2,093 matches
-
etnologică, în care Andrei Oișteanu, cu talent de hermeneut înnăscut, decriptează, acolo unde te aștepți mai puțin, sensurile și semnificațiile unei lumi arhaice, supuse altor canoane de gîndire și de imaginație, altor rosturi decît ale noastre. Cu toate că - paradoxal poate - numim îndeobște această lume tradiția noastră, tradiția românească. Mă bucură cartea lui Andrei Oișteanu, deși nu o citesc pe de-a întregul pentru prima dată. Sub titlul Mithos & Logos, mai multe dintre eseurile cuprinse aici au apărut, cîțiva ani în urmă, într-
Arheologie culturală by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12732_a_14057]
-
cu utopia, criticul nostru meditează la umplerea "golului" dintre viața "obiectivă" a operei și cea "subiectivă" a glosatorului său. Acest spațiu nul "dintre viața străzii și viața cărților, dintre existența cotidiană și pagina scrisă, dintre realitate și ficțiune" e ocupat îndeobște de jurnalele criticilor, care sînt, de facto, (auto)biografiile lor, scrieri ce, regretabil, apar subestimate de "codurile instituționalizate" ale profesiei de critic, istoric, teoretician literar, coduri tiranice care tind să reducă la neant ființa auctorială, "omul concret" din spatele textului. Astfel
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
fruct ce nu voia să cadă" - mă refer, desigur, la "distinsa roadă / din arborele cunoștinții", cum scriam cândva într-o foarte veche poezie... Cât despre ființa mea trecătoare (sper că cealaltă e ceva mai "durabilă"...), multe mi-au fost interzise (îndeobște cele la care nici n-am râvnit): bogăție, frumusețe (fizică), înțelepciune, forță (fizică), onoruri, învățarea mai multor limbi străine (rusa, spaniola), tinerețe fără bătrânețe etc. C.P. : Ați moștenit umorul de la tatăl dumneavoastră (nu l-ați pierdut nici astăzi!). În Rampa
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
Dacă vulgaritățile emise de Băsescu au măcar pecetea originalității (omul e marinar, și nimic din cele marinărești nu-i e străin), obscenitățile lui Năstase exhibă scabroșenia unei femei frumos îmbrăcate care, în mijlocul balului, începe să înjure birjărește, arătându-și părțile îndeobște ascunse. A te lăuda că ești băiat de mahala, că ai sudalma și caftul în sânge și că, prin urmare, aceste însușiri te califică să conduci țara, aruncă asupra României pecetea unor miasme de rău-mirositoare, de coșmar trăit la intensități
Mahalaua ca agent electoral by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12320_a_13645]
-
din punct de vedere profesional, în ce privește pictura. Cine - raportându-se la Ciucurencu - afirmă contrariul, o face, oricât ar fi de bine intenționat, în dauna adevărului. Este știut că Ciucurencu era foarte sectar în concepția lui picturală, deși ca artist constituia îndeobște un admirabil exemplu. Dacă este să dau crezare celor declarate mie de Șerban Țuculescu, fratele său Ion i-ar fi dictat în ultimul an al vieții și mai ales pe patul de suferință, un șir de texte dezvoltate, soldate printr-
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
Revue de littérature générale închide între copertele-i mari o mică revoluție poetică. Putem spune că Revue de littérature générale este o crestomație - dar și un manual. Este, într-adevăr, un concentrat literar compozit publicat împotriva literaturii care se citește îndeobște, împotriva istoriei literaturii degrabă clasificatoare, a canonului. În măsura în care se scrie împotriva evidenței, revista prezintă o mostră de literatură pură: dialog dramatic, poezie, proză, toate prezentate ca happening, asamblate, remixate: asta trebuie/mai poate fi literatura, o rearanjare interminabilă a unor
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
Gheorghe Grigurcu Ocupîndu-se de fenomenul Echinox, Petru Poantă afirmă, ceea ce îndeobște se recunoaște, că acesta a impus, "în peisajul promoției '70", un climat distinct, "axat pe cultul valorii, impregnat de cultura artistică și de imperativul estetic". Mai mult, "un climat persistent și autogenerator", în sensul că a modelat și personalitățile unor
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]
-
Dacă mă gîndesc bine, cred că deja tăiam cu această ață firavă mămăliga în patru în discuțiile cu viitorii cenacliști de luni, care gravitau la început prin preajma revistei Amfiteatru unde eram eu slujbaș. Și cred că eram și eu entuziasmat îndeobște de latura neconformistă a acestei energii, ușor dezabuzată, ce te îmboldea să dai cu tifla în manieră ,post". Încă nu venise vremea afirmării depline pentru această postumitate Ťŕ la roumaineť. Deci generațiile și promoțiile, atît de de abuziv confiscate mai
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
