533 matches
-
forme pe care nu întotdeauna le va șterge vântul cel bun, dar câte altele rămân în afara literei și a cuvântului? Gândul potolit și confiscat în forma prozaică a scrisului poartă în chip vădit semnul istoriei, însă nu are totodată și încetineala acesteia. Oralitatea este însă vie, este comunicare ce duce la cuminecare (împărtășire din cuvânt) și comuniune și lucrare deopotrivă, așadar întemeiază. Petre Țuțea: o personalitate complexă la care până și flecăreala cum o numeau unii, devenea spectacol de idei, sofisme
PETRE ŢUŢEA – APOLOGETUL CREŞTIN, FILOZOFUL MAGISTRAL ŞI GÂNDITORUL AUTENTIC – ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NEAMUL SĂU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384816_a_386145]
-
de neconfundat a celor ce poartă de grijă persoanelor sus-puse, indivizi mărginiți în genere, dar pătrunși întotdeauna de importanța misiei lor. Că urma să fie luat la întrebări de noul sosit, nu încăpea îndoială, noroc că ele se formulau cu încetineală sub fruntea îngustă, îmbrobonată de sudoare a argusului confruntat cu o situație neprevăzută. Nu contenea, în surescitarea lui, să-și treacă dintr-o mână în alta o sticlă de Citro, al cărei conținut efervescent i se revărsase peste degete. Și
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
Poetul se răsuci. În stânga lui, În colțul cel mai din fund al sălii, spițerul, șezând printre alți bărbați, se ridicase În picioare și Îl saluta cu brațul, făcându-i semn să se apropie. Dante se Îndreptă Într-acolo cu o Încetineală studiată. Voia ca mișcările să Îi fie impregnate de acea gravitas pe care anticii o considerau a face parte din firea Înnăscută a Înțelepților. Astfel, avea să aibă prilejul de a examina grupul care ședea În jurul mesei. Simțea că orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Până cu o clipă În urmă, adăugă el și se opri un moment. Când mâna luminoasă a Minervei mi-a limpezit mintea. Ce vrei să spui? Întrebă Teofilo. — Ceea ce acum mi se pare evident - Dante Își purtă iarăși degetele, cu Încetineală, peste urmele lăsate pe masă. Nu vi se pare că Ambrogio ar fi putut scrijeli trei scurte trăsături verticale, urmate de Începutul unui alt cuvânt, pe care n-a mai izbutit să-l ducă până la capăt? Că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi fost o piesă de mobilier din Încăpere. Și totuși privirea femeii nu se urnea. Cu Încetineală, se Întoarse spre ea. Pomeții ridicați sub pleoapele alungite de machiaj Îi confereau o expresie indescifrabilă, pierdută Într-un spațiu și Într-un timp Îndepărtate. Își aminti că, odinioară, văzuse un chip asemănător, În grajdul unui gospodar care găsise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alunge urât pe primii care veneau să Încaseze rodul investiției, iar deasupra capului său prinseseră să dea târcoale corbii nenorocirii. De acum, era pentru el din ce În ce mai dificil să obțină un Împrumut, chiar recurgând la garanțiile fratelui său Francesco. Străbătu cu Încetineală o bucată de stradă, până ce se opri dinaintea prăvăliei lui messer Domenico, un mic schimbător de valută care, mulțumită asocierii sale cu marea familie Bardi, dispunea Întotdeauna de bani mulți. Nimeni n-ar fi zis că, Îndărătul intrării simple, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se agațe de brațul lui, În timp ce strângea puternic din pleoape, așteptând ca lumea să se oprească din Învârtit. — Nu, firește. Opera moartă e scufundată În apă. Ce sens ar avea o velă sub chilă? replică apoi venețianul cu o Încetineală studiată. Cum de ți-a venit o asemenea idee? — Și totuși eu am văzut o corabie cu pânzele pe dos. — Unde? Glasul lui Veniero parcă venea de la mari depărtări. Dar, chiar și așa, Dante Îi deslușea curiozitatea. — Unde? repetă. — Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dinapoia unuia din ochi, Începuse să Îl Împungă În creier cu lama ei Încinsă. Căldura după-amiezii redeșteptase șarpele care Își făcuse cuibul În capul său. Urmă o pauză de tăcere, În timp ce toți cei de față Își treceau din nou, cu Încetineală, pergamentul, oprindu-se când peste un nume, când peste altul. Și pe rând, după ce terminau de citit, Îl fixau pe poet. Căutau un semn de Îndoială, umbra unei nehotărâri pe chipul său ascuțit. Însă el rămăsese impasibil, susținând privirea celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stranie, o inexplicabilă Încordare. Privirea