377 matches
-
Falnicul Alai al Tainei coboară jos în Peșteri! Mării săi oameni urlă și zvîrlă colbul, și-ncărunțitul par și-l smulg. Delicatele-i femei și copii țipă peste-amarul vînt, 665 Prădați de a lor frumusețe, cu părul smuls și pielea încrețita. Iată, întunecime-acoperă lungul alai de prapuri peste vînt, Si de cai negri și oameni înarmați și prizonieri nenorociți în lanțuri. Au unde-i vor primi mormintele pe toți, și unde le va fi lăcașul? Și cine jelui-va taină ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pleșuvă frunte! ȘT[EFAN] De locuință sură, de visuri sperioase, De buhe cu ochi roșii... ce nu pot ca să iasă În sânta zi cu soare. Ruinele pustii Înfrică bătrâneța, și sperie copii! ARB[ORE] Și de trece moșneagul cu fruntea încrețită, Cu părul alb ca neaua cu buza -nvinețită Pare-i încă o dată că-l leagănă un înger Ce-i cântă cu durere, ce-usucă a lui plângeri Și care-n vecinicie voiește să îl culce Ș-adoarme mintea-i veche
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nebun și nu dormea nici un moment. în fine căzu la pat, atunci mă chemară iarăși. Cât de mult se schimbase: ochii săi întunecoși erau înfundați tare și ardeau ca o flacără pe jumătate stinsă; fața-i era zbârcită și fruntea încrețită. El zăcea tăcut și nu răspundea la vorbele mele. Servitoriul [î]mi înmînuă pe ascuns epistola nenorocoasă. Era de la don Caldero și suna astfeli: Domnule conte! Când va ajunge epistola aceasta la domnia-voastră, eu nu voi mai fi, ea stă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zonă sunt, la femei: cârpa, pahiolul sau velitura pentru cap, cămașa femeiască ornamentată doar cu negru, cu urme discrete de galben, roșu și albastru, pieptarul, cu același colorit sobru și peste care iarna se poartă cojocul cu mâneci, poalele albe încrețite și simple, fără ornamentație, șorțul de culoare închisă, cu margine din ciucuri, iar mijlocul încins cu brâu tricolor. La bărbați sunt tradiționale cămașa cu un croi special, ornamentată cu negru și foarte puțin galben, pălăria de fetru negru cu boruri
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
rochie unduioasă În culoarea miezului de noapte și mi-o trag pe cap, sperînd ca măcar ea să mă binedispună. Însă, cumva, nu mi se mai pare la fel de frumoasă cum mi se părea. Nu cade frumos, ci stă aiurea, ușor Încrețită. Trag de fermoar - Însă acesta nu vrea deloc să meargă În sus. E prea mică. Rochia mea cea perfectă e prea mică. Probabil m-am mai Îngrășat. La burtă, la coapse sau Dumnezeu știe pe unde. Tot trupul meu a
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
să mențină anumite „semne”, culoarea stofelor, de pildă), Doamnele rezolvau mai ușor aceste „treceri”, renunțând la unele podoabe și la hainele croite într-un anumit fel: „în îmbrăcămintea Doamnelor nu e nimic schimbat, decât înlăturarea cerceilor celor mari și hainelor încrețite. Altfel, aceleași rochii lungi, aceleași mantii de brocart și atlaz. Coroana dispare însă și din icoanele de ctitor, și în locul ei se vede, la Cetățuia de pildă, care ne arată cum se îmbrăca Anastasia, frumoasa Doamnă a lui Duca, și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
copaci de hârtie, păduri întregi, scabroase, ieșeau/ din noi la drumul mare și/ atacau: fiecare// din noi, însă, le plăteam gras, cum/ eram, numai dinți/ și gheare, înfricoșați reciproc, rătăciți prin/ necazurile vieții și luptam până la ultimul strop - cu frunțile/ încrețite...// fiare ale înaintării spirituale” (Schelet). Toate aceste trăsături fuzionează în La plecare (2003), poate cea mai bună carte a lui S., care semnalează totodată revenirea la spațiul matricial din primele scrieri. Alcătuit din două secțiuni (De unul singur - înfățișarea și
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
corabie și, pe măsură ce se depărtează, norodul rechinilor și mulțimea păsărilor își sporesc larma ucigașă. Ore în șir, de pe puntea corabiei aproape nemișcate, nu vezi decît această priveliște îngrozitoare. Sub cerul azuriu, fără pic de nori, pe fața suavă a mării încrețite ușor de brize jucăușe, plutește mereu hoitul acela enorm, pînă se pierde în nemărginire. Triste și derizorii funeralii! Vulturii de mare, îmbrăcați în doliu pios, iar toți ceilalți rechini ai văzduhului, înveșmîntați în straie cernite sau pestrițe. Cît trăia balena
