369 matches
-
mărul de aur este tăiat și preschimbat în pat), dar poate fi auzit doar de personajul malefic inițiatic, autor al crimei rituale. Pentru ca împăratul tată să înțeleagă adevărul sacru, este nevoie ca povestea recuperatoare, spusă de fiii mirifici, să se împli¬nească și să închidă bucla timpului primordial. Legături totemice Când inițierea nu provoacă „sălbăticirea” neofitului, legătura totemică, vizibilă mai ales în basme și colinde, mijlocește apropierea tinerilor de esența lumii, până la integrarea totală. Feciorii pătrund în sacru în forma cerbului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prompt în care a acționat cu atâta succes, zău, nu-mi mai amintesc, deși până și astăzi mă simt față de el și alți speci aliști medici un îndatorat. Visul lui tata Anul acela, 1956, a fost perioada și a altor împli niri. Lucram la oficiul stării civile și am hotărât să-mi completez și eu studiile. m-am înscris la facultatea de drept, la secția fără frecvență. Visam să mi realizez marele vis, dorința numită și exprimată în dese rânduri de
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
doi suedezi să aibă dreptate. Dar nu cred. Eul propriu ca obsesie E normal, până la un punct, să fim preocupați de noi înșine. Să ne îngrijim de mintea și de corpul nostru, să ne dorim o viață confortabilă, o carieră împli nită, un amplasament social impozant sau, măcar, convenabil. E firesc să acordăm o atenție specială proiectelor noastre, scopurilor noastre, ideilor noastre. În ultima vreme însă, întâlnesc tot mai mulți oameni care și-au făcut din eul propriu o obsesie. Trăiesc
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace48. În sufletul poetului sună clopoțelul copilăriei despre care vorbea Giovanni Pascoli ori Esenin. Nicăieri atmosfera ipoteșteană nu este surprinsă în toată amplitudinea ei ca în acest fragment din proza La curtea cuconului Vasile Creangă. Descrierea este plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de concrete la Eminescu, încât par a fi proză curată: Scârție-n vânt cumpăna de la fântână,/ Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână./ Și osteniți oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,/ Clopotul vechi împle cu glasul lui sara14. Când Lucian Blaga spune că satul e atemporal 15 și că veșnicia s-a născut la sat16, el se revendică din Eminescu. La Blaga satul trăiește [...] într-un fel mai palpitant, ca experiență vie17, vizune identică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace26. Moment al tainei, asfințit de seară 27 cum va spune poetul într-o variantă la Trecut-au anii... Nimic nu-i mai frumos ca acasă, în satul natal, raiul copilăriei și al aducerii-aminte: Ajunse-o vale mândră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ușă;/ Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche,/ În cotlon torcea motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac;/ Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată/ Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată;/ Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți/ Zugrăvit-au cu-n cărbune copilașul cel isteț/ Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă,/ Cum mai bine i se șade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un amestec de disperare și o dorință extremă de a nu mai fi, absolut impresionante: Îl așezai în mormânt asupra corpului și, acoperindu-l, tot cu țundra mea, ca și când m-aș fi temut să nu-l doară bulgării, începui a împlea mormântul cu țărână. În intervale îmi venea să mă culc și eu cu el alăturea și să lăs să cadă o stâncă de pe marginea groapei peste mine, or gândeam să mă-mpușc și eu și să sfârșesc cu mizeria ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă . Păreau negri, dar, privind bine sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
