995 matches
-
cuvinte de împăcare. "Ce cuvinte?! se întreabă, retrăgîndu-se cu teamă, ca din fața unui pericol. Nici măcar nu știu de ce plînge." Cade în fotoliu, continuînd să privească îngrozit spre femeia care, ghemuită sub așternuri, plînge tot mai încet, cu pumnii și dinții încleștați în marginea cearșafului. În fereastră, viscolul lovește o dată, cu mai multă putere, zgîlțîind-o. De ce nu exiști cu adevărat, Doamne? scrîșnește Maria, aruncînd o privire spre fereastră să te rog să-l ucizi încet, acolo, în viscol... Apoi, istovită, se acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
înăbușit femeia, trezindu-se de-a binelea, înțelegînd că-i în brațele unuia venit din închisoare, dar prea tîrziu să se mai poată retrage; caută totuși cu mîna lemnul lăsat deoparte, să-i dea în cap, sfîrșind prin a-și încleșta degetele în aer, lovind cu pumnul o dată, de două ori, apoi, cînd se simte aproape de apogeu, strînge cu putere brațele în jurul gîtului, dar bărbatul, transpirat tot, cade cu obrazul între sînii ei... Ce naiba nu te poți abține?! se ridică agale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
acest sărut. Simte imediat mîinile femeii așezîndu-și palmele pe umerii lui, pentru ca apoi unghiile să-i zgîrie pielea, ca un gest de respingere sau de chemare, după care știe că se vor opri în părul lui la ceafă, unde se încleștează tot mai tare, pe măsură ce sărutul îi este tot mai înfocat, mai profund. Și dint-o dată, gura femeii scoate un sunet straniu, ceva între scîncetul durerii unui copil ce nu știe să se exprime și exclamția de extaz, iar mîinile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sculase în toată splendoarea-i delicată, iar pielea care îl acoperea se întinsese, devenind catifelată. La vederea capului pulsând, cu o picătură de lichid seminal în ochiul întredeschis din vârf, Carol simți cum o cuprinde un val de exaltare. Își încleștă mâinile în jurul feselor și se lăsă pe călcâie. Unii spun despre penis că ar fi o chestie urâtă, o adăugire la creația Domnului, făcută în al doisprezecelea ceas. Compară treaba asta care se bălăngăne cu aspectul curățel și funcțional al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
rest. Aceste noduri pot fi domestice, de crescătorie, atunci când sunt produse de om în mod deliberat, sau sălbatice, atunci când le naște natura sau omul în mod inconștient. Un vers din Shakespeare, o pasăre moartă cu capul în jos și ghearele încleștate de creangă, un țigan care îi spune țigăncii „ai cărnuri vechi de din șold” și cineva care să le audă, să le vadă, să vibreze la ele. Liternet? De ce nu? Cea mai mare greșeală pe care o poate face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un dușman printre noi, urmă glasul. Cineva care nu crede și care vrea răul... Rowe simți degetele lui Cost Încleștate pe ale lui și se Întrebă dacă Hilfe continua să nu-și dea seama de ce se Întîmplase. Ar fi vrut să-l cheme În ajutor, dar buna-cuviință Îl subjuga la fel de ferm ca și degetele domnului Cost. Se auzi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fusese mai afectat decât mine de accident și de filmul rulat cu încetinitorul. Stând singură printre scaune, Helen Remington ne privea. Vaughan cercetă pierdut mașina sfărâmată, aproape gata s-o îmbrățișeze. Își plimbă mâinile peste capota și peste acoperișul contorsionate, încleștând și descleștând mușchii feței, închizându-i și strângându-i ca niște cătușe. Se aplecă și se uită cu ochii mijiți în interiorul mașinii, oprindu-se la fiecare manechin în parte. Așteptam să le spună ceva, plimbându-mi ochii de la curburile îndoite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe bordura volanului, citind parcă alfabetul Braille al drumului în trepidațiile lui rapide. Urmărind în gând acele contururi vălurite, făcea Lincolnul să vireze de colo-colo pe suprafața șoselei. Fața îi era încremenită într-o mască rigidă, obrajii cicatrizați îi erau încleștați în jurul gurii. Trecu în zigzag de pe-o bandă pe alta, țâșnind în față pe banda de mare viteză până ce ajunse în rând cu Catherine, după care încetini și rămase în urmă, permițând altor mașini să intre între ei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tufișurile care ascundeau poteca sinuoasă: era un scaun cu rotile în care stătea o fată care își acționa singură scaunul. Când își ridică privirea de la cărarea din față și dădu cu ochii de domnul J.L.B. Matekoni, se opri cu mâinile încleștate de marginile roții. Se uitară o clipă unul la altul, apoi ea zâmbi și începu să-și croiască drum pe ultimii metri ai cărării. Îl salută politicoasă ca un copil bine-crescut. Ce mai faceți, Rra? îl întrebă ea, întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