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai impunător sub raport fizionomic, din care poate fi contemplat cașalotul, este cel oferit de fruntea lui. Văzut astfel, capul pare sublim. O frunte frumoasă de om este aidoma unui răsărit de soare în ceasul dimineții. în pacea pășunilor, fruntea încrețită a taurului poartă pecetea măreției. Fruntea elefantului care împinge tunuri grele pe o potecă de munte este măreață. Fie ea de om sau de animal, misterioasa frunte seamănă cu acel mare sigiliu de aur, cu care împărații germani își pecetluiau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
el însuși împins din urmă, în timp ce se îndrepta spre țelul său fatidic; cînd se gîndea, de asemenea, că o hoardă de pirați sălbatici, de păgîni neomenoși îl mînau din urmă, slobozind asupră-i blestemele lor infernale - fruntea lui Ahab rămînea încrețită ca o plajă neagră, mușcată de vreo furtună, ce nu izbutește să-i clintească stîncile de la temelie. Dar astfel de gînduri nu-i tulburau decît pe puțini dintre membrii echipajului său, mai toți fiind nepăsători de felul lor; iar cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Atunci, uite ce e, exclamă Ahab ațîțat, înaintînd spre fierar și sprijinindu-se cu amîndouă mîinile de umerii lui. Privește, uită-te aici... aici... ești în stare să ștergi o cută ca asta, fierarule? Și, trecîndu-și repede palma peste fruntea încrețită, adăugă: Ă Dacă ești în stare, mi-aș pune bucuros capul pe nicovala ta și aș răbda izbitura barosului tău drept între ochi. Răspunde-mi: ești în stare să netezești cuta asta? Ă A, nu, domnule căpitan, tocmai asta e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
direcția de unde venea mirosul, porunci grabnic o ușoară modificare a cursului corabiei și scurtarea velelor. Rostul acestor măsuri se vădi cu destulă claritate în zori, cînd în fața noastră apăru o lungă fîșie de mare, netedă ca uleiul, dar cu marginile încrețite, întocmai ca dantelăria metalică pe care-o țese un curent rapid, la vărsarea unui rîu adînc. Ă Oameni de pe catarge! Toată lumea la apel! Izbind în puntea teugii cu vîrfurile a trei drugi legați laolaltă, Daggoo îi trezi pe marinari, care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cei bătrâni grași, cei tineri ca țârii, își acordau alămurile. Deasupra țârlâielii se înălța vuietul tobei mari care aduna tot satul. Babele ieșiseră în porți. Pe uliță se strângeau tineri în cămăși cadrilate, cu cravate țipătoare. Rimelate și cu părul încrețit, fetele păreau de la oraș. Uitându-se intimidați pe-alături, băieții dădeau mâna cu ele și râdeau exagerat, scuipând coji de semințe. - Vasilică, ce faci, mă, băiatule ? - Ce să fac, îmi merge bine. - Păcat ! Când apăru nașul, o trompetă începu a
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Oman fură deschise, iar înăuntru păși nimeni altul decât Gregory Allston însoțit de doi paznici imperiali. Avea părul încărunțit, care începea să se și rărească. Ochii îi erau adânciți de oboseală și avea cearcăne negre în jurul lor. Fruntea îi era încrețită și își încorda din când în când pumnul stâng. Purta un costum bleu închis pe care nu l-a mai dat jos de mult timp, șifonat și pătat în două locuri. Mergea cu capul în pământ, târșâindu-și ușor picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
două parale folosesc singurul mijloc pe care-l au la dispoziție pentru a descâlci cât de cât ghemotocul încâlcit al politeismului lor blestemat. Observă privirea severă a lui Vittelius la adresa lui. Se apucă să inspecteze din nou armele, cu fruntea voit încrețită, ca semn al preocupării sale. Oftează înciudat. Chiar, ce i-a venit să pornească o asemenea discuție? Îi vine să-și dea singur palme. Cată mânios către călăreț. „Tu m-ai scos din minți“, ar vrea să țipe la el
