549 matches
-
unei partituri, e asemenea unei cârje destinată unora pe cât posibil câtuși de puțin schilozi, având și o calitate odorifică care nu trebuie descrisă penibil de corect, pentru că ține de caracterul intrinsec al sistemului. Un teatru veritabil în formă scrisă e încarnat într-o înscenare teatrală ȘI AȘA MAI DEPARTE e un proces: iese la iveală că are intenția să se desfășoare ca teatru, și să se dăruiască într-o manieră personală acestei Intenții, sub forma unei scrisori de iubire de o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
o grădină în accepția clasică a cuvântului, dar și o casă de locuit precum niște dependințe specifice: bibliotecă, spital... Ea corespunde caselor lui Epicur, la Atena: un loc pentru filosofie, un loc filosofic unde se manifestă o gândire și se încarnează modul de trai respectiv. Acest gen de școală e inspirat din acela al Magistrului din Samos, desigur, dar și din al lui Hristos, acesta fiind considerat de Erasmus ca filosof în toată puterea cuvântului - cel mai bun dintre toți. Grădina
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fluviului, pentru că știe că nu se va putea niciodată scălda de două ori în el, Montaigne întoarce hotărât spatele lui Platon și companiei. Realitatea? Ceva insesizabil, mișcare, flux, apă curgătoare, nisip ce se scurge printre degete. Ceea ce trece nu se încarnează niciodată definitiv, nu durează, apare și apoi dispare cu repeziciune. Adevărul? O formă vizibilă la moment dat, într-un loc dat, într-un timp dat. Cât despre ceea ce a trecut, nimic nu ne spune că va fi întotdeauna vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă și simbolizează Plăcerea și Virtutea; iar alegorismul exploatează procedeul până la producerea unui ansamblu coerent. în aceste pagini sunt puse în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să o practici vizavi de virtuți. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune luarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două femei presupuse a încarna niște idei-forță? Una, Virtutea, are o alură semeață: ținută nobilă, o reală grație, ten de o mare puritate, privire plină de pudoare, atitudine rezervată și veșminte albe, bineînțeles... Cealaltă, Fericirea, nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
momentului. Așa reacționa el, printr-o excesivă mișcare de balansier, la mania legată de philosophia perennis, la teoriile geniului sau ale miracolului. Ascultându-l pe Epicur, trebuie deci să luăm în considerare trupul care gândește o propoziție teoretică, apoi o încarnează în condiții istorice precise. Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o anumită valoare (pentru a desemna o anumită ființă), când cu valoare generică (pentru a desemna categoria femeilor). Este modalitatea prin care se arată că personajul masculin nu o vede ca pe o ființă unică, ci ca pe cineva care încarnează o feminitate care lui îi lipsește. 7.9. Pronominalizarea Anafora pronominală nu coincide cu categoria tradițională a "pronumelor" în care sunt amestecate două tipuri de elemente cu proprietăți distincte: pronumele reprezentante (sau pronumele substitute) și pronumele autonome. În general, doar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
impune remodelarea eco-sistemică și comprehensivă a conceptului modern de "ideologie". Definițiile curente ale ideologiei se referă la aceasta dintr-o perspectivă exterioară, ca la un obiect văzut de un observator imobil și neimplicat. Concretizat printr-un text-discurs, obiectul ideologic se încarnează într-o "metapovestire" despre devenirea și transformarea politică a lumii, văzute de pe pozițiile și exprimând interesele unei clase, ale unui grup social, sau ale unui anumit partid. Desigur, ideologiile ca "obiecte ideologice" dinamice și concurente există, peisajul acestora devenindu-ne
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
lui Bolliac, cerându-i acestuia să-l mai studieze pe Boileau!). În alt articol Poezia același Bolliac își revărsa mânia asupra ideii de model concept de bază al doctrinei clasice: "Geniul poetic, care este spiritul universului când binevoiește a se încarna, n-are trebuință de învățător sau de exemple."207 Din partea filoclasicilor ar fi de notat pamfletul lui I.H. Rădulescu Domnul Sarsailă, autorul sau câteva aspecte din articolul lui Odobescu Bazele unei literaturi naționale în care se observă o înfierare satirică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
