4,649 matches
-
Lucian Alecsa e întunecă de ziuă Moartea stă proțăpită pe coșul pieptului meu chiar în dreptul inimii ca o matroană ce-și așteaptă clienții îngână un descântec de leagăn și-mi retează atenția numără toți flăcăii pe care i-a sedus cu luciul minții oțelite
Poezii by Lucian Alecsa () [Corola-journal/Imaginative/9811_a_11136]
-
pe glezne acolo ar fi zona ei erogenă lumea își poate imagina însă orice buzele lui devin tot mai cleioase și îmbujorate Aplaud cu frenezie spectacolul pare decupat dintr-o tragi-comedie cu actori profesioniști educați prin spitale de psihiatrie / se întunecă de ziuă aud un oftat agitat ce seamănă cu respirația unei sticle de șampanie o privesc fix în ochi are naivitatea unui țânc prins cu mâța-n sac / așchii de lună îmi atacă imediat zona mâloasă a nervilor sar ca
Poezii by Lucian Alecsa () [Corola-journal/Imaginative/9811_a_11136]
-
cum tresar chiparoșii. Dincolo de bolboroseala mării, un vers eșuat În această lume arsă de chin și alean... Știi ceva? e otrava din gând! Și cristelnița plânge... JURNAL MATINAL Cum să Întind funia de mătase a frigului când desfrâul culorii Îmi Întunecă văzul? Cum să smulg din ghearele somnului leșul acestei păsări fără de aripi și cum să mă despart de astă inimă din piept fără frică de marea sângerare?... SPLEEN HIPERBOREAN Stau cu tine-n gând și-mi plânge gura, pielea tigrului
Dincolo de tăcere. In: Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
să se asemene cu Prototipul. Omul - chip al lui Dumnezeu devine un microtheos<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, Contra Eunomium, P. G. XLV, col. 549AB. footnote>, căci în Hristos ne este dată deschiderea chipului spre asemănare, iar chipul lui Dumnezeu întunecat prin păcat e restaurat pentru întreaga umanitate, care este îndumnezeită și transfigurată”<footnote Marius Telea, Antropologia Sfinților Părinți Capadocieni, Editura Emia, Deva, 2005, p. 68. footnote>. Participarea la bunătatea dumnezeiască îl face pe participant „mai mare și mai primitor de
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
făcând pe om cu totul asemenea Tatălui nevăzut, prin intermediul Logosului văzut<footnote Ibidem, 5.16.2, loco citato, p. 36. footnote>. Sfântul Irineu spune că omul a fost așezat pe pământ ca chip al lui Dumnezeu. Acest chip s-a întunecat după păcat și noi nu mai putem reveni la starea cea dintâi, fără ajutorul lui Dumnezeu. Logosul întrupat va recapitula în sine toată umanitatea, ca fiecare să căpătăm „ceea ce pierdusem în Adam”, adică ființa după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
pentru desăvârșirea deplină a umanității. Prin urmare, prezintă două aspecte, primul fiind rezumat de ideea de recapitulare: Cuvântul lui Dumnezeu recapitulează în Sine omul unindu-l cu Dumnezeu, întorcându-l la vocația lui originară, restabilind chipul lui Dumnezeu în el întunecat de păcat. Dacă omul, prin Întruparea Cuvântului nu s-ar fi unit cu Dumnezeu, „n-ar fi participat la nestricăciune”, și aceasta pentru că omul nu ar fi putut fi adoptat „dacă Fiul nu ne-ar fi dat comuniunea cu El
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
PSB.”, vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 209. footnote>. Păcatul înseamnă o amăgire, o pierdere, un eșec, o cădere din starea de iubire a lui Dumnezeu și a semenilor, un zid întunecat între om și Dumnezeu. Păcatul este izvorul a toate relele și singurul rău veritabil. Sub orice aspect ar fi privit, esența păcatului rămâne aceeași pentru toți. E o călcare a legii divine, o dezordine în iubire, o nesocotire a voii
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
de anxietate, slăbește firea și îmbolnăvește trupul, ne micșorează eficacitatea în săvârșirea faptelor bune, ne stânjenește rugăciunile, ne lipsește de toate plățile lucrurilor bune ce am făcut mai înainte de păcat, blochează drumul spre desăvârșire și atrage pedeapsa lui Dumnezeu. Păcatul întunecă chipul lui Dumnezeu în om, distruge armonia omului cu el însuși și cu Dumnezeu, cu semenii și cu natura; trupul nu se va mai supune sufletului, ceea ce înseamnă că înclină spre stricăciune. Sfântul Ioan Gură de Aur face o caracterizare
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
