923 matches
-
muritor, de aceea și când se află întrunite, apoi învrednicitul se face obiectul de sevas și mirarea oamenilor în cursul vieții, și mai ales după moarte, când zavistia se face mută. Gethe a fost unul din oamenii care s-au învrednicit de aceste haruri, lăsând după sine urme nemuritoare. Palatul lui era în astă împrejurare locul măreței și naționalei pompe ce s-au sirvit, în 14 mart. Mulțimea oamenilor era atâta, încât numai trecând înaintea salei unde era mortul au putut
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
Nu numai prin titlul grav: Bărbatul cu cele trei morți ale sale, primul volum din jurnalul lui Mihai Cantuniari este unul atipic. Structura lui nu diferă, e drept, de cea a scrierilor de gen. Ca atâția alți diariști, autorul se "învrednicește" să înceapă, în prima zi a anului 2001, un jurnal intim, deopotrivă personal și literar, ținut, cu intermitențe, până pe 31 decembrie 2005. Regăsim, în acest interval acoperit sau nu cu însemnări (notații, confesiuni, rememorări, descrieri, fragmente analitice), dispoziția schimbătoare a
Vatra Luminoasă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9398_a_10723]
-
vecilor. Amin. Moaștele Sfanțului Pantelimon Moaștele SFANȚUL PANTELIMON sunt împrăștiate în toată lumea creștină. SFANȚUL PANTELIMONCatedrala Episcopala din Galați și Catedrală Mitropolitana din Iași pastreza, cu mare bucurie, câte o părticică din Sfintele sale Moaște. În București, multe biserici s-au învrednicit de darul cel mare al prezenței unei părticele din Moaștele Sfanțului Pantelimon. Acestea sunt urmatoarlee: Biserică Sfanțul Stelian Lucaci (str. Logofăt Udriște), Biserica Sfanțul Dumitru Poștă (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea
SFÂNTUL PANTELIMON, doctor fără arginți – Tradiții și obiceiuri by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/77384_a_78709]
-
un vulcan, se Înroșea, tremura iar fața căpăta nuanțe care alternau de la stocajiu, la vânăt, galben și negru. Atunci blestema, Înjura și jura răzbunare pentru tot ce a Îndurat și Încă va mai Îndura. Îl ruga pe Dumnezeu să-l Învrednicească și să-i dea atâta putere pentru a pedepsi Securitatea și securiștii, pentru a rade de pe fața pământului această hidră și a extermina pe cei vânduți unui regim În care crezuse până nu demult. Dar cea mai mare durere a
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Peste câteva zile te trezești din nou cu ei pe cap. Îs ca râia. Trebuie să vorbim amândoi aceeași limbă... Către seară, Petrache - uitându-se pe sub sprâncene - a aruncat nada: Ne-o apucat noaptea vorbind și tu nu te-ai învrednicit să aduci măcar o oală cu vin. Așa... pentru stuchit la torcătoare... Parcă atâta ar fi așteptat Costăchel... În câteva clipe a adus o oală cu vin și două ulcele... Au ciocnit și au băut până la fund. Cu ciudă parcă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
se temea, dimpotrivă, trece dincolo înconjurat fiind de un întreg sobor de credincioși, purtători ai luminii învierii și tămâiat de preotul slujitor, cu tămâia dreptei credințe: „Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți sufletul de trup, ci mult mai multe. El, care se gândea că era singur, Dumnezeu îi arătase că nu era, nicidecum, singur. Toată viața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Doamne! Cu adevărat, Tu știi și le vezi pe toate! Nimeni, din cei ce cred și nădăjduiesc cu adevărat în Tine, nu rămâne neauzit și nevăzut!” Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți sufletul de trup, ci mult mai multe. El, care se gândea că era singur, Dumnezeu îi arătase că nu era, nicidecum, singur. Toată viața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nou același răspuns: „Nu sunt acasă! Nu sunt!”. Funcționarul n-a mai bătut, ci a așteptat tăcut înaintea ușii. În cele din urmă, starețul s-a arătat în prag. Atunci funcționarul, supărat, i-a zis: - Părinte, de ce nu m-ați învrednicit de primire? Străvăzătorul Părinte i-a răspuns: - M-am purtat cum vă purtați și dumneavoastră adeseori cu cei care vă vizitează. Când cineva se roagă să fie primit la dumneavoastră, slugile îi răspund: - Domnul nu e acasă, nu e! Aceasta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a închinat Elizabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, numind-o „cea binecuvântată între femei” și „Maica Domnului meu.” Ea însăși a proorocit, prin Duhul Sfânt, că toate neamurile o vor ferici și i se vor închina, pentru slava cu care a învrednicit-o Dumnezeu pentru smerenia ei. (Luca1, 48-49) Făcusem o pauză, după care continuasem: - Iar dacă mai citim că despre ea s-a spus că va fi acea femeie-fecioară, care va zdrobi capul șarpelui (Fac. 3, 15), iar Isaia (7, 14
