154 matches
-
de necesar revine la purtător fără să fie expulzat. Ada Milea și Bobo își pun tot corpul la bătaie pentru a muzicaliza scriitura lui Gogol. Nările lui Bobo scot cele mai ciudat-hilare sunete, tot așa cum nasul lui Bobo, mișcat, scobit, întărâtat și calmat, devine protagonistul unei proiecții care-ți lasă gura apă. Bobo amestecă cu lingura o ciorbă fierbinte care nu te face să te gândești decât la cât de bine miroase. Dacă ai cu ce să miroși. Conceptul muzical al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
fel, alții într-alt fel prin mulțime; fiindcă nu putea deci să înțeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetățuie. 35. Cînd a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostași, din pricina îmbulzelii norodului întărîtat; 36. căci mulțimea norodului se ținea după el, și striga: "La moarte cu el!" 37. Tocmai cînd era să fie băgat în cetățuie, Pavel a zis căpitanului: "Îmi este îngăduit să-ți spun ceva?" Căpitanul a răspuns: "știi grecește? 38
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
săi, Baudelaire și Rollinat, moartea la Joyce înseamnă și germinație. Putrefacția naște. În cazul de față naște dorință. O dorință violentă pentru acea femeie misterioasă și grațioasă care e Gretta. Paginile ce redau scena camerei de hotel sunt magistrale. Masculul întărâtat ar vrea un mic semn, numai că Gretta izbucnește în hohote de plâns. A existat cândva, în tinerețea ei, un băiat plăpând, care o iubea și care a murit. A venit în fața casei ei, noaptea, în ajunul plecării spre Dublin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
cea din urmă suflare abia după trei zile. În așa ticăloșie se săvârși un stăpânitor în floarea bărbăției încă, căruia nu-i lipseau nici puterea de acțiune, nici alte virtuți, mai cu samă nu moderațiunea și iubirea de dreptate. Latinii întărîtați răzbunară în curând moartea plină de dureri a nenorocitului lor împărat, iar bizantinii cei nestatornici învățară din pilda apusenilor cum adevărata fidelitate de supus are ocazie de-a se manifesta chiar față c-un monarh încetat din viață. După spusa
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în societate și în daraverile negustorești, ba chiar între frați se ardică făclia certei religioase. Schisma, pospăită pe dinafară și numai abia de catră împăratul, irupse fățiș în cler și popor c-o pornire îndoită și fără măsură, iar partidele întărîtate aruncau una asupra alteia pline de turbare anateme și contraanateme. Nichifor, despotul Epirului, și frate-său Ioan, duce de Patras, esploatară turburarea generală, convocară un consiliu provincial în care împăratul fu proscris, dar pe de altă parte și ei fură
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a mea! Regina mea! Gata! Se sufoca de bucurie; umbla împrejurul Nastasiei Filippovna și striga la toți: „Nu te apropia!“. Toată ceata lui se înghesuia acum în salon. Unii beau, alții strigau și râdeau, toți erau cât se poate de întărâtați și degajați. Ferdâșcenko începu să se dea bine pe lângă ei. Generalul și Toțki dădură iarăși să plece iute. Și Ganea era cu pălăria în mână, însă stătea tăcut în picioare și nu-și putea dezlipi ochii de la spectacolul ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
apropie de el și-și lipește calină obrazul de umărul său. — Vezi să nu-ți strici coafura asta complicată, bombăne el posac. Își strecoară totuși brațul pe după talia ei. În spatele lor, Velleius Paterculus scoate aburi pe nări, ca un taur întărâtat. Nero îi dă un cot în burtă, avertisment să se liniștească. În sfârșit, apar opt lecticari, înveșmântați în uniforma somptuoasă a Fabiilor. Își croiesc cu greu drum printre oameni. Duc pe umeri o băncuță de două locuri, acoperită cu un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
