410 matches
-
și amară. Urmărește când vin băieții în birou să vină urgent la mine. Maria să meargă la Patron să-l întrebe dacă vrea să participe, acceași întrebare să o pună și Soniei. Pupezescu cum a intrat în birou, a rămas înlemnit de frumusețea expusă în fața lui. Olga era adâncită în citirea unor hârtii, nu l-a auzit, când a intrat, Codruț a luat loc în capul mesei de ședință și a început să răsfoiască niște hârtii dintr-o mapă. Apoi rând
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU VII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2096 din 26 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385351_a_386680]
-
picioare. Doar nu urmează o oră de muzică? am întrebat eu și, în chip de răspuns, Adél aproape că m-a pălmuit. Dar până la urmă n-a mai făcut-o. Nimeni nu se poate schimba într-atât. Gestul i-a înlemnit, mâna și-a schimbat intenția și m-a strâns la pieptul ei. Ne era teamă. Eram puțini. Afară se însera, iar Mulțimea a devenit tot mai compactă. Unii vorbeau la megafon, dar nu-i cunoșteam. Apoi a vorbit profesorul Angelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
E singura explicație. Scriitorul făcu o pauză, lăsând să-i curgă un firicel melodramatic de sânge din gură. - Iartă-mă, puștiule, te rog. Dacă mai poți. Ești mai bun, ai câștigat. Recunosc. - Dar eu nici nu voiam să câștig... Scriitorul înlemni. Durerea pricinuită de ultimele cuvinte ale puștiului era totală pentru el, imposibil de suportat. Înfrângerea și umilința erau cu mult prea mari, dar în aceste clipe un lucru îi apăru ca sigur: nu putea muri tocmai acum. Nu-i venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
orice imaginație, afirma el, tocmai terminând o discuție aprinsă cu o altă persoană. Numai că deodată se întoarse spre aparatul de filmat: - Azi am descoperit, practic, nemurirea, spuse el, iluminat de o forță colosală care îi răzbătea din privire. Bogdan înlemni, deși abia se mai putea mișca. Apoi, Ray Kurzweil se întoarse spre un tabel electronic care se afla în spatele său și pe care era afișată o structură moleculară tridimensională. - Iată, zise el, indicând forma respectivă. Manipulând acest grup de cromozomi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
toată viața la momentul când urma să se suie pe virgine, iată, tocmai acum trebuia să-l oprească cineva sau ceva. - Auzi, întrebă deodată tânărul în halat. Spune-mi, tu ești cretin? Voi, ăștia care puneți bombe, sunteți cretini? Abdulah înlemni. - Cum adică? Dar profetul, dar Yusuf, dar Islamul care ne învață pe noi, muslimii... - Taci bă, boule. Yusuf ăla e un cretin, încearcă să vă manipuleze ca pe niște idioți, mai ales pe cei mai idioți dintre voi. - Poftim? - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei? - Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îți vreau pula, să sug pula, asta vreau!! se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci. Cioran înlemni. Trăia totuși un vis urât, la care nu se gândise în nici una dintre diatribele sale. - Tu vorbești serios? - Da, lăcrimă cel de lângă el. - Să-m’ bag pula, murmură Cioran, ca pentru sine. Ăsta chiar vorbește serios. Nu glumește. - Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
geniul. Dă-mi pula-napoi, dobitocule! Și nu mai mușca din ea!! Ai zis c-o sugi doar!! Luca îl privi parșiv. - Vrei să nu mai mușc dân ea? Bănuiesc că știi ce trebuie să faci pentru asta, nu? Cioran înlemni. Cunoștea acest gen de șantaj chiar de la Luca, pentru că-l mai amenințase de câteva ori în acest fel. Acum însă treaba era mult prea serioasă. Pula chiar îi trebuia, pentru că altfel nu mai putea fute absolut nici o curvă, niciodată. - O.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Șioran, se bucură franțuzul. Soaie bienvenu, je vuz anvite, tralala etc. - Bună ziua, spuse și Cioran, negru la chip. Dânsul e Luca. Franțuzul se bucură de acest lucru. - Trece tot ce-am scris pe numele lui, se hotărî Emil. Tot. Redactorul înlemni, dar când află că tocmai pula lui Cioran stă în joc, își dădu seama instantaneu de gravitatea situației. Transpirat, tremurând, scoase pana din călimară și semnă actul care îl făcea din acea clipă pe Luca Dinulescu autorul tuturor scrierilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
panicat. Nu-mi imaginasem nici o clipă că se va ajunge atât de departe. Încercarăm să mai înaintăm câțiva pași, numai că cei din fața noastră nici nu se clinteau, ba mai mult, se înfuriară cumplit văzând că nu ne opream. Maro înlemni brusc, el, speranța mea, iar pentru mine acesta, nu altul, a fost semnul că suntem pierduți. Nu-mi venea să cred că se oprise. - Ce înseamnă asta? făcu Maro, cu glasul tremurat de emoție. Vă rog să ne dați voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
