943 matches
-
se drept, tot mai sus, mișcând lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru‑i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. Până și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întâmplase ceva Într‑acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr‑un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
amenințarea groaznică care s‑ar fi lăsat asupra celor pe care cartea Îi numea conspiratori. (Și aici Îi apăru În fața ochilor privirea Îngrozită a unei fetițe din Odessa. Cu capul ițit de după ușa dulapului unde Încercase să se ascundă, părând Împietrită, deși mai respira. În oglindă, ca‑ntr‑un citat, se vedeau cadavre mutilate, bucăți disparate de mobilier, oglinzi, samovare, lămpi zobite, rufărie și veșminte, saltele, plăpumi de puf sfâșiate, Încât strada părea acoperită cu nea, de la fulgii care se așternuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
limba mai bine de jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei prezenți ramaseră împietriți sau scoaseră un țipat de groază, văzând până unde poate ajunge brutalitatea unei ființe monstruoase, doar aparent umane. Ce fel de rasă putea fi aceea care preferă să se automutileze într-un mod atât de barbar, decât să spună de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fuga la policlinică. Diagnosticul le șocă: peritonită. Luana trebuia internată și operată de urgență. Devastată, Sanda se întoarse acasă și pregăti bagajul fetei, scuturându-se de plâns. Cu ochii lipiți de tavanul alb al holului de spital, Luana o aștepta împietrită. Se afla pentru prima oară într-un astfel de loc. Se schimbă în camera de gardă și agățată de mâna mamei urcă în salon. Sanda plângea mereu și Luana nu știa cum să-i oprească lacrimile. Pe tot parcursul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
uitată de cineva, o deschise reflex căutând cu privirea cine știe ce rubrici cunoscute. Se lăsase tăcerea, parcă și mașinile treceau silențioase, oamenii circulau de colo-colo ca într-un film mut. Poate e mai bine așa, își spuse Carmina și cercetă fața împietrită a lui Alexe. S-a apropiat de ei roșcovana, le-a așezat cafelele în față și a zăbovit lângă masă, mare, impunătoare, cu sânii bombați deasupra capetelor lor, ca o povară. Carmina a scos portmoneul și a achitat consumația. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prea se fac așa cum ar trebui să se facă. Ninei îi jucau ochii în cap și păreau a fi plini de roua recunoștinței, atât de mult apreciase expunerea lui Alexe. Acum, dacă era să se gândească la soții Alexe, murmura împietrită CÂRTITORII și își masca ușorul sentiment de jenă, o oarecare alterare a propriului său cuget, o dereglare de-o clipă numai, după care totul reintra în normal, se scutura de ei ca de o conștiință prea sâcâitoare ce nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras de gura ușii de la balcon, lăsată deschisă. Sau Lilica, mai spuse profesorul de sport, ce zici, cu vocea aia a ei pițigăiată, vrând să afle dintr-o suflare totul, cine, cine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Am vorbit cu Iordan, de mâine începe culesul la vie și are nevoie de sezonieri berechet! Ai să te duci să muncești, ca să vezi cum se câștigă pâinea. După amiază când vii ai să înveți. Și mama și fiica rămaseră împietrite atât părea de absurdă vestea. Cum o să se ducă fata noastră să muncească la vie laolaltă cu tot soiul de oameni? O să se ducă, uite așa, o să se ducă! Dacă vrea să aibă o masă la care să mănânce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-l readucă în oraș, lângă dânsa, era văduvă de război, stătuse în lagăr, știa să plângă la comandă și să fie foarte convingătoare. El considerase că trebuia să se debaraseze de o idilă măruntă, de un balast, parcă o vedea împietrită pe marginea drumului, învăluită de praful ce se iscase în urma autobuzului, așa de dens că-i împiedica vederea, nici n-o mai putuse privi pentru ultima oară, în imaginația lui ea pierise luată de vârtejul pulberii. Dispăruse în norul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el s-o conducă pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu pumnii mici, strânși, cu încheieturile albite, covorul. Ultima imagine a Elenei fusese de-a dreptul imposibilă, își tăiase părul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o sticlă de șampanie. Știți cum se urează unor tineri care se căsătoresc? i-a întrebat el. Ei, bine, casă de piatră, casă de piatră, piatra înseamnă trăinicie. Se învârtea agitat în jurul sticlei, Ovidiu, Sidonia, Carmina ședeau nemișcați, cu expresiile împietrite. Să vă fie de bine, copii mei, mai spuse. Apoi bărbatul eliberă dopul din plasa de sârmă și-l lăsă să iasă puțin câte puțin. În loc de pocnet se auzi un fâșâit domol, după care lichidul nu se învolbură, nu țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Inspectoratului Școlar vânând vreo titularizare, fie și într-un cătun, era preferabil să rămână la birou, la financiar. Dar Ovidiu socotise că nu era drept așa și intervenise. Avea atâtea relații încât nu-i fusese prea greu. Privi la figura împietrită, solemnă, a lui Alexe. Sunt prin urmare suspectă, traduse ea vorbele spuse de bărbat mai înainte. Doar cunoștea bine opiniile lor, se și luptase cândva să le înțeleagă. E bine să spunem lucrurilor pe nume, mă, afirmă el și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte. La stop bătea nervos darabana cu degetele pe volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și venerat. Asupra muntelui celui mare se adună odată cu seara nouri de taină, ca dovadă că nimic din cele trecute nu s-au schimbat în acest colț de lume. În pâcla lui vânătă se strecoară fantomele bourilor domnești pe lângă turma împietrită unde veghează stânca Dochiei. În jurul Ceahlăului e nevoie să-ți pregătești sufletul și să veghezi la cele trecute; numai astfel, urcându-te în aerul pur al înălțimii, toate ți se vor înfățișa cu dulceață și ca o gardă de onoare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
