143 matches
-
din mâna sa prinse consistență. „În mai multe sensuri”, zise penitentul. „Spuneți-mi”, adăugă el, „un bărbat care e bărbat iubește femeile și tot ce reprezintă ele, nu-i așa?” „Așa e”, aprobă cinicul. Cravașa de aer din mâna sa șfichiui aerul. Biluțele de plumb de la capătul ei străluciră ca niște bobițe de rouă În lumina zorilor. „Atunci, cred că sunteți de acord” - glasul penitentului curgea unduios, ca mierea - „că În cazul acesta, un bărbat, dacă e bărbat, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
penitentului curgea unduios, ca mierea - „că În cazul acesta, un bărbat, dacă e bărbat, ar trebui să fie mai obsedat de ce poartă o femeie decât de lucrurile cu care se Îmbracă el? Așa este sau nu?” „Așa este”, făcu Noimann-cinicul, șfichiuind aerul și umplând bobițele de rouă cu sânge. „Iar o femeie, invers, ar trebui să fie obsedată mai mult de Îmbrăcămintea bărbătească decât de cea femeiască, nu-i așa?” „Logica dumneavoastră e de-a dreptul imbatabilă...” Cravașa de aer șfichiui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
șfichiuind aerul și umplând bobițele de rouă cu sânge. „Iar o femeie, invers, ar trebui să fie obsedată mai mult de Îmbrăcămintea bărbătească decât de cea femeiască, nu-i așa?” „Logica dumneavoastră e de-a dreptul imbatabilă...” Cravașa de aer șfichiui din nou aerul. Bobițele de sânge se sparseră deasupra penitentului, scurgându-se pe pereți și pe podea. Înveșmântat În haine negre, cinicul semenăna cu Satanovski. „Atunci, conform celor spuse mai Înainte, nu-i așa că bărbatul care e obsedat de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișcare a lui Noimann-cinicul reverbera, risipindu-se, ecouri În trupul celuilalt Noimann, care, la rândul lui, stârnea neliniștea obiectelor din jur. Sus-jos. Stânga, dreapta. Așa, așa. Aici, aici. Loviturile cădeau cu nemiluita. Ritmul se Întețea. Noimann-penitentul părea căzut În transă, șfichiuind trupul păcătos al cinicului, umplându-l de răni suculente. În ciuda loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Cu cealaltă mână strângea biciul, nou‑nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vârf, din fâșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfârșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise până atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad, acolo unde macadamul se pierdea Într‑un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața prăvăliei, În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătându‑și elasticitatea. Apoi se plesni de două‑trei ori peste carâmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și‑l Învârti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței când tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau când strângi hățurile ca să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dintre vagabonzi Înaintă spre mine, murmurînd dacă Îl puteam lăsa să-și petreacă noaptea În vestibul. Închisei ușa Înainte să-și fi terminat fraza. Scara era un puț de Întuneric. Adierea fulgerelor se filtra printre comisurile porții de la intrare și șfichiuia contururile treptelor. Am Înaintat pe bîjbîite și am găsit prima treaptă, Împiedicîndu-mă de ea. M-am agățai de balustradă și am urcat Încetișor scara. După puțin timp, treptele am făcut loc unei suprafețe plane și am Înțeles că ajunsesem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
