723 matches
-
veșnică pomenire: Aleluia, mormânt cald sub coaste! Numără mai rar, dacă se poate și pe sărite! Nimeni nu vede, nimeni nu aude. O casă nelocuită de păsări este o casă blestemată. Moartea, câte puțin, la început trece să te salute, înnoptează la tine o zi, două, pe motiv că îi este frig în lume, apoi, pe motiv de prietenie, de chiriaș cu acte în regulă, de stăpân; moartea nu vrea să mai plece. Își revendică dreptul la proprietate atunci când melcul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cât să-și numere singurătățile, la o margine de așteptare asculta ecoul trecerii, în urma lui Dumnezeu creștea iarbă de coasă. Libertate lui Petru lașitate și frică deopotrivă: se ascundea în gânduri parcă pentru a-și justifica negândirea, absența, obscuritatea; se înnopta în sânge ca într-un joc de-a v-ați ascunselea; se abandona în inimă ca într-o gară uitată de tren: Doamne, mă dor gratiile acestea ce cresc între noi; pădure de gratii până la cer, pădure de gratii în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este acasă, nefericirea dădea bună dimineața ferestrelor, apoi trăgea obloanele. Petru ieșea din casă în lume (pe ușa din spate) ca o iluzie șchioapă, desena borduri între zi și noapte, așa cum îi poruncise Dumnezeu, apoi, după o zi de muncă, înnopta în pragul ușii, pentru a nu tulbura liniștea grinzilor. Căsuța lui Petru avea 4 grinzi, erau la fel de obosite precum stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din pădure. Nu ne era că ne strică fragii pe care-i culeseserăm cine s-ar fi gândit să aducă ceva de acoperit ulcelele în care-i adunaserăm !... -, nu ne era prea frică nici de întunericul care căzuse deodată (mai înnoptaserăm noi și altădată prin pădure) și nici de norii care se adunaseră așa aproape, de parcă poteca mergea prin cer și nu pe pământ... dar începuse o ploaie iute și rece, tocmai bună să ne ude până la piele... ceea ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Tatălui din Cer și că, dac-o fi și-o fi, să se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că se duc departe. Cine știe, poate se duc să-L caute pe Rege. Iar dac-or să mă prindă că m-am luat după ei și mă alungă înapoi, atâta pagubă! Rămân în sat. Mătușă-mea e acolo și înnoptez la ea, pe urmă oi mai vedea eu. Nu mă întorc acasă până nu-L văd iar pe Rege. Fiindcă nu v-am spus, dar când m-a luat acolo, la El, așa a zis: că împărăția cerurilor e a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mâine pe la el, dacă va mai fi În spital. ― De vrei să-l vezi, atunci să mergi pe la prânz, fiindcă atunci e oră de vizită. Mă bucur că te-am Întâlnit. La revedere, Petrică. Trebuie să mă grăbesc, fiindcă se Înnoptează de-a binelea. ― La revedere, Lia, și transmite urări de bine la toți cei dragi. ― Mulțumesc, Petrică. Și tu cu ai tăi să aveți tot binele din lume... Privind după el, cum mergea sprijinindu-se În baston, Lia reflecta: “Uite
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pas de tufanii crescuți aiurea pe făgașul gârlei... Pe când ziua se Îngâna cu noaptea, a pornit să ningă... La Început ușor, dar după o bucată bună de vreme a prins să ningă răzbit... Ningea aspru și nemilos. Când s-a Înnoptat de-a binelea, ningea răzbunător parcă... ― Asta vă mai trebuia - s-a alăturat din nou Elena necazurilor acelor oameni. ― Mergeam din ce În ce mai greu, dar nu ne opream decât să se schimbe cei de la targă... Nu ne dădeam seama cât mai avem
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mine, măi bășcălioșilor! Și să nu mai râdeți că eu muncesc! Că să-ți lucrezi pământul nu-i rușine! Rușinos este să furi, măi ciomăgarilor! Și păcat... Da 'coane! Da'amu-i către sară... Ce mai lucrezi până s-a-nnopta de-a binelea? Mai nimic... Cuuum?! Cuuum?! Mai bine hai odată cu noi acasă și oamenii or crede că te întorci de la muncă. Ori, dacă nu, ascunde coasa în trifoi și vii mâine dimineață. Că iar îți ies vorbe că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ia în brațe, imobilizându-mă și susținându-mă. E o senzație de liberare. Și dansul e frumușel. Ești liberă. Ce? Numai să nu spui nimic. Și dansul devine și mai plăcut. Cum ii cunoșteam pe proprietari, le cer voie să înnoptez la ei. Însă deja vorbise el cu ei, era totul pregătit. Mai târziu, îi cer să vină cu mine în cameră și să mă țină în brațe. Îmi place să-l văd chinuindu-se în propria pasiune, și îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
