236 matches
-
capătul acestui periplu al căutărilor de sine? Căutându-și propria sa identitate și dorind să și-o Îndeplinească În conformitate cu aspirațiile sale, Eul va sfârși prin a descoperi că, de fapt, este singur. Orice aspirație, dincolo de impresia realizării, sfârșește prin a Însingura persoana. Această Însingurare este dată de faptul că, prin aspirațiile sale, Eul se Îndepărtează de lume, de realitate, de celelalte persoane, dorind să fie În exclusivitate el Însuși. Singurătatea este Însă ultimul termen al neliniștii interioare. Ea Închide persoana. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
necesare condiții noi, care să le Întărească, să le Îmbogățească și să le dezvolte. Ori acestea sunt oferite de Întâlnirea dintre mine și celălalt, sau ceilalți. A fi singur, a duce o existență singulară și izolată sfârșesc prin a te Însingura, golindu-te interior. Ajungi ca să pierzi sensul propriei tale persoane și pe cel al existenței. Totul devine absurd, de neînțeles. Viața nu mai are nici un sens. În locul elanului vital apare neliniștea care dezorganizează persoana și existența acesteia. Iată o problemă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
rostul meu În lume?”. Neliniștea care tulbură echilibrul interior face ca persoana să devină pentru sine o „ființă problematică” (G. Marcelă. Una dintre multiplele cauze ale neliniștii este izolarea și lipsa de comunicare cu ceilalți. Izolarea este exterioară, ea mă Însingurează și mă golește interior, pentru că Eu, ca persoană, fiind În lume, nu mă Împlinesc decât prin ceilalți. Această Însingurare a izolării va genera un sentiment de nesiguranță, de angoasă și disperare (S. Kierkegaardă. Voi avea sentimentul unui permanent pericol la
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morală o Înalță. Datorită conștiinței pervertite, orice Încercare de „a-se-depăși-pe-sine” eșuează. Conștiința pervertită Închide Eul, după cum conștiința morală este cea care deschide Eul. Conștiința pervertită Îmi anulează libertatea, prin Închiderea perspectivei transcendenței. Reaua-credință, coruperea morală mă fac dependent și mă Însingurează. Încep să văd În jurul meu numai dușmani și adversități. Privesc totul cu invidie și patimă. Astfel, Încep să doresc distrugerea lumii, a celorlalți, tocmai pentru că eu, neputând face Binele, sunt invidios, mă simt inferior față de cei care reușesc și, din
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
chiar cu prețul renunțării de sine. În sensul acesta, altruismul reprezintă virtutea morală fundamentală din care se dezvoltă sacrificiul de sine. Fiind o orientare către ceilalți, altruismul mă scoate din interioritatea mea care, deși mă protejează, mă izolează de ceilalți, Însingurându-mă. Altruismul nu este numai deschiderea mea dezinteresată către și pentru alții, ci, dimpotrivă, el răspunde concomitent și nevoii mele de ceilalți, de „a-fi-Împreună” cu aceștia. Persoana umană nu poate fi singură, ea trebuie să fie Împreună cu ceilalți. Această relație
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
situându-l, prin abaterea de la normele și legile sociale, În afara societății. El trebuie să plătească pentru vinovăția sa. Semnificația simbolică a pedepsei cuprinde in nuce legea talionului. Pedeapsa este plata simbolică a abaterii de la lege. Responsabilitatea obligă omul, dar Îl Însingurează. El nu este niciodată cu adevărat liber. Omul este, În perspectiva acestei mentalități, permanent responsabil, o responsabilitate care Închide În limitele impuse, de această dată, de legile umane. În felul acesta, catharsisului și mântuirii se mai adaugă și pedeapsa reparatorie
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acesteia care decurge din starea de a fi singur. Eu descopăr, percep starea mea de singurătate, În primul rând În plan formal-extern, prin absența sau prin pierderea relațiilor, a contactelor mele cu celelalte persoane. În mod egal, eu mă descopăr Însingurat În condițiile limitative ale vieții, atunci când sunt privat de libertate, când sufăr, În cazul unei boli grave, cronice sau incurabile, În preajma morții etc. Această Însingurare Îmi dă sentimentul că sunt abandonat, că sunt lăsat pradă unui destin crud, ostil, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
le are, fie că refuză să mi le dea, dar către care eu aspir. Din acest motiv, singurătatea metafizică este un act premeditat, gândit, de retragere din lume, sau dintr-o realitate inacceptabilă de autoizolare. Prin retragere, eu nu mă Însingurez, ci doar mă izolez. Mai exact, ies din lumea comună, pentru a intra În lumea mea interioară, o lume În care mă regăsesc, cu care mă identific și În care, În mod paradoxal, Încetez de a mai fi singur. A
