13,137 matches
-
nr 32; pentru problema subsidiilor, vezi și doc. nr. 33. 50 Cf., loc. cît., doc. nr. 36. 51 Cf., loc. cît., doc. nr. 37, 39, 40, 41. De aceea, după convingerea lui Pehr Olof von Asp, Poartă Otomană nu era îndreptățită să reproșeze Suediei încheierea păcii cu Rusia, la Verälä, impusă regelui de epuizarea financiară și de dificultățile unei campanii pe timp de iarnă în Finlanda. La fel de puțin justificate, mai credea el, erau și reproșurile otomanilor provocate de încheierea tratatului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
lucruri pe care cei interni nu le-ar vedea, pentru că au șansa de a compara acest mediu cu altele. Moderatorii interni sunt mai familiarizați cu organizația, dar ei trebuie percepuți ca persoane care pot asculta, sunt de încredere și sunt îndreptățite să pună întrebări despre subiectul respectiv. De exemplu, o persoană din departamentul de resurse umane ar fi îndreptățită să pună întrebări legate de conduita morală sau de beneficii. Atunci când alegeți un moderator, cântăriți avantajele și dezavantajele moderatorilor externi și interni
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
altele. Moderatorii interni sunt mai familiarizați cu organizația, dar ei trebuie percepuți ca persoane care pot asculta, sunt de încredere și sunt îndreptățite să pună întrebări despre subiectul respectiv. De exemplu, o persoană din departamentul de resurse umane ar fi îndreptățită să pună întrebări legate de conduita morală sau de beneficii. Atunci când alegeți un moderator, cântăriți avantajele și dezavantajele moderatorilor externi și interni. Confidențialitatea este un subiect sensibil în cazul focus grupurilor interne. Din nou, preocuparea pentru confidențialitate va fi, probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
autoimună la un anumit organ. TUOHY V. K. și colab., (1997) numește această extindere răspândirea epitopă și aceasta are loc la modelele animale de SM, iar datele preliminare indică faptul că este deasemenea un factor etiopatogenic în SM. Răspândirea epitopă îndreptățește începerea tratamentului efectiv al SM cât mai devreme posibil (ideal la primul atac), pentru a minimaliza expansiunea și repetarea procesului distructiv. Astfel, terapia incipientă trebuie să fie cu un spectru larg de imunosuprimare, urmată de terapie de menținere. Proba ce
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
scopul de a elimina conducerea Bisericii, în timp ce un al doilea edict (258) îi persecuta pe cavalerii, senatorii și acei egregi viri care aderaseră la creștinism, prin confiscarea bunurilor. Reacția păgânilor exprimată prin criticarea absenteismului creștinilor din viața publică, nu este îndreptățită atât din motive ecleziastice, cât din strategii, dacă le putem numi astfel, politice sau religioase ale păgânilor care influențau aceste decizii persecutoare. Sub domnia lui Gallienus (253-268), criza Imperiului s-a ascuțit în mod dramatic: inflația agravată ulterior, ciuma, frontierele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de semnificație juridico-penală care determină intervenția deținătorului puterii imperiale. Suetonius nu ne spune de ce natură ar fi fost acele agitații din sânul populației iudaice, însă din expulzarea decisă de împărat se poate deduce că acestea au atins anumite dimensiuni, care îndreptățea luarea unor măsuri penale precise. Pentru legislația romană starea de agitație putea constitui un delict chiar și în mediul religios. Suetonius ne dă de înțeles că asupra creștinilor născuți din iudaism, plana acuzația răufăcători și înclinația spre rebeliuni; ideea este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și stat, probleme de orice natură (căsătorie, familie, sclavi etc.) și un mare număr de chestiuni referitoare cumpătare (în mâncare și băutură), comportament, atitudini în relațiile cu păgânii etc. Lipsa unei dezbaterii asupra profesiei militare, în conținutul acestor documente, ne îndreptățește oarecum opinia potrivit căreia în comunitățile creștine din primele generații nu se punea această problemă, pentru că nu exista. Inexistența acestei problematici se poate explica prin prestarea ocazională a serviciului militar, fapt pentru care admonestările nu vizau persoane și cazuri singulare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