întreaga cale de-a lungul căreia se dezvoltă chipul prin mijlocirea voinței umane stimulată și asistată de slava lui Dumnezeu. Dacă „chipul nu Ține legătura cu Prototipul, nu se transfigurează, ci se desfigurează, se înrăiește, se strică, se alterează, se întunecă. Chipul este baza comuniunii, este calitatea de persoană, iar asemănarea este realizarea comuniunii”<footnote ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Curs de Teologie Dogmatică, mss. footnote>. Singura deosebire „pe care o observăm între divin și ceea ce îi seamănă, constă în
Botezul în lumina învăȚăturii Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/131_a_162]
-
de granit, pe care să gravam numele scriitorilor care au creat literatura adevărată la casa scriitorilor din Neptun. Spre seară, marea renunța la culoarea jadului, de departe pare cuminte, prefăcuta într-un lac liniștit, aproape alb, în timp ce cupola cerului se întuneca, pentru că târziu în noapte apă să-și schimbe din nou culoarea, devine neagră că funinginea, tulburătoare, sub cerul brodat cu salbe aurii. Facem câțiva pași pe faleză din fața casei scriitorilor și ne întrebăm, neștiutori: cu cine, cu ce seamănă Marea Neagră
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93970_a_95262]
-
Și atîtea revoluții pentru un mai bun destin. "Umanitarismul" care ne părea mediocru și acum, în luminile crepusculare actuale, se arată a fi fost ridicul și sublim; utopie și sublim. Totul, totul de prisos. Brațele recad. Omul îngenunchează. Cerul se-ntunecă. Omul coboară în noapte. Păcălit. De ce au fost cele ce au fost? Răutăcioasă farsă... Mă restrîng, mă ghemuiesc. Merg în țară. ...Abia aștept s-o revăd pe R. La plecarea mea din "La Chapelle-Anthenaise", spre Paris, în gară, Maria încerca
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
lumina soarelui, plină de forță, ca abdomenul plat al celui ce poate să se hrănească numai cu aer. în timp ce citeam, cu fața s-a întîmplat ceva. a coborît, treptat, ca și pînza unei corăbii, pînă la rădăcina ei. s-a întunecat. a primit o culoare pămîntie. mi-a alunecat mîna de pe carte și nimic nu a mai fost ca pînă atunci. mi-a căzut mîna între carte și coșul pieptului și nimic nu a rămas din ceea ce a fost. mi-am
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
banalitate în plus. Nu mai avea nici o importanță Să stai de vorbă cu fantezia, Nici cu rudele ei, transparențele De nimeni încă știute. Sperasem în ele mai mult decât în viață, Și deodată m-au părăsit începând treptat să se întunece. Ziua s-a făcut noapte cu vânătoare Pe urmele mele și înaintea mea. Nu mai avea nici o importanță. Pe masa de pietre, întocmită în grabă De oamenii aceștia concreți Ai sfârșitului meu, ceva ce semăna Cu fulgerul care am fost
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
s-a uitat la mine fără a-nțelege * șeful satului i-a dăruit stăpânului nostru doi iubiți de jad i-am trecut din mână în mână fiecare s-a gândit la iubita lui când figurinele au fost înapoiate jadul se întunecase de-atâta iubire * în seara asta bucătarul n-a găsit decât un biet cățel fiertura a fost chioară steaua de pe cer căreia unii-i spun Câinele ne-a umplut bolurile goale * azi trădarea a fost de două ori pedepsită un
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
și delniți Se mai îngână Stins în cădelniți Nici cum se trece S-o tângui n-o pot Cerul e-o rece Dungă de clopot Oricât ai crede Ce-ți vine-n minte, ce-alegi din toate Cât nu se-ntunecă, din cât se mai poate Drumul de țară, căratul pe roate Dealuri suite-n genunchi și în coate Oricât ai crede și oricum ai spune că... Ceva se spulberă, câtva se-ntunecă. Ieși-le-n cale ploilor verii Cât mai
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
minte, ce-alegi din toate Cât nu se-ntunecă, din cât se mai poate Drumul de țară, căratul pe roate Dealuri suite-n genunchi și în coate Oricât ai crede și oricum ai spune că... Ceva se spulberă, câtva se-ntunecă. Ieși-le-n cale ploilor verii Cât mai alunecă și nu te mai sperii Melița bate, fuioare puzderii D�nsus de casă lăsate vederii Oricât ai crede și oricum ai spune că... Peste pământuri norii alunecă. Dar să te tângui
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
verii Cât mai alunecă și nu te mai sperii Melița bate, fuioare puzderii D�nsus de casă lăsate vederii Oricât ai crede și oricum ai spune că... Peste pământuri norii alunecă. Dar să te tângui, căror altare Cât nu se-ntunecă și peste hotare Nu se cufundă pe veci în uitare Ce mai rămâne din depărtare Oricât ai crede și oricum ai spune că... Ceva se spulberă, câtva se-ntunecă Peste pământuri norii alunecă. Pân-o să pierd... Pân-o să pierd și
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
norii alunecă. Dar să te tângui, căror altare Cât nu se-ntunecă și peste hotare Nu se cufundă pe veci în uitare Ce mai rămâne din depărtare Oricât ai crede și oricum ai spune că... Ceva se spulberă, câtva se-ntunecă Peste pământuri norii alunecă. Pân-o să pierd... Pân-o să pierd și bruma de gând, până-ntr-o oară Când n-o să știu ce semne mai cată să mă doară Pe drumul care suie, de dincolo de moară Până la vii, deasupra, la
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
Nu știu, să mă primești ori să mă-alungi! Poate prea golu-i Poate prea golu-i, poate prea plinu-i Ori stau la pândă zeii auguștii Și prins de neguri mai spui că nu știi Sortit pieirii de ce te chinui Și te întuneci și te învinui... Oprește! Trage zăvorul cuștii! Dă drumul fiarei! Vezi ce seninu-i! Și prins de neguri mai spui că nu știi!... O vatră ...o vatră-n care n-a mai ars un foc de cine știe câte veacuri, descoperită ca din
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
un fond rural. La drept vorbind, doar unul - Coborând - are un net caracter expresionist, dar el nu este printre poemele reținute de Imne-le din 1973, selecție decepționantă în multe rânduri: ,, Pe arătura neagră coborând în jos -/ de-o parte cerul întunecat la apus/ și negru de piatră la răsărit./ În groapa aceea de nord,/ unde ajungi frânt de oboseală și plângând,/ trăiește casa noastră/ împrejmuită cu sânge./ În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghia subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
m-ar arunca în ceea ce bănuiesc că s-ar închega cu adevărat în noțiunea de „fericire”. Totul, desigur, presupunînd și lumina orbitoare, rece, albă, necruțător de albă, dureroasă și în același timp infinit de blîndă. Este totuși cea care-mi întunecă parcă această primă amintire. Bănuiesc mai mult, pentru că aici totul devine nedeslușit, că am zărit atunci și o șopîrlă. Sau altceva, în orice caz o viețuitoare mică, mișcîndu-se, ieșind chiar din acel zid sau gard. Dar nu sînt sigur. Poate
Senzația de fericire pe care mi-o dădeau zidul (sau gardul) și lumina by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13568_a_14893]
-
continente de spumă și hîrtie - prăpastia începe în degetul tău mic.” De prin 1965, ani în șir, umblînd prin praful drumurilor din Dxxx, repetam în neștire o strofă a lui Labiș: „Pentru ce-am plecat? Unde mă îndrept? S-au întunecat Sensurile-n piept.” Am „plecat” abia în 1975! În mine se cocea „fuga” ce avea să se împlinească peste zece ani. Oare peste alți zece, dacă mai trăiesc, voi zvîrli, definitiv, „masa de scris de sub bărbie”? În 1975 tentativa de-
Mi-am părăsit manuscrisele. Cu furie, cu ură, cu disperare by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13592_a_14917]
-
cu picioarele acestea ale mele care nu sunt ale mele, ci ale lui și înaintează pe ape. cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele care nu sunt ale mele, ci ale lui și sângerează în ierusalim. eu mă întunec, el luminează. eu, partea lui agonica, el partea mea vie. sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă: el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh pe mine, săculețul sau cu nisip, rucsacul sau cu nimicuri, pe
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
nici o răspundere morală și fără nici o licărire sufletească, privirea doamnei Ioana Pârvulescu aruncată asupra Bucureștilor, asupra acestui oraș în care marile avînturi au îngenunchiat, iar aerul nesănătos ne înăbușă plămînii și ne aburește vederea, pare a mai înviora puțin zările întunecate în plină zi ale spiritului românesc care a abdicat atît de ușor în fața tuturor rătăcirilor de împrumut. Brașoveancă prin naștere și prin educație, dînsa își păstrează cu cinste ordinea în gîndire și măsura în simțire, cîștiguri așa de prețioase pe
...și virtuale () [Corola-journal/Imaginative/13822_a_15147]
-
împins, ridicat, izbit de ușă. Ușa cedă. Am năvălit înăuntru. Mirosea plăcut a fum și-a urină caldă. Vagonul era pustiu. Am intrat în primul compartiment, la nimereală, mi-am azvîrlit căciula pe banchetă și am încuiat ușa. Coridorul se întunecă de țărani, de ceferiști, de navetiști de la Ateliere. Era cald. Am scos capul pe fereastră. Jeni era deja pe scară, își făcea loc, zbierînd întruna. Ursescu alerga ca un cățel în coada mulțimii, încerca și el să se agațe. M-
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]