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cupele răsturnate. De unde au apărut? Nu reușește să se dumirească. Cine a mai fost cu el în încăpere? Amețit, între vis și realitate, începe să închege în minte frânturi de imagini. Ieri s-a întors din campanie. De unde? Cu fruntea încrețită, încearcă să se reculeagă. Din Illyricum! țâșnește într-un final răspunsul. S-a încheiat războiul dalmato illyric ce s-a tărăgănat trei ani de zile. Se scutură înfiorat. Trei ani care au zgâlțâit imperiul din temelii. Probabil cel mai mare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acolo în cincisprezece minute? spun eu. ― Perfect. O, Doamne, mă învârt în micul apartamentul al lui Lauren ca un derviș. Cu ce să mă îmbrac, cu ce să mă îmbrac? Trag pe mine niște pantaloni negri mulați, o cămașă albă încrețită, de in și o pereche de pantofi sport albi. Îmi înfășor o curea de crocodil în jurul mijlocului și-mi scutur capul în toate părțile ca să-i confer părului imaginea aia atrăgătoare și ciufulită, ca și cum de-abia m-aș fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei rozalb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ea, cu-amoroasă dulce spaimă; El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă Contra tot ce grămădiră veacuri lungi și frunți mărețe. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adîncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i știe de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
152} SCRISOAREA IV Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur-numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
inelele și verigele de la nas; 22. hainele de sărbătoare și cămășile cele largi, mantiile și pungile; 23. oglinzile și cămășile subțiri, turbanele și măhramele ușoare. 24. Și atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brîu, o funie; în loc de păr încrețit, un cap pleșuv, în loc de mantie largă, un sac strîmt; un semn de înfierare, în loc de frumusețe. 25. Bărbații tăi vor cădea uciși de sabie și vitejii tăi în luptă. 26. Porțile fiicei Sionului vor geme și se vor jeli; și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
alte gusturi și alte perspective. A cazut noaptea. Și pianul care nu mai termină și mă înnebunește cu monotonia lui! În restaurant, la masa mea, un orb. A trecut câtăva vreme până să-l descopăr. Ținea capul plecat și fruntea încrețită, ca un om cu gândurile aiurea. Găsise poziția aceea pentru că era o expresie a tragediei lui sufletești sau că-și ascundea defectul de curioși milostivi, sau că așa îi era obiceiul de totdeauna. Perfect îmbrăcat în gri, fără de nici o neglijență
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Acum domnul Axente o cheamă tot timpul tânguitor, răsfățîndu-se, și-l auzi "cum uiți tu pe micul tău", "de mine nu vrei să știi nimic", și e anost să auzi astfel de scâncete din partea unui om bătrân, cu fața toată încrețită. Doamna Axente îl ascultă surâzătoare, cu înțelesuri către noi. Joc cu el tot timpul cărți, reîncep pentru a suta oară ,șasezeci și șase" ca să-i întrețin simpatia și să-i răsplătesc oarecum că i-am pus stăpânire pe casă, dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
hainei zdrențuită. Hoțul Îl trase de haine, ca un doctor pe un pacient de clinică. Dând la o parte cravată și fular, scoase portofelul. Edenul și-l dădu pe spate (o mișcare de animal, pur și simplu) puțin de pe frunte, Încrețită, dar nu de anxietate. Portofelul era lung - piele falsă, plastic. Deschis, produse cîteva hârtii de un dolar. Erau carduri. Hoțul le puse În palmă. Le citi cu capul Înclinat. Le lăsă să cadă. Examină un cec verde, cu aspect federal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Băieșu. Suie în car. Este loc și pentru tine. Ahoo!... Sări de pe draghină și se alătură prin stânga de boi. Carul se opri. Încovoiat din mijloc, țiganul făcea pași rari, cu picioarele desculțe, prin pulberea drumului. Gemea înăbușit, cu ochii încrețiți. Dumitrache Hazu întinse mânile și-i ajută să se urce. Îl privi cu luare-aminte și-l întrebă: De mult te-a apucat? — Dă vreun ceas... gemu țiganul, grămădindu-sepe scânduri, cu genunchii la gură. Auleu! tare mă arde!... - Și de unde ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]