război, ca și în tot restul vieții noastre. Atitudinea sa e delimitată cu precizie, chiar din primul fragment citat: creștinul este ținut să asculte de superiorii civili și să rămână în armată, până când apariția unor fapte concrete nu l-ar îndreptăți să renunțe la obligațiile militare, aflate în contrast cu credința primită prin botez. Tot astfel, creștinul nu poate înceta niciodată să rămână ca atare, până și în podoabele sale: Pentru că inelul nu trebuie să fie purtat de bărbați pe încheietură... ci pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi obliga să împlinească anumite fapte, Tertulian le atrăgea atenția asupra unicității și radicalismului Evangheliei: contrar lumii păgâne în care politica imperială oferea concesii și imunități militarilor, soldații convertiți la creștinism nu trebuiau să se considere imuni de martiriu ori îndreptățiți de nedreptățile le-ar fi săvârșit. În fața lui Dumnezeu soldatul și civilul creștin au aceleași îndatoriri: inevitabilitatea păcătuirii este inexistentă pentru cine are numai datoria de a nu păcătui. Nu este posibilă căderea la învoială cu privire la angajamentele baptismale; dacă se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale proprii. Dacă ecleziasticii și soldații erau primii loviți de persecuțiile imperiale anticreștine, înseamnă că aceștia, prin activitatea lor creștină, erau considerați de același nivel cu oamenii Bisericii. În acest caz suntem îndreptățiți să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism și constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea lor la viața Bisericii. Aparent pare nepotrivit să vorbim despre un martir militar în timpul domniei lui Gallienus (260-268) care nu i-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de vie era un simbol al vredniciei și se spune că cel care ajunge să-l poarte e înaintat la gradul de centurion. Întrucât un astfel de grad devenise tocmai atunci vacant, se aștepta să fie promovat Marinus, care era îndreptățit să ajungă la această vrednicie. Dar tocmai când era să primească acest grad, iată că un alt candidat a pășit înspre scaunul de judecată declarând că, potrivit legilor vechi, Marinus n-ar fi îndreptățit să se învrednicească de o astfel
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să fie promovat Marinus, care era îndreptățit să ajungă la această vrednicie. Dar tocmai când era să primească acest grad, iată că un alt candidat a pășit înspre scaunul de judecată declarând că, potrivit legilor vechi, Marinus n-ar fi îndreptățit să se învrednicească de o astfel de distincție pentru că e creștin și nu aduce jertfa pentru împărat, motiv pentru care gradul acesta i se cuvine mai degrabă sieși decât lui Marinus. Mirat de acest lucru judecătorul Aheus (probabil guvernatorul Palestinei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe cale să comită o crimă i se cere în mod normal să renunțe la confidențialitate, obligațiile etice ale omului de stat față de interesul național trebuie uneori să fie puse în balanță cu alte norme și valori. Realiștii sunt cu certitudine îndreptățiți să critice "moralismul", convingerea că relațiile internaționale pot fi judecate doar prin prisma normelor morale convenționale. Dar niciunul sau puțini dintre teoreticienii sau activiștii serioși nu și-au însușit această viziune. Chiar și activiștii pentru pace din perioada interbelică, pe
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
proverb -, trebuie să suferi.” „Dumnezeu să te ferească de român ciocoit și de țigan boierit.”) Nu dobândi gloria prin meritele strămoșilor. (Sunt, din păcate, destui oameni care cred că este suficient să fie descendenții unei familii renumite pentru a fi Îndreptățiți să li se acorde aceeași faimă sau onoare. Gloria nu este Însă transmisibilă; nu se moștenește, așa cum, de exemplu, judecătorul nu moștenește cinstea de la părinți, ci doar un Îndemn sau un exemplu din partea acestora. Când gloria strămoșilor noștri nu o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
semnificație, dar nu știu să profite de pe urma lor; nu știu să le transforme În experiențe de viață pilduitoare, care să-i ajute să Îndrepte ceva din comportamentul lor (sau să-și proiecteze mai bine viitorul). Existența unor astfel de oameni Îndreptățește, o dată În plus, ideea despre rolul unor mentori În procesul construcției de sine. Μ Cel supus unui rău repetat se poate Înrăi Într-atât Încât să dezvolte o predispoziție de acest gen: va pricinui el Însuși numeroase răutăți altora, din
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În schimb, nevoia să-și probeze credința În faptele mărunte de fiecare zi. Μ Iertarea este, prin excelență, un fenomen de percepție individuală, dovedit de faptul că, pentru cel care nu este deloc convins În forul său interior că este Îndreptățit să o merite, ea nu are nici o valoare. Μ Binele ne face să Învățăm; răul ne face să ne dezvățăm. Μ Unii consideră că iertarea este o chestiune de maximă autoritate morală a personalității și că, prin urmare, nu oricine
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ci asupra lecturii. Ea nu mai obliterează doar obiectul - ale cărui contururi ar rămâne măcar vag În minte -, ci și actul lecturii Însuși, ca și cum radicalitatea uitării ar sfârși prin a cuprinde tot ce ceea e În legătură cu obiectul. Și astfel suntem Îndreptățiți să ne Întrebăm dacă o lectură despre care nu ne mai amintim nici măcar că a avut loc se mai poate numi lectură. În mod curios, când vedem felul relativ precis În care Montaigne Își amintește anumite cărți care nu i-
