376 matches
-
anunțăm că vom da în judecată atât primăria de sector, cât și primăria generală pentru încălcarea legilor care garantează dreptul la locuință socială. în fața primăriei, suntem întâmpinați de poliția care ”păzește obiectivul” și ne obstrucționează intrarea, cerându-ne să ne încolonăm frumos. Suntem 30 de oameni care înghețăm acum în fața primăriei, unde doi polițiști destul de dezorientați ne spun că s-a decis să intrăm pe rând, tocmai ca să nu blocăm accesul în primărie, pentru că suntem ”un grup numeros, neobișnuit”. Poliția și
”Înainte eram puțini, acum suntem mai mulți și o să fim și mai mulți!” () [Corola-website/Science/295648_a_296977]
-
vârstă, au fost puși să se dea peste cap până la istovire.”" La 15 septembrie 1944, unii dintre români au fost eliberați, iar alți 18 au fost deportați în Ungaria. Aceștia au fost duși cu camionul în Cluj, unde au fost încolonați și puși să mărșăluiască, escortați de polițiști civili, pe drumul spre Jibou și apoi la Budapesta. Unul dintre deportați și declarați morți a fost Iuliu Moldovan, tatăl actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. A fost ucis și preotul Micu, un om în
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ș.a., fiind invitate la joc și fetele. O dată cu ora stabilită pentru încheierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în ordinea stabilită și știută și se îndreaptă spre Piața Unirii unde fiecare grup cântă pentru ultima dată „Hristos a înviat” și apoi grupurile de juni se despart luând astfel sfârșit defilarea călare a junilor. Documentele atestă că în anul
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
vara anului 1941? — Da, cred că da - ceea ce am spus mai Înainte se Întâmpla În iulie 1940... — Și În acel grup din 1941 era și tatăl dumneavoastră? — Da, era și tatăl meu... Numai mama, fratele și cu mine am fost Încolonați... și am mers pe jos, pe arșiță, după cum vă spuneam... — Ați mai stat mult timp În sinagogă sau ați fost Încolonați imediat? Cred că imediat... Nu-mi aduc aminte decât de groaza care era acolo... Ce s-a Întâmplat nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din 1941 era și tatăl dumneavoastră? — Da, era și tatăl meu... Numai mama, fratele și cu mine am fost Încolonați... și am mers pe jos, pe arșiță, după cum vă spuneam... — Ați mai stat mult timp În sinagogă sau ați fost Încolonați imediat? Cred că imediat... Nu-mi aduc aminte decât de groaza care era acolo... Ce s-a Întâmplat nu-mi mai amintesc. Astăzi copiii sunt mai isteți și știu mai multe la această vârstă - eu Însă Îmi mai aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o poartă mare pe care scria, În germană, „Munca eliberează”. Se spunea prin megafon ca toată lumea să se dea jos din vagoane, tot ce avem să rămână În vagoane, pentru că le vom primi după aceea, absolut tot, și să se Încoloneze bărbații pe un rând și femeile pe altul. Erau foarte mulți bătrâni care n-au putut coborî din vagon, fiind bolnavi, În alte vagoane erau și morți... Era o echipă de băieți, tot În haine vărgate - noi Încă n-aveam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o pregătire de dezumanizare. Se Întâmpla cam așa: nu mai erai nimic, erai un zero. Dimineața, de exemplu, când trebuia să ieșim din baracă, era ora 5-5.30, nu mai știu, dar era Întuneric când ne trezeam, trebuia să ne Încolonăm pentru WC. WC-ul era o baracă enormă, tot așa de mare, cu 70-80 de găuri, dar mai Întâi trebuia să se Încoloneze 70 - poftim la WC. Venea comandantul cu noi. Ne terminam treaba În două minute, afară, și veneau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
baracă, era ora 5-5.30, nu mai știu, dar era Întuneric când ne trezeam, trebuia să ne Încolonăm pentru WC. WC-ul era o baracă enormă, tot așa de mare, cu 70-80 de găuri, dar mai Întâi trebuia să se Încoloneze 70 - poftim la WC. Venea comandantul cu noi. Ne terminam treaba În două minute, afară, și veneau deja următorii 70. Vă dați seama că În jumătate de oră erau unii care deja nu puteau să se țină și atunci... Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și să intrăm Încă o dată la WC: „Dacă nu, nu putem merge”. Deci total dezumanizant. După aceea - Încolonare pentru micul dejun. Micul dejun era... Nu era fiertură, era ceva negru, dar cald. Fără pâine. Dar pentru asta trebuia să ne Încolonăm câte 5. Să știți că Încolonarea câte 5 era la fel peste tot. Ne Încolonau câte 5 și atunci aduceau mâncare. Cu o căruță, nu știu dacă ați văzut În filme, cu o căruță care se trage și se Împinge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