revenirea în cadrul patriarhiei române. S-au creat niște sensibilități. Statul român comunist a încercat, în cincizeci de ani, să intervină în viața bisericii de aici, au încercat să recupereze biserica, și oamenii de aici, din vechiul exil, au fost cumva întărâtați, provocați. Revoluția din România a fost ceva important, dar vechiul exil n-a văzut o restaurație, o revenire a situației din ’48, când era regele: în biserica românească din rue Jean de Beauvais se pomenește până astăzi regele. Celelalte parohii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
Su Wu a ridicat În slăvi deliciul contemplării unei vânători de urși, dar știm cu toții că mai Întâi l-au nimerit drept În cârcă săgețile arcașilor care nu dădeau niciodată greș și după aceea l-a ajuns din urmă prada Întărâtată și l-a Înfulecat cu fulgi cu tot. Această nefericită analogie rimează și cu Madame Hsin, la fel de vătămată și imparțială ca generalul. În zadar a Încercat ea să-i reconcilieze pe cei doi amici: mergea fuguța din iatacul mistuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
răchită. Cămașa, în dreptul coastelor din stânga, era numai sânge, năvălit din răni. Românul abia sufla, cu ochii deschiși mari, cu fața dintrodată întristată, subt umbra pe care o cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate ale cositorilor se auzeau depărtate, chemându-se. Boii, lângă adăpătoare, stăteau acuma neclintiți și priveau cu ochii mari și umezi spre cei doi oameni. Băieșu se alătură de ghizdele, scoase de două ori ciutura plină și o vărsă în jgheab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cugetul lui de tată rușinat în fața lumii. Când intră în casă, izbi ușa ș-o încuie cu cheia. Puse cheia în buzunar; trânti pălăria pe un pat și cortelul pe altul, puse mânile în șolduri și ridică o privire alburie, întărâtată, spre Tudorița, care sta ghemuită într-un colț, în fundul patului. —Ce ai? De ce gemi? —Mă doare capul... șopti fata. Și privindu-l simți un fior prin inimă. Domnul Rusu începu să râdă cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la-nceput ai dumneata ceva cu mine, da’ n-am ce-ți face. Eu îmi caut de treburile mele, caută-ți și dumneata de-ale dumnitale... Flăcăul vorbi hotărât și porni spre șuri. Ia stăi, ia stăi tu! gemu Faliboga întărâtat. Îl ajunse, îl apucă de braț și-l întoarse în loc. Niță se smunci. —Bade Sandule, strigă el scurt, ce vrei? —Măi, eu îs stăpân acu aicea, și tu nu vorbi așa cu mine!... țipă Faliboga cu ochii holbați. Măi, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai aparatu’ ăsta nostim, dragă? — Despre ce vorbești? întrebă Santa. — Patefonu’ din mijlocu’ odăii. — I-a nepoatei mele. I-o scumpă. A absolvit liceu’ la Sfântu’ Odo. A și găsit o slujbă bună de vânzătoare. — Ei vezi? spuse doamna Reilly întărâtată. Pun pariu că câștigă mai bine ca Ignatius. — Doamne, Angelo! exclamă Santa. Nu mai tuși atâta. Du-te și te întinde în camera din fund și odihnește-te pân’ vine bătrânu’. — Săracu’ Angelo, spuse doamna Reilly, după ce agentul ieșise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pentru a accentua strălucirea de crin a rochiei - uriașe frunze verzi de filodendron. (Știa bine rochia aceea, era o relicvă de familie, una din străbunici o purtase la o nuntă imperială.) Se Îndreptă iute, aproape sfidător, dorind să strige mulțimii Întărîtate că un Esterhazy nu putea muri chiar oricum, că nu putea fi executat ca un tîlhar de drumul mare. Astfel va sta și sub spînzurătoare. Chiar cînd călăul Îi va lua băncuța de sub picioare, tot mai aștepta o minune. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la aritmetică. Ai perfectă dreptate. Nimeni nu face favoruri altcuiva. Fiecare are grijă de el. Și nici măcar pentru asta nu se găsește câteodată suficientă minte. Puse apa la fiert și Începu să scoată vasele curate din mașina de spălat. Fima, Întărâtat, vrând parcă să-i demonstreze chiar În clipa asta că nu avea dreptate, Îl Împinse pe Ted deoparte cu mișcări agitate și se apucă să-l ajute, fără să fie rugat: trase afară din mașină o grămadă de cuțite, furculițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pentru a accentua strălucirea de crin a rochiei - uriașe frunze verzi de filodendron. (Știa bine rochia aceea, era o relicvă de familie, una din străbunici o purtase la o nuntă imperială.) Se Îndreptă iute, aproape sfidător, dorind să strige mulțimii Întărâtate că un Esterhazy nu putea muri chiar oricum, că nu putea fi executat ca un tâlhar de drumul mare. Astfel va sta și sub spânzurătoare. Chiar când călăul Îi va lua băncuța de sub picioare, tot mai aștepta o minune. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