aproape că-mi crăpau cusăturile, aveam limba neagră de la tuș, e și amar, acum m-am mai obișnuit... - Nu-nțeleg... Ce e... Cine ești? Cum ai intrat prin ușa încuiată? Nu e posibil... Am verificat.... Cine... Strâng tare pleoapele, îmi încleștez maxilarele până-mi scrâșnesc dinții, îmi înfig unghiile în podul palmei, mă pișc de câteva ori și aștept să dispară. Dar nu, e tot acolo. - Cine sunt? Cine sunt? Cine sunt? Atât știi? Ți s-a blocat acul de patefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de la Sfântu’ Andrei le-a citit și dup-aia a început și el să sape, după semne numai de el știute. Spunea și preuteasa că se zbuciuma în somn, aiura și degeaba-l stropea cu agheasmă, începeau să i se încleșteze dinții, îi ieșea o spumă leșioasă pe buze... Nici n-a mai trăit mult. - Așa o fi, se enervează Mișu, da’ voi, ăștia crescuți cu marxismu’ pe pâine, nu credeți că mai e și altceva în afară de tehnică, atomi și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se facă țăndări și să se prăbușească deodată, În timp ce un muget surd se năștea din măruntaiele iadului și suia, ca un monstru gemător, În căutarea aerului proaspăt al nopții. Iguana Oberlus lăsă să cadă cartea pe care o citea, se Încleștă cu putere de fotoliul lui grosolan și luptă cu disperare să-și păstreze echilibrul, dar sfîrși prin a se prăbuși, scuturat de o gigantică mînă nevăzută, care părea să se amuze cu cruzime să-l azvîrle de colo-colo prin marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pentru totdeauna, cu toate că vreunul dintre ei ar fi pierit În temerara Încercare, dar Oberlus era la rîndu-i foarte conștient de acest fapt și de aceea era cît se poate de atent pînă și la cele mai mici gesturi, cu mîna Încleștată pe patul armelor sale și dispus să tragă de la mică distanță În primul care ar fi Încercat să-l surprindă. Erau trei, dar chiar dacă ar fi fost treizeci, s-ar fi simțit cu toții neputincioși, pentru că prezența Iguanei era de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Întoarse cu spatele, ieși din salonul spațios Înconjurat de pereți de sticlă, prin care priviseră de atîtea ori apusul soarelui pe versanții vulcanului Cotopaxi și, de afară, se Întoarse s-o mai privească o dată, În picioare lîngă cal, cu mîna Încleștată pe pistol. Însă păru să Înțeleagă că nu o putea ucide pe cea pe care o iubea atît de mult, izbucni În plîns, se azvîrli În șa și se Îndepărtă pentru totdeauna de acea casă. Rodrigo de San Antonio bîntui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
suferințe gratuite. Strigătele crescură În intensitate. Lămpile de ulei păreau că Încearcă să pîlpîie mai tare. Apa Începu să fiarbă pe focul care, Într-un colț, Își aducea prinosul la iluminarea și mai fantasmagorică a acelui spațiu. Niña Carmen se Încleștă de drugii de la pat și Împinse cu putere. Iguana Oberlus rămase În așteptare, mereu tăcut. Sosiră zorii. Copilul se născu. Niña Carmen Încetă să mai strige și Închise ochii, vlăguită. Iguana Oberlus tăie cordonul ombilical, luă bebelușul În brațe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
penitență, să te biciuiască și să ți-o tragă pe urmă pe la spate. Dar ea nu părea să-l asculte sau, dacă o făcuse, nu-i dădu atenție. Căutase o cîrpă și o flutura ridicată pe vîrfuri, pe marginea bărcii, Încleștată de unul dintre bețele care abia țineau În picioare cortul părăginit și aproape distrus. - Aici, aici! strigă ea cu puținele puteri care abia dacă s-ar fi auzit la cincisprezece metri distanță. Aici sîntem! Oberlus Întinse brațul, Îi smulse cîrpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
