13,206 matches
-
orbit-o. În lift, m-am privit În oglindă. Cu chelie și cu insulițele de păr alb de deasupra urechilor, cu servieta mai uzată decât podeaua unui magazin de solduri și lentilele ochelarilor groase cât două discuri de frână, păream bunicul tuturor contabililor. În fața apartamentului Verei, singurul de pe palier, malacul stătea de gardă, așezat pe un scaun. Când ușa liftului s-a deschis, s-a ridicat În picioare, scrutându-mă. Doar când m-am apropiat a avut o mică tresărire, care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Așa cum spunea și Toader Știr, eram un degenerat. - Ești un c...r, îmi strigase el. La vîrsta ta omul simte că e buricul lumii și vrea să se izbească cu umerii de toți pereții. Pe mine mă cheamă ca pe bunicul meu, dar eu iscălesc cu„th” și multe vocale. Nu mai sînt un oarecare Toader Știr, ci un Theodor Stiria. Reprezint latinitatea nației, nu buruiana de pe băligar. Cu capul mare și țepos, amicul îmi păru profet. Știam în ce chip
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rîs în cancelarie. Cum rezervele elevilor păreau inepuizabile, mai toată vremea în nobila instituție exista o ocupație pe cît de coerentă pe atât de fructuoasă. * Istoria școlii din Dobrina era istoria gîlcevii dintre două dinastii: Gărgăunii, care o întemeiaseră prin bunicul lor, și Tomuleștii, ceva mai tîrziu sosiți. Bătrînul Savastian Gărgăun fusese om cu inițiativă și, în felul său, inimos. Nu numai că întemeiase școala, dar fondase și o cooperativă de credit; culegea folclor, căuta comori pe dealuri și săpase un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Vin de Post? Este sec, demisec, sau dulce? Ce soi de viță produce Vinul de Post? Este alb, roșu, ghiurghiuliu, sau negru? Cât este de scump? Cât trebuie să „consumi" ca să te faci mangă? Poate să bea asemenea vin și bunicul meu bolnav de diabet, hepatită cronică, reumatism degenerativ, cardiac sub tratament, cu junghi în spate, junghi în coaste, junghi după ceafă, în urechea stângă și cu pensia grav ciuntită de Băsescu? întrebări, întrebări, multe întrebări care mi se pun, și
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
va avea ocazia să-și facă poze cu a patra generație de la el încoace. Deci cu nepoții, nepoților lui. Și pentru stră-stră-nepoții lui ar fi ceva extraordinar, fiindcă nu mulți au ocazia să fie în aceeași poză cu străbunii, (cu bunicul, bunicilor săi). Și eu ca tot pensionarul, zilele acestea, când primăvara încă mai stă în cumpănă dacă să se dezlănțuie, sau nu, în lipsa altei ocupații, am trecut la crearea de invenții inutile și primul pe listă, a fost scrierea unui
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
o zi paginile și ar fi invadat străzile unui mare oraș, ai fi avut cumva în parte imaginea acestei nunți cu adevărat regale. Păcat numai, că vederea personajelor reale a desacralizat ceea ce aveam noi în închipuire, de pe când ne spunea bunicul povestea împăratului Roșu. Pe atunci vedeam cu ochii închipuirii, prinți cu bucle de aur și prințese diafane în rochii vaporoase, care de abia atingeau pământul, în trăsuri de aur, înconjurați de rude și sfetnici gravi și înțelepți, popor civilizat, sătul
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Să vă săturați, na! Nu vă convine așa, lasă că am eu grijă să vă convină altminteri. Din cumpănă-n cumpănă, din rău în mai rău, șontâc-șontâc, ne târâm sub cizma dictatorului, care confundă țara, cu domeniul primit moștenire de la bunică- su, din satul său de baștină. „Ăsta ne mănâncă fripți pe toți!" - auzi pe câte o gospodină, care-și stuche iute în sân și face cruci mici și rapide, când vine vorba de onor comandanții supremi ai României de ieri
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
citească în timp ce asculta muzica înregistrată pe DVD, dar și să privească proiecțiile cromatice, exploziile de lumină, efectele spectaculoase obținute cu ajutorul artei digitale. În felul ăsta, completa medicamentația cu artterapie și meloterapie. L V În Botoșani au stat cândva mama mea, bunicii și alte zeci de neamuri. Numele de familie era Taubergher. Meseriași strămutați în Moldova pe vremea Mariei Tereza. Mai apoi s-au mutat la Roman. Încerc să mă aerisesc de discuțiile afaceriste plimbându-mă cu Sabina prin partea veche a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