memorii, jurnale și nu în ultimul rând, rapoarte ale poliției secrete a eunucilor. Ba chiar se dau trei versiuni ale aceluiași eveniment după trei surse diferite. Scenariul, de un umor sec, redundant în inepția sa voluntară, e contraponderea banalităților vândute îndeobște ca "filozofie chineză" de către lung metrajele cu arte marțiale. Filmul își bate joc de genul kung fu inventând nume de tehnici de luptă aberante (tehnica "Ochilor luptători": "te uiți la adversar până se înmoaie și lasă garda jos"), de Tigru
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
tot sufletul. Acesta nu a fost un lucru bun, căci i-a ambiționat pe supuși să arate că nu sunt chiar atât de proști, cum zic unii și alții. Și fiindcă nu aveau prea mult timp de studiu, fiind ocupați îndeobște cu muncile câmpului, au cam început să-și arate știința și priceperea criticând ceea ce făceau alții. Așa de pildă, se povestește că odată, bunicul și nepotul au plecat la târg să vândă un măgar. La început, mergeau fiecare pe picioarele
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
ale partiturii, în timp ce interpreții, revoltîndu-se, ar fi în măsură să opteze pentru lealitatea demersului restitutiv, argumentînd cu indecența unor derogări de la litera și spiritul muzicii. Derogări conștiente, firește, căci cele involuntare țin de relativismul, superficialitatea ori neglijența cu care sunt îndeobște interpretate muzicile contemporane.
Logica partiturii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11415_a_12740]
-
impresionantă. O sinteză recentă a acestei problematici am citit în capitolul Vremea Cantemireștilor, redactat de Paul Cernovodeanu, în tratatul Istoria Românilor, patronat de Academia Română, volumul V, Editura Enciclopedică, 2003, p. 296-340 (împreună cu o bibliografie actualizată a domeniului). Amintesc câteva repere, îndeobște cunoscute. Cazul domnitorului Constantin Cantemir (domn al Moldovei în 1685-1693) este suficient de glosat, după cronica lui Neculce și după biografia redactată de fiul său Dimitrie. Situații politice elucidate constituie biografia fiilor săi Antioh (de două ori domn al Moldovei
Amanta lui Petru I by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11433_a_12758]
-
fascinantul, paralizant de vizibil acum) - Stelian Tănase (romancier foarte rafinat, dar...) De ce Brâncuși și nu Paciurea? "De ce iubim femeile". Cu un titlu ca ăsta (precum "Cocoșul") ai dat lovitura marțială. Val GHEORGHIU între epifanie și erezie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale", interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală", pozitivistă și în prag de epuizare ca resurse
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
a unei vieți care nu duce lipsă de constrîngeri. O voce stăpînită, de om care a înțeles din vreme că pentru vise poți să nu suferi doar dacă nu le ai. Amestecul ciudat de cumințenie, chiar prostrație, și cerbicie întîlnit, îndeobște, la copiii crescuți printre maturi stînjeniți de curiozitatea lor devine, cu timpul, rutină obosită și obositoare. Dublată de încăpățînarea de-a crede că, pe lîngă drumul ales, nu mai șerpuiește altă potecă: ,Era primul roman al lui Dostoievski care apăruse
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
există, tant pis...) i-ar ține la distanță, pe lîngă poeți, pe bunii prozatori. Dintre ei, mai cu seamă pe-aceia care mai au plăcerea mersului de-a bușilea și-a întrebatului din aproape în aproape în felul cum iscodesc, îndeobște, copiii. Eroii lor, rămași în urma ,numelor" pe care nimeni nu le mai pune la îndoială, doar ei, își dau deoparte, ocupați să blufeze, problemele serioase. Asemenea oameni, scriitori fără voie ai unor istorii apocrife, sînt, să-i zic așa, lotul
Toate numele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11559_a_12884]
-
simbolismul, a asimilat elemente expresioniste, suprarealiste și de altă natură, plasate uneori într-un orizont înșelător tradiționalist, ceea ce i-a dat o notă atât de insolită. Dar nu e vorba doar de aceste aspecte de reunire a unor poetici eterogene, îndeobște cunoscute și glosate, ci și de un profil cu totul diferit al eului poetic (diferit de cel romantic, simbolist sau decadent): eul multiplu sau, cum este hiperbolizat de poet, "eul însutit" (am să revin asupra acestei idei pe care o
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
patru duzini de "portrete", pe care istoriile literare pot miza, cum poate paria și istoria vieții private, dacă genul o să se mai poarte, din timpul întunecatului deceniu...De fapt, în fiecare crochiu, făcut cu rigoarea pe care le-o datorezi, îndeobște, cunoscuților, se amestecă amintiri de tinerețe și "încrucișări" de parcurs, judecăți regăsite, revizuite, confirmate, avînd, fiecare, farmecul micilor evenimente trăite "cu alții-n vileag/ tangent și-n zig-zag". Cartea lui Dumitru Chioaru e, în fond, o frumoasă poveste despre prieteniile