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acasă". Când țiganul a văzut mânzul pe care Ilie voia să i-l dăruiască, a crezut că i se despică țeasta de bucurie. Negreșit în acest om locuiește Dumnezeu, își spunea țiganul în sinea lui, iar eu trebuie să mă învrednicesc de milostenia lui. Grea povară pentru un țigan sărac, dar față de Ilie vreau să mă arăt vrednic, bodogănea țiganul îndreptându-se spre ieșirea din curte. "Să vii la coasă Șofroane și îi avea cu ce să îți ții căluțu'. Dacă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
necazuri s-au abătut peste șatre, niciodată nu am îngenuncheat sub stele, fiindcă mândria noastră e mai înaltă decât Cerul. - Eu știu toate aceste înțelepciuni de la bătrânul bulibașă Brandrabur, care a trăit aproape o sută de ani. El m-a învrednicit în ultimul ceas al vieții lui cu câteva vorbe ticluite pe care le port ca pe un talisman, având puterea și tăria unui testament. Mi-a spus: Să nu uiți, fiule, nimic din ceea ce ți-am zis eu acum. Să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
zgomotos. Dar știi ce? Mai întâi, ca să se facă bine digestia, toarnă-mi un păhărel din ce ai tu mai tare dintre tării. * Nu dură mult timp și veniră și băieții. Tanti Aglaia terminase de îngurgitat piciorul de pui, se învrednici să toarne în pâlnia gurii două pahare de rachiu, cel oferit inițial de către Ina părându-i-se prea puțin. Acum putea vota cu oricine. Se înregimentă nechemată, în rândul oaspeților și susținu partida de alto în cântecul deja pornit de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pansament îi fusese înlocuit. Apoi, învelindu-l grijulie cu pătura, Ina adăugă: - În câteva zile veți fi externat, organismul dumneavoastră a lucrat bine... - Și doctorii au meritul lor. - Bineînțeles! Și dădu să plece. - Domnișoară Ina, v-aș rugă să mă învredniciți cu un zâmbet, s-ar putea ca mâine să-mi lipsească!... - Nici o grijă, colega mea are o colecție întreagă... Și Ina părăsi salonul înveselită că putuse să-i servească pacientului îndrăzneț, ad-hoc, o glumă inofensivă. Inginerul Alexandru Georgescu rămase cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
din zile, aflându-se la sucursala CEC, când tocmai voia să iasă pe ușă, zări o domnișoară ce i se păru a fi cunoscută. Se apropie mai mult de ghișeu și recunoscu în persoana acesteia pe asistenta care nu-l învrednicise cu zâmbetul solicitat atunci când el se afla pe un pat de spital. Era chiar domnișoara Ina... și mai cum? Nu avusese atunci drept preocupare să-i afle și numele de familie și rău făcuse... Așteptă răbdător ca ea să facă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai multe ori: la piață, în fața unui magazin de modă. O salută păstrând o aparentă distanță, dar urmărea, de fiecare dată, cu coada ochilor, reacția produsă. La rândul ei, Ina părea a nu-l observa, fapt pentru care nu-l învrednicea cu o privire directă și-l trata ca pe orice trecător. Dacă însă Alex făcea în așa fel încât să se afle postat în fața ei, îi răspundea la salut cu o răceală vizibilă, ca mai apoi, să-și vadă de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și mai bine când, vei fi și tu în rând cu noi. Acum, rămâi cu bine! Mergi sănătos și aveți grijă când vă întoarceți. Las’ pe noi!... Drumul până la târg nu a mai fost o povară, pentru că s-au mai învrednicit și alții care să-l calce. La capătul drumului îi aștepta Aizic, cu vorba lui lungă și în doi peri. Iaca că o venit și gospodarii mei! Bine ați venit! Până o să vă trageți sufletul, spuneți-mi ce face Hliboceanu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
hai să ne culcăm. Acum devenea el nervos. Nu sunt absurdă! Mă Întreb pe bună dreptate ce făcea soțul meu Într-un weekend Într-unul dintre cele mai sexy hoteluri din Londra... —Sylvie, Încetează. Nici măcar nu am de gând să Învrednicesc asta cu un răspuns. —Dar... — Gata, nici un cuvânt. Acum vrei doar să te cerți fără motiv. Ți-am explicat. Asta e tot. OK? Întotdeauna știusem că Hunter era un bărbat care vorbea puțin, dar În clipa aia consideram că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