n-am să mă mai întorc niciodată... Ah, nu, pentru Dumnezeu! Cineva să-mi spună că nu e adevărat! Făcând prostia de a mă uita la ceas, chiar așa, cu sângele șiroind în valuri pe podelele sanatoriului, am crezut că înlemnesc și acum îmi dau seama că acest criminal, timpul, e de două ori vinovat în fața mea în această seară fără precedent. Altminteri probabil nu mi-ar indica, sec, rău și absolut vrăjitoresc, spre moartea sufletului meu, faptul că ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scăpa o vorbă de pe buzele acestuia mi s-au părut fabuloși. Parcă îi știam de undeva, parcă îi mai văzusem undeva: ceva straniu se petrecea cu mine ori de câte ori mă uitam la acea imagine. Ochii - unde îi mai văzusem, Doamne? Am înlemnit când, într-o seară, uitându-mă în oglindă, am descoperit că ochii aceia erau ai mei. Acum, după ce m-am întâlnit cu Szajna la Cairo, lucrurile încep să se lege, cerșetorul acela avea ochii Scribului, iar pe Scrib l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
întrebă Rahn. Dacă da, atunci mama și tatăl tău sunt aici ca să stea de vorbă cu tine, copilă. — Ea zice că nu este copil, șopti Weisthor. Și că unul dintre acești doi oameni nu este deloc părintele ei real. Am înlemnit. Ar fi putut să fie adevărat până la urmă? Chiar avea Weisthor puteri de medium? — Eu sunt mama ei vitregă, zise Hildegard cu voce tremurată și m-am întrebat dacă ea își dăduse seama că Weisthor ar fi trebuit să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
său și înjură încet. Se târâ în patru labe, mușcându-și buzele de nemulțumire. Făcea prea mult zgomot, dar era bine că avea un firicel de lumină, chiar dacă se întrerupea destul de des. Mătură spațiul din fața lui la câțiva pași și înlemni de groază când dădu cu ochii de arătarea imensă. Icni cu disperare și se năpusti înapoi, fără a se mai ridica în picioare. -- Te-ai transformat în câine? -- Nea Fane, jur că mi-a căzut inima în nădragi de spaimă
ARĂTAREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362999_a_364328]
-
nu înțelegea ce se întâmplă, nu-i plăcea parfumul, florile? Apoi Delia aproape că pică pe scaunul de la birou. — Așadar voi ați fost, țipă ea! Voi doi m-ați nenorocit. Ia-ți florile, țipă ea, trântindu-le de dușumea. Ștefan înlemnise. În niciun caz nu se aștepta la una ca asta. — Pleacă, nu vreau să te mai văd, să nu vă mai văd pe niciunul dintre voi. Ștefan își reveni din șoc. O prinse de mâini: — Liniștește-te Delia! Explică, ce
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363422_a_364751]
-
tu torturile de Sărbători! Dar spune-mi, m-a căutat Mihai? Care Mihai? Mă încrunt, gândindu-mă... Mihai Ioniță, doctorul, nu m-a sunat de Crăciun (și e primul an în care n-o face). Oare de ce? Mihai Lungu, care... Înlemnesc! Dacă mă întreabă de Mihai Pătrașcu? Ăla cu costumul național, mort la New York, care se lăfăia pe pajiștea de la Găbud? -Dacă-ți dictează ceva, să notezi! Să notez? Ce? M-a întrebat doar când vine “soru-sa”? Îi închid! Mă simt (a
CONDESCENDENŢĂ (FICTIUNE) de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363420_a_364749]
-
zgomotului, în afară de câini, care începuseră să latre. Și când să pornească la drum, animalele li se alăturară câinilor, agitându-se și scoțând niște zgomote, care mai de care mai ciudate, alergând neliniștite prin toate părțile. Lăutarii opriră muzica și rămaseră înlemniți de ceea ce vedeau, în timp ce renii, animalele și curierii se apropiară protector de Moș Crăciun. Niște umbre negre apăruseră din senin și se rotiră în aer câteva clipe, întunecând acel loc minunat. Moș Crăciun și toți ai lui rămaseră nemișcați, în timp ce
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
ouat de acea animală dezgustătoare, care este ... nu, copitate bilingve ce sînteți - își apostrofa el auditoriul; nu soacre, ci scroafe, ceea ce, ca să ne delimităm dracu știe de ce, da' o facem și gata! gafa e gafă și vaca e vacă. Crîșma înlemnea. Tejgheaua, pe care se uscau halbele în lumina difuză a becului chior, ce crea clarobscurul (hai sictir! zicea Hathor din Denderah, zeița iubirii), troznea impresionată. Scenă clasică pentru tejghea. Un ceai pentru sentimentele gingașe! Ba pe mă-ta! Lichiorul duhnea
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN (ROMAN) de IOAN LILĂ în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361106_a_362435]
