499 matches
-
o neplăcere mai veche, care-l urmărea de când plecase de acasă. Ca în cazul tuturor descoperirilor geniale - văzuse pe Discovery - soluția stătea chiar în problemă. Se ridică în picioare, își descheie șlițul și... oooh... șipoțelul udă mormântul Contesei, sub privirile înmărmurite ale doamnei, ale puștiului mucos redus în sfârșit la tăcere, ale tânărului blond cu ochelari de soare și ale unui gardian public. * Razele soarelui gâdilau plăcut fața Contesei. Ca de fiecare dată când se pregătea pentru somnul ritualic de peste zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
care-l iubise fusese un câine călcat de tramvai, Contesa nu mai știa nimic despre viața lui Popa. - Da. Mișu. Administratorul și chelnerul barului meu. Copilul meu de suflet. Amantul meu ocazional, își alese Popa cu grijă cuvintele. Contesa rămase înmărmurită. Acest Pygmalion de cleștar nu se așteptase la asemenea lut infect. Să renunțe acum? Să se recunoască înfrântă? Pisica, simțindu-i neliniștea, se desprinse de șoldul ei și se repezi cu ghearele în pulpa domnului Popa. - Futu-ți gura mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
credeți minciuna asta gogonată cu halterele? Cum puteți să credeți că maimuțoiul ăsta strâmb ar fi putut arunca atât de departe? Chiar vă place să fiți mințiți? Cuprins de elanul oratoric, Horațiu sări pe scenă și înșfăcă microfonul, sub ochii înmărmuriți ai publicului, sub ochii neputincioși ai lui Mișu, Smith, Gabrielescu și ai Marianei și, în fine, sub ochii avizi de scandal ai celor trei crainice. - Dacă vă place să fiți mințiți, vă mint eu! Uite... eu sunt Napoleon! Ce ziceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de lângă Viena. Între anii 1884 - 1888, boala progresează rapid iar în momentele de luciditate nu mai creează nimic semnificativ. Tot ce publică în această perioadă sunt elaborate anterior. În septembrie 1884, îl vizitează Vlahuță. Văzându-l cum arată, acesta rămâne înmărmurit, spunându-i apoi lui Maiorescu ; * Stimate domnule Maiorescu, am văzut pe Eminescu și am stat cu el o zi ; mi-a fost cu neputință să-l înduplec de a veni cu mine la țară. Mi-a spus doar atât ;aș
DESPRE, DOMNUL EMINESCU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361259_a_362588]
-
izbucnit, nu am mai rezistat, m-am dus țintă la primul și l-am întrebat. S-a uitat lung la mine, a zâmbit și și-a continuat lucrul. Nu știam ce să fac și cum să mă comport, am stat înmărmurit neștiind ce să fac și cred că asta i-a plăcut. Și-a ridicat din nou privirea și m-a radiografiat cu ochii curați adânci și limpezi. Dragul meu ... așa mi-a spus ... și tu faci exact ca și noi
TÂRGUL de BORCHIN OVIDIU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363018_a_364347]
-
și te-am zărit neputincios în fața lor cum îți adulmecau frăgezimea cărnii. O ură nebună m-a cuprins, căci era o luptă nedreaptă, și plin de furie am sfârtecat haita de lupi, hrănindu-mă cu sângele lor... Tânărul îl privește înmărmurit. PRINȚESA: (către cavaler) Niciodată n-am știut de istoria asta. CONTESA: Conte, poate că Paloș este curios să afle câte ceva despre tine... CONTELE DRACULA: Am ales această libertate a vieții eterne de după moarte ca să nu-mi părăsesc glia strămoșească întru
REGATUL LUI DRACULA (I) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362936_a_364265]
-
este străbătut de curenții de energie difuzați pe un traseu bine stabilit: din piept radial spre membre. Nu mai știm dacă este o senzație plăcută sau dacă e durere. Până să ajungă la creier, primim atâtea informații antagonice, încât rămânem înmărmuriți pentru câteva secunde. Apoi se abate asupra noastră o ploaie de gânduri, toate cu semn de întrebare, și încercăm să dăm un sens trăirii epuizate. E o stare de euforie care ne încearcă atunci când realizăm sursa acestei revolte fizice. Se
