazilia și Germania, pe țărmul statului Delaware și pe malurile Mării de Sud”. Cele două lumi sunt deci Franța și restul lumii. Politica, economia și artele au ocupat un loc important în paginile revistei. Liberală până în 1848, ea a efectuat un viraj înspre conservatorism. În perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez, ea a devenit o revistă de opoziție. După moartea în 1877 a lui François Buloz, care-l sprijinise pe Adolphe Thiers, revista
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
sunt deci Franța și restul lumii. Politica, economia și artele au ocupat un loc important în paginile revistei. Liberală până în 1848, ea a efectuat un viraj înspre conservatorism. În perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez, ea a devenit o revistă de opoziție. După moartea în 1877 a lui François Buloz, care-l sprijinise pe Adolphe Thiers, revista a fost redactată, printre alții de Charles Buloz, fiul lui François, care l-a primit pe Paul Bourget, apoi de Ferdinand Brunetière, critic
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]
-
revistei. Liberală până în 1848, ea a efectuat un viraj înspre conservatorism. În perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez, ea a devenit o revistă de opoziție. După moartea în 1877 a lui François Buloz, care-l sprijinise pe Adolphe Thiers, revista a fost redactată, printre alții de Charles Buloz, fiul lui François, care l-a primit pe Paul Bourget, apoi de Ferdinand Brunetière, critic influent și membru al Academiei Franceze din 1900, Francis Charmes (Academia Franceză, 1908), René Doumic (Academia Franceză
Revue des deux Mondes () [Corola-website/Science/336407_a_337736]