După aceea - Încolonare pentru micul dejun. Micul dejun era... Nu era fiertură, era ceva negru, dar cald. Fără pâine. Dar pentru asta trebuia să ne Încolonăm câte 5. Să știți că Încolonarea câte 5 era la fel peste tot. Ne Încolonau câte 5 și atunci aduceau mâncare. Cu o căruță, nu știu dacă ați văzut În filme, cu o căruță care se trage și se Împinge, cu două roți mari și cu o suprafață destul de mare, pe care erau puse niște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
un loc unde te adunai, dimineața și seara, ca să fii numărat, să se vadă numărul total al deținuților. Aici stăteam ore Întregi. Deci Începea dimineața și pe la ora 7, să spunem, se spunea: „Adunare pentru apel”. Și trebuia să te Încolonezi după blocuri: blocul cutare aici, blocul cutare - acolo, blocul cutare - acolo... Noi formam un bloc din 10 barăci mici. Și era un șef de bloc, care era deținut. Unii erau mai deținuți decât alții: voiau să dovedească - unii, nu toți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pentru că a doua zi ieșeau alți păduchi din ouă. Era ceva de groază. În aprilie, 24 spre 25, suntem adunați pe Apel Platz, vine comandantul lagărului, un căpitan SS, și ne ține un discurs În care spune că ne vom Încolona, vom părăsi lagărul și ne vom duce Într-o localitate, Într-un lagăr mare - Într-o tabără, n-a spus lagăr, a spus tabără! -, unde vom aștepta sfârșitul războiului; iar când se sfârșește războiul, toată lumea va primi haine și mâncare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
zile - cam 3 zile o să mărșăluim, 35-40 de kilometri. Nu trebuia să iei valiza, că n-aveai nimic, lingura era băgată lângă nasture și pe lingură era agățată gamela. Gamela avea un mâner. Ăsta era tot bagajul. Și ne-am Încolonat și am pornit. Seara am ajuns Într-un sat. În marginea satului era un câmp și ne-au spus că acolo putem să stăm până dimineața. A Început o lapoviță... - dar, mă rog, asta nu ne-a interesat. Nici nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
războiul. De fapt, am fost duși să fim toți exterminați - asta am aflat după aceea. După ce am ieșit din lagăr, lagărul a fost desființat complet, s-a arat, s-a ars, n-a rămas urmă de lagăr. Dimineața ne-au Încolonat, cu chiu, cu vai, deja s-a vorbit, nu știu de unde s-a luat treaba, să nu ne grăbim, să mergem cât mai Încet. Ei, nu trebuia mare efort ca să mergem Încet, pentru că de-abia ne mișcam. Și atunci s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și puroi, dar m-a salvat, fiindcă m-a operat cu un briceag. Eu n-aveam pantofi, n-aveam nimic, nimic pe dedesubt, numai rochia aia de vară, gri, dintr-un material prin care se vedea. Și, sigur, m-am Încolonat, pentru că deja știam că cine nu se Încolonează ajunge În camera de gazare și n-am vrut... am vrut să mai trăiesc. Și când am ajuns la poartă, era acolo un SS-ist, un tânăr, și când m-a văzut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a operat cu un briceag. Eu n-aveam pantofi, n-aveam nimic, nimic pe dedesubt, numai rochia aia de vară, gri, dintr-un material prin care se vedea. Și, sigur, m-am Încolonat, pentru că deja știam că cine nu se Încolonează ajunge În camera de gazare și n-am vrut... am vrut să mai trăiesc. Și când am ajuns la poartă, era acolo un SS-ist, un tânăr, și când m-a văzut a Început să râdă - și numai atât a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dormeau Împreună și când una se mișca trebuiau să se miște toate celelalte, că nu era loc să stai așa cum trebuie, pe spate. Zicea: „Trebuie să ai cel puțin 40șC” - și dimineața, când a fost apelul și trebuia să ne Încolonăm, a plouat și eu am stat cu temperatura aceea două ceasuri până au venit să ne numere. După Întoarcere am mai făcut 11 