1,250 matches
-
scorojite de gerul din ziua precedentă. Era rece și umed în salon și am rămas cu hainele pe noi. Pe canapea încă zăcea volumul de Napier. Georgie intră încet. Ea era oglinda emoțiilor mele. Mă privea fix, cu buzele întredeschise, încruntată, încercând parcă să vadă dacă puterea acelei încăperi îmi schimbase expresia feței. Apoi privi cu multă grijă în jur, dând încetișor din cap, ca și cum ar fi numărat obiectele unul câte unul. Eram total acaparat de studierea expresiei ei și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aproape furios pe ea. Nici nu îndrăzneam să mă analizez cât eram de furios pe mine însumi. Georgie era îmbrăcată cu o fustă veche și un tricou lăbărțat. Arăta ca un om care n-a dormit toată noaptea. Mă privi încruntată, își frecă nasul, apoi făcu puțin loc pe masă împingând într-o parte grămada de cărți și hârtii prăfuite. În cameră aerul era rece și îmbâcsit. Se așeză pe masă apoi spuse: — Cred că i-a spus Honor Klein. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
s-o apuc. Acum o jumătate de oră, când mi-am făcut Încă o ceașcă de cafea, am zărit soarele apunând În spatele copacilor și pietrele funerare În ceața roșiatică și murdară. Administratora tocmai Își bătea covoarele În curte. Privirea sa Încruntată Întoarsă spre mine spunea mai mult decât o sută de vorbe. Altă seară minunată care se transformă În praf, mi-am spus, și m-am Întors În camera de zi. Instalându-mă În fața pervazului, am scos un Moslem. Jos În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pantofului ca niște muci vâscoși. Sunt un Raskolnikov al labagiilor - dovezile cleioase mă-mpresoară! Te pomenești că am și pe manșete? și-n păr? și-n urechi? Toate întrebările astea mi se-nvălmășesc în cap în timp ce mă-ntorc la bucătărie, încruntat și posac, ca să mormăi la taică-meu cu îndreptățire când își deschide gura plină de șarlotă și zice: — Nu pricep de ce trebuie să stai cu ușa încuiată. În ruptul capului nu pricep. Unde te crezi, la Gara Centrală? — ... intimitate... o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
trimis gândul cel bun - Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te teme, nu sunt supărat pe tine. — Nebunule, am crezut că n-o să mă auzi niciodată! spuse funcționarul mărunțel, Încruntat și prost dispus, gâfâind lângă el. Du-te imediat la maiorul Petkovici. E chemat la telefon. Cei de la postul de gardă nu răspund. — Telefonul s-a defectat noaptea trecută, explică Ninici, când a nins așa de mult. — Incompetență, pufni funcționarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ar fi făcut multă plăcere, spuse el, Înșirându-și cuvintele cu multă corectitudine, și regret din tot sufletul că nu pot accepta. Cobor din tren la Belgrad În timpul nopții. Mi-ar fi făcut plăcere... Se opri la mijlocul pasului, cu sprâncenele Încruntate, și păru să fi uitat ce spune. Își vârî mâna cu mănușa uzată În buzunarul balonzaidului. Mi-ar fi făcut plăcere... Doi bărbați În uniformă se apropiau de ei, venind pe linie. Doctorul Își puse mâna pe brațul fetei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
timpul. —Vin fiert? Întrebă el. —Mmm! Mulțumesc, răspunse Hunter. Davide turnă În câteva pahare și ne tolănirăm cu toții pe canapele lângă foc. —Lauren a adus-o pe amica aceea Marci cu ea, ceea ce nu e bine deloc, zise Camille, ușor Încruntată. —De ce? am Întrebat-o, sorbind din vin, care te Încălzea și era bun. —Marci nu are o influență bună asupra ei. Nu vrea decât să petreacă, precum o adolescentă. Eu i-am spus lui Lauren că a trecut prin destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
rămân singur cu boul ăsta bătrân și grizonat, își pune o mănușă de cauciuc și zice: — Vă rog să vă întoarceți cu fața la perete, să vă aplecați și să vă depărtați fesele cu mâinile. Și eu zic: ce? Și uriașul ăsta încruntat își bagă două degete în borcanul de vaselină și zice: — Percheziție corporală completă. Acum întoarceți-vă. Și număr: 1, 2, 3... Și mă întorc. Mă aplec. Apucându-mi fesele cu mâinile, le depărtez. Număr: 4, 5, 6... Pentru că am picat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
