983 matches
-
ăsta de Toal? Ar fi trebuit să citesc scenariul. Împuțita de Carole! Vacă Împuțită și sonată. Morții măsii. Ar fi trebuit să citesc scenariul ăla. Informațiile Înseamnă putere, sau așa se spune. Dar n morții măsii. Ține-ți capul plecat, Împietrește-ți inima și o să fii ok. Respiră lent. Respiră lent. Ușor de făcut. Inimile noastre sînt Împietrite În meseria asta. Trebuie să fie la fel de Împietrite ca și capetele sponsorilor noștri și asta ne distruge pe noi. Ei Își pot permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
măsii. Ar fi trebuit să citesc scenariul ăla. Informațiile Înseamnă putere, sau așa se spune. Dar n morții măsii. Ține-ți capul plecat, Împietrește-ți inima și o să fii ok. Respiră lent. Respiră lent. Ușor de făcut. Inimile noastre sînt Împietrite În meseria asta. Trebuie să fie la fel de Împietrite ca și capetele sponsorilor noștri și asta ne distruge pe noi. Ei Își pot permite să fie de piatră pentru că pot face abstracție de tot și pot face asta pentru că sînt detașați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Carol să își descopere singură anatomia. Apogeul fusese atins la dușurile de la școală, unde avusese ghinionul să înceapă în plin, fără tatonări prealabile, cu o descărcare vâscoasă, însângerată, revărsată peste gambele ei ude. Unele dintre fete țipaseră, iar Carol rămăsese împietrită de groază. Mama ei, foindu-se ca un șobolan, o blindase în seara aceea cu absorbante. La Llanstephan, Beverley fusese uimită să descopere cât de ignorantă era Carol în privința propriei anatomii. „Corpul femeii e incredibil“, o anunțase ea, folosindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și nu se găsise nimeni care să-i care mobila și să vină cu un aparat foto. Mama, am observat eu, deși era inimaginabil de frumoasă, nu mai părea de piatră ca scovergile din Ferentari când se răceau. N-au împietrit-o nici telefoanele pe care le-a primit de la un șofer dat afară de tata (un băiat răzbunător), din care afla că domnu’ inginer vine foarte des în București, nu la două-trei săptămâni, ci la patru-cinci zile o dată, dar nu trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
luminii puternice dinăuntru, zice. Actele de violență antigay au crescut cu sută la sută în ultimii cinci ani. Tata ajunge acasă și-și parchează mașina la jumătate de cvartal distanță. Cheile lui zornăie în noul zăvor din exterior în vreme ce mama împietrește în ușa bucătăriei, ținându-mă în spatele ei. Cheile se opresc și tata ciocănește, trei pocnete rapide, apoi două rare. — Ăsta-i ciocănitul lui, zice mama, da’ uită-te totuși pe vizor. Tata intră, aruncând o privire peste umăr la strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
câinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întâmplător peste ei și i‑ai fi văzut În starea aceea, te‑ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci când se‑ntunecă În pădure. Într‑o pădure de stejari, atât de deasă, Încât razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Înfățișări calme, destinse, dar se simțea ceva deo sebit În felul În care-și țineau armele atârnate de gât, cu tocul de lemn sprijinit de braț. — Admiri Monumentul Victoriei? l-a Întrebat Din, arătând statuia fericiților inocenți de deasupra fântânii. Împietriți În plin mers, păreau gata să sară de pe platformă În bazinul cu apă. Când au trecut pe lângă alt grup de soldați, Din i-a pus iarăși mâna pe după umeri. Sunt sigur că voi nu aveți monumente ca ăsta pe acolo