m-am postat la fereastră, așteptând. Fix la 6,16 soarele și-a făcut apariția, înroșind dunga orizontului. Ziua creștea lent și nimic în lume nu putea opri soarele să răsară la ora prevăzută. Dacă toate cobrele s-ar ridica întărîtate, n-ar putea intimida dimineața, oprind-o să vină, cu picioarele ei desculțe și albe, exact în clipa când trebuie să vină. Iată, mi-am zis, o lecție care ni se dă în fiecare dimineață și pe care ne ferim
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mulți în seara asta, vinovați și nevinovați! Hamlet și-a învins destinul! Priviți-mă! Pipăiți-mă! Izbiți-mă cu bastoanele! Împroșcați-mă cu ouă clocite! Ucideți-mă voi! Asasinilor! Ucigașilor! Asasi...!”. A rămas în viață ca prin minune, atunci, fiindcă, întărâtați, oamenii se năpustiseră asupra sa cu un gând să-l facă fărâme. L-au iertat, dar a făcut alte năzbâtii, aproape orice spectacol în care a jucat a fost un scandal. Datorită lui s-a desființat Teatrul. Consiliul Stațiunii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mai înțelege nimeni nimic. Știți și matale, dom’ ambasador. E vorba de sinceritatea vieții. Asta am priceput și io. - Diplomat în intendență, preciză Pancratz. Nu-i problemă, surâse îngăduitor. Pot să stau și așa, fără gaura asta. Adevărul e - râse întărâtat bătrânul - că se făcea o curvăsăreală atunci, la Festival, pe față, fără probleme. Deviza era să se simtă lumea bine, să vadă că Dej nu era așa cum ziceau dușmanii noștri. Că România care construia socialismul și democrația populară nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de poruncă, „să fiu mereu plină de-asta. Numai de-asta, altfel nu mai rezist.“ Îi desfăcu șlițul, mângâindu-i bărbăția. „Numai de-asta am nevoie“, repetă cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața de până nu demult, gânduri, dorințe pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ucenicii Lui s-au coborît la marginea mării. 17. S-au suit într-o corabie, și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. 18. Sufla un vînt puternic și marea era întărîtată. 19. După ce au vîslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. 20. Dar Isus le-a zis: "Eu sunt, nu vă temeți!" 21. Voiau deci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
printre gene. Izbucnește revoltată aproape plângând: - Vai domnul Marinică, cum puteți vorbi așa ceva? Și a fugit rușinată spre casă. - Ești insuportabil, cum naiba poți vorbi în halul ăsta cu un copil! intervine Flora furioasă. Dar Marinică continuă pe același ton întărâtat. - Te fu..e bine, șchiopul ăla al tău? - Da! Răspunse Flora sec, realizând că el poate continua la nesfârșit cu limbajul de mahala. - Nu vezi că te-ai umplut, miroși și tot mai vrei, ma...hie de la Laur! Cred c-
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
într-o zi de duminică. Noroc, nea...! îi aruncă din vârful buzelor secretarul de partid al comunei, ștergându-și fața de nădușeală cu o batistă mototolită și murdară. Stelian avu impresia că vorbele celuilalt aduceau cu un mârâit de dulău întărâtat, care nu poate totuși să muște. Fără îndoială că istoria recentă cu verișorul Marangoci de la cooperativă nu-i picase tocmai bine la lingurea și-l făcea să-l privească chiorâș... Și ce mai faci dumneata, tovarășe pensionar, așa, în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
încrețită în noi... Apoi am auzit: Tronc-Hodoronc-Zdranca-Zdronc! Și am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată, parcă am perceput unul - un zgomot însă nesfârșit de anemic și neînchipuit de jenant: pîca-pîca!... Am ciulit din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]