urlând: săriți! asasinu! asasinu! Am fugit și eu, m-am ascuns după un stejar. Profesorii mă căutau. M-am strecurat în uliță și taie-o! direct în grădina noastră întinsă pe cinci hectare. Prima casă, cea din deal, era a bunicului. A doua, pe jumătate îngropată în pământ, dar lăbărțată, era a străbunicii. Pe pereți se mai găsea încă portretul bărbos al răstrăbunicului, cel care își pierduse nevasta la cărți. Soțul străbunicii fusese un om mai așezat: concentrat pe negoțuri, iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Înăuntru era o trăsură întreagă, pe jumătate putredă și multe altele neterminate sau hârbuite. Numai la Lisabona și la Botoșani ce mai exista un muzeu al trăsurilor. La etaj îmi înjghebasem o crescătorie de porumbei. Într-o duminică, era ziua bunicului Taubergher, s-a adunat toată familia să pună la cale un ospăț. Pe noi, cei mici, ne-au trimis în târg, după vin. Când ne-am întors trăgând sticlele de vin pelin după noi, mâncarea deja aburea. Pui cu smântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
smântână. Înfulecăm cu mare poftă. Familionul ne privește șușotind, dar parcă mai ales pe mine. Eh! tâmpenii de-ale lor. Abia aștept să termin, să țâșnesc în grădina cu iarbă până la mijloc. Când suntem gata și dăm să o ștergem, bunică-meu mă întreabă rânjind: - Ți-au plăcut, băi, porumbeii? - Care porumbei? Că bunica a zis că erau pui... - He he! erau porumbeii tăi din garaj, băi! hă hă hă!! Sabina mă mângâie pe frunte. Îmi zâmbește larg cu gura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
hă!! Sabina mă mângâie pe frunte. Îmi zâmbește larg cu gura ei plină de dinți albi. Ochii de căprioară îi înoată în lacrimi. Ultima casă era a lui nenea Carol și a lui tanti Maricica. Frate mai mare al lui bunică-meu, nenea Carol fusese primul primar comunist din România. Acum douăzeci de ani ajunsese un bătrân bășinos, cu nădragii rupți în cur. În jurul casei își aranjase niște straturi mirifice de gladiole și crini. Pe noi încerca să ne împiedice să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ne-am instalat ca într-o baie turcească. Maică-mea seca patru litri de vin pelin pe zi și se otrăvea cu țigări chinezești, de alea cu doi cai cambrați pe pachet. Noaptea deschidea ferestrele și vorbea până la ziuă cu bunică-sa, venită pe străzi lăturalnice din cimitir. Dimineața, când mă trezeam, prima grijă era să vărs în zoaiele din lighean jumătate din sticla de vin și s-o umplu la loc, cu apă. În rest, scriam povești, citeam despre Winettou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
curând, bara primește discuri până la 120 de kile. Ăăă! ăăă! geme gutural la fiecare repetare. Tragee! tragee, Baroane! urlă Stripăru’, care îi stă la spate și smucește de bară în sus, roșu la față. - Piticuleee, să i-o trag lu’ bunică-ta dacă nu schimbi muzica asta sifilitică! Bagă și tu o manea, ce dreacu! - Lasă-l, bă, nu vezi că e bulangiu? Ascultă Beeethofăn! Mamăă, Piticule, te fac un vals? Piticul e un ins de vreo 40 de ani, altitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu gura plină de vânt, Sabina îmi povesti că acolo jos, pe fundul lacului, se aflase vatra vechiului sat Cobilița. Comuniștii îi evacuaseră cu forța pe săteni, spărseseră munții cu dinamită, turnaseră mii de tone de beton și inundaseră totul. Bunicul ei, dascăl la biserica de lemn din 1700, coborâse pe furiș în sat. Voia să salveze niște Cazanii vechi, ascunse în altar. Apele l-au prins acolo. Se zvonea că inginerul-șef avea de știre despre încercarea dascălului Corban dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de Sus. Moștenise averea bunicilor și venise valvârtej în capitală. Nu pentru că se aștepta să găsească oarece câini cu covrigi în coadă; simțea însă că lumea îl aștepta, iar el ardea de nerăbdare să se dăruiască. Înainte de a se stinge, bunicul lui Ionică ținuse să-i repete nepotului, cam contemplativ de felul lui, povestea strămoșului care pusese bazele familiei. Numele său era Păvăluț și venise tocmai din Vințu de Jos. Era de-abia un băietan când intrase în Vințu de Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