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
atît cît ele se pot desluși. Așa zdrențuite cum sunt. S-ar părea că elanul spre o zare mai de sus există. Important este că înlăuntru, în forul interior, nu domnește pustiul. Cîte o lacrimă, atunci cînd nu e falsă, îndreptățește speranța. Și dacă ai sentimentul misticei revelații, prin asta se vor fi sfîrșit frămîntările în care te zbați? Sau încă alte încercări te așteaptă... De pildă, să "negociezi" cu Cel de Sus. Dacă "a negocia" este un demers care aici
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
jocul mărcilor de gen, adică un semn care face ca jocul să poată fi jucat? În cel de-al doilea caz, autoreflexivitatea nu se orientează spre eu-naratorul, ci spre eu-literatura de la care se revendică „povestea”. Anvergura contextului - „bătrîna Europă” - ne Îndreptățește să credem că o astfel de interpretare nu e eronată. Anne Garréta vorbește În numele literaturii care, ea, nu mai poate vorbi de una singură, căreia nu i se mai aude vocea decît, tocmai, cu prețul travesti-ului În carne și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
meu... supravegherea se face în doi. Supravegherea și pedepsirea sau supravegherea și protejarea. În sfârșit, o formă derivată a supravegherii, considerată deseori ca fiind versiunea ei secretă, pulsională și inavuabilă, este voyeurisme-ul, discutat în amănunt de Sartre. Am fi perfect îndreptățiți să-l asimilăm supravegherii, dacă n-ar exista totuși o diferență, credem, notabilă. E adevărat că și supravegherea și voyeurisme-ul se bazează pe o structură bipartită, supraveghetor/supravegheat (cazurile în care există mai mulți supraveghetori sau mai mulți supravegheați nu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
puternic teatralizate, agentul de legătură nu poate fi decât directorul ospiciului care, prin însuși statutul său, „supraveghează”. El este singurul care poate să transgreseze limitele și să treacă de la un cadru de supraveghere la altul, căci este socotit a priori îndreptățit să controleze această subtilă „mise en abyme”, în care privirile și funcțiile de reprezentare sunt strict distribuite. Directorul se erijează în garant al ordinii, în cauțiune a programului ce trebuie să evite orice accident. Weiss, era limpede atunci, propunea un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
expoziției „Ochiul sensibil” din 1965, organizată la Muzeul de artă modernă din New York, scria cu acea ocazie: . Într-un sens mult mai material găsim în arta reprezentațională al doilea motiv evident pentru a nu neglija structura excentrică: este necesară ca să îndreptățească șarpanta spațiului terestru. Chiar și în Madonna della Sedia a lui Rafael (figura 47), care se bizuie în totalitate pe forme curbe, poziția verticală a scaunului face ca pictura să nu scape de sub control. De fapt, acea poziție explicită nu
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
toate formele; îi este caracteristic faptul că nu are nici o 94 | Forța centrului vizual influență asupra cercurilor. Cercul deține o putere suficientă pentru a nu fi turtit de această asimetrie a spațiului perceptibil. Dată fiind structura laxă a pătratului, suntem îndreptățiți să-i definim proporțiile vizuale mai pe larg decât îngăduie măsurătorile. Deci, pe de o parte, pătratul constituie un patrulater caracterizat de intersectările sub unghi drept al orizontalelor cu verticalele. Pe de altă parte, simetria centrică a formei sale subliniază
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
contemporan, ci posibilitatea de existență a acestuia a fost deschisă de un anume mod de existență a gândirii). Și poate că orice gând are drept una din premise (are ca intenție) posibilitatea existenței unor spectatori, transformând gânditorul într-un a-fi-în-vederea-altora (îndreptățind astfel originalitatea celor care nu vizează un public). Situația s-ar încadra în spațiul cauzalității care acționează din viitor (sub forma proiectului) elaborată de Sartre. În acest caz ar rămâne de identificat coordonatele în funcție de care ne elaborăm proiectele, pentru a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
existența proprie aflată în vecinătatea finalului, să indice mai tinerilor semeni care sunt lucrurile cu adevărat semnificative, sau care este sensul evoluției lucrurilor. Formula sfatul bătrânilor, indicând o formă de consacrare a unui mecanism logic la scara unei existențe, este îndreptățită. Raportat la Istorie nu este decât un mod de acaparare a puterii prin asumarea capacității de a defini binele și răul. Ca nație ne caracterizează lipsa apetitului pentru viitor, singura formă de raportare la el fiind perorația. Asta conduce și
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]