pneumonii, dar am fost tratată la spital. Pe mine m-au salvat medicamentele moderne, fiindcă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nici tablou, de exemplu. Probabil ca să nu figureze și evrei pe acest tablou. Pe 3 mai am fost convocați să ne ducă În ghetou, cam la trei-patru kilometri de orașul nostru, Într-o pădure care se numea Bungur. Ne-au Încolonat, fiecare a luat ce-a putut, În mână, așa că ne-a rămas totul acasă, bineînțeles. Acolo nu era absolut nimic, prin urmare a trebuit să improvizăm. S-au făcut barăci... Din familia dumneavoastră cine a mai fost În ghetou? Noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În vagon, sigur... Când am ajuns acolo, la Auschwitz, am văzut că scrie: „Munca te eliberează”, În germană. N-am știut unde suntem. Au deschis ușile și: „Repede, repede, toată lumea să se dea jos. Nu luați nimic cu voi și Încolonați-vă”. Și atunci a venit unul și a spus: „Copiii și bolnavii să stea deoparte, că o să-i transportăm cu camioanele”. Noi ne-am bucurat, că săraca mama nu era bătrână, dar era bolnavă de inimă. S-a dus acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
rămân... Ne-au băgat și ne-au tuns complet, peste tot, și pe urmă baie, duș, și am ieșit așa, fără ștergare, nimic, fiecare a primit câte o cârpă, câte o rochie, să zic așa, după care iar ne-au Încolonat. Când ne-am văzut, eu cu prietena mea, Caterina, pe care o cunoșteam de la grădiniță, că mereu am fost Împreună... Ea s-a uitat la mine, eu la ea, și am Început să râdem. Arătam așa de caraghios, era groaznic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mea și să spuneți că am fost un om cumsecade”. Și ne-a dus - zice: „Știu eu unde să vă duc, că am făcut un pic de recunoaștere. Nu departe este o fermă mare a unui ofițer german”. Ne-a Încolonat și ne-a dus acolo, iar la poarta fermei s-a văzut, de departe, steagul alb. Era o fermă mare, o casă minunată, iar o casă mai mică, pentru angajați, și un grajd cu vreo 10-15 vaci, nu știu câte, și acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era amenajată o pivniță unde detectivii tindeau interogatoriile cu forță și cu bătăi... Cine erau detectivii? Ungurii, adică din partea poliției maghiare... Asta a fost aici, la noi În Ardealul de Nord. După patru săptămâni, Într-o bună zi ne-au Încolonat și ne-au băgat În vagoane și ne-au spus că mergem la muncă. Eram 148 de persoane Într-un vagon! Vă puteți Închipui ce Însemna - vagonul Închis, fără aer, fără mâncare, fără nimic... Am călătorit vreo patru zile Înă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acolo am stat Într-o mizerie totală, fără mâncare, chiar fără apă... Am stat acolo din 5 până În 24 mai, ca niște animale. Poate mai rău decât atât, că animalele primesc de mâncare. Pe 24 mai, foarte slăbiți, am fost Încolonați și duși, pe jos, de la fabrica de cărămizi până la triajul gării din Târgu-Mureș, deci cam patru kilometri, sau mai mult. Acolo am urcat cumva În vagoane pentru vite, acoperite, cu obloanele trase, circa 70 de persoane Într-un vagon mic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
jos la lagărul-mamă, Auschwitz. Acolo am stat În barăci, se formau echipe de muncă pentru marile companii germane... Într-o zi au venit, zicând că le trebuie 400 de tâmplari. Eram acolo cu patru prieteni, ne-am prezentat, ne-au Încolonat și ne-au dus pe jos șapte kilometri la Monowitz, undeva lângă Auschwitz. Acolo era un combinat chimic de proporții uriașe al trustului internațional IG Farben Industrie. Ați auzit de acest mare trust german, că pe plan mondial erau trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
principală făcea negru de fum. Și asta mergea până la ora cinci seara, cu o jumătate de oră pauză În care combinatul ne dădea aproape un litru de supă din sfeclă furajeră. După aceea continuam munca și la ora cinci ne Încolonam. În echipa noastră erau 200 de deținuți. Când ieșeam pe poarta lagărului comandantul SS ne număra, când intram - ne număra. Deci, era exclus ca cineva să lipsească. Și În fruntea comandoului, că așa i se spunea, comandoul numărul 200, era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]