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sufletesc, cât și În cel moral. Fie că este o constrângere externă, fie că este vorba de o abținere interioară, În ambele situații, persoana suferă. Suferințele morale au caracter de frământare și de sfâșiere interioară. Ele izolează sfârșind prin a Însingura Persoana. În plan colectiv, Însingurarea se manifestă prin starea de Înstrăinare a indivizilor. În această situație, compensarea este dată de deschiderea și refugiul interior al persoanei. Ceea ce-mi este interzis În afara mea poate deveni posibil În interiorul meu. În felul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
situarea suferinței la nivel corporal, somatic, exprimată prin durere sau suferință organică difuză; localizarea sufletească a suferinței, resimțită ca epuizare, angoasă, depresie, disperare și Închidere; resimțirea suferinței la nivelul conștiinței morale ca o stare de suferință care apasă persoana, o Însingurează și o golește, o aruncă În disperare și adesea sfârșește prin a o Înstrăina nu numai de lume, ci și de sine Însăși. Aceste aspecte ale suferinței, care de regulă sunt asociate, trebuie considerate de către terapeut ca ținte absolut obligatorii
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
căderii mele sufletești și morale. Totul se reduce la persoana mea și la nevoile pe care urmăresc cu orice preț să le realizez, să mi le satisfac. Dar, astfel sfârșesc prin a mă izola mai mult de ceilalți, a mă Însingura și a mă goli sufletește și spiritual. Condamnarea la singurătate Înseamnă și sfârșitul ființei mele. Soluția ieșirii din singurătatea egoismului o dă Întâlnirea mea cu ceilalți, o Întâlnire care mă deschide și-mi anulează vidul interior prin iubire. Valoarea modelului
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Cartea lui P. este strigătul de alarmă al unui intelectual neliniștit de rezultatele nefaste ale modernizării, care distruge structurile civilizației sătești tradiționale fără a pune ceva trainic în locul lor, care îl scot pe om din armonia firii, îl înstrăinează, îl însingurează. De asemenea, autorul declară că a vrut să facă mai cu seamă o lucrare de „convingere”, încercând să deschidă o dezbatere pe această temă. După 1944 cel ce se afirmase ca un comentator cu vocație al literaturii contemporane s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
Rădauți și Mănăstirea Sucevița, pe locuri legendare. Stând un răstimp aici, in preajma olarilor făurari, artistul le-a furat meseria. Vrând parcă să sublinieze, legătura străveche dintre om și olărit, Antonică a conferit vaselor gesturi și relații umane, le-a însingurat sau le-a adunat în colectivități sumare, sugerându-ne astfel forme de viață ale satului românescă Lucrările dispuse ca într-o veselă colonie de făpturi negre, dialogând vioi și, te ademenesc ca o cimilitură, ca o poveste populară, spusă când
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
vorbim de organizarea perfectă a sistemului fiscal și de accentul pus pe calitatea mediului. De asemenea, este de remarcat nivelul ridicat de autonomie a cantoanelor și localităților. Există doar cinci legi federale. Majoritatea elvețienilor vorbesc trei-patru limbi. Totuși, oamenii sunt însingurați, iar concurența e acerbă. Bani, stress, alienare. Iar marea catedrală Sf. Ioan din Geneva, unde Calvin a predicat peste 30 de ani, e aproape goală... Întreaga Europă este în evoluție, iar tineretul elvețian se pronunță majoritar pentru integrare. E vizibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ideal. Pe Ilie Moromete îl părăsesc fiii, dar și iluzia unui timp benefic, pe care altădată părea că îl stăpânește. Dacă la început glasul lui era domol ("glasul lui picură liniștit și încet"), mai apoi "glasul lui devine turbure și însingurat". Tulburarea e un semn că vechea orânduială se sfârșea. După conștientizarea sentimentului de vinovăție față de Niculae care a luat premiul întâi, după fuga băieților, Ilie Moromete intră într-o criză, descrisă magistral, care evidențiază adânca analiză psihologică. El judecă lumea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
uriași și crapi dolofani, sturioni, cu pântece umplute de icre, și scrumbii pe care atârnă carnea grasă. Drumul nostru pe aceste meleaguri se sfârșește în depărtarea mării. Din luciul ei, țâșnesc delfini arcuiți pe deasupra valurilor. 2. LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI a. Însingurați din timpuri străvechi Deși situate în miezul continentului, pământurile noastre nu au fost niciunde în această parte de lume mai singure. Devenirea noastră a urmat firul acestei izolări naturale, preparată dintr-un amestec de licori dulci și amare din care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în Europa de azi. Voi pune față în față trasee ale cunoașterii mistice și demersuri de antropologie religioasă, intuiții contemplative și rezultate ale unor cercetări foarte aplicate. Dacă încerc să aduc laolaltă chiar dacă nu îndeajuns de bine articulat căile celor însingurați către Cel singur și empiria modernității tîrzii, motivul e că problema șanselor spirituale se joacă tocmai în tensiunea dintre acești doi poli, se decide în saltul analogic ce izbutește să depășească și să mențină totodată extrema lor depărtare. Pe această