încet spre beșica de porc, prefirând printre degete sâmburii lustruiți de pepene. Se simțea în mare încurcătură și parcă, pe dată, îi venea, așa în zorii alburii, să gâfâie, ca de o inexplicabilă osteneală. Tresări violent, de parcă ar fi fost șfichiuit de un junghi neașteptat, când în tăcerea zorilor de ziuă, clănțăniră, lângă el, aspre vorbe, ce păreau nemțești: Die Totten reiten schnell 1... Adică: morții sunt repede uitați! îl auzi Nicanor pe Iuga, cumnatul lui, cel semeț la boi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui Gheorghiu știu că n-am a mă duce, dar nici nu m-oi lăuda ca dumneata, precum că am fost student la șapte clase primare și că am dat și liceul... cu var, pe pereți Auzind cum l-a șfichiuit, câțiva amărâți de pe geamblacul sondei au pufnit într-un râs cu suspine, drept pentru care mi s-a părut că Pamfil Duran a gemut de mânie mare, pe care și-a înghițit-o, ca pe o otravă amară Braiu, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de sticlă albă, un ochi orb, ne privește fără să ne aibă grija. — Nu reușești să nu te gândești, nu-i așa? O rafală de vânt deschide fereastra și aerul rece ne atinge trupurile goale. Nu ne mișcăm, ne lăsăm șfichiuiți de frig. Apoi Italia se ridică, închide fereastra și merge la baie. I-am văzut trupul gol traversând camera, își acoperea sânii cu mâna. Am întins brațul spre ceașaful unde stătuse și care păstra încă urma ei călduță și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lucrurile pe care le întâlneam. Ca și cum călătoria nu ar fi fost reală, ci alegorică, visată. Picioarele fetiței păreau neînsuflețite, chipul îi era ascuns acolo unde eu nu-l puteam vedea... Poate se temea de mine, de aceea mama ei mă șfichiuia cu privirea aceea lividă. Am încetat să mai privesc în jur, să nu mă prăvălesc mai mult decât trebuia în stânjeneala aceea emblematică. M-am lăsat atras de un râuleț mocirlos, pe ale cărui maluri uscate se vedeau gunoaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
văd aceste păsări falnice, și poate că simțurile lor ascuțite le ajută să simtă, să adulmece mult dincolo de ceea ce văd ochii lor. Dar din reveria mea mă trezesc stropii reci și repezi ai ploii purtate de vântul rece ce-mi șfichiuiește fața. Imbrac repede pelerina de ploaie, acoper și rucsacul și-mi continui drumul pe potecă, printr-o ploaie incredibil de rece pentru acest timp al anului. In scurt timp, devine atât de violentă, încât mă constrânge să mă retrag la
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ploaie incredibil de rece pentru acest timp al anului. In scurt timp, devine atât de violentă, încât mă constrânge să mă retrag la primul refugiu ce-l întâlnesc și care este deja înțesat de pelerini. Dar mai bine înghesuit decât șfichiuit de această ploaie nemiloasă ce-ți pătrunde în oase, și nu am pe mine decât un maieu, o cămașă cu mânecă scurtă și pelerina de ploaie deasupra. Mai sosesc și alți pelerini, iar spațiul devine neîncăpător. Impreună cu alți trei
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
atitudine de descifrare. șase în al doilea loc: mai înaintezi puțin, te mai trezești în întuneric. deși porți costumul de scafandru, te apucă tristețea. tristețea apei pline de alge, părăsită de păsări, care găzduiește ouă de broască. melancolia stufului uscat, șfichiuit de vântul iute și rece al dobrogei minții tale marine. mai înaintezi puțin, te trezești în întuneric, cântă broaște rârâite pe la picioare, pe unele calci, auzi pleosc, pleosc, le crapă burdihanul cu aer. este întuneric, nu știi dacă acestea aveau
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
părăsită în toată acea imensitate uitată de lume. Când își întoarse privirea din nou în lungul drumului, Eugen observă apropiindu-se un băiat de vreo zece ani. Pășea fără să se grăbească pe marginea drumului, privind în pământ, absent și șfichiuia cu o nuia viguroasă tulpinile bălăriilor care îi ieșeau în cale. Le croia metodic și cu ură deși, în același timp, părea să nu aibă nimic personal împotriva lor. Tulpinile cedau sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de purpură, înfrânte. Hei, îi strigă Eugen. Oprește-te! Băiatul nu părea să-l fi observat și nici nu dădu vreun semn că se auzise strigat. Continua să se apropie și să șfichiuiască bălăriile, la fel de absent, poate doar cu mai puțină ură. Hainele de pe el erau aproape zdrențe, iar în picioare purta o pereche de ghete largi, cu șireturile dezlegate. Eugen îi tăie calea. Tu n-auzi? Stai pe loc! Băiatul îl ocoli