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe Ovidiu de afară, stinge lumina, plătește telefonul, trezește-mă la șapte, curăță mărarul, scoate sîmburii la vișine...". Narațiunea din "Ca frunza-n vînt" e construită din instantanee, în succesiunea unor figuri aproape închise ermetic în portrete făcute fără cusur, împietrite în nemișcarea unor marionete pe care le-a părăsit păpușarul, uneori sau scufundate în curgerea cleioasă a unui cotidian cenușiu, amorf; acolo, personajul e "ca frunza-n vînt", luptă pentru existență, se agită în raporturi de forță (noră/soacră, soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zilele și nopțile. Discuția se urni greu dar se urni. Carmina expuse dintr-o suflare concluziile studiilor ei din ultima vreme, argumenta înfocată fără să-și poată ascunde unda triumfătoare din voce. Profesorul o asculta impasibil, cu un zâmbet binevoitor, împietrit pe chip. Soția lui, cu pleoapele plecate, descifra un labirint dintr-un almanah. Carmina nu-și pierdu suflul, nici vocea, de data asta, nici nu se poticni în cuvinte. Vezi tu, îi spuse la urmă Alexe, după ce Carmina tăcu, autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umplu încăperea. Nici nu vrea să citească, hî,hî,hî. Ia te uită, Nik, nici nu vrea să citească, se teme să nu i se sfarme idolul ca și cum nici n-ar fi fost! Carmina se smulse din locul unde era împietrită și, propulsată de o forță mai tare decât ea, alergă către ieșire. În timp ce cobora în goană scările, ascultă prin ușa rămasă larg deschisă hohotele hidoase ale Ninei, ce-i întunecau mintea. Toată noaptea se perpeli în așternut. Citește, citește, auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spermatozoizi semănând stupid de bine unii cu alții, zbătându-se agili pe o lamelă de sticlă devorându-se unii pe alții. O zăpadă ce acoperă până la jumătate fereastra, un mal ce se surpă și se prăvălește în râu, un copil împietrind cu o paletă de tenis în mână... Și atunci ce rost are, ce rost mai are? Intervenea deprimarea, obsesia inutilității, vorbele tatălui: Tu n-ai dat de greu, le-ai avut pe toate de-a gata, ți-am oferit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o alergie mai vechi, pe fond nervos, de multe ori Carmina îl surprindea presând-și cu călcâiul piciorul celălalt, până la durere sau frecându-și laba de stinghia mesei, până ce senzația de mâncărime dispărea înlocuită de cea dureroasă, în timp ce pe față împietrea o grimasă chinuită. În seara respectivă n-a mai scos nimeni o vorbă, ședeau toți trei în bucătărie, mama trebăluia pe lângă sobă, tatăl în pat își tăia unghiile. Carmina pe un scaun, lângă masă se prefăcea că citește într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și mama neputincioasă, alertată, cu mâinile atârnând de parcă erau tăiate, luptându-se să-și stopeze lacrimile, să poată și ea să scoată o vorbă ca lumea... Reveniți în casă mama se culcă. E așa de dulce somnul după plâns... Tatăl împietri în fața ziarului pe care-l găsise în poartă, împietri cu privirea în gol, ochiul drept se îngustă în timp ce celălalt rămase larg deschis. Stătea acolo, cu capul plecat într-o parte în fața ziarului,pierdut în gânduri. Ce rar ticăia ceasul! Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tăiate, luptându-se să-și stopeze lacrimile, să poată și ea să scoată o vorbă ca lumea... Reveniți în casă mama se culcă. E așa de dulce somnul după plâns... Tatăl împietri în fața ziarului pe care-l găsise în poartă, împietri cu privirea în gol, ochiul drept se îngustă în timp ce celălalt rămase larg deschis. Stătea acolo, cu capul plecat într-o parte în fața ziarului,pierdut în gânduri. Ce rar ticăia ceasul! Peste o săptămână veni în vizită Elena, împreună cu Ștefan, însoțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rochiei atunci când ridica treptele ca să se ducă în casă după cine știe ce obiect, era plină de vervă, se știa în centrul atenției. Doar tatăl, livid, cu nodul cravatei înțepenit sub bărbie, cu floarea de socru mic prinsă de reverul hainei, drept, împietrit într-o postură ce se credea plină de demnitate, făcea o figură disonantă printre ceilalți nuntași veniți fie să se distreze, fie ca să-și achite unele obligații de familie, dar hotărâți, oricare ar fi fost scopul prezenței lor, să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de neînfrânt, curgând către undeva, nereținută, secerând în drumul ei totul. Biata fata se simțea și ea mânjită, înăbușită, amestecată energic în iureș și curgând la vale, de-a valma, odată cu toți ceilalți, fără putință de scăpare. Înmărmurită, cu degetele împietrite pe brațele