altă paranteză): asta cu ridicatul semnelor de întrebare sună atât de fals încât mă pune serios pe gânduri. Ca și cum n-aș fi avut ceva mai bun de făcut. În fine. Patria era tovarășa Stănescu pentru că ea era singura care se învrednicea să ne împuie capul cu asta. E foare simplu dacă stai să te gândești: noi eram copii. Copiii au cravată. Copiii care au cravată se numesc șoimi. Șoimii au niște datorii față de Patrie. Să fie cuminți, să stea încolonați, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai iubit. Era, totodată, și mult mai plângăcios. Era un bebeluș. Îl chema Mircea. Și era fratele meu. Fratele meu Mircea, chiar așa bebeluș cum era, l-a justificat de-a binelea pe nenea ăla. Dacă până atunci nu se învrednicise deloc să-mi demonstreze că are vreun rost în apartamentul nostru patruzeci cu patru camere de la etajul patru, dintr-odată a devenit un personaj cu puteri depline. Era tatăl fratelui meu. Și, de parcă asta ar fi presupus te miri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
răvăși comorile, era gata oricând să-și lipească urechea de asfalt ca să ne vestească sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici să-i devină frate de cruce. Într-un fel sau altul, eu mă învrednicisem. E adevărat că poziția de ofsaid mă lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a dreptul inutilă, aveam rezerve și la capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
sosirea lui Winnetou, nu dădea doi bani pe discurile cu Neghiniță și Harap Alb, în schimb, era pregătit să jure credință veșnică celui ce se va învrednici să-i devină frate de cruce. Într-un fel sau altul, eu mă învrednicisem. E adevărat că poziția de ofsaid mă lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a dreptul inutilă, aveam rezerve și la capitolul ăla cu urechea pe asfalt, și nu neapărat fiindcă mă nedumerea programul de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lor congestionată, teribilă, Îl căutau și‑l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să‑l țintuiască, pentru că ologii care târau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și‑l implorau bezmetic, nătâng, ridicând spre el doar brațele schiloade Într‑o scălâmbă Îmbrățișare, Împreunându‑și sinistru cioturile mâinilor a rugă, care se terminau la coate Într‑o piele smochinită, cârpitura jumătății de braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de la Guranda Șoseaua dinspre Darabani spre Dorohoi urcă și coboară dealuri masive și se contorsionează în curbe care pun la încercare șoferii. Pămîntul este mănos și compensează lucrările, invariabil tîrzii, de calitate îndoielnică, pe care visătorii oameni ai locurilor se învrednicesc să le facă. Sub pădure la Guranda un gospodar necunoscut a făcut o fîntînă cu roată și acoperiș, cum doar pe la sfintele mănăstiri mai vezi. Apa era rece ca gheața, curată și, culmea, fără nitriți, fosfați și alte otrăvuri folosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
sângele, râu adormit, își caută cu ochii închiși vadul; sub epitrahil, Petru, tot mai puțin cu fiecare incertitudine mărturisită, ochii două oceane pline de nerostire. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu mult milostive, îți mulțumesc că prin mărturisirea mea m-ai învrednicit pe mine, păcătosul, să iau de la tine iertarea păcatelor mele și dă, Doamne, ca toată vremea vieții să o petrec în dragoste față de tine și față de cea care-mi călăuzește pașii. Doamne, nu mă judeca pentru că o iubesc pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
placă comemora tivă explică În ungurește cînd a trăit Erdődi Bakócz Tamás (1442-1521) și că a ajuns arhiepiscop de Esztergom. Dar episcopatul romano-catolic de Sătmar a preferat să lase in scripția netradusă, iar consiliul local și primăria nu s-au Învrednicit să impună tălmăcirea mesajului ca, și În limba statului, să devină cunoscută cariera remarcabilă În sine a unui vlăstar al locului. Se Întîmplă Însă că pică În vizită un lider UDMR de la centru, iar consilierii locali Îl conduc să vadă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]