49,940 matches
-
mai oferă doar oglinda prieteniilor literare, ci dă lista completă a ranchiunelor și dușmăniilor. Unii recunosc sincer: nu pot să-l sufăr pe X, nu pot să-i sufăr pe cei care... Răsfoirea cărții se transformă într-o simplă verificare, întotdeauna izbutită, a idiosincrasiei. Îndeobște urechiștii alunecă oportun printre capriciile proprii și ale altora. Instituționalizarea urechii ar trebui trecută în istoriile literare. Prioritatea urechii care ascultă față de ochii care citesc nu ține de generație, ci de înclinație, nu ține de o
Urechiștii by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14865_a_16190]
-
delicată, un obraz tînăr, rece și proaspăt. A treia imagine. Eram student, tatăl meu murise cînd mă găseam în anul doi de actorie, la Facultatea de Teatru, IATC, din București. Spre cimitirul din Piatra-Neamț există o alee de castani unde întotdeauna este o altă temperatură decît cea din restul orașului. Întorcîndu-mă de la cimitir, abia atunci, în studenție, am realizat și am simțit această diferență clară. De ce atunci? Nu știu. Am trecut pe acolo de mii de ori. Doar atunci însă am
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
mă răzbun vreodată sau să port în mine un fel de ură. M-aș încărca psihic cu ceea ce nu doresc. Privesc de la mare distanță și cu un fel de ironie cele ce mi s-au întîmplat. Totuși voi scrie, nu întotdeauna și nici exclusiv, despre acei ani trăiți în comunism. R. B.: În Memorialul de la Sighet și în expoziția organizată aici la centrul cultural "Titu Maiorescu" din Berlin, în legăturile pe care le aveți cu societatea civică din România, cu "Alianța
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
acum de trei ori și stufoși, sugrumând perspectiva. Spațialitatea de altădată liberă,... s-a dus. Țin minte, noaptea mai ales, când, pe bulevardul nemărginit străbătut de mașini, parcă ar fi fost azvârlite tone de diamante. Natura, la Paris, nu e întotdeauna bine venită. Astfel încât, azi, în iulie 2002, îmi vine să spun, parodiind străvechiul paradox, nu că pădurea nu se mai vede de copaci, ci însăși glorioasa Cale victorioasă de la Napoleon încoace. Împăratul, care a cerut să fie construit Arcul, dar
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
superb articulat din punct de vedere literar) sînt evidente și ele exclud din demonstrație o serie de popoare aparținînd , de facto, acestui spațiu de civilizație europeană. Pentru că, explică Milan Kundera, � (ce se întinde de la Atlantic pînă la Urali) a fost întotdeauna împărțită în două jumătăți care au evoluat separat: una legată de Roma și de biserica catolică, iar cealaltă dependentă de Bizanț și de biserica ortodoxă. După 1945, granița dintre cele două Europe s-a deplasat cu cîteva sute de kilometri
Europa iluziilor pierdute by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14892_a_16217]
-
una legată de Roma și de biserica catolică, iar cealaltă dependentă de Bizanț și de biserica ortodoxă. După 1945, granița dintre cele două Europe s-a deplasat cu cîteva sute de kilometri spre vest și cîteva națiuni care se consideraseră întotdeauna occidentale s-au trezit deodată în Est. Drept urmare, în Europa de după război s-au dezvoltat trei situații fundamental diferite: cea a Europei de Vest, cea a Europei de Est și aceea, mai complicată a acelei părți din Europa situate din
Europa iluziilor pierdute by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14892_a_16217]
-
pp. 221-222). în viziunea lui Kundera, Europa Centrală este, așadar, o realitate apărută după cel de-al doilea război mondial prin instaurarea controlului politic al Uniunii Sovietice asupra unei părți a Europei care, din punct de vedere cultural, a aparținut întotdeauna Occidentului (prin catolicism). De aici pînă la faimoasa teorie a lui Samuel Huntington drumul este scurt, iar rodul politic al unei astfel de demonstrații a fost, după 1990, înființarea grupului de la Vișegrad (o alianță între Polonia Cehoslovacia și Ungaria, menită
Europa iluziilor pierdute by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14892_a_16217]
-
prozaice cu trăirile livrești. în Ocheanul întors, de pildă, în cea mai neagră exilare a tînărului profesor într-un sat uitat de lume, departe de București și de femeia iubită, de care se desparte în hohote de plîns, rămîne loc întotdeauna, mult loc pentru cărți, pentru culoarea cerului, pentru dansul norilor. Așa cum aici, în acest jurnal, soldații ruși se amestecă în viața de liceean: "Rușii au plecat. Fac bună teză la română, extemporal la igienă, după-masă două ore de gimnastică". Și
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
de construcțiile machiste care mai trec încă la noi drept accesoriile bărbatului cult și superior... cîtă normalitate trăită și scrisă în registru privat în anii �obsedantului deceniu"! Dacă există o lecție de depășire a istoriei, deși tîrgoviștenii s-au ferit întotdeauna de lecții, aceasta este: viața privată. Nu retragere, nu ascetism, nu protest înfundat, ci o enormă "privatizare" a vieții, o paranteză în care intră și se conservă toate valorile primejduite în afară: dragostea, onestitatea, prietenia și opera. Cît despre acesta
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
auzit propria respirație amplificată de spațiul închis. Atunci când mintea rămâne singură cu sine însăși începe să se roage. Așa e natura minții. "Înger, îngerașul meu" - mi-am zărit îngerul cu un chip atât de frumos, încât trebuia să fie mort - "întotdeauna fii cu mine" - aripile sale ca de ceară cuprind drăgăstos spațiul din jurul meu. "Dimineața" - mirosul de cafea și ferestrele luminate ce rănesc privirea încă adormită, "seara" - vremea încetinindu-și mersul, atunci când apune soarele, "ziua" - existența devine echivalentă cu trăirea, zgomotul
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
doar lucrurile cele mai trebuincioase, cumpărături, punerea în funcțiune a mașinii de spălat, dădeam un telefon și intram în Dulap, închizând pe tăcute ușa după mine. Înăuntru nu avea nici o importanță ce parte a zilei este, ce anotimp, ce an. Întotdeauna era catifelat. Mă hrăneam cu propria mea respirație. O dată m-am trezit noaptea dintr-un vis greu ca zăduful și am dorit Dulapul ca pe un bărbat. Am fost nevoită să-mi împletesc mâinile și picioarele cu trupul lui R.
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
al științelor spiritului, sau al "spiritualului-sufletescului", atât Jung, cât și Steiner vor fi avut grijă (fiecare la momentul și în contextele specifice) să precizeze cu strictețe că nici personalitatea lor culturală, nici teoriile lor nu trebuie preluate dogmatic, ci așezate întotdeauna sub semnul provizoratului și al revizuirilor critice de către urmași. Demersul lui Gerhard Wehr din această carte nu este așadar, printr-o frumoasă consecvență cu spiritul operelor maeștrilor săi, nici unul foarte transparent (deși e totuși foarte bine documentat), cât unul al
Jung sau Steiner? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14920_a_16245]
-
Lenau nu participă, să fim serioși, la ceea ce s-ar putea numi literatura Banatului. Încercările de a-l considera pe Lenau bănățean, din ce în ce mai eroice în secolul care a trecut, vin din nevoia de mituri culturale de care Provincia a dus întotdeauna lipsă. Pentru români mitul cultural era cu atât mai important cu cât el se lega de Eminescu: Eminescu l-a tradus, și l-a asumat, l-a considerat cu iubire. Lenau este un poet german cum nu sunt mulți în
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
în vârful în întregime strălucitor e crucea. E adevărat că am scris Albigenzii și alte poeme lipsite de pietate, dar, crede-mă, nicidoată, niciodată inima mea nu s-a îndepărtat de cruce, am iubit-o din tot adâncul sufletului meu, întotdeauna. Da, simt acuma că Dumnezeu mă iubește, că el mă atrage la inima sa, că eu mă fondez în el." Și Lenau continua să delireze, cuvintele sale fără șir se pierdeau într-un veritabil extaz. Emilia a notat în jurnalul
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
calme și imobile, așezat într-un mister impenetrabil, deși furtunile cele mai violente răscolesc suprafața; căci atunci când acest fond intim vient a etre remue, e nevoie de mult timp ca vechea ordine să fie restabilită, și o asemenea răsturnare este întotdeauna o mare nenorocire." 10). Care ar fi textele care ar ilustra, mai bine decât cele consacrate de lectură, cele care ,,nu sunt ale oamenilor unei alcătuiri obișnuite"? Să încercăm să realizăm câteva decupaje din An die Melancholie, Der Seelenkranke, Maríe
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
C. Rogozanu Cartea de critică literară a Ilinei Gregori, Studii literare, este, fără exagerare, un eveniment. O îmbinare perfectă de rigurozitate, concizie, curaj al opiniilor, academism se poate regăsi în aceste studii. Critica a oscilat întotdeauna între impresionisme și opere riguroase incapabile să atragă o masă largă de cititori. Realizarea echilibrului între aceste două laturi în critica românească a însemnat apariția unei cărți eveniment: adică îndeajuns de accesibilă, de captivantă pentru a cîștiga un public bun
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
apărea dovezile, și un judecător care nu poate fi dirijat cu telefonul politic nu va instrumenta aceste cazuri de abuz de care astăzi nimeni nu se mai îndoiește (...). Ascultați, băieți, ascultați pînă vi se lungesc urechile! Dar nu uitați că întotdeauna vine o zi în care se decontează toate curiozitățile. Să nu spuneți că n-ați știut!" Pînă se vor împlini speranțele lui Cornel Nistorescu un lucru e sigur, nici o instituție din România nu are cum să verifice SRI-ul dacă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14942_a_16267]
-
a vedea lumea. E doar un abil joc de construcție a demonstrației, o strategie care sfîrșește prin a-l convinge pe cititor că întrebarea asupra diferențelor dintre felul în care gîndesc și simt oamenii ce aparțin unor culturi diferite rămîne întotdeauna deschisă. Există o nedeclarată, dar evidentă notă polemică în alegerea subiectului. Despre o viziune românească asupra lumii s-a scris mult și s-a speculat cam tot atît de mult, exaltîn- du-se virtuțile acesteia. Calea regală, constată autoarea, e
Sentimentul românesc al urîtului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14921_a_16246]
-
dată în apropierea unui focar ideologic de tristă amintire. Felul în care acest adolescent e reconstruit de scriitorul matur va fi în consecință unul înțelegător, ironic, lipsit de dramatism, dar comprehensiv și tulburător. Autodenunțul e unul calm, inteligent, cîteodată glumeț, întotdeauna plin de bun-simț. Iar alegerea non-ficționalului servește perfect acest bun-simț și se asortează foarte bine cu o atmosferă de sportivitate și de tinerețe pe care textele lui Radu Cosașu o transmit nedezmințit. Personajul seamănă mult cu altele din romanele epocii
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
vine din efortul - vizibil în toate cărțile sale - de a extrage din locul comun și din mundanul anost reguli și adevăruri absolute sau doar de perspectivă, convins că numai experiența proprie are valoarea revelației. Dar această experiență personală presupune, aproape întotdeauna, și un permanent dialog amoros plin de nimicuri, superficialități, amabilități și convenționalisme care, deși aruncă în extatic și indiferență comunicarea, se consumă și creează un gol propice creației: "După ce muști din măr numești locul de unde ai mușcat/ mușcătura mărului -/ numești
Uimirea ca obișnuință by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14968_a_16293]
-
au apărut niște cronici, în care se afirma că poezia mea sună atît de bine și de natural! Deci, se pare că am intrat în miezul acestei limbi, printr-o muncă "herculeană", pentru că una din cronici, de pildă, spune: Credeam întotdeauna că un poet nu poate să scrie decît în limba lui natală și nu poate într-o altă limbă... de adopțiune. Ei bine, iată că m-am înșelat." Și vedeți, așa s-a întîmplat... o înlănțuire de miracole! Am fost
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
pe dinăuntru. R.B.: D-na Nina Cassian, sunteți acuma, cînd stăm de vorbă pe malul mării, pentru cîteva zile în România, vă reîntoarceți în Statele Unite. Care este spațiul libertății d-voastră? N.C.: Libertate? Eu, să știți că am fost liberă întotdeauna. Asta înseamnă că am fost iresponsabilă. Mă purtam iresponsabil. De aceea partidul comunist nu m-a iubit niciodată. A fost o dragoste neîmpărtășită, pare-se. Nu m-a iubit niciodată pentru că eram liberă, or eu trebuia să fiu opresată ca
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
toată lumea. Nici în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, nici în timpul lui Nicolae Ceaușescu eu nu am fost un om privilegiat. Am fost persecutată de la cartea mea de debut care a fost făcută dușmănoasă, a fost arsă ș.a.m.d. Le-am fost întotdeauna antipatică. Ce ciudat! Tocmai eu care eram chiar de bună credință și eu care la început eram o convinsă - ei bine, ei nu m-au iubit. Dar totuși eu am fost liberă, liberă în comportări, cu prietenii, chefuri, poezii umoristice
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
teritorii după teritorii, cum zgomotul furtunii acoperă și nimicește șoaptele rugăciunilor mele, cum aburii se ridică din pămînt și îmbracă clădirile, rămînînd doar firmele luminoase suspendate, ireal, la înălțime, am înțeles că, prea păcătoasă fiind, am să fiu lăsată aici. Întotdeauna mi-a fost frică de apă și de necunoscutul întins pe la fundul ei. Deși am făcut înot de performanță, n-am deschis niciodată ochii. Nici în bazin, nici în mări sau oceane. Nu vreau să văd ce este în măruntaiele
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
obiecte pierdute". într-unul din numerele trecute ale României literare Dl. Nicolae Manolescu descria, la ochiul nostru magic "delicate lucruri vechi". Nu rezist ispitei de a continua evocarea cu cîteva gesturi, azi uitate, care s-au imprimat pe retina ochiului, întotdeauna magic, al copilăriei. Gestul prin care tatăl meu își întorcea, seară de seară, ceasul de mînă, apucîndu-i între degetul mare și arătător rotița striată și învîrtind-o repede înainte și înapoi. Mișcarea era însoțită de un sunet subțirel, mai liniștitor decît
Gesturi pierdute by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14977_a_16302]