205 matches
-
nu se apuce de tradus -, hotărârea de a duce la bun sfârșit lucrul început. Și - ceea ce va părea curios - o anumită rezistență fizică: a sta ore și ore nemișcat la masa de lucru, mânuind totodată grele dicționare până ți se împăienjenește privirea nu-i lucru chiar atât de ușor." Că o muncă pe cît de grea, pe atît de importantă în plan cultural e subevaluată și bănește, că nu există retribuții diferențiate în funcție de dificultatea textului (una e să traduci polițiste sau
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13785_a_15110]
-
de apă sparge neregulat adîncurile de tăcere. Și acolo, singur în mijloc de pădure, cum stau cu bărbia sprijinită în pumni, privind prin fumul subțire de tutun la forma fină a țapului întins în fața mea, privind la ochii aceia mari împăienjeniți de moarte, simt cum se ridică în mine o undă de milă și de păreri de rău - din fund, de undeva, dintr-un colț ascuns al simțirii mele. Deasupra, într-o unduire suspinată de vînt, s-a cutremurat scurt pădurea
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
Slatina și războiul dus împotriva unui stat independent ca Irakul sunt mutate, pur și simplu, în ficțiune de către un autor ce pare resentimentar și care înnegrește suplimentar (pe deasupra personajelor și prin ele) o Tranziție ceva mai pestriță. Prin fața ochilor noștri împăienjeniți de sutele de pagini și discursuri citite, trec, incredibil, figuri reale ca George W. Bush și Traian Băsescu, Patriarhul Teoctist ori "ciocoflenderul" Florin Piersic... Sub raport artistic, această latură "documentară" e cu totul subțire. La fel este și cea pamfletară
Cod roșu (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7427_a_8752]
-
Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu și Victor Ieronim Stoichiță. Fiecare cu experiența lui de locatar, cu ochiul lui, mai ager sau mai împăienjenit de melancolie, cu vârsta pe care o alege, cu memoria și capriciul lui. Așa încât case sunt de toate soiurile: mici, făcând față cu greu generațiilor suprapuse dinăuntru; viluțe elegante, de oraș, amenințate însă, într-o viață lungă, de vremurile mereu
Pereții amintirilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2434_a_3759]
-
cânt eu în zadar despre victoriile de seară și înfrângerile de dimineață despre prietenii duși sau gustul zmeurei după ce ai fumat de copilărie bătrânețe nu-mi amintesc nu mă înspăimântă moartea mea doar moartea celorlalți doar vârsta de mijloc se-mpăienjenește în zori cântul de greiere în casa pustie dimineața mă trezesc de-a binelea din coșmarul de treizeci de ani pe podea deschid ochii ea e acolo se lăfăie mi-a luat perna pătura zâmbetul Ťmarș, potaie, nenorocito, javrăť îi
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/11090_a_12415]
-
Plutești În cer în ocean Visez Focul dealurile Vara Se stinge în patos Furtună fierbinte Seceră în iarba uscată Cu toate aromele verii Mă răpește în constelație Centaurul Astfel cît să nu înțeleg rostul terestru Al vieții mele Din deal Împăienjenește ochii Lumina Printre degete în raze Pleoape rar Se închid în Lumina cernută cu măsura Vieții ce mi-o trăiești Smuls dintr-un fruct imperial Daca mi-e dor ce am să fac Te aud plîngînd lipsa mea În cercurile
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/4999_a_6324]
-
mai e voie să bocim. Sau, dacă o facem, bocetul trebuie, prin el însuși, să fie frumos. M-am trezit pe la patru jumătate dimineața și am început să mă gîndesc la telefonul de ieri după masă. Spaima indefinită care-mi împăienjenise sufletul de două săptămîni era, deci, reală, cu suport foarte precis. Deși pot acum să o așez pe o cauză, îmi dau seama că nu mi-a trecut.
Vechi cotidian de gingășia (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14795_a_16120]
-
cum să le poruncească. Cine privește? Cine să stea să mai privească?! Acum. Cînd totul e înregistrat, iar Musafirii S-au reîntors în cuibul lor de bălegar. Oh, întrebați-mă tot mai puține și mai rar! Căci ochii-mi se-mpăienjenesc, iar mîna care Struna o încorda tremură tot mai tare... Dar Glasul? Sfîrtecat de furia nepăsătoare A miliardelor de Aparate Fonatoare. Lumea Nouă În Lumea Nouă-n care vrei s-ajungi, Pe-oceanul de alcool și-anfetamine, Sînt cuști de sticlă
Poezii by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/16253_a_17578]
-
paradisul - și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu suflet de copil întîiul om căzu cu fața-n pulberea pămîntului: "Stăpîn, ia-mi vederea, ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii cu-n giulgiu, să nu mai văd nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici norii, căci vezi - lumina lor mă doare." Și-atuncia Milostivul într-o clipă de-ndurare îi dete lacrimile. MI-AȘTEPT AMURGUL În bolta
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
tot mai lente. "Ce dracu", își spuse tânărul, treeîndu-și o mână prin păr. Părul îi era acum compact ca o bucată de cauciuc. Când mîna-i coborî peste față, simți trăsăturile tocite, înmuiate, ca modelate în porțelan. Spațiul vizual însuși se-mpăienjeni. Costel își privi, ca un somnambul, mâna stîngă: degetele se resorbeau ușor în lățitura palmei. Într-o străfulgerare, își dădu seama că iese din Poveste, că a ajuns în ariile laterale, unde totul se hașurează, într-o lume care abia
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-i omoare, deși sunt convinsă că, dacă frații ar fi știut de ce e în stare, ar fi fugit mâncând pământul. S-a petrecut ceva magic. Abatele se așeză pe un scaun modest. Barba îi era încîlcită, iar ochii roșii și împăienjeniți de somn. Alcool? Neurostimulente? ― Rimio de Vassur, slujitor imperial! O să trec cu vedere acest nou incident violent în care ai fost implicat. De asemenea, mâine dimineață voi da ordine clare ca nimeni să nu te mai atingă decât sub rezerva
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ai spus după ce am părăsit portul, zise Oksana. E rândul meu să mă dezlănțui acum asupra templului ăla. E vremea să arătăm Universului întreg că nu sfinții trebuie clonați, ci conducătorii adevărați. Johansson clipi des, pentru a-și curăța privirea împăienjenită de un început de lacrimi. - Și dacă o să sfârșim prin a recrea un sfânt, o ființă religioasă prin excelență? - Nu o să se întîmple așa. Ai să yezi. Ceea ce am avut noi când nc-am îmbarcat spre Ierusalim era prea măreț pentru
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cea mai feroce cu putință. Tu ești a mea acum, încă n-ai priceput? Ești a mea și pot să fac orice vreau cu tine. Iar de el nu-mi pasă deloc. Deloc, pricepi? Trebuie să moară! Ochii Fredianei se împăienjeniră de lacrimi. Apucându-l de încheietura mâinii și rezistând durerii pe care i-o producea strânsoarea lui, înghiți și reuși să-i spună printre dinți: — Dar... de ce? Ce ți-a făcut? Lasă-l să plece, te rog. Reușise să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mă dureau, dar vedeam totul colorat în galben. Nu reușeam să deslușesc bine lucrurile pe acest fundal gălbui. E ca și cum ceva se solidifică și se strânge din ce în ce mai mult ... cam așa s-ar putea descrie în cuvinte. Tușeam, ochii îmi erau împăienjeniți, respiram cu greu. Parcă aveam praf în plămâni. Așa mă simțeam când am coborât la Awajichō. Aici s-au dat jos doar trei oameni. O fată de vreo douăzeci de ani, un bărbat de cincizeci și eu. În acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și trece-n umbra pădurii, la vale, plângând. Și umblă Bitancu cu șarpele prin viață. Stă Bitancu lui Onica lui Sâiu În ușa casei din Făuriște, Întors acasă după al doilea război, ars de dor, și se uită cu ochii Împăienjeniți de bătrânețe la frunzele galbene care se așază pe pământ, Încet, Încet, Încet. „Rămâne plopul fără frunză”, zice Bitancu, „vine iarna și eu tot nu m-am dus la Sibiu”... El știe de la oameni că are un nepot de la Lixandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
întâmplător, sunt și om! Dar tu ești evreu, îmi zice soră-mea. Ești un băiat evreu, mai mult decât crezi, și nu faci decât să-ți dai în petic, nu faci decât să urli-n vânt... Printre lacrimile ce-mi împăienjenesc ochii, o văd cum stă la picioarele patului meu, lămurindu-mi cu răbdare impasul în care mă aflu. Eu am paisprezece ani, iar ea optsprezece, e studentă în primul an la Colegiul Pedagogic de Stat din Newark, o fată zdravănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