străină de curentele literare moderne. Aceasta nu i-a format cuta „artistică” de speța exclusivismului în opinii și a intoleranței față de alte formule artistice. Vladimir Streinu a fost departe de tipul de critic partizan și subiectivist pe care-l întâlnim încarnat în unele spirite agitate și querulante de felul lui Camil Petrescu sau Ion Barbu. El căuta valoarea și arta oriunde, și o recunoștea numaidecât acolo unde o găsea. ALEXANDRU GEORGE SCRIERI: Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri, București, 1938; Recitind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Fără a mai lua în calcul că trăsnetul semnifică și pasiunea (faimosul «coup de foudreă = dragoste la prima vedere), ce înalță persoana în aceeași măsură în care o distruge. Ploaie, potop În simbolistică, ploaia are o semnificație pozitivă, de fecunditate. Încarnează apa fertilizatoare ce ajută semințele să crească și, prin urmare, favorizează recoltele. Numai că în societățile moderne, îndepărtate de natură, ploaia reprezintă mai ales melancolia și tristețea. Pentru că se opune strălucirii binevoitoare a soarelui, ea ilustrează eșecul și depresia. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
să fie exploatată și utilizată. Vijelie, uragan Vijelia acoperă simbolistica generală a furtunii. Ea exprimă, la rândul ei, furia divină. Expresia «a tuna și a fulgeraă se aplică situațiilor în care cineva strigă, urlă, ridică vocea. Dezlănțuirea elementelor (ploaie, vânt) încarnează amenințările și tulburările exterioare ce răscolesc viața subiectului. Sunt alegoria adversității evenimentelor, dar și a conflictelor deschise și violente. Vânt Simbolistica vântului se nuanțează într-un sens: - activ și pozitiv, când creează mișcarea, precum vântul care suflă în pânzele corăbiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
II-lea, cu Iustin Martirul, cristologia se va dezvolta pe direcțiile trasate de platonicianul evreu Filon din Alexandria (circa 20 a. C. - 40, p. C): Logosul este Mintea lui Dumnezeu, În care se Înscrie planul acestui univers. Isus Cristos este Logosul Încarnat. Pe la Începutul secolului al III-lea, aderaseră toți marii teologi la o cristologie a Logosului: Irineu din Lyon29, Tertulian din Cartagina 30 și Clement din Alexandria 31. Filon din Alexandria stabilise deja echivalența dintre Logos și biblica Înțelepciune (Sophia/Hokmah
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de la Calcedon (451). Cristologia lui Eutihie trece de granița labilă dintre apolinarism și ortodoxie, pe care Chiril al Alexandriei n-o ștersese cu totul. Proclamînd (În 447) natura unică (physis, de aici numele de „monofizism” dat acestei mișcări) a Logosului Încarnat, Eutihie afirmă implicit că Isus nu era un om la fel ca noi, ci un tertium genus care viețuia Într-un trup non-uman. Conciliul din Efes (449) declară ortodoxă doctrina lui, care postulează „două naturi dinainte de unire, o singură natură
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sufletul transmigrează În mai multe corpuri, de oameni și de animale (aici se dă faimosul exemplu al catharului care Își amintește că a fost calul unui senior și găsește potcoava pe care o pierduse Între două pietre), Însă după ce se Încarnează Într-un „bun creștin” se poate Întoarce la cer59. Pierre Authié continuă să profeseze fantaziasmul bogomil: Cristos nu a fost niciodată „adumbrit” de ceva atît de abject ca pîntecele unei femei 60. Conceptul de „adumbrire” este astfel explicat de preotul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și oameni și turme;/ într-un moment cetatea dispare fără urme164*. E vorba de o poveste didactică ("Filemon și Baucis ne oferă un exemplu"), cu privire la adevărata fericire, retrasă, departe de bogățiile lumii. Față de societatea celor bogați și a luxului, Filemon încarnează idealul unei vieți simple și inocente, plină de înțelepciune: Căsuța mică de-o parte lăcuită,/ de-un înțelept în pace, de ele e scutită./ El nu cunoaște aice acest funest tribut,/ În liniște trăește, retras, necunoscut,/ și liber în natură
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
sticlari din secolul al XIII-lea, după cum atestă vitraliile din Rouen și din Chartres. Se găsește o interpretare teologică a legendei care vede în această istorie o poveste despre lumină. Într-adevăr, soția lui Julien are numele de Clarice. Ea încarnează o dezbatere privind teologia vigilenței găsită vinovată. Între somn și veghe, ea comite greșeala de a nu fi putut împiedica moartea, dar, mai apoi, devine o figură de fecioară înțeleaptă care veghează și orientează pe cristofor cu lumina ei (astfel încât
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