două au un rol prin definiție muzical, clopotul, care poartă în el mai degrabă sonorități lumești (anunță miezul nopții, incendii sau moartea cuiva), este convertit de poet la stadiul muzicalității sale tipice (inițiale). Reverberând până departe în aerul naturii, el împle cu glasul lui sara194. Rezonând cu natura romantică a poetului, sunetul clopotului provoacă în sufletul îndrăgostitului o stare aproape explozivă: arde-n iubire ca para195. Același sunet dă prin reverberațiile sale magnetice, propagate în unde sonore ce fac aerul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie 202. Deși pare că provin amândouă din aceeași sferă a înălțimilor, cerul înstelat și îngerii se disting prin particularități încărcate de substanță folclorică majoră. Sublimate cu totul altfel decât ne apar în logica comună, ele își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Timur și cu echipa sa, aceasté carte a scris-o scriitorul Arcadii Gaidar. Într-Însa se povestește despre niște pionieri care-i ajutau pe bétrîni și pe pensionari. Ei se duceau, de exemplu, cînd nu era bunicuța acasé și Îi Împleau polobocul cu apé. Și pe urmé cînd venea bunicuța și vroia sé Împle polobocul cu apé, ca sé spele rufe, vedea cé polobocul era plin și se speria. Cé ea turnă céldarea cu apé În poloboc, da’ polobocul era plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
Într-Însa se povestește despre niște pionieri care-i ajutau pe bétrîni și pe pensionari. Ei se duceau, de exemplu, cînd nu era bunicuța acasé și Îi Împleau polobocul cu apé. Și pe urmé cînd venea bunicuța și vroia sé Împle polobocul cu apé, ca sé spele rufe, vedea cé polobocul era plin și se speria. Cé ea turnă céldarea cu apé În poloboc, da’ polobocul era plin și-i curgea apă peste picioare, si o udă. Și ea se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
plin și-i curgea apă peste picioare, si o udă. Și ea se bucură cé polobocul era plin și nu mai trebuia sé aducé apé. Pentru cé ea era bétrîné și o dureau mîinile. Dar ea nu stia cine a Împlut polobocul, pentru cé pionierii nu se léudau la nime și se ascundeau În pod. Asta așa le spunea Timur, cé el era cel mai principalu’ peste ei. - Dar pe Constantin Demianovici, Îl ajuté cineva? Ia sé vedem cine l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond și văratic, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Dionis, izbeau fața sa palidă și împleau sufletu-i plin de lacrimi c-o nespusă melancolie. "Da - repetă el încet ideea lui fixă - sub fruntea noastră e lumea - acel pustiu întins - de ce numai spațiul, de ce nu timpul, trecutul". Privi din nou la painjinișul de linii roșii - și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea atât de firesc că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
după munte, care sta negru și nalt, zugrăvindu-și în aerul albastru mărginile lui tivite cu roșață. Înserează încet, stelele mari izvorăsc pe albastrele lanuri ale cerului și tremură voluptos în aerul moale și clar al serei și armonia câmpenească împle sara cu miile ei de glasuri, toate deosebite și toate contribuind la dulcea și voluptoasa somnoroșie a lunei. Prin lumea rumănă de apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluând parte la fărmecata stare a firei, plin încă de impresiunile ciudatei sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până ce se deschideau, până ce se ivea fețișoara ei palidă de veghere și de amor, până ce razele ochilor ei alunecau adânc în ochii lui cei negri. Câteva {EminescuOpVII 104} vorbe, o strângere de mână și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
departe de acest pământ nenorocit și negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne mai avem în minte decât pe noi. Haide dar, șopti ea încunjurîndu-i gâtul cu brațele ei albe și lipindu-și gurița de buzele lui. Sărutarea ei îl împlu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, aruncă neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strîngînd-o tare la piept, iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la malul opus un pod de pânză diamantică ce steclește vioriu și transparent, încît, a lunelor raze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și tocmai în fereastră? Oare ea nu-l vedea? Dar dacă-l vedea, dacă aceste zâmbiri aveau o intențiune... mică, cochetă, însă totuși? - Redispăru. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surâdă, să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. E atât de bună; voi ruga-o să fie rea. Cu-o dureroasă, nemaisimțită voluptate el îi scrise: Stea, Sărac de bunuri, frumusețe și spirit, inima mea este
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a păsat; de una am fost capabil, de una care să-mi cuprindă toată viața mea, și aceea nerealizabilă, tu! - Oricât de mare ar fi mila ta, până acolo nu se poate coborî. Nu-mi zîmbi! Zâmbetul tău m-ar împle de speranțe vane. A mă iubi nu-ți este permis, desprețuește-mă! te rog! Poate disprețul tău m-ar omorî și moartea nu-i nimic pe lângă chinul meu de azi. Sărut urma pasurilor tale, murii îi sărut pe care au trecut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]