brațe îl prinde de umăr. Se zvârcolește, se sucește în continuare, dar puterile îl părăsesc, în piept simte zbaterea neputincioasă a unor aripi de pasăre și o negură grea ca un clopot de metal se lasă peste el. I se împăienjenește privirea, mâinile îi cad neputincioase pe lângă corp și se prăbușește într-un leșin adânc. XII Când se trezește, este întins pe ceva tare și rece. Deschide ochii, clipește de câteva ori, apoi se ridică în capul oaselor și privește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mai puteam opri, aveam senzația că-mi scapă mereu câteva pete, apoi m-am întrebat dacă nu cumva eu sunt cel care murdărește pardoseala; mi-am verificat tălpile, erau curate. Singura explicație stătea în faptul că obosisem și mi se împăienjeneau ochii. Era cazul să plec. Am pus la loc toate ustensilele, cârpele, măturile, periile, detergentul, aranjându-le cu cea mai mare grijă posibilă. În mod normal nu aș fi atât de obsedat de curățenie, însă voiam să le joc o festă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Deodată, mă izbi amintirea aparatului de filmat. Îl mai aveam în mână și continua să ruleze. Nu mai puteam fugi, așa că m-am oprit. - Așteptați-mă, așteptați-mă... am strigat, fără să primesc vreun răspuns. Din cauza șocului, ochii mi se împăienjeniseră de lacrimi și nu mai distingeam imaginea ghidului. Am dus aparatul la ochi și am făcut zoom. Ierburile înalte îl ascunseseră, nu mai era nicăieri pe ecran. Și chiar când eram gata să izbucnesc în plâns, am văzut ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul) înălțată de poetă în vîr-ful edificiului ei, gingaș, șubred, atât de feminin și cu toate acestea puternic, care este "Xilofonul". E ideologia cărții, închizîndu-se la sfârșitul ei, asemenea capacului împăienjenit din poemul lui Baudelaire, și făcând din prima carte apărută după revoluție ultima carte a epocii băltirii și cel mai autentic document despre ea pe care-l cunosc. Ochiu-nchis afară se deșteaptă însă înăuntru. Căci plictisul are un revers fără de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
valutar efectuat la bișnițar, trase afară câteva banknote. Încercând să-i numere: se opri În loc emoționat. În locul hârtiilor de 1oo lei, avea În mâinile sale, coale de hârtie albă...!! Inima sa o luă la galop În timp ce o accentuată amețeală Îi Împăienjeniră ochii, având senzația vechilor simptome radioactive, În timp ce o sudoare rece Îi brăzda coloana vertebrală! Bănuielile sale se adeveriră În momentul când verifică și restul banilor, costatând,de fapt,primise În schimbul dollarilor teancuri de hârtie albă. Fiecare pachet de zece mii lei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Între adevărații gardieni și pușcăriașii liberi...! Opservând privire ucigătoare a lui Tony Pavone, acesta Îi administră câteva bastoane de cauciuc, urlând. „Ce bă, te crezi la măta acasă...?” Tony Pavone simți o durere În capul pieptului În timp ce ochii i se Împăienjeniră de furie. Procedeul de primire al noilor deținuți, era dincolo de orice Închipuire...! Iar Înjurăturile, loviturile cu pumnii și bastoanele de cauciuc lovea la Întâmplare, numai din dorința de-a lovi, de a-și bate joc de noii veniți...! Cu un
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și, cu bătăi de aripi grele, cu un fâșâit lung, zbură pe deasupra printre blocuri. -Hm?!.. făcu el și se așeză în pat. Și, ca doborât de gânduri, fără putință de a se împotrivi, pleoapele îi căzură grele, ochii i se împăienjeniseră nedeslușit, asemeni unui vis, și alunecă într-un somn adânc, ușor și lin, ca sania pe omătul moale. Era un somn care părea să dureze de ani întregi, un somn greu ca plumbul, pierdut în noaptea necunoscută. ...Se simțea legat
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
loc în loc, unde, în lumina aurie a unei ferestre rotunde, se răsuceau frunzele prăfoase ale câte unui ficus sau leandru uitat de toată lumea și aproape uscat, urcam până sus, la mansardă, Și ciocăneam la câte o ușă verde, care părea împăienjenită de așteptare. Nu-mi deschideau fete frumoase și triste, cu ochi imenși, ci, de obicei, bătrâni sau gospodine îngălate. îngînam ceva și coboram, ieșeam iar în soarele omogen și placid, străbăteam iar străzi vărgate de linii de tramvai, mă înfundam
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
infectă, alături de baroca și-nmiresmata vale de flori, descriau pentru mine geografia sumbră a adolescenței. Și nu mă-ndoiam nici o clipă că filamente nervoase, tuneluri secrete și canale subpământene leagă cei doi poli ai unei aceleiași Căderi într-o rețea împăienjenită de 53 oroare. în visul meu senzual mă prăbușeam din ce în ce mai adânc, cu ură și dragoste și deznădejde, în jegul extatic al cărnii. Am descoperit paradisul când, foarte devreme, am plecat într-o excursie în împrejurimi. Diminețile erau reci, așa că toți
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]