îți aranjezi hainele, te speli pe față, apoi faci lună vesela murdară din bucătărie și sticlele de la bar; le curăți și de etichetă! Dacă sufli o vorbă, te omor! Femeia aruncă scîndură pe stiva de lăzi, mai aruncă o privire încruntată fetei, apoi se întoarce și iese. Merge în bucătărie, bea o cană cu apă și urcă la etaj. În dormitor, rezemat cu șalele de pervazul ferestrei, soțul stă cu icoana în mînă, privind-o lung, în timp ce-i scoate cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-au trezit... Le e foame... Ăsta da! Le poate spune: sînt tatăl vostru... Discret, bătrîna duce mîna stîngă la ochi, să și-i șteargă. Întoarce privirea ca din treacăt spre bărbatul de lîngă ea și, văzînd că o privește încruntat, cu ură, se sperie: Domnule Teofănescu!?... Profesorul coboară privirea, pufnește apăsat pe nări, scutură din cap și murmură: Vremurile, doamnă. Nimănui nu-i este dată mintea de pe urmă. Și chiar de ne-ar fi dată, cît sîntem tineri, tot avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cărțile bătrînei? Nțt! Toți merg la Valea Brândușelor și dacă mă toarnă careva? Am de crescut un copil. Ce vă pasă? Post mare, bani mulți, prieten cu Săteanu, copii nu, poate doar prin vecini... rîde Lazăr ridicîndu-se, dar observînd privirea încruntată a profesorului, retractează: Mă iertați ! Vinul... Merge și se întinde pe saltea, lîngă Radu. Ce-o fi vrînd puștiul ăla? arată doctorul, discret, cu capul spre Dorin. Văd că se uită lung... E ciudat tipul. Ieri a stat pînă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tine spune Cristina și trage din sulul de hîrtie un buchet de flori, ambalate în celofan. De fapt, surîde ea așa știu eu, că atunci cînd mergi prima oară acasă la cineva... Pentru că Mihai a rămas descumpănit, cu privirea puțin încruntată, fata așază pe masă, încet, cu delicatețe, buchetul de flori, culcat peste colile de hîrtie de lîngă perete, unde e mai curat. ...un semn de "bun găsit", cu urarea mea de-a-ți aduce noi succese, fericire și de-a-ți purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de flori, culcat peste colile de hîrtie de lîngă perete, unde e mai curat. ...un semn de "bun găsit", cu urarea mea de-a-ți aduce noi succese, fericire și de-a-ți purta noroc completează ea, surîzînd stingheră, intimidată de privirea încruntată a tînărului. Bun venit! îi șoptește Mihai cu drag, luîndu-i mîna să i-o sărute. *** Ostenită, mîna lui Mihai se oprește pe fruntea fetei care stă deasupra, culcată pe trupul lui, fără să mai înceapă un nou drum prin părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bani și de palton, că de-atunci n-am mai avut parte de un altul. Fantastic! Abia aștept să-1 jupuim pe Marcu; vreau să mi-l lași la... începe să rîdă profesorul, dar se oprește nedumerit, văzîndu-l pa Lazăr grav, încruntat. Nu, dom' profesor, asta n-o să se întîmple. Din mai multe motive. Unul, spre exemplu și-o spun ca să știm totul -, ar fi acela că, imediat ce m-am însurat, anul trecut, mă cheamă un tip, procuror sau ofițer, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din surîsul așternut pe obrazul tînărului că și-a amintit de ea, femeia ar vrea să-l măsoare lung, cu privirea încruntată, să-și mențină autoritatea tonului, dar se vede nevoită să coboare vocea: Pot să știu care-i motivul acestei ieșiri? Sper că nu raportarea unor montaje neefectuate. Rezervorul stă necăptușit, afară sub zăpadă! reușește Brîndușa să se înfurie din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lucrează în oraș, la finisarea unor vile, tovarășă secretară strînge Vlad din umeri cu naturalețe, ghicind că femeia, prinsă pe picior greșit, nu-i pusă pe scandal cu orice preț. Hm! pufnește Brîndușa, retrăgîndu-se un pas, măsurîndu-l îndelung cu privirea încruntată. Să știi că pentru împrumutarea unui sudor, dacă așa o fi, unor lucrări externe, are cine răspunde. Și te rog să nu-mi mai întorci vorbele! Nu-s colega dumitale de cafea și taclale, clar? În scaunul lui, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
