12,790 matches
-
prin unele detalii ale conflictului și prin tipologie. Saga Cordovanilor este de fapt o rescriere a dramei pământului din Ion: întors de pe front, protagonistul încearcă să recupereze prin acte nebunești de violență partea lui de pământ pe care și-o însușise propria familie. Pe de altă parte, autorul dorește să surprindă ieșirea din matcă a satului tradițional, provocată de evenimente de neînțeles - reforma agrară și colectivizarea - și să dea o variantă a dramei înstrăinării țăranului. Din acest punct de vedere, romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
când, prin eroziune regresivă, acest curs a străpuns culmea montană din care pornise, cele două porțiuni cu începuturi separate s-au unit, formând întregul curs al Dunării de astăzi. Această teorie datorată lui de Martonne 55 a fost verificată și însușită de geografii români. Este uimitor de constatat că locuitorii au păstrat amintirea acestor schimbări hidrografice. În anchetele etnofolclorice ale lui Nicolae Densușianu 56 de la începutul secolului trecut descoperim o tradiție populară culeasă în Gura Văii de lângă Porțile de Fier, după
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
întreabă! 8. Dacă a explodat ceva, NU INTRA ÎN PANICĂ!!! 9. Dacă vrei să guști o substanță, ia te rog pauză de masă (cu pachețelul de acasă!!!)! Dacă trebuie să miroși o substanță, respectă toate regulile! 10. Dacă nu ai însușit foarte bine aceste reguli, TE ROG NU INTRA ÎN LABORATOR! I.2 Principalele ustensile de laborator și modul de utilizare al acestora Pentru analiza chimică a unei substanțe, sunt necesare vase, ustensile de laborator și aparate. Aceste obiecte sunt confecționate
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
hazardat să presupunem că au existat o serie de constructe mitologice pe subiecte de acest tip, mai ales la grupurile de vânători care - ca În Ucraina sau Dordogna - au ajuns să aibă un oarecare grad de sedentarism. Omul și-a Însușit ritmurile timpului, așa cum se observă din secvențele de semne de pe bucăți de oase și pietre de râu, pe lângă alte notații posibile ale calendarului (Marshack, 1991). Avem de-a face deci cu o religie În fașă referitoare la cele mai evidente
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel al lui Zeusxe "Zeus" pe muntele Dicte nu pot fi extinse și la alte locuri; chiar și statuetele miceniene găsite sub templele grecești, ca la Delfi și Delos, sunt mai degrabă „depuneri de Întemeiere” decât semnul unei continuități cultuale. Însuși templul grecesc Înlocuiește palatul micenian, și nu un templu anterior. În același timp, nu pot fi excluse nici fenomenele de reinterpretare. În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură, un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de acum Îndepărtat. Chiar și limba, care este tot greaca, prin alfabetul care Îi favorizează răspândirea nu mai este un instrument folosit numai de mâinile unei caste de scribi. Micile comunități de refugiați apărute după dezastrul regatelor miceniene și-au Însușit probabil acea istorie, au reelaborat-o și au făcut din ea un trecut mitic menit să legitimeze noua realitate pe care grecii urmau să o Întemeieze. a) Divinitate și culte În epica homerică Figurile divine ce se ivesc din epopeea homerică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a-și elibera frații oprimați În sânul mamei și apoi Își Înghite proprii fii, emascularea lui Uranus poate fi atât rodul unei reformulări a modelului hitit, reformulare petrecută pe pământ grec și realizată de Hesiod, cât și opera lui Hesiod Însuși sau reelaborarea greacă rafinată a unui motiv mitic prezent deja În substratul indo-european, căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căruia poetul din Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1.3), Împotriva lui Typhon (Hesiod, Teogonia, 820-885), după care fiul lui Cronos Își Însușește În sfârșit regalitatea și Își desfășoară ordinea În cosmos, poate găsi o paralelă și chiar o matrice Într-un alt mit hitit, În care Zeul Furtunii luptă Împotriva balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Varianta târzie a lui Pseudo-Apollodor (I 6, 3), care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 3-4a). La rândul lui, Zeusxe "Zeus", după ce noua ordine a fost instaurată În cosmos, se Îngrijește să o Întărească, mai Întâi căsătorindu-se cu Metisxe "Metis", Înțelepciunea, apoi Înghițind-o când era Însărcinată (Hesiod, Teogonia, 881-891) pentru a-și Însuși calitățile ei. Rodul lui Metis va fi Atena, ieșită din capul lui Zeus (ibidem, 924-926), zeiță a ordinii și a Înțelepciunii, fecioară prin excelență și expresie a puterii politice. După Metis, Zeus se unește cu Themisxe "Themis" (ibidem, 901), care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nu se Întâmpla rar ca acestea să fie prezentate drept rodul unei inspirații, asemenea Întregii producții poetice grecești. Cu toate acestea, nici măcar poezia, care avea drept obiect patrimoniul mitologic tradițional, nu a rămas imună la acest proces de revizuire. Însuși Pindar, deși era poet al nobilimii, nu va fi insensibil la aceste argumente. Într-adevăr, În I Olimpice, el avea să respingă mitul lui Pelopsxe "Pelops", tăiat În bucăți de tatăl său Tantalxe "Tantal" pentru a-l aduce ca ospăț
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În educarea fiilor. Hestiaxe "Hestia", zeița vetrei și vatra Însăși, este centrul de referință și de unire al casei dar, În același timp, căminul, vatra statului și ocrotitoare a ansamblului social. Cu toate acestea, procesul prin care cetatea și-a Însușit ceea ce aparținea familiei nu a fost lipsit de suferințe și a cunoscut conflicte, reflectate și de tradiția mitică, ce nu au fost niciodată potolite. Confruntarea dintre Creonxe "Creon" și Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce nu erau Încă adulți În deplinul sens al cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al științelor grecești a tot ceea ce, În acest patrimoniu, nu numai că s-a dovedit compatibil cu formele puterii locale, ci și a ceea ce putea reprezenta o cauză de Înaintare și dezvoltare ulterioară a acestei puteri. Printre aspectele acestui patrimoniu Însușite de lumea etruscă, cel religios este central: rod al acestei acțiuni este elenizarea unei părți Însemnate a panteonului local, Însușirea unui număr foarte mare de mituri grecești, orientarea clară a practicilor concrete de cult către obiceiurile grecești, Într-un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diferite tipuri de colegii; mai subliniem, și În acest caz, „comunitățile domestice”. Cultores Augusti, la Începutul secolului I d.Hr., sunt prezenți sub formă de „asociații” În toate palatele (Tacit, Annales, 1, 73, 2; epoca lui Tiberiu). Creștinii din Roma Își Însușesc terminologia 2: „Suntem un «corp»” (corpus sumus). Tertullian lărgește și mai mult câmpul semantic pentru a dovedi legalitatea comunităților creștine: coetus, congregatio, conventus. Acestea din urmă au o casetă de bani (arca) și organizează În fiecare lună o colectă (stips
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lasă, dimpotrivă, să se Înțeleagă faptul că raportul dintre religie și morală s-a realizat numai pe puncte individuale și a rămas mai degrabă particular și secundar, mai mult o construcție a filozofilor decât o concepție religioasă stabilă și răspândită. Însuși Cicero, care susține cu convingere imposibilitatea de a separa religia, morala și ordinea socială, afirmă autonomia virtuții (Cicero, De natura deorum, 3, 36, 86 sq.): nimeni nu a primit niciodată virtutea de la divinitate, nici nu i-a mulțumit cineva fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Alexandru, 40). În jurul lui Alexandru se Înfruntă partide ce scot la iveală o veche dezbatere pentru care De divinatione a lui Cicero reprezintă deja unul dintre cele mai utile documente: epicurei și cinici, al căror purtător de cuvânt se face Însuși biograful, Îi contestă creația oraculară (Alexandru, 25, 43-44 și 47), convinși fiind de imposibilitatea unei intervenții divine În evenimentele cosmice și umane, În timp ce platonicienii, stoicii și pitagoreicii, având premisa providenței universale, recunoscându-le practicilor divinatorii veridicitatea și utilitatea, Îi proclamă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
activ și În Persia. Această imagine i se datorează mai ales lui Herodot (I, 132), care amintește că persanii nu aveau dreptul să aducă jertfe fără prezența unui mag (Gershevitch, 1959, pp. 16 sqq.; 1964, pp. 24 sqq.). De altfel, Însuși Zoroastru, inițiat În arta sacerdotală ca zoatar (cf. mai jos, subcapitolul 2.3), are În G³th³ aspectul unui expert tradițional al sacrului, bine instruit la o venerabilă școală a poeziei sacre. Astfel, În interpretarea imnurilor sale s-a putut profita