legătura cu femeile din acea parte de lume, crăiasa a umblat prin sat, care nu era sărac dar nici bogat, motivul fiind lipsa de bărbați. Într-un final a hotărât; a bătut la o poartă, a bătut la șapte, a înnoptat la o gospodărie, a înnoptat la șapte, dar să aibă norocul de a vedea vreun bărbat, nici vorbă. S-a gândit ea ce s-a gândit și a întrebat pe o femeie însărcinată, care mai avea un copil în brațe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
parte de lume, crăiasa a umblat prin sat, care nu era sărac dar nici bogat, motivul fiind lipsa de bărbați. Într-un final a hotărât; a bătut la o poartă, a bătut la șapte, a înnoptat la o gospodărie, a înnoptat la șapte, dar să aibă norocul de a vedea vreun bărbat, nici vorbă. S-a gândit ea ce s-a gândit și a întrebat pe o femeie însărcinată, care mai avea un copil în brațe și pe altul îl ținea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de la Eva Marklund. Se zice că Elis din Lillåberg a descoperit acest fel de mâncare la Tjöln, în secolul trecut. Apoi am stat o vreme pe pietrele și butucii din fața casei și am discutat. îmi plăceau. Aș fi vrut să înnopteze aici, pe muntele Ava. Da, ei căutau amintiri despre Elis din Lillåberg. Toți erau, mai mult sau mai puțin, descendenții lui. Există nespus de multe de căutat, descoperit și cercetat aici, în adâncul Västerbottenului. Stânci uriașe, pe care Elis din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cumințise - câți zurbagii n-au devenit oameni de treabă! La vreo două zile însă lumea s-a dumirit. Se vorbea de un cutremur, urma să vină. Într-o săptămână, două. Ziua? Noaptea? Lunea? Joia? La ce oră? Târgoveții, mai toți, înnoptau afară, noroc de vremea bună. Au pus la adăpost o parte din agoniseală; o seamă de lucruri au fost îngropate. Unii au părăsit așezarea. Oamenii vorbeau despre aparate care măsurau tăria cutremurelor, și în Capitală exista unul, dar acestea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
calmul cu care suport neverosimilul. Și dispoziția mea pentru mers, aproape că alerg. Am străbătut deja un număr uriaș de încăperi și cred că m-am depărtat imprudent de mult de cămăruța mea. Este imposibil să o regăsesc până se înnoptează. Nici nu mai vreau. Am o mulțime de manuscrise acolo, dar acum s-au ivit probleme mult mai importante. De pildă, în toată clădirea, preschimbată, nu știu de către cine, într-un adevărat labirint, nu se găsește nici un strop de hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
metafizică și astronomie. După furtună pare scrisă în cheia romantismului minor, în stare să se uimească din orice, și să verse la metafore cu nemiluita. Asta, de n-ar fi găini evlavioase care păzesc cancelariile mănăstirilor, iar cavalerii n-ar înnopta în copaci. După principiile prozei fantastice, ascunzînd în fibrele ei o bortă pe care n-o sesizezi, la un moment dat ceva se dereglează și nu se mai drege. Un regim simili-fantastic, lipsit, însă, de orice solemnitate, e, deci, numitorul
Dupa masa lui Grummer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7879_a_9204]
-
adeseori o capră sau căpriță a cărei urmă de copită stăruie-n albia somnului, la limită între simbolul matern și ființa înfricoșătoare: "Un șarpe se cuibărește/ în sânul tău, Mijlocitoareo, /tu continui să mergi/ șchiopătând, târându-ți copita de lemn/ înnoptând pe-apucate" ( Nimeni nu-i însoțește). Ca și melcul (simbol lunar, al veșnicei reîntoarceri), a cărui urmă băloasă lasă albul mișcării permanente. E greu să nu te gândești la Isis, Muma tuturor lucrurilor. "Abia a scăzut lumina lămpii/ și trupul
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