drepte, înspăimîntat la gîndul că greutatea zăpezii ar putea surpa acoperișul. Mihaela, preocupată să-și îmbrace șorțul alb, radioasă ca orice femeie grasă, trezită după un somn bun, își face apariția dincolo de bar, urmată de Sultana, îmbrăcată în capot, morocănoasă, încruntată, cu cearcăne mari, adînci și cu o cută de dezgust în colțul gurii. Ne mai faceți cîte o friptură?, că-i tîrziu spune un călător, apropiindu-se de tejghea. Ia vezi-ți de treabă! Ce,-s servitoarea ta? se înfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mulțumit cineva: vă mulțumesc eu! Mihai încuviințează, semn că primește mulțumirile, apoi vrea să plece, dar nu se poate abține să nu-și mai arunce privirea spre fată care, nici ea, nu dă semne că vrea să se retragă, rămînînd încruntată, să-și amintească ceva. Nu vă supărați, ați terminat cumva Fizica? o întreabă el. Nu, sînt la Matematică. La București? La Iași. Mă iertați, îmi păreți cunoscută... Și dumneavoastră, dar nu dintr-un tablou surîde fata, însă imediat deschide trăistuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de fotbal transformat pentru această ocazie. Deasupra capetelor noastre bubuia vocea crainicului. La finele fiecărei runde eliminatorii, soțiile șoferilor scandau fără prea mare însuflețire. Helen ședea aproape de mine, cu un braț pe după mijlocul meu, atingându-mi umărul cu fața. Stătea încruntată din pricina huruitului continuu al tobelor de eșapament sparte. - E ciudat - credeam că treaba asta e mult mai populară. - Spectacolul adevărat e gratuit. Și, arătându-i foaia galbenă cu programul, am continuat: Asta ar trebui să fie mai interesant: „Reconstituirea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
presupuse cineva. - Da, oribil, zise altul. - Săracii oameni... - Dar dacă o să cadă peste noi? - Auăleu... Ce oroare.... Așa vorbea lumea, și ar mai fi vorbit mult, dacă nu ar fi apărut, venind dinspre Piața Universității, însuși japonezul. Mergea grăbit și încruntat, cu o șurubelniță în mână. Se strecură printre oameni fără să-i atingă și începu să strângă șurubul. Treaba îi luă patruzeci de secunde, timp în care oamenii îl priveau cu gura căscată. - Extraordinar! exclamă cineva. - Așa sunt japonezii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nu te așezi lângă tizul tău, Alexandru Tocilescu? propuse femeia, profitând de faptul că colegul meu de bancă și prieten de o eternitate lipsea, fiind încă în vacanță. Alexandru Gheorghe era, aidoma numelui său de familie, o namilă de copil, încruntat, repetent, cu ochi răi și zâmbet sadic. Îl știam din vedere, un bătăuș putred la suflet, a cărui principală preocupare părea să fie spargerea de buze și de mingii ale copiilor mai mici (și mai mari, o!). S-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
numelui pe care i-l pusese Balboa, În timp ce niște nori lungi și foarte Înalți vopseau În roz palid un cer care curînd avea să capete o nuanță indigo. Era frumos regatul său: pustiu, negru și liniștit, iar fața lui, mereu Încruntată, fu pentru o clipă gata să se destindă, pentru prima oară În atîția ani, cînd deodată ochii, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, Îi străluciră, buimaci, pe cînd se Întorcea spre micul golf de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
gînduri. Era o descoperire colosală a lui Mihai Mihail, și el era omul care putea să o exploateze fără să dîrdîie de frică la rîndul său. Șerban Pangrătty își mută privirea, Mihail era în continuare întunecat, din ce în ce mai pămîntiu, cu sprîncenele încruntate, cu toate că se străduia să schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu-i venea ușor, trebuia să-și apere și morții, nu doar pe cei vii, contrazicîndu-se, încălcînd principiul vechi ,,dă vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chermeză, numai că totul e pe tăcute, pe înfundate. Intră în grupuri de cîte cinci, caraghioși și înspăimîntători totodată, cinci cămăși negre cu centură și diagonală, cu insigna în piept, albe, galbene, albastre, depinde de rang, cu stilet la șold, încruntați, mestecă mărunt, încet, își mișcă alene capul pentru a privi în jur, de parcă ar avea gît de lup. Clienți, domnule Mihail, se ridică încetișor și părăsesc grădina aproape în vîrful picioarelor. Toți sînt tunși miliărește, cu ceafa rasă pînă aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
contact cu ei. Avea doi căminiști în clasă: Mincaș Gheorghe și Vându Teodor. Mincaș, fire închisă și reținută, nu vorbea decât cu prietenul lui de la Casa de copii. De altfel, elevii nu se înghesuiau să-i adreseze vreun cuvânt. Veșnic încruntat și incomunicabil, școlarii se temeau de el. Vându era scund și de o veselie debordantă, în totală contradicție cu apatia celuilalt. Îi curgea încontinuu nasul și zilnic tovarășa îl lovea peste față din pricina asta. Prima lovitură peste obrazul băiatului izbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]