i se Îngustase, ochii, de un cenușiu mineral, Încremeniseră imobili În așteptare, În timp ce mâna dreaptă părăsi brațul fotoliului, Înaintând au ralenti prin aerul lichefiat, dibui pe nevè ceașca de cafea și o duse mecanic, cu Încetineală intenționată, la buze. Nu clipea. Poate de aceea am reușit să sesizez că pleoapa stângă i se zbătea uneori În reprize scurte, dar violente,urâțindu-i fața și dându-i un aer ciudat. Aș fi putut să jur că, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de manechin ambulant, cu o față inexpresivă de robot nu foarte performant, care, În afară de „bună dimineața” și „poftă bună”, nu părea nici capabil, nici dispus să mai articuleze vreun cuvânt. N-avea decât, era problema lui... Am mâncat cu o Încetineală enervantă chiar și pentru mine. Știam că sunt supravegheat și cred că Încercam să le sugerez astfel cerberilor că, Împotriva așteptărilor lor, rămăsesem calm și stăpân pe mine. Nu știam exact la ce-mi folosea stratagema asta orgolioasă și sfidătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
apă - avea o sticlă la piciorul fotoliului și, pe parcurs, mai sorbise de câteva ori, mecanic și absent. A fluturat din nou degetele, iar de astă dată am fost sigur că Înțeleg corect semnificația mișcării: refuza. Secundele se scurgeau cu Încetineala agonică a ultimelor picături de sânge ce părăsesc trupurile Îndurerate ale muribunzilor. Mă rugam În gând să-și revină, să iasă mai repede din starea aceea de rigiditate minerală, să nu mă mai țină Încordat atâta. Asta era, chipurile, problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Așadar: RĂZBOIUL SCHIMBĂ ORDINEA LUMII. CHEIA ESTE ALEXANDRU CEL MARE. Eveline mă urmărea indiferentă. În lipsă de ceva mai bun, probabil, când am terminat, a luat și ea un pix Între degete și a Început să caligrafieze textulețul cu o Încetineală iritantă. Desena apăsat fiecare literă, atentă și concentrată, temându-se parcă să nu greșească ori să nu omită cumva vreo linie, vreun cârlig, vreun bețișor. La sfârșit, a aruncat excedată hârtia și pixul pe masă: Îmi făcuse pe plac; mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cap. Despre celălalt, despre Hirghe, Zander n-a spus nimic, dar Hirghe acesta era ușor de definit (cel puțin, după exterior) în două vorbe: leneș, plin de silă. Când ne-am apropiat de măsuță, Hirghe s-a sculat cu o încetineală plină de silă și cu aceeași silă a început să privească pe deasupra capetelor noastre. Cel de-al doilea, Mik, era extrem de nervos. Cu țigara în gură (care urca și cobora când vorbea), acesta îi spunea ceva înfrigurat lui Zander, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ca printr-o magie, în acele hârtii. Una dintre acele hârtii era a soției președintelui. A venit adusă de un impuls care a obligat-o să iasă de la cinema, a petrecut ore în șir la o coadă care avansa cu încetineală de melc și, când în sfârșit, s-a aflat în fața soțului, când a auzit pronunțându-i-se numele, a simțit în suflet ceva care poate era încă umbra unei vechi fericiri, nimic mai mult decât umbra, dar, chiar și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Duceți-mă acolo, exclamă, urmându-i pe oamenii aceia. O porniră pe malul Arnului, În aval de Ponte Vecchio, până dincolo de șirul de mori de apă. În acele momente, râul, aproape lipsit de apă pe timp de vară, curgea cu Încetineală, adesea Înșurubându-se În vârtejuri largi. Pe prundiș, În apropiere de primul stâlp de la Ponte di Carraia, se adunase o mică mulțime de oameni care se uitau la ceva și discutau cu Însuflețire. Ajungând la fața locului, poetul pricepu motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
momente mai Înainte. - Ce spui de semnul acesta, messer Bonatti! Îl zeflemisi poetul. De acum, În ce horoscop mincinos Îi vei introduce forma? Părul lung al bătrânului, lovit de una din razele circulare, părea să fie cuprins de flăcări. Cu Încetineală, Își scoase o mănușă. - Asta e o lucrare de vrăjitorie... Nu e adevărat... nu e... mai bâigui dânsul. Mâna lui stângă, acum descoperită, lucea În lumină. O mână de argint. „Omul neîntreg”. Omul blestemat de Mainardino. Dante Îl văzu acționând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să atragă răul. E ceea ce i s-a întâmplat lui Clălis Destinat: totul s-a terminat în trei săptămâni, între prima vizită a doctorului și ultima lopată a lui Ostrane, groparul, care pe aceasta din urmă o sapă cu mare încetineală. „De ce anume pe aceasta și nu alta?