capodopere comuniste. Sper să nu fim violați chiar în centrul Bucureștiului. Poate că mai sigure sunt pădurile de la Olănești - puțin probabil să cutreiere sălbăticia vreun conferențiar de la Sorbona. Mă gândesc la puritatea mea pierdută, la Sabina și fidelitatea ei, la bunicii mei care pendulează între două lumi, la tanti Cucu, mama chiftelelor, căreia îi spurcasem iremediabil casa... Vreau să fiu mereu tânără, să fac lucruri senzaționale, să fiu zemoasă ca o piersică, rubinie ca o zmeură, mă smulge din derularea istoriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prost s-au orientat: și băieții și fetele s-au dus de-a valma la seminar. Unii au devenit preoți, alții preotese. S-au închis la țară, s-au pus pe zidit biserici, școli, poște, pe crescut animale și copii. Bunică-meu, cel puțin, n-a vrut în ruptul capului să vină în oraș. Ce preoție mai e și aia într-un târg așa obositor pentru nervi cum era Bârladul acum cincizeci de ani! La București a ajuns doar când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
colonei, nomenclaturiști și turnători. Până la urmă n-au reușit decât să-și înfunde burdihanul cu câteva felii de salam în plus. Au tras și ei sforile scămoșate ale ușilor din dosul magazinelor de încălțăminte, ale alimentarelor, ale farmaciilor. Cel puțin bunică-meu Tupilat, convins cu multă bătaie de cap să vină măcar la pensie în târgul Romanului, când voia să ne scutească de stat la rând la pâine și lapte, își punea sutana gri, pălăria de pai albă, barba lungă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
brațele înnegrite de vreme. Asta până când îl reclama vreunul din vecinii care îi trecea pragul. Securitatea venea, îi răsturna biblioteca, i-o punea cu fundul în sus, îi confisca vreo câteva registre și, eventual, un colonel din cei prieteni cu bunică-meu Tauberger, îi cârpea o palmă când se simțea luat peste picior de bătrânul care îl întreba: cauți hașiș, sau reviste deocheate? Era felul lui de a spune NU la toată linsoarea și mersul în patru labe din jur. Decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
valiză cu țoale și cărți - la fundul ei am înghesuit blugii contaminați -, m-am parfumat din belșug cu Prada, am făcut comandă la taxi Cobălcescu și am ieșit în strada mare. Planul era să iau trenul spre Roman - acolo aveam bunicii, pe soră-mea Cristina, mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la taxi Cobălcescu și am ieșit în strada mare. Planul era să iau trenul spre Roman - acolo aveam bunicii, pe soră-mea Cristina, mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-a dat jos un grăsan în sacou de tweed și m-a ajutat să-mi urc valiza pe bancheta din spate. Vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
încotoșmănați cu zăpadă, lacul și insulele se transformaseră în patinoar. Totul sclipea feeric. Cu piciorul sănătos împingeam valiza pe gheață. Așa am ieșit din parc și am luat-o de-a lungul Bulevardului Trandafirilor. Am trecut pe lângă blocul unde locuiau bunică-meu Tauberger și soră-mea Cristina. În cele din urmă iată-mă în fața blocului înconjurat de stejarii printre care jucam fotbal când eram puștan. M-am scuturat de zăpadă și am intrat. M-a întâmpinat bunică-mea cu picioarele bandajate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe lângă blocul unde locuiau bunică-meu Tauberger și soră-mea Cristina. În cele din urmă iată-mă în fața blocului înconjurat de stejarii printre care jucam fotbal când eram puștan. M-am scuturat de zăpadă și am intrat. M-a întâmpinat bunică-mea cu picioarele bandajate în foi de varză: dacă ai ști, Leo, cum mă dor încheieturile de la reumatism. Dar unde sunt fetele, Cuculeana și Cristina? Că au plecat de-o oră să te aștepte. I-am zis că nu găsisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Cristina, să tragă tutun și să se uite la serial, la Dallas. Și doar le-am zis să stea cu ochii pe ceas! Dintr-o cameră a ieșit și taică-meu, cu ochii cârpiți de somn. Mi-a spus că bunicul era în spital - probleme cu rinichii, o să mergem mâine să-l vedem. M-am dezbrăcat și, cu infinită ușurare, mi-am scos piciorul din pantof. Arăta ca o minge de rugby. O să mori, o să mori! începu să țipe bunica. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]