clape negre, lupi de catran/ ce sugrumă demonii somnului (...) Mâna ce se așează pe umăr/ e de zăpadă,/ alătură ce nu-i de alăturat, / clapele albe, clapele negre/ și complicitatea lor într-o cameră albă. / Te rog nu renunța, / se înnoptează,/ poate se face lumină" (Într-o cameră albă). Spre satisfacția cititorului care folosește această cheie pentru poezia lui Vasile Igna, în cele 19 cântece pentru înșelat timpul, referirile la "soarele mai adevărat", zoroastric, se fac de-a dreptul. "O, mâna
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
și-a făcut socoteala Mircea. S-a prezentat, politicos, deși nu era cazul. Dar cînd o doamnă - sau domnișoară?! - se așază în fața ta, nu poți sta ca mutul în fața ei. Femeia i-a zîmbit prin voal, Îi părea bine! Se înnopta. Dacă tot își cumparase lichiorul întoarcerii acasă, s-a gîndit el, doar nu era să rămînă cu sticla în buzunar. S-a dus la closet să își aprindă și o țigară, Cînd s-a întors femeia nu mai era în
Femeia cu voal by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7096_a_8421]
-
Dana Pîrvan-Jenaru Dacă "Scrisorile portugheze" publicate săptămânal în România literară între anii 1997-2003 nu au fost o dovadă convingătoare pentru rolul jucat de Portugalia în viața lui Mihai Zamfir, romanul Se înnoptează. Se lasă ceața (Polirom, 2006, 264 p.) vine să confirme atașamentul autorului pentru această zonă a Europei în care și-a petrecut o bună parte a vieții, în calitate de profesor universitar sau de ambasador al României la Lisabona. Romanul este conceput
Fericire portugheză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7338_a_8663]
-
e legată cu ceva, cu vreo curea,/ Cu vreo frânghie, de viața mea - / Și la o răspântie cu statui/ S-a întors, văzând că nu-i./ Cine și-a pierdut o zi cât o viață/ S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceață." Portugalia, Pământul Făgăduinței pierdut cu ani în urmă, este recâștigat cu adevărat în momentul în care Petru, specialist în lingvistică romanică, reușește să restabilească legătura, prin scrisori, cu femeia iubită în tinerețe, studiile continuate la Lisabona grație
Fericire portugheză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7338_a_8663]
-
cald fior/ Nu contează că reuma ne-afectează grav cocoașa..." (Joc ilar). Totuși, poeta nu se descurajează niciodată și, când nu flirtează, își povestește flirturile de altădată, inclusiv unul de la Techirghiol, unde se afla probabil la băi... "La căsuțe-am înnoptat/ Cu patos ne-am alintat." (În furtună). Felicitări! Era mai bine însă pentru viitorul poetei dacă, înnoptând la căsuțe, citea o carte de poezie bună.
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7265_a_8590]
-
niciodată și, când nu flirtează, își povestește flirturile de altădată, inclusiv unul de la Techirghiol, unde se afla probabil la băi... "La căsuțe-am înnoptat/ Cu patos ne-am alintat." (În furtună). Felicitări! Era mai bine însă pentru viitorul poetei dacă, înnoptând la căsuțe, citea o carte de poezie bună.
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/7265_a_8590]
-
magazinele Ford ori General Motors. Trăsăturile acestea sînt proprii absolut tuturor orașelor americane. Poți să străbați o mie de mile, două mii, chiar trei, se schimbă peisajele, clima, ești nevoit să dai ceasul înainte, dar orășelul în care te oprești să înnoptezi va fi aidoma celui de acum două săptămîni. Trotuarele vor fi tot așa de lipsite de trecători, ai să găsești tot atîtea mașini pe lîngă borduri, dacă nu mai multe, iar firmele drogheriilor și garajelor vor lumina cu același neon
Ilf și Petrov - Un oraș mic by Ana-Maria Brezuleanu () [Corola-journal/Journalistic/6219_a_7544]
-
într-un cadru natural sălbatec, înfricoșător; comentatorii au văzut aici o sugestie indiscutabil preromantică, cu toate că sursa se afla undeva pe aproape, adică în versurile traduse de poet din Donat și din Collardeau: Călător pe văi, pe dealuri, pe colnice părăsîte,/ Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi pintre ponoară,/ Că doar oi uita de groază dorul care mă omoară (Scrisoarea cătră Zulnia). În poemul lui Collardeau, care i-a stîrnit lui Conachi interesul pentru Heloisa și Abélard, iubirea dintre maestru și discipolă luase
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]