184 matches
-
m-am simțit mai dus, mai pierdut în haosul nemărginirei ca atunci când din înălțimea văzduhului priveam roată împrejur întreaga pădure de vârfuri înzăpădite, o lume de pe ceea lume, creată parcă pentru locaș de ciclopi. Și totuși niciodată n-am fost încunjurat de o mai mare adunare de oameni eleganți, veseli și vorbareți ca în acea sară, întocmai ac pe un bulevard parizian. Dar s-au petrecut atunci în mine câteva momente de intimă reculegere, când toate acele furnici grăitoare au dispărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tocmai acele mișcări sufletești care au fost hotărâtoare în luptele vieței mele și care m-au îndemnat, pot zice în mod fatal, să iau condeiul în mână. Să nu râzi, iubite cetitor, când îți voi mărturisi de al început, fără încunjur, că simțirea aceea puternică care se anunță cu zgomotul furtunei, cum zice lord Byron, că patima aceea veche de când lumea, dar etern nouă, care se numește amoriul a fost [cea] care întăi și întăi m-a împins pe câmpul literilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că ochii mei abia mai reflectează lumea-n care trăiesc. Mă sting. Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și-n palme-le-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecându-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele încunjurară bâzâind pe noul și tânărul împărat 182. Ca și în poezie, proza reliefează, în ipostază sublimată, libertatea absolută în care trăia copilul neurmărit de ochii nimănui, ceea ce îi dădea o profundă notă de liniște sufletească. Liber cu natura firii sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și mai intens mister, că luna stăpâna nopții se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat 193... De-aici înainte funcția de oglindă a lacului o preiau zidurile castelului, construite dintr-o marmură lucie și albă, atât de lucie, încât în ziduri se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Luceafărului; de aici vine și forța năvalnică a zborului-combustie. Starea de vis a copilului care se imagina zburând se regăsește transpusă mai târziu în Sărmanul Dionis: Sărutarea ei îl umplu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, [...] îi încunjură talia [...], iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună.286 Imaginea inițială a plânsului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dar, șopti ea încunjurîndu-i gâtul cu brațele ei albe și lipindu-și gurița de buzele lui. Sărutarea ei îl împlu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, aruncă neagra și strălucita lui mantie peste umerii ei albi, îi încunjură talia strîngînd-o tare la piept, iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin {EminescuOpVII 106} aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cerului, prin roiurile de stele, până ce ajunseră în lună. Călătoria lor nu fusă decât o sărutare lungă. El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. El își lua calea iar spre pământ. Aproape de pământ, el șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pământului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unui tânăr demon lângă chipul unui înger ce n-a cunoscut niciodată îndoiala. Două vorbe concluzive. Cine este omul adevărat al acestor întîmplări, Dan ori Dionis? Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile ce-l încunjurau; ei vor fi găsit elementele constitutive a vieții lui sufletești în realitate: Ruben e Riven; umbra din părete, care joacă un rol atât de mare, e portretul cu ochii albaștri; cu disparițiunea acestuia dispare ceea ce veți fi îndemnați a numi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bolnave. Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea. Nu cumva îndărătul culiselor vieței e un regisor a cărui esistență n-o putem esplica? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranți cari, voind a reprezenta o armată mare, trec pe scenă, încunjură fondalul și reapar iarăși? Nu este oare omenirea istoriei asemenea unei astfel de armate ce dispare într-o companie veche spre a reapărea în una nouă, armată mare pentru individul constituit în spectator, dar același număr mărginit pentru regisor. Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că ochii mei abia mai reflectează lumea-n care trăiesc. Mă sting. Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars Lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și-n palmele-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cum aș putea face eu, e! dar ce să mai spun... tu știi că eu ți-am dat... după ce ne certasem. Toate suvenirile unei vieți fericite îi trecură lui atunci prin minte, ochii i se împlură de lacrimi. El i - încunjură gâtul și-i zise încet: - Elise, spune-mi, oare fără tine, îngerul meu de pază, ce-ar prețui viața mea cea chinuită? - Nimic! - Taci, zise ea, închizîndu-i gura cu mânuța ei, nu zi nimic; ce-aș fi eu fără tine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iarba îi ajungea până la piept, măzarichea punea lațuri *** picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea acest rai al unei veri eterne. El s-apropie de lac și, trecîndu-l cu picioarele goale pe unde era vadul, veni în insulă. Albinele-l încunjurară jurară bâzâind pe