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
părăsești insula. - Nici gînd! Du-mă imediat Înapoi! tună bătrînul. - Ce păcat! CÎnd avem și noi o dată prilejul să petrecem un moment singuri doar noi doi... Se strică vremea, o să fie grozav! - Îți ordon să mă duci Îndărăt! Ordinul Îl șfichiuise plin de dispreț, Însoțit de o mișcare amenințătoare a bastonului cu măciulie de argint. Ochii mici și negri ai lui PM sclipiră de ură. - Hotărît lucru, niciodată n-ai știut să-mi vorbești altfel decît lătrîndu-ți ordinele. Apucă din zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
neînțeles felul în care lupii captivi nu pregetaseră să-i amenințe. Acum știau cu toții la ce să se aștepte. Nu mai era nimic care să-i rețină. Porniră. Captivii le depistară prezența de departe. În scurt timp, glasurile lor sălbăticite șfichiuiră aerul. Arus dădu un ordin scurt. Lupii lui înaintau în același ritm, fără zgomot, impasibili. Nu i-ar fi ajutat cu nimic să-și deconspire efectivul. Localizară ținta. Încă un ordin. Se împărțiră în două cete și o înconjurară. Se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
prin păr, să mă învelesc cu vreo șuviță pe care o găseam rebelă. Atunci el mă luase în brațe, protector. Îi simții atunci masculinitatea și îl simții, deasupra tuturor, și mai aproape de mine decât era. Vântul bătea din ce în ce mai tare, îmi șfichiuia fața, așa că mi-o lipisem de fața lui. Trupurile își simțeau atunci simțurile primitive, astfel încât, în mijlocul naturii sălbatice, noi trăiam propriul nostru moment de sălbăticie. Și totul era moderat de vocea naturii nu prea dură, care ne spunea că totul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ca într-un culcuș. Însă ispita e mare și, fiind pe fază la o fracțiune din neglijența lui, sau poate o lipsă de încredere firească, eu o șterg pe fereastră grăbită, mai fără haine și fug peste alb, frigul mă șfichiuie în stropi ce se scurg de pe mine foarte ușor. Eu fug ca vântul și sunt vântul, pe viteză, pe coama ei cu mâinile ținându-mă, mă poartă firească. Și el pe urmele lăsate vine, l-aș vedea, de aș merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
izbind cu pumnul în greabănul animalului: — Pe țărâna care acoperă rămășițele tatălui meu și ale strămoșilor mei, dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi astfel primit în regatul Fès, n-aș fi părăsit niciodată Granada! Vorbele lui ne șfichiuiau auzul înspăimântat: — Am plecat, mi-am abandonat casa și pământurile, am cutreierat munții și marea ca să nu dăm decât peste uși închise, bandiți pe drumuri și spaima de epidemii! E adevărat că de la sosirea noastră pe pământul Africii, nenorociri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să Îndepărteze gândul lichefiat că ar putea să nu-și mai revină niciodată. Nu, pe bune, chiar eram speriat ca nu cumva, Doamne ferește... Înțelegeți ce vreau să spun... N-am idee cât timp a durat scena așteptării apăsătoare care Îmi șfichiuia nervii și Îmi amplifica neputința de a reacționa Într-o manieră corespunzătoare, habar n-am care ar fi fost maniera aia, iar lucrul acesta mă stresa și mai tare. Încet-Încet, profesorul a prins să se reanime În uralele mele lăuntrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
felul lor, anunțându-și regatul rablaisian și amenințând fățiș cu neasumarea nici unei consecințe. Sfârșitul, ca și începutul, este ex nihilo. * Ca să-ți consumi obsesiile creatoare și să le dai zborul înalt îți trebuie singurătatea vinovată, prin care să acuzi, să șfichiuiești și să pretinzi întâietatea, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă nu ești bolnav de credința că te afli în postura unei astfel de victime a tuturor, a nimănui, cazi pradă unui gen de politețe stearpă, prin care îți filtrezi
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
fulgi de zăpadă și noroi, ce se formaseră chