510 matches
-
abate și în proză de vreo două ori pe an. Literatura - redarea viului de către un om - cui prodest? se întreabă povestitorul. Alte poziții, aceleași virgule, alte discuții, aceleași linii de dialog. Nimic nou. Ce să facă el cu-această ușă întredeschisă prin fața căreia, urmând pe signora Maxima, trec acum Metodiu și Iovănuț? S-o deschidă și s-arunce înăuntru o privire? La ce bun? Ce mare brânză puteai descoperi deschizând o ușă în Veneția secolului al XVII-lea? Când îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din nou la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi s-a oprit și cealaltă. Doar așa, din mers. La prânz nu mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
directorul, cât și Teleferic erau morți. Bătaia se repetă, ceva mai puternică. - Domnule director... se auzi o voce slabă, de fată. Nimic, așa cum am mai spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dedubla, în primul rând, sentimentul timpului. Timpul meu începea dimineața, apoi urma întâlnirea cu Sonia, masa undeva în afara casei, plimbarea în afara orașului. Pe negândite, venea noaptea, când ziua abia scursă cădea ca o piatră în neant. Era, însă, suficient să întredeschid ochii amintirii pentru ca imediat aceste câteva zile, atât de dense în impresii, să capete dimensiunea unor luni de zile. Dublă era și puterea de atracție pe care Sonia o exercita asupra mea. În prezența Soniei eram într-o stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nemaiâncercată. Camera începe să se întoarcă și să se prăvălească pe un colț, încet și lin. Colțul cade tot mai jos, alunecă sub mine, se așează sub mine, se strecoară în spatele meu, apare deasupra mea, dar cade din nou fulgerător. Întredeschid ochii, camera se înfinge la locul ei, continuând să se rotească în capul meu. Gâtul nu rezistă, capul mi se prăvale în piept și întoarce camera cu susul în jos. „Ce-au făcut, ce-au făcut cu mine!“ șoptesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la apartamentul nostru. Cobor; mă gândesc cam în ce parte se află ușa care-mi trebuie, apoi mă apropii cu gând să bat în ușă; îmi pregătesc expresia cu care s-o întâmpin pe dădacă, dar observ că ușa este întredeschisă. „Poate-i pus lanțul“ mă gândesc, dar abia ating ușa cu mâna, că se deschise ușor, fără să scârție. Am în fața ochilor bucătăria noastră. Deși e foarte întuneric, îmi dau seama că e apartamentul nostru, după bătaia ceasului din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
despre acest subiect. Nici pe drum nu reușise să scoată de la ea nimic. Evitase orice discuție, spunându-i să aibă răbdare. Pe Calistrat îl găsiră singur, într-o odaie întunecoasă din spate. Intraseră în casă fără nici o problemă, ușa fiind întredeschisă. Ileana părea să cunoască locul pentru că îl condusese printr-o tindă îngustă până în încăperea în care se afla bătrânul. Acesta stătea așezat pe o laviță de lemn acoperită cu blănuri de oaie argăsite. Ținea pe brațe o cutie de carton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea veni doar de la El, de la Singurul Făcător de Minuni, de la cel care prefăcuse apa În vin; orice altceva erau Înșelăciuni de magicieni cu firele lor nevăzute, Minunea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de bătrîn neputincios; oare și ăsta fusese tot vis, mîntuirea? Apoi cîntările și ochii tinerilor care-l purtau și care nu se Încumetau să și-i ridice spre el, le vedea doar sprîncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gîturile țepene și dezgolite, iar pe scăfîrliile acelora care-l purtau Înaintea sa pe Malhus se răsfîngea lumina care cădea pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina ce se prefira printre draperii pe chipul și mîinile tinerei femei. Oare, pentru luminozitatea picturii, credeți că ar fi aprins focul godinului și i-ar fi Întredeschis ușița? Sau poate ar fi plasat un cămin. Cămin nu aveam, iar godinul era rece, deși era un martie friguros. Nu cred. Acel Clarobscur, ar fi fost de-ajuns ca să lumineze chipul femeii din fereastră, tot așa cum timbrele roșii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
au parcurs obrajii și pomeții. Am rămăs nemișcat, aproape fără să cutez a respira, În timp ce Clara Îmi citea trăsăturile cu mîinile. În timp ce făcea acest lucru, zîmbea ca pentru sine și am putut să bag de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere. I-am simțit mîinile străbătîndu-mi lin fruntea, părul și pleoapele. S-a oprit asupra buzelor, conturîndu-le În tăcere cu arătătorul și cu inelarul. Degetele Îi miroseau a scorțișoară. Am Înghițit În sec, simțind cum pulsul mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Știți care era camera lui Julián? — Prima ușă e dormitorul principal. A doua dă Într-o cameră mai mică. Poate că aia, zic eu. Am intrat În hol. Zugrăveala pereților se descompunea În fîșii. În fund, ușa de la baie era Întredeschisă. Un chip mă privea din oglindă. Ar fi putut să fie al meu sau al surorii care trăia În oglinzile din apartament. Am Încercat să deschid a doua ușă. — E Închisă cu cheia, am zis. Portăreasa mă privi, uluită. — Ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
presărate pe pereții exteriori ai bisericii. În acea dimineață, un grup de copii se jucau de-a soldații, străini de memoria pietrelor. O femeie tînără, cu părul brăzdat de șuvițe argintii, Îi contempla așezată pe o bancă, cu o carte Întredeschisă În mînă și cu un zîmbet rătăcit. Potrivit adresei, Nuria Monfort locuia Într-o clădire din capătul pieței. Data de construcție putea fi Încă citită pe arcul de piatră Înnegrită ce Încorona portalul: 1801. Antreul abia lăsa să se Întrezărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
formal. Mi-a puse mîinile pe brațe, s-a aplecat și m-a sărutat pe obraz. Ne-am privit În tăcere și de data asta m-am aventurat să-i caut buzele, aproape tremurînd. Mi s-a părut că se Întredeschideau și că degetele ei Îmi căutau chipul. În ultima clipă, Nuria Monfort se retrase și Își coborî privirea. Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti ea. Mi s-a părut că urma să plîngă și, Înainte să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
deschis o ușă și m-a privit în tăcere în timp ce treceam. În cele din urmă am ajuns la etajul șase și am bătut la ușa cu numărul treizeci și doi. S-a auzit un zgomot înăuntru și ușa s-a întredeschis. În fața mea se afla Charles Strickland. N-a scos o vorbă. Presupun că nici nu m-a recunoscut. I-am spus numele. M-am străduit din răsputeri să-mi iau un aer cât mai firesc. Nu mă mai țineți minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe deasupra capetelor din mulțime. Dante o porni Într-acolo și, În cele din urmă, ajunse până la el. - Messer Alighieri, și domnia ta tot la curtea miracolelor? Îl Întrebă omul zâmbind, În timp ce ambii se adăposteau după un pilastru. Dante rămăsese cu gura Întredeschisă de surprindere. - Da... ca și domnia ta, de altminteri, murmură el, negăsind altceva mai bun. Celălalt zâmbea În continuare, scuturându-și pe spate pletele Încă negre care, ici și acolo, Începeau să fie brăzdate de câte o dâră albicioasă, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi, întorcându-se pe călcâie cu o expresie studiată și gesturi largi, cu mustața plină de gălbenuș, spune: — Și cu poarta asta ce-i? Iar atunci toată lumea privește poarta în cauză ca și cum tocmai apăruse ca o Fecioară Maria, o portiță întredeschisă către niște ierburi înghețate și strivite, o poartă care zăvorește o incintă largă cu ziduri înalte și, dincolo de această incintă, un parc, un parc adevărat, cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
era această mare tăcere care împingea pereții până la a-i face să se crape, o tăcere în care, când am strigat, vocea mea s-a înecat. Deodată, mi-am simțit inima bătând cu putere. La capătul scării, ușa camerei era întredeschisă. Am făcut doi pași. Am crezut că nu voi putea înainta mai mult de atât. Nu mai țin minte prea bine nici ordinea, nici timpul, nici toate gesturile mele. Clămence era întinsă pe pat, palidă și cu buzele încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
carte, nu mai știu. — Mă uimești. Aaa, nu vroiam... — Aici!, mai spune el și oprește, iese primul din mașină, ea îl urmează cu gândul la poveste. Intră în bloc, parterul, palierul cu patru uși, când să descuie, de alături, se întredeschide ușa, și o bătrână încă frumoasă, cu un chip de suedeză - lumea spunea că fusese dansatoare și că multe capuri căzuseră din cauza ei -, intervine și le taie starea: bună-ziua, Maestre, ați venit pe la casa dumneavoastră? Da, instalez aici o studentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Keiko Kataoka și i-am transmis mesajul de la Yazaki. — Am un singur mesaj din partea domnului Yazaki: „Spune-i să nu se mai uite În pământ când dansează“. Nu știu ce a vrut să spună, dar astea sunt exact cuvintele lui. Reiko Își Întredeschise ușor buzele, ca pentru a pronunța un aha, la fel ca mai devreme, dar Încremeniră brusc și o străbătu un fior ușor. Freamătul corpului pe sub rochia mini neagră dură doar o clipă, ca o părere, Însă a fost sesizat instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
n-ai? — Am ulei „Apahida”, da’ numai cu mâncare. — Bine, mă, Gică, spuse Felix S 23. Poate ne mai întâlnim noi. — Să fii matale sănătos, zise Gică. Nava „Bourul” se depărtă. În timp ce Gică se uită după ea, ușa stației se întredeschise și apăru un cap somnoros de roboată tânără. — Cine a fost, Gică? șopti ea îngrijorată. — Unu’, Felix, îl știi și tu. Ăla care mi-a plătit anu’ trecut cu obligațiuni C.E.C. și, până când am ajuns la Centru să le schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
acoperământ brodat fin, îi așteptau sarmalele de ghebe, frumos aliniate pe platoul de porțelan. „Ei, ce vremuri! De s-ar mai întoarce, măcar și pentru o clipă!”. Sprijinit de brațul tânărului, bătrânelului îi veni aproape să leșine, căci poarta era întredeschisă. Pe aleea înzăpezită ce ducea spre ușa de la intrare, se vedeau urme de pași. „Sigur m-au călcat hoții!”, își zise bătrânelul, în gând. Dar, nu de hoți îi era frică, sigur n-ar fi avut ce să ia, căci
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
cu toată ființa. Cu pleoapele strânse și gura întredeschisă, cu brațele și picioarele lăsate la dispoziția mea, se lăsa sărutată peste tot cu o plăcere pe care n-o mai observasem la alte femei până atunci. După câteva minute a întredeschis ochii, mi-a răspuns la săruturi cu buze tot mai lacome, iar cu degetele îmi măsura înfrigurată umerii și coapsele. O fierbințeală firească ne cuprinsese pe amândoi. Era cald și parcă începusem să respirăm cu greutate. Ne înăbușeam de porniri
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
pe Manolescu... În „Bărbat adormit în fotoliu”, povestește despre vizita cuiva, făcută acasă, unei foste colege de facultate, finalizată cu sex spontan, turbat în hol la despărțire, în timp ce soțul ei adormise în fotoliu după multă țuică. Ușa de la cameră era întredeschisă...În carte este prezentată ca povestea altcuiva, dar eu i-am scris într-un mesaj că sunt convins că era dânsul. În aceeași carte, scrie despre un incident „plăcut” din trolebuz. La o frânare bruscă, o minunată doamnă a fost
ALEX. ŞI FEMEILE de AUREL LUCIAN CHIRA în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362888_a_364217]
-
la zid fatal îl scoate, Singura se școală o balada Și în zdrențe circulă pe sate. Finul necosit se-nvîrtoșează, Putrezește sus, pe crengi, caisa, În tăcerea-naltă de amiază Morții își aud ei înșiși zisă. Cale pietruita cu dezastre, Noapte-ntredeschisă pentru-o oră Grijulii cu soarta țării noastre, Voievozii-a moarte ne implora. N-avem nici o șansă de izbîndă, Vom rămîne bieți orfani pe-aicea, Dacă, supărați pe cei la pîndă, Am trezit din moarte cicatricea. C-un refren de
CINE IESE ULTIMUL DIN ŢARĂ de MIHAI MARIN în ediţia nr. 2136 din 05 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363330_a_364659]