CONTINUITATE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363443_a_364772]
-
mai sigur... Nu te-ai aștepta să auzi atâta gălăgie în baruri și discoteci, unde au și ei “aurolacii” lor, fumând țigări cu droguri. Mai pașnici par oamenii străzii, care dorm pe niște cartoane mari (nicidecum tatami), în lungile ganguri “înmărmurite” și încălzite. Referință Bibliografică: Gheișele din Kyoto - fragmente din reportajul ilustrat “Japonia 1999”, aflat în volumul “Călătorii științifice în afara Europei” / Dan Mihai Ștefănescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2177, Anul VI, 16 decembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016
GHEIŞELE DIN KYOTO – FRAGMENTE DIN REPORTAJUL ILUSTRAT “JAPONIA 1999”, AFLAT ÎN VOLUMUL “CĂLĂTORII ŞTIINŢIFICE ÎN AFARA EUROPEI” de DAN MIHAI ȘTEFĂNESCU în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362498_a_363827]
-
întâlnire cu Cel de Sus. Doar El putea, face o minune. Spera, sa nu-i dezamăgească in special pe copiii care iși doreau cu ardoare acea magie. În zori, Moșul a ieșit afară in gerul aprig al dimineții. A rămas înmărmurit, văzând mulțimea de spiriduși, elfi și zâne adunați conștiincios în curte. -Vai, dar ce-i cu voi? Niciodată nu ați fost toți prezenți în număr atât de mare! Până și Rudolph părea în formă de zile mari. Cupid stătea smirnă
MAGIA LUI MOŞ CRĂCIUN de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 238 din 26 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360791_a_362120]
-
astrală, una câte una. Erau de fapt ... stelele din privirile oamenilor! Ale oamenilor îndrăgostiți de dragoste, îndrăgostiți de frumos. Rostind cele mai frumoase cuvinte din lume: JE T'AIME. Artista, postată pe una dintre treptele scenei, era pur și simplu înmărmurită. Înmărmurită de emoția de a-și vedea cântecul rostit de miile de oameni, într-un singur glas. Oameni, care se transformaseră în torțe ... în torțe vii! Mi-am odihnit privirea, retrăind acele momente! Mi-am simțit ochii, plini de rouă
SINGURA CERTITUDINE ... SĂ FIE, OARE, O INCERTITUDINE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367314_a_368643]
-
paturi, cu saltea! La Pitești sau la Jilava aveam priciuri suprapuse, câte doua-trei, fiind noi cu mult mai mult peste limita normală. Aici ferestrele erau fără obloane, un WC într-o cameră alăturată. Era... fericire! A doua zi am rămas înmărmuriți. Ne-au scos în curte, de neimaginat, să ne întâlnim cu ceilalți! Iarbă pe jos, ne-am tăvălit, era ceva grozav. N-a fost, bineînțeles, tot timpul așa. Cu medicamentele am stat cel mai prost. Ofițerul politic condiționa tratamentul de
PĂRINTELE CONSTANTIN VOICESCU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367311_a_368640]
-
interesele clanului. Socrul lui Ștefan, fost director general la fabrica de avioane Bacău, le-a lăsat mașina și le-a cumpărat vila, părinții doctorului Trăistaru, au participat la dotarea acesteia. Când au intrat în încăperea de baie, Săndica a rămas înmărmurită. În nici un hotel sau restaurant prin care a trecut în timpul studenției însoțită de sirian sau de conferențiar nu a văzut așa ceva. Pereți din marmură de cea mai de buna calitate, obiecte sanitare din porțelan la culoarea opalului, iar cele metalice
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
de paragina din jur. Mâna omului, în timpurile moderne, dar mai ales astăzi a stricat ceea ce scăpase de urgia cuceritorilor romani. Gropi săpate ici și colo, brazde de pământ răsturnate, pietre dislocate și rostogolite de-a valma. Grupa noastră stătea înmărmurită. Ne aruncăm priviri, unii altora. Ici-colo am zărit în ochii unora picături sticloase de lacrimi... la alții lacrimile se rostogoleau în tăcere pe pomeții brăzdați de soarele arzător al zilei. Stelian se aplecă peste unul din bolovanii aceia mari, greoi
REPORTAJ: SARMIZEGETUSA de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/367468_a_368797]