-
a întrebat el, ridicând tonul în strigăt plin de surpriză și uimire, încercând să se ridice de pe scaun. O liniște adâncă s-a instaurat pentru câteva clipe în salon. Toate privirile s-au întors contrariate de la el către ea. Laura înlemnise. Fața i se albise și ochii ei frumoși se dilataseră de parcă priveau o fantomă în întunericul ce părea că o cuprinsese. Încerca să vorbească și nu reușea. Zeci și sute de imagini i se derulau în mare viteză prin ochii
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (12) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367707_a_369036]
-
papă! S-a ridicat brusc. A zvârlit paharul cu forță. Un zgomot cristalalin s-a rostogolit pe gresia adusă din Spania. Am zis că-i țâșnește sângele pe ochi. - Tot aici ești? A fost un strigăt sau un urlet? Am înlemnit. Fata era tot acolo, lângă ușă. S-a dus înspre ea, ca un leu asupra unui pui de căprioară. M-am gândit că fata va fugi pe ușă. - Fugi! am strigat eu. Nu, nu se poate! Fata a făcut doi
PUTEREA VOINŢEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366853_a_368182]
-
întrebare. Fără să bați câmpii. Te avertizez că libertatea dumitale ține de sinceritatea manifestată pe tot parcursul cercetărilor... - Da, domnule... - Iar mă întrerupi? a ridicat comisarul vocea, țintuindu‑l pe cel din fața sa cu o privire cruntă care l‑a înlemnit. Pe drum ai timp să te gândești bine de tot la ce ai la activ, ca să poți declara în scris cum se explică faptul că amprentele tale există în cartoteca Poliției. E clar? - Am înțeles, să trăiți... Așa voi face
CHEMAREA DESTINULUI (6) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364582_a_365911]
-
Din coada cioporului am văzut un câine mare și fio--ros care a început să latre cu putere și să alerge spre mine cât îl țineau picioarele, speriind grozav oile și pe cei doi măgari care cărau târha- tul. Eu am înlemnit pe loc. Câinele, ajungând în fața mea, a sărit cât era de mare pe mine, punându-mă la pământ și-ncepând să mă amușine, chicotind bucuros nevoie-mare. M-am ri- dicat cum am putut în coate și am rămas așa, pe jos
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350258_a_351587]
-
ultim efort a reușit să se urce în prispa casei. S-a întins pe un pat de campanie pe care-l ținea în pridvor ca să doarmă vara afară și, cu greu și-a pus o pernă sub ceafa care-i înlemnise, de nu mai putea mișca capul. După o oră și-a revenit, dar o frică groaznică pusese stăpânire pe el, că nu îndrăznea să se ridice în capul oaselor. Văzând că nu se mai învârte pământul în jurul lui, iar lucrurile
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA ÎNTÂIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350387_a_351716]
-
străduia să îndepărteze pânza străvezie ce-i juca în lumina ochilor ca un mănunchi de raze irizate, din mijlocul cărora se revărsau scântei jucăușe, a căror strălucire deforma obiectele din jur, dar îi era imposibil: mâinile nu-l mai ascultau, înlemniseră și nu putea să-și șteargă nici sudoarea ce-i năclăise fruntea. Va urma Referință Bibliografică: ULTIMA SPOVEDANIE (Partea întâia) / Marin Voican Ghioroiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 957, Anul III, 14 august 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA ÎNTÂIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350387_a_351716]
-
hamal le-a adus bagajele în restaurantul gării, căci gara avea o sală de așteptare murdară și plină de mârlani ce duhneau a usturoi și sudoare, ca era august și o zi caldă fiind și pe la amiază. Nea Gheorghe a înlemnit și a strigat cât îl ținea bojogii: „Să trăiți coane Iorgule!”, țața Dumitra era să leșine de emoție, și eu am rămas cu gura căscată, cu ochii la secretară care era frumoasă și foarte tânără și-și făcea mereu vânt
SLUGĂ LA NEA GHEORGHE de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 59 din 28 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349054_a_350383]
-
îl sărută pe celălalt. Undeva se pierde totul. Formele dispar, pietrele dispar, iarba dispare, apa dispare. Rămâne cântecul... Mă trezesc. Amețită și însetată, fug să beau un pahar plin cu apă. Mintea-mi este încețoșată. Vreme de patru ore am înlemnit în gândurile ca niște noduri gordiene de nedesțelenit. Știu că în starea comatoasă repetată de... nu mai contează de câte ori, câmpul avea același verde smaragd sau poate alt verde, aerul era de cristal iar cerul... cerul... încă nu i-am regăsit
VISUL de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1281 din 04 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349162_a_350491]