noul, tânărul împărat al insulei, el s-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă, o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior cu apă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că ochii mei abia mai reflectează lumea-n care trăiesc. Mă sting... și nu rămâne decât urciorul de lut în care a ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza în cascada unui pârâu, liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul ca și barba cu firele lor, și în palmele întinse spre izvorul etern al vieții, Soarele, viespii să-și facă fagurii și cetatea lor de ceară... Râul, curgând în veci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele... toată încîntarea, toată beția unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele încunjurară {EminescuOpVII 165} bâzâind pe noul și tânărul împărat. S-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă; o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior cu apă; dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că ochii mei abia mai reflectează lumea-n care trăiesc. Mă sting. Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele... în palmele-mi întoarse spre izvorul vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că ochii mei abia mai reflectează lumea-n care trăiesc. Mă sting. Și nu rămâne decât urciorul de lut în care au ars lumina unei vieți bogate. Mă voi așeza sub cascada unui pârâu; liane și flori de apă să încunjure cu vegetația lor corpul meu și să-mi strățese părul și barba cu firele lor... și- n palmele-mi întoarse spre izvorul etern al vieței, "soarele", viespii să-și zidească fagurii, cetatea lor de ceară. Râul curgând în veci proaspăt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin fereasta veche, năruită* și fără obloane, care sămăna mai mult [cu] o găvăună de piatră de la o vizunie. Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia la sine... Un dulap vechi de lemn mohorât, lucrat cu fel de fel de sculpturi, era pe jumătate deschis, o candelă de steclă roșie închisă vărsa raze slabe de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu mobile antice și veștede, cu tablouri șterse și mohorâte, în cadruri de lemn negru... Astfel îmbla bătrânul, c-o lumânare de ceară într-un sfeșnic de argint, prin toate odăile largi și deșerte, și [ca] vise din bătrâni îl încunjurau acele portrete care, serioase în cadrele lor, se uitau parecă la el... El ajunse într-o cămară naltă și fără ferești... Afară de ușa pe care intrase nu mai era o alta... El închise acea ușă după sine, trase, pe dinăuntru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu și nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl ținu de mână pe bietul băiat și-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în vioriu și alb. Fără nici o jenă ea-ncepu să se dezbrace și, când el îi încunjura grumazul gol și alb cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii lui atât de adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... {EminescuOpVII 290} Dar lui însuși purtarea aceasta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se uite la un om care n-are nici avere, nici frumusețe, nici spirit... Amor? Amor se găsește pe toate ulițele... Și sunt gelos, gelos de trecutul acestei femei, gelos de oamenii cu care vorbește, gelos de tot ce-o încunjură. {EminescuOpVII 316} CONTRAPAGINĂ 2255 *** se poate considera d. e. ca scoarță a volumului (alias doașcă ) scilicet pentru [cine] nu vrea s-o citească sau ca așa - numit Avant - propos, esprimîndu-mă franțozește, ba chiar de capitulul prim al scrierei - dacă vom [băga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ți spune vo anecdotă or vo istorie, ea se-ntîmplă totdeuna pe terenul naturei minime. Dacă o foaie de trandafir a căzut pe un gândăcel smălțuit, a fost cu intenție... regina a aruncat batista, în taină, uimitului ei servitor... dacă painjeni încunjură c-un voal diamantin capul unei flori pe cari cad apoi mărgăritărele de rouă, el zice: vezi ce frumoasă mireasă. Și painjeni țes de la o tufă de flori la cealaltă un pod de diamant la mirele ce șade departe - pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mecanisme ale comunicării ritualizate au fost deja descrise în lucrările mai vechi. În prefața studiului lui G. Pascu, de exemplu, este citată pe larg mărturia unui amic folclorist din județul Botoșani: acesta constată că în performarea ghicitorilor chiar fetele “nu încunjură deloc vorbele prea deochiate la spus și gura vorbește tot, fără nici o teahnă (...), fără să se rușineze un pic măcar, fără să bage-n samă că e fată și nu se cuvine să spuie sau să asculte răspunsurile ce se
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
pusă la cale pacea separată și răpirea Moldovei; după revoluție ne-au părăsit frontul, înțelegându-se cu trupele germane din față și s-au constituit în bande de hoți și ucigași, așa încât am fost puși în poziția de a-i încunjura, bate și dezarma, având pe germani în fața noastră. Socot că această situație este unică în istoria universală și totuși d. Brătianu nu voia să știe despre o pace separată care ne-ar fi scăpat măcar integritatea teritoriului. Dar nu-i
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9462_a_10787]