-
sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca și sudoarea mea și acum dau această pungă pentru acest suflet, care m-a slujit.". După ce a isprăvit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele au rămas înmărmurite; au început a scoate gemete tânguitoare și s-au îndepărtat. Apoi iarăși s-a arătat Sfântul Vasile, purtând niște vase pline cu miruri curate și prețioase. A deschis vasele, unul după altul, și a vărsat acele miruri asupra mea; pe
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE ZIUA (ZILELE) POMENIRII MORŢILOR ÎN CULTUL ORTODOX – MOŞII DE IARNĂ… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367558_a_368887]
-
de pe corpurile lor. Doamna ceru să oprească. Șeful convoiului își privi stăpânul în ochi. Schender Pașa încuviință. Aplecându-se peste bârnele din lemn ale carului, trase din teaca unui soldat un pumnal. Acesta se repezi apucându-i mâna. Toți priveau înmărmuriți neînțelegând gestul Elisabetei; coconii se ridicară și ei în picioare, privind în ochii pașei. Pe sub sprâncene, Schender încuviință să-i slobozească mâna. Doamna își prinse bogatul păr, îl împleti și, tăindu-l, chemă un boier din rând: - Am rugămintea, vornice
DRUMUL CARULUI (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366961_a_368290]
-
m-a privit scrutatător cu ochii ei expresivi și inteligenți. Mai întâlnisem o asemenea privire la o altă Zoe3, o fostă profesoară de-a mea, cu care semăna aidoma. S-a prezentat aproape în șoaptă: -Zoe Dumitrescu Bușulenga! Am rămas înmărmurit, surpris, aproape fără glas... Deci, doamna din fața mea era faimoasa profesoară universitară, cea care scria în acei ani cele mai interesante studii despe Mihai Eminescu! „ZeDeBe”, cum o porecleam noi studenții de la filologie! Emoționat, mi-am bâiguit aproape numele și
„THE GREAT DAME OF ROMANIAN LITERATURE” de GEORGE ROCA în ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363710_a_365039]
-
la cer. Fiecare clipă e o șoaptă rece, stelele ciobite așchii de durere; un zeu de fum printre luceferi trece, te văd acolo mamă,învinsă de tăcere. 6 iulie 2009 Amintiri despre menestrel Purta-n chitară-mpăturit abis grav, bizar și-nmărmurit; cu vechi armuri înveșmântat, alunecă din cer acreditat un menestrel medieval. Ne-mbrățișa domol cu cântec ademenitor ca un descântec, cu întâmplări ori simțământ astăzi îmbrăcate cu pământ clisos și-nlăcrimat. Purta totem cu zări solemne în care noi suntem doar
CÂND MĂ CULC... de STELIAN PLATON în ediţia nr. 102 din 12 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349625_a_350954]
-
ca de obicei, încât acest lucru putea fi trecut cu vederea. Pe podium urcară rând pe rând frumuseți care-ți luau ochii... lumină... culori, muzica... totul era atât de fascinant, încât părea ireal. - Uite-o și pe Andra! spuse băiatul înmărmurit. Ce frumoasă e tată! Minunată! Parcă ar fi un înger! Iulian și Andrei ar fi dorit ca să nu se mai termine niciodată spectacolul. La final, Andra veni la ei., - Acum mergem la club să sărbătorim, spuse tânăra, fluturându-și cu
“LABIRINTUL ENIGMELOR“ de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1827 din 01 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350189_a_351518]
-
oameni care se agitau în jurul unui bărbat căzut pe asfaltul fierbinte de pe trotuar. Am oprit, am parcat motocicleta Yamaha V-Max cât mai aproape de bordură și m-am apropiat de zona în care era întins pe jos individul. Am rămas înmărmurit. Cel căzut nu era altcineva decât colegul de serviciu cu care am avut la plecare discuția de mai sus. Sirena unei salvări SMURD sparse în mii de cioburi sporovăielile celor strânși în jurul lui Vlad, iar paramedicii l-au preluat în
AM FOST ȘI EU, LA RÂNDUL MEU, UITAT DE MOARTE ÎN TURNEU de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1624 din 12 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348539_a_349868]