reușise acel ocean apatic, fără pic de elan. Plouă. Plouă. Plouă. Și odată cu ploaia se Întoarseră la viață. Și la truda lor. Ferreira era deja o umbră inutilă și Învinsă, În pofida apei și a odihnei, dar Iguana Oberlus, cu mîinile Încleștate pe vîsle, se apleca Înainte și Înapoi, Înapoi și Înainte, neobosit, indestructibil, de neînțeles aproape, avînd În vedere că de mai bine de trei zile nu pusese gura pe mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unei fântâni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tânărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mâinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gâtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerând conversația contelui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar ceilalți păstrară tăcerea, respectând durerea acestui om, pe care toți îl iubeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aveau să supraviețuiască în mijlocul oceanului, câtă vreme se aflau la milă unor asemenea asasini? Se întoarse către prietenii lui. Vetéa Pitó era foarte palid, insă strângea cu putere sabia în mână, în timp ce puternicul Chimé din Farepíti, la rândul lui, isi încleștase dinții și ținea cu ambele mâini o măciuca enormă, cu care părea dispus să-i zdrobească țeasta oricui ar fi încercat să se apropie de el. Vahíne Tiaré și Vahíne Tipanié încercau să le calmeze pe fețele cuprinse de panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în comun cu cele care, de atâtea ori, le alinaseră suferințele. Erau singuri. Singuri cu tragedia lor absurdă, în mijlocul unor ape necunoscute. Atunci când, aproape de zorii zilei, Anuanúa se retrase din nou în ascunzătoarea ei, Navigatorul-Căpitan o urmă cu privirea și, încleștându-și degetele cu neobișnuită forță în brațul discipolului sau, îl ruga în șoaptă: Să nu-i permiți s-ajungă în Bora Bora! Era impresionant să vezi un om așa de integru atât de cuprins de teamă. Eu știu că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Făcut sul, covorul arăta ca un șarpe uriaș. Sanda le așeză călare la cele două capete și dispăru. În lipsa agitației din magazin fetițele ar fi putut găsi, lesne, un mod de joacă dar haosul din jur le făcu să se încleșteze de obiectul de sub ele și să aștepte, nerăbdătoare, întoarcerea mamei. Li se păru că trec ore, zile, ani, că Sanda nu va mai reveni vreodată și ele vor rămâne încremenite pe locul datoriei pentru vecie. Când raionul începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ele. Plecați de aici, imediat! Ema începu să plângă și se ridică. Dacă nu te așezi te omor, șuieră Luana și ochii îi luciră atât de straniu, încât cealaltă trebui să asculte. Scos din sărite de curajul copilei, bărbatul își încleștă degetele pe brațele ei și-o ridică. În secunda următoare, fata mușcă mâna dușmănoasă cu putere, strânsoarea dispăru și ea căzu bufnind înapoi pe covor. Ridică privirea spre fața schimonosită de durere a bărbatului și mârâi. Acesta rămase perplex. Deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l, când și când, peste ceafă. Profund jignită, Sanda se retrase și încremeni pe un scaun, ca și cum acela ar fi fost singurul loc în care îi era permis să stea. Luana se albi de mila ei. O mânie cruntă îi încleștă mâinile pe scândura de gard și-o făcu să arunce priviri de foc ticăloasei care-i supărase mama. Se așezase lângă bărbatul făcut ghem și își trăgea înciudată "rochia" peste pieptul generos. Aprinse, cu ostentație, o țigară. Revenindu-și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mințile, sufletul și viața. Urcă în cameră și trânti ușa. Luana se întoarse la masă tremurând de nervi. Cum de-și permitea s-o jignească în fața tuturor? Ce-l interesa pe el viața ei de familie? Scrâșnea din dinți și încleșta pumnii, roșie de mânie. E un bădăran, un necioplit. Mara încercă s-o tempereze: Nu-l lua în seamă. Când a fost altfel? Ai dreptate. Niciodată n-a scăpat ocazia să mă insulte dar acum sunt femeie în toată firea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]