decât În Vezuviu, Își spuse el, ceea ce era bine Întrucât orașul lor n-ar fi avut la o adică soarta Pompeiului, iar el ar fi putut lua astfel ceva din ființa ei inaccesibilă: puțină cenușă și o pietricică de lavă Împietrită. O putea admira fără teamă din creștet până În tălpi. Ea rămânea concentrată doar la ce se Întâmpla În măruntaiele sale și nu la ceea ce se vedea afară, ca și cum suprafața nu Îi aparținea decât cu totul Întâmplător și doar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
latență neexprimată și neîntâmplată, ea dăinuie și nu e nimic care s-o poată perturba sau deteriora. Serviciul celular și de internet și chiar cel al metroului par să meargă de la sine, fără prea mult efort din partea noastră. Totul pare împietrit și legătura noastră nu evoluează, nu devine altceva, pentru simplul fapt că el nu vrea s-o admită... Deci nu se autodistruge, cum s-ar întâmpla cu o relație obișnuită. Este înspăimântat de modul dramatic în care s-ar schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
numele ei, ca pe-o mantră expiatoare, când pământul îi aluneca de sub picioare? Cine este el și de ce m-a însoțit tocmai el pe mine aici, ca să afle despre "Poveste 'ulei"? Și oamenii din jurul meu, cu chipuri de fum, păreau împietriți; nimeni nu schița nicio mișcare sau vreo intenție de a da ajutor. Și cu toții se uitau la mine cu ochii lor volatili, ce nu erau deloc reprobatori, ci numai vădeau o avidă curiozitate. Mă priveau cu toții ca și cum ar fi așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tăcere auzită numai de ea. Pregătirea bagajelor Î ntunericul din sertare, în care hibernau serviciul de argint și vesela de porțelan cu imprimeuri florale, viu colorate, rumoarea din cărțile bibliotecii, rânduite în ordinea mărimii și nu după criteriul valorii, liniștea împietrită a bibelourilor bătrânicioase, descalificate ca stil, roșeața violentă a trandafirului de plastic, înțepenit în glastra de plastic, tic-tac-ul ceasului de masă, marca Pobeda, așezat pe raftul din mijloc al dulapului din lemn de cireș, cu furnir pictat și chenar aurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din tristețea de copilă pedepsită pentru năzbâtii, ceasul de mână al colegei de clasă spart cu piatra, care-și schimbase traiectoria din crăcile nucului spre mâna acelei nefericite cu pigmenții prostiei moștenite, firimituri, câte mai rămăseseră din clipele în care, împietrită, stătea cu bicicleta furată în fața elevilor și profesorilor liceului din care fusese apoi exmatriculată, dar și dezlănțuirea nebună pe care a simțit-o în cușca pieptului, de fericire, de libertate, de ură, împotriva profesorilor, de indiferență pentru părinții care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
15 sau 20 ml de sânge din vâscoza țesăturii. Medicul va face restul. 10 ml va pune într-o eprubetă cu anticoagulant. Ea va pluti liberă. Timpul Howell și timpul Quick al analizei în laborator vor fi pentru ea timpul împietrit în dansul fără timp. Un mililitru se pune în două eprubete de hemolize scufundate în baie de apă la 37 °C și, din minut în minut, medicul va citi proba de coagulare. Ea, printre candelabrele de cristal, în brațele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lor încercau să se spele cu zeama cântecelor din greierii adormiți ai copilăriei sau cu portativul tristeții părinților neînțeleși de copiii făcuți în clipa în care fulgerele le-au scurtcircuitat cu volții divini procreația. Se bea vodcă din cupele tăcerii împietrite a blestemaților de copii sau se priza cenușa sufletelor arse în iad a strămoșilor care atomizau în codul lor genetic electronii mai scăpătați, își volumizau viitorul pe un iaht evadat din lanțul spiralat al ADN-ului, ca să acosteze pe țărmuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
clipei ca și când n-ar fi fost, dar având în vedere specificul, putem spune că brăilenii erau veșnici față de alți locuitori ai lumii. Și tocmai se scărpina cu brațele crengoase de nerăbdare, scuturând fără voie câțiva muguri ai unor viitori poeți împietriți demult în stil, o bucată de noapte râioasă, rămasă de pe vremea în care spațiul era zgândărit de gândurile geniilor locale, când Mireasa noastră începu să cânte. Dar a trecut acceleratul de 13:20 București-Galați și a uitat că a cântat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai exploziv decât cel de grâu, avea să fructifice mai departe, de parcă ar fi știut că el este moneda unică de schimb. "Filozofie ieftină!", strigă un actor local care, împreună cu alți colegi, fusese obligat de Consiliul Director să deraieze lentoarea împietrită a brăilenilor spre apropiatele spectacole cu miros de dragoste și moarte. Dar viața își urma cursul static. Pentru că și stagnarea are curgerea ei. Și nu era altceva decât repetarea. Și scriitorii anonimi vedeau că repetau povești cu aceleași cuvinte, în loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]