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
îl trimite pe iubitul ei departe de actualele sale aventuri. Amanții din românele și nuvelele lui Maupassant, asemeni doamnei de Marelle și lui Duroy 254, iubesc să hoinărească prin suburbiile Parisului pentru a vedea locuri mai poetice, a se putea însingura și relaxa. Se merge, pentru întremare, vara pe malul mării sau la băi255, toamna pentru impresii la Veneția, Florența, Romă sau Sicilia în funcție de modă sezonului. Iarnă este indicată pentru vizitarea Orientului. Gustul pentru călătorii face viața să vibreze pe parcursul anului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
cunoscut, cine i-a citit sonetele și fragmentele de jurnal (nepublicate, din modestie), cine i-a văzut visătoarele acuarele (nici ele expuse) poate înțelege că, dincolo de opera sa medicală, Jules Nițulescu își purta, parcă, jenat, destinul ciudat al unui om însingurat printr-o excesivă bogăție spirituală care îl izola de mediocritatea viguroasă și zgomotoasă din jur. Nu a putut fi, niciodată, un om al unei singure idei, nici al unei mărginiri, oricât de savantă ar fi fost; prin structură, întrebător și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
fetițe ale sale, și soția Dana, așteaptă însănătoșirea lui (și tatăl său Vasile Marin II, zis Liță a fost foarte bun gospodar și fruntaș în sat). Nefiind local de școală, cămin cultural sau orice alt loc de întâlnire, oamenii se însingurează și nici la biserică nu prea mai calcă. Tineretul, puțin cât estedeloc ! Copiii de școală fac naveta, împreună cu cei de la Răcușana, Hanța, la Podu Turcului, cu microbuz care-i lasă să mai meargă pe jos 3 km. sau 4, și
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
măcar de două ori pe an. La noi, totul s-a oprit la nivelul celor trei sau patru persoane ale unei familii. Strict. A, da, sunt vizite la părinți, la socrii, dar rar se întâlnesc cu toții. Fiecare nucleu familial se însingurează, se îndepărtează de ceilalți. De prieteni... De când n ai invitat un prieten sau o prie tenă acasă? Nu mă refer la întâlniri de afaceri, la discuții de comun interes. Mă refer la simpla plăcere de a sta în compa nia
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
atâta cruzime. Îți vine greu să crezi în ce măsură acest principe nu era în stare să adune lume în preajmă-i, vreau să spun înainte ca arta in fernală a Doamnei de Maintenon și a ducelui de Maine să-l fi însingurat cu totul; cât de puțin era în firea lui să țină o curte; în ce măsură, cu tot aerul lui dezinvolt, el era încurcat și plictisit de lumea mare și în ce măsură în viața lui particulară și apoi în singurătatea lui din mijlocul
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Eu îmi măsor succesul în bani. Dacă aș avea mulți bani, nu m-aș mai putea bucura de micile lucruri. Banii îi fac pe oameni mai leneși. Banii sînt frumoși și buni. Banii sînt energie în stare pură. Bogăția te însingurează. Iubesc banii. Dacă ești bogat, nu ai prieteni sinceri. Bogăția atrage invidia. Cei bogați nu dorm bine noaptea. Nu poți duce banii cu tine în mormînt. Dacă ai mulți bani, ai și multe griji și probleme. Cînd ești bogat, ai
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
această perspectivă, romanele din trilogia exilului nu acceptă comparația, uneori ispititoare, cu doctrina existențialistă: viziunea romancierului român e aceea a unui exilat prin acțiunea forțelor antiumane ale unei istorii potrivnice; el nu e, ca personajele lui Camus, de exemplu, un însingurat prin propria voință. Poate că mai curând s-ar putea desluși aici o anume afinitate cu Papini, pentru care nutrise o imensă admirație și ale cărui interviuri le publică la Paris în 1963, adică tocmai în perioada când își gândea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
fi putut continua existența fără limba română: „În ochii mei acuma nimic nu are preț, Ca taina ce ascunde a tale frumuseți...” (1886). Datorită căii singulare de cunoaștere a realității în epoca de autodefinire a spiritualității românești . E s-a însingurat, devenind de neînțeles, drept care va fi etichetat ca straniu, iar în cele din urmă, și vom vedea de ce, ca stăpânit de „un pesimism structural”. Până la 1876 singurătatea lui Eminescu a fost optimistă întrucât el credea în utilitatea sa pentru cauza
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]