“ l-am întrebat într-o zi. „Fiindcă aceasta, mi-a răspuns el privindu-mă cu ochii săi ca niște puțuri întunecate, fiindcă aceasta trebuie să rămână în amintire...“ Ostrane e cam flecar, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aceeași sală, umblând printre mese și aducându-le băutorilor stacane cu vin de Toul și de Vic. Flăcările lăsaseră locul vălătucilor cenușii care ieșeau din vatră pentru a dansa prin sală, lovindu-se de tavanul afumat. Atunci, Bourrache, cu o încetineală de taur epuizat, a întors chipul spre mine, chipul acela fără nici o expresie, apoi s-a sculat, a întins mâinile mari spre gâtul meu și a început să strângă și să strângă, din ce în ce mai tare, iar mie, în mod bizar, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca o frunză, cu un borcan de cafea verde pe care îl ținea ca pe o relicvă pe masa din sufragerie, o fotografie în care-l vedeai stând în uniformă în fața unui câmp de orez și, mai ales, cu o încetineală în priviri, un soi de absență care-l cuprindea când se gândea la acele ținuturi, la tot ceea ce îmi spusese despre ele, la nopțile în care se auzeau doar cântările broaștelor, căldura năclăindu-ți trupul, marele fluviu noroios aducând copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să deschidă fereastra pentru a striga după ajutor. Fără îndoială, nu îndrăznise să coboare scările de teama că va cădea și va pierde copilul. Până la urmă, se întinsese pe pat, pe acest pat de luptă și suferință. Respira cu o încetineală îngrozitoare, iar obrajii îi erau aproape reci. Culoarea ei era culoarea celor pe care viața îi părăsește. Mi-am lipit buzele de ale ei, i-am rostit numele, l-am strigat, i-am prins fața în mâini, i-am lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Trebuie să mă întorc înăuntru, mi-a spus, aruncând chiștocul pe jos. După aceea a pus mâna pe brațul meu, în vreme ce eu eram încă pradă gândurilor mele ucigașe. Puteți veni s-o vedeți, a continuat. S-a îndepărtat cu o încetineală obosită. Lumea nu stă în loc doar pentru că unii suferă. Și ticăloșii rămân ticăloși. Poate că hazardul nu există, mi-am spus-o adesea. Suntem foarte egoiști când vine vorba de dramele personale. I-am uitat pe Belle de jour, Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
simțeam ca un soldat În rezervă, Însă nu am Încetat să sper că voi găsi cândva un sadic care să corespundă dorințelor mele. Ei bine, atunci l-am cunoscut pe el. Keiko Kataoka Își bău apa din pahar cu o Încetineală aproape incredibilă. Gheața se topise deja complet, iar pereții exteriori ai paharului erau acoperiți de o fină peliculă de broboane de apă. O priveam pe Keiko Kataoka cum se străduia să-și bea apa fără ca picăturile să i se prelingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pătase hârtia țigării și avea un pic de sânge pe buza de jos. Nebe se opri și privi scena din fața sa cu ceva mai mult decât un simplu dezgust. — Ei? întrebă el vădit supărat. Încă una? Patologul suflă fumul cu încetineală și se strâmbă: — În această etapă de început, așa pare, răspunse el. Are pe ea toate accesoriile corespunzătoare. — Înțeleg. Era cât se poate de evident că Nebe nu dădea prea mulți bani pe tânărul patolog. Îi spuse: Nădăjduiesc că raportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
răspuns. M-a servit cu "Camel" scurt - o raritate în acele vremuri - și m-a privit îndelung și atent în timp ce ne sorbeam cafeaua. Surprinzător, un picior îi scăpase, la un moment dat, de sub faldurile capotului și își făcea loc cu încetineală și hotărâre printre picioarele mele, iar ochii săi căprui, mari și deosebit de grăitori, îmi povesteau tot ceea ce gura refuza să exprime. Era adorabilă în această ipostază, iar eu cred că păream a fi hipnotizat. Nu știu nici dacă mai respiram
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
mele, iar ochii săi căprui, mari și deosebit de grăitori, îmi povesteau tot ceea ce gura refuza să exprime. Era adorabilă în această ipostază, iar eu cred că păream a fi hipnotizat. Nu știu nici dacă mai respiram! S-a ridicat cu încetineală calculată, de felină alintată, a luat dintr-un bar micuț ascuns în rafturile bibliotecii și a pus pe măsuță o sticlă de whisky - un alt articol rar în casa omului - cu două pahare largi în care cuburile de gheață eliberau
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]