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost desăvârșit În secolul al III-lea d.Hr., ca parte a unei evoluții mai ample ce se regăsește În diferite forme În toată regiunea unificată de imperiul lui Alexandru și de occidentul roman (Gnoli, 1989, pp. 129 sqq.). Însuși conceptul de „Iran” dobândește, din punct de vedere ideologic, o puternică valoare religioasă (Gnoli, 1993). Așadar, zoroastrismul a fost un factor esențial În dezvoltarea istorică a iranismului: din religia arhaică a unei societăți de păstori-culegători (după cum reiese din documentația cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
potrivită pentru reconstruirea culturii indo-europene, atunci chiar și Întrebarea care se pune, dacă această ideologie este valabilă doar pentru indo-europeni sau dacă nu cumva poate fi aplicată și altor grupuri etnice, Își va pierde caracterul dramatic și hotărâtor, pe care Însuși Dumézil i-l atribuia. De altfel, se pare că Dumézil avea dreptate să-i susțină exclusivitatea indo-europeană, Împotriva celor care considerau - de exemplu, Rose (1947) sau Brough (1959) - că acest tripartitism nu i-ar caracteriza doar pe indo-europeni; chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor o serie de elemente, care apar mai ales În primele pagini ale lui Titus Livius, tipice pentru funcția a treia, În care se pot descoperi unele corespondențe cu ceea ce În India este atribuit celor doi N³satyaxe "Na>satya": 1) Însuși faptul că sunt gemeni este deja un indiciu prețios (lucru care s-a spus până acum și se va spune În continuare despre zeii majori ai funcției a treia); 2) și În cazul lor se manifestă asimetria tipică fraților funcției
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
chip de porumbel, coboară asupra lui Isus abia botezat. Cine vede acest porumbel? Conform acestor trei evanghelii, numai Isus îl vede. Dar, dacă este așa, apare imediat o altă întrebare: cum pot povesti evangheliștii acest fapt? Răspunsul imediat va fi: însuși Isus le va fi spus ucenicilor. Rămâne totuși o problemă, o simplă chestiune de stil: povestirea este la persoana a treia, nu la persoana întâi. Evanghelistul nu scrie: „Isus mi-a spus că în acel moment l-a văzut pe
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
în fața unei povestiri bogate din punct de vedere teologic. Din ce în ce mai mulți exegeți sunt convinși că întreg textul, cu diferitele sale componente, este o compoziție târzie. Israel a venit în contact cu povestirile mesopotamiene ale potopului în timpul exilului. Și le-a însușit și le-a adaptat nevoilor sale. În Biblie, protagonistul potopului este Noe, un personaj tradițional din „folklore”, cunoscut ca un om „drept”, în același fel ca Iob și Daniel (vezi Ez 14,14.20; cf. Gn 5,29), și deci
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și în acest caz, trebuie să admitem două lucruri. Primul, textul biblic nu a șters celelalte versiuni ale evenimentelor. Perspectiva biblică nu este unilaterală și nu este „totalitară” pentru că nu suprimă „vocea opoziției”, dacă ne putem exprima așa. Al doilea, însuși Isaia vorbește în diferite moduri în oracolele sale și în povestirile din capitolele 36-37. Tensiunea sau contradicția este prezentă și în interiorul „martorului Isaia”. Biblia juxtapune și contrapune diferitele mărturii, dar nu pare să vrea să-l reducă la tăcere pe
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
sa. Faptul că ființa lui este scindată, la nivelul hotarului său, între un „de mai înainte“ și un „mai apoi“, faptul că acest „mai apoi“ îi aparține și este hotarul adăugat prin hotărârea sa - creează originalitatea ființei lui și conferă însuși faptului de a fi o originalitate în genere. Dumnezeu sau natura, sau societatea au hotărât, cu libertatea lor, nelibertatea hotarelor mele; ei m-au hotărât „de dinaintea mea“. Dar este rândul meu apoi să hotărăsc, cu libertatea care mi-a fost
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proiect, eu nu mai recunosc eternitatea tiparului care generează fără încetare ființa lucrului consumat; eu nu mă mai întorc către fondul comun care asigură perpetuarea ființei lui și care face cu putință manifestarea puterii mele. În nesațul preluării, eu ating însuși fondul acestei ființe și îi distrug tiparul. Uit că ceea ce nu eu am făcut nu poate fi refăcut de mine și că distrugerea lui este astfel ireversibilă. Raportul cu lucrul făcut de mine (de noi). Fabricație și creație În lucrul
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]