-
interesele clanului. Socrul lui Ștefan, fost director general la fabrica de avioane Bacău, le-a lăsat mașina și le-a cumpărat vila, părinții doctorului Trăistaru, au participat la dotarea acesteia. Când au intrat în încăperea de baie, Săndica a rămas înmărmurită. În nici un hotel sau restaurant prin care a trecut în timpul studenției însoțită de sirian sau de conferențiar nu a văzut așa ceva. Pereți din marmură de cea mai de buna calitate, obiecte sanitare din porțelan la culoarea opalului, iar cele metalice
ROMAN / PARTEA A I A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1281 din 04 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349167_a_350496]
-
în lacrimi. Uită de buna dispoziție a dimineții și fugi spre vilă, să-și ascundă supărarea. Dar, în holul de la intrare, îi lumină chipul un reflex de oglindă (oare când apăruse acolo, parcă ieri nu era?!). Se privi și rămase înmărmurită: cicatricea îi dispăruse, își recăpătase frumusețea chipului de dinainte de accident! Dar, cum?!... Speriată, intră în cameră, deschise valiza și pipăi portretul. Era la locul lui, purtând ca povară toată urâțenia pe care o greșală a destinului o aruncase pe chipul
PORTRETUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349372_a_350701]
-
se întâmplase cu adevărat, rămâne mirat și exclamă: ─ Învățătorul nostru a fost luat! Dar de către cine? Ioan, cu sufletul întristat și încărcat de durere, se adresă lui Petru: Hai să dăm de veste celorlalți frați! Și cei doi ucenici plecară înmărmuriți de cele ce văzuseră. Maria rămâne lângă mormânt și plânge cu lacrimi amare. Ea nu are vreme să se gândească la putința învierii. Inima ei e copleșită de lipsa celui care o mântuise. Deodată, în fața ei, apare un om, stând
FEMEIE, PENTRU CE PLÂNGI! de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1220 din 04 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/365952_a_367281]
-
de sus până jos. Doctorul întreabă în glumă pe unul dacă dorește să voteze, că vin cu urna mobilă. Deodată răspund toți: Nu, nu, nu, nu. Suntem sătui de-o asemenea viață, iar de ei ne e silă. Doctorul rămâne-nmărmurit pe gânduri. Pacienții l-au surprins în modul cel mai plăcut. Medicamentele luate în câteva rânduri au avut efect și-acum se luptă cu politicienii la baionetă și scut, dar pentru legile lor de-anapoda mai au de suferit încă
SALONUL 22 de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365459_a_366788]
-
bancă, pe colegii studiați. Analizând formele „grotești” ori cele de „scălâmbăială” copilărească ce li se fereau ochilor, mai închipuite sau mai adevărate: urechi clăpăuge, umeri cocârjiți și trași pretimpuriu sau prea aplecați, genunchi îndoiți nefiresc proptind colțuri de bancă, capete înmărmurite și aplecate cu sfioșenie, statul într-un picior. Căderea piezișă a privirii ori fixarea ei, pierdută într-un închipuit și regăsit orizont-colț de tavan al speranței - acolo unde-și agață paingul pânza întrețesută a hamacului său și asupra căruia se
DECORTICĂRI DE LIMBAJ (I) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 189 din 08 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366681_a_368010]
-
într-un pet apă rece. Cineva din vecini aduce zahăr. Îi spălăm obrajii și îi dăm să bea apă îndulcită. Băiatul întins pe iarbă, murmura necontenit ,,mama mea... mama mea!”. Lumea din curte s-a adunat în jurul lui și privea înmărmurită. - Frățioare, nuuu! strigă Ioana îngenuncheată lângă trupușorul galben ca ceara. Îl îmbrățișează și îl strânge din ce mai tare. Doamne, nu-l lua și pe el! - Nu există Dumnezeu! taie văzduhul glasul Ștefanei, sora mijlocie. Popa, rămas singur la coșciug
POVESTEA LUI VASILICĂ de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 1358 din 19 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/366161_a_367490]