"Lupii" sub lupă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11669_a_12994]
-
ajungînd cu seria de Opere pînă la al 23-lea tom. Este, foarte probabil, cea mai impunătoare ediție, integrală și critică, de care literele române beneficiază pînă-n prezent. Dar... e suficient atît? în optica cititorului comun, numele editorului e aspirat îndeobște de cel al autorului editat, riscînd a se anonimiza ori cel puțin a primi doar o ingrată conotație marginală. De facto însă, un editor de calitate se cuvine a fi un istoric literar cu o temeinică pregătire, nu doar dedat
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
peste cincisprezece cărți, în mare parte scrieri postume, dar și culegeri de articole din presă sau reeditări. Fără îndoială că scrierea cea mai importantă rămâne Jurnalul fericirii. O surpriză a fost descoperirea a două pseudonime sub care a semnat. Era îndeobște cunoscut pseudonimul Anthistius cu care semnase în 1934 volumul de debut În genul...tinerilor, gluma unui parodist erudit, integrat în bătălia contemporană a ideilor. Dar nu era cunoscut pseudonimul Nicolae Niculescu, sub care N. Steinhardt publicase la Paris, în 1975
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
Fapt mai puțin observat de critica literară, Țiganiada nu a trecut încă pe sub ochii unui cititor împătimit. Pasionat, vreau să zic, de poemationul lui Budai-Deleanu așa cum doamnele secolului al XIX-lea erau pasionate de romanele lui Balzac. S-au făcut îndeobște referiri la absența cititorului-model, care ar satisface latura de precizie a lecturii, dar a fost ignorată necesitatea unui atașament al lectorului față de text. Epopeea lui Budai-Deleanu nu a avut șansa Eneidei (memorizată de Euler) sau a Crailor... lui Mateiu Caragiale
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
Rună magică mai ciudată decît cartea. O Rună ce poate lua chipul unei oglinzi: dacă în ea privește o maimuță, nu are cum să apară un înger. Cartea este un prieten cu bun-simț: știe să tacă atunci cînd ne obosește. îndeobște deschid o carte ca pe un pepene copt. Feșteala, aroma îmi ațîță apetitul. înfulec pofticios, căutînd să nu-i risipesc sucul. Dar nici să-i înghit coaja ori fărîmele. Vreau să-l dau gata dintr-odată. Să-l storc. N-
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
numindu-l Tao. Finalul evocării reia, de altfel, imaginea sfârșitului din poemul de notorietate al lui Doinaș, Moartea lui Tao, unde magistrul, excedat de mizeria trupului, „a murit de scârba infinită că trebuie să moară.” Dacă aici se regăsesc lucruri îndeobște cunoscute, reluate însă în formulări proaspete, celelalte evocări devoalează numeroase detalii uitate sau ignorate. Un exemplu eclatant de echilibru și bun simț poate fi evocarea lui Ov. S. Crohmălniceanu, cel care, în anii de interdicții și ai „prieteniilor primejdioase”, i-
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
cuvinte), povestea vieții unui om oarecare ce și-a transformat propria existență într-o călatorie fantastică (Peștele cel mare) - istorii ce atestă faptul că granița dintre viață și poveste nu este atît de netă precum cea pe care o marcăm îndeobște între ficțiune și realitate. Unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea?
Viața ca poveste by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/12961_a_14286]
-
Ilie, asistent la Facultatea de Litere a Universității din Brașov. O să încep prezentarea cărții cu o afirmație în sine banală: rolul unei monografii dedicate unui scriitor contemporan e acela de a aduna și confirma lucruri deja spuse de critică, lucruri îndeobște cunoscute și recunoscute de toată lumea; rolul unei monogarfii despre un scriitor contemporan e acela de a spune, cît mai clar cu putință, care e locul scriitorului de care se ocupă în cadrul canonului literar al momentului. Acesta rămîne de altfel și
Despre cerșetorul de cafea by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13000_a_14325]
-
assorties d’un florilège de citations patristiques” (p. 169). În sfârșit, Michaël Ribreau demonstrează că tratatul Contra Iulianum al lui Augustin, redactat în 421, deși se înscrie, așa cum o arată titlul, în genul polemic, scopul său nu este cel cunoscut îndeobște - anume de a-l învinge pe ereziarhul Iulian de Aeclanum, ci, în virtutea idealului creștin de iubire și milă față de aproape, de a-l convinge să renunțe la concepția sa și să îmbrățișeze doctrina adevărată (Vt te salubriter veritas vincat (Contra
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]