fotoliului, trecând de la admirație și claritate la o stare de confuzie totală, la panică, abia îndrăznind să respire, asista neputincioasă la acel măcel verbal, devastator. Într-un târziu, cu porii contractați, tremurând, murmură mai mult pentru ea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de bucătăreală, se întâmplă de atâtea ori să te prindă sfârșitul zilei obosit, cu gândul să-ți umpli cu ceva stomacul ca mai apoi să-ți depui scheletul sub plapumă. Sidonia vorbea aproape neîntrerupt, ca să umple golul, mimica îi era împietrită de oboseala acumulată, nu și-o mai controla, se apleca după cratiță, aducea cartofi, îi spăla cu pântecele sprijinit de chiuvetă, cu spatele la ei, sporovăind, se mișca plină de precizie, tinerește, uneori le arunca peste umăr un zâmbet, știa să plaseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sau scopitul porcului? Discutase atât de multe cu Elena, zi de zi, seară de seară și totuși atât de puțin o cunoscuse! Putea ea oare să creadă în legătura ei secretă cu Ovidiu așa de neașteptată, de spectaculoasă, care o împietrea? Nu bănuise nici măcar o secundă, în cei șase ani de căsnicie, sfârșiți lamentabil într-un tribunal oarecare, că în Ovidiu zac atâtea disponibilități, atâta pasiune și neliniște, nebunească neliniște, oare în ce tainiță fuseseră ascunse toate astea, care fusese semnalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Așezate în fotoliu se priveau în tăcere, se cercetau, trecuseră niște ani peste ele și Carmina se simțea marcată de timp, dacă-și ridica părul observa fire albe la tâmple și fața căpătase un fel de asprime și expresia chipului împietrea către o oarecare tristețe. O studia pe Fana și prin ea îl vedea pe Ovidiu, erau asemănători la înfățișare, la suflet, își închipuia că, desigur, așa ar trebui să arate rasa superioară, cu părul de culoarea tutunului care albește foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
reveni după opt zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
culoarea mierii păreau acum nemaipomenit de adânci. Recunosc, nu înțeleg unde vrei să ajungi, spuse ea și se feri din calea palmei lui întinsă a mângâiere. El îi apucă încheietura mâinii, o strânse cu putere. Un gest hotărât care o împietri. Eu nu-ți pot reda libertatea, Carmina. Am înțeles asta abia în seara asta. V-am văzut ieșind de la cinematograf pe tine și pe Adrian Pascu. Nu mă întreba de unde îl cunosc. Îl cunosc și basta. Eu tocmai coboram din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
scoase din buzunar o clamă, ținută cu siguranță special acolo și începu să-și scormonească urechea din ce în ce mai excitată, o plăcere ce-i schimonosea trăsăturile, o făcea să se aplece în scaun. Se simți dintr-odată privită și deschise reflex ochii, împietri, își strecură clama la loc în buzunar, și murmură, scuzându-se parcă: O să plouă. Apoi săltă andrelele din poală și începu să lucreze repede, repede, se auzea pocnetul celor două capete de metal, trăgea de fir și lâna i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
printre asigurări ce priveau bunele sale sentimente, rămase nealterate în ciuda celor petrecute, îi sugerase un eventual deznodământ firesc, probabil venise s-o pregătească sufletește. Ori ei îi era greu să se mai poată înfrâna. Bezna nopții avea darul s-o împietrească, dormea cu veioza aprinsă, după ce-și așeza estetic buclele pe pernă, foarte târziu sângele răscolit își potolea fierberea. O sfredelea dorința în cele mai neașteptate momente, îi muia încheieturile, fără să știe cum, se pomenea că se așază pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
clame, husa fotoliului mototolită pe jos, lucrurile ei răvășite, trântite pe parchet, lănțișorul de aur rupt, așteptând într-o cută a cearceafului. În timp ce-și făcea în pripă bagajul, cineva sunase la ușă lung, insistent. Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul acela avea credința că de peste tot o pândește o primejdie. Așteptă nemișcată până când persoana din fața ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]