duplicitatea pe care i-o bănuiam"456. Primelor supoziții care îi atribuiau "moravuri ciudate" bătrânului, dacă acesta fusese actorul misterioasei vizite nocturne, ideea unui alt locuitor ascuns ("pe care l-ar fi ținut mereu misterios ascuns")457, drag inimii mele, încarnat de praful timpului 458, capătă formă. În cele din urmă, în subterane, în grote, în criptele în care se coboară din ce în ce mai adânc, într-un loc respingător în care domnesc monstruoase flori de mucegai ("dar dacă le apucai, ele se dizolvau
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
au impregnat prea mult de caracterele cele mai străine, chiar cele mai exotice, ajung la texte foarte puțin comprehensibile și lizibile. Hölderlin care se străduiește să plieze limba germană la stilul original al versificației grecești, este un exemplu special; el încarnează elanul original de a-l regăsi pe Celălalt, pe străinul care de la cea mai mare depărtare este cel mai intim. Despre această dorință nebunească, tocmai pentru că iese din limitele tradiției și ale normei, despre această nebunie a dorinței de a
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
alterate, mai mult sau mai puțin dezarticulate sau avortate, ele nu mai atrag multă lume. Posesiunea pare aici mimată, aproape prefăcută, trist teatralizată și oferind spectacolul unei dereglări rituale conștientizate cu mâhnire de fiecare. Uneori geniile refuză chiar să se încarneze în mediumuri, care se mulțumesc să danseze fără concentrare sau bucurie sau preferă să stea la taclale între ele, fumând și bând de-a lungul întregii zile pentru care au fost prost remunerate. Dezafectarea pe care o cunosc ceremoniile, sărăcirea
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
și / sau militantă puternic valorizată și încurajată, pe de alta. La o distanță de cincisprezece ani, atenția acordată astăzi în Franța mitologiilor "celui de-al treilea sector" și "economiei solidare", încorporate sistemului economic global tocmai în numele pseudo-disidenței pe care o încarnează 109, amintește de dezbaterile în care miza era, în anii optzeci în Lumea a Treia (mai ales în America Latină), "informalul". Am putea repera într-adevăr o tendință foarte similară a puterilor publice sau a instituțiilor financiare internaționale de a o
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
țintă mondializarea. Să alegem ca ilustrative manifestările cele mai izbitoare care, deloc întâmplător, intervin cu precizie în aceeași perioadă: în decembrie 1999, mobilizarea largă apărută la Seattle (urmată de cea de la Londra, Singapore, Millau, Praga etc.) îndreptată împotriva instituțiilor care încarnează globalizarea (OMC, FMI și Banca Mondială, firme transnaționale). Schemele care structurează și fortifică opoziția față de piața globală se conformează acestui cuvânt de ordine invocat în ideea unei dezvoltări locale și exhibând trei fațete revendicative principale, mai mult sau mai puțin
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
indica mai degrabă contrariul. E condamnat așadar la pedeapsa maximă 118. Roland Barthes evoca puterea ucigătoare a obiectivului. Puterea lui de readucere la viață nu este mai mică. Suprimarea absenței, repetabilitatea unicatului sunt cezuri decisive. Chimică sau magnetică, imaginea mașinală încarnează de acum autoritatea supremă, Realul. Să fie așadar adevărată teza? Dar "efectul de realitate", optimal pe ecranul video, este o capcană. Fiindcă e lipsit de cauză. În fața acestor imagini în direct și în timp real, trec spontan de partea cealaltă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
11 ianuarie 1972 adresată lui Mac Linscott Ricketts, unde Eliade îi explică semantismul unui designator din piesa Columna nesfârșită (tradusă de Ricketts), relevându-i rolul în economia operei: ""Fata" înseamnă pur și simplu, girl, jeune fille. În această piesă am "încarnat" în Fata (=young girl) tot ce se înțelege prin "Muză", "inspirație" și chiar "destin"9". Preluând sugestii cu privire la onomastica eliadescă, lucrarea de față își propune o analiză (selectivă) a numelor/mituri nominale în cele trei etape ale creației literare eliadești
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
formație din cuvintele împrumutate din greacă, vera, "adevărat, real" și iconicus, adjectiv corespunzând lui Icon >eikon "asemănare, imagine, similitudine"810 - o înfățișează ca oglindire a lui Dominic, o reflectare inversată a lui (umanitatea preistorică). Veronica trăiește o regresiune în timp, încarnând-o pe Rupini, fiica lui Nagabhata din casta kshatria, descendent dintr-una din primele familii din Magadha, convertite la budism, și discipola faimosului filozof Chandrakirti. După ce ajunge în locurile unde a trăit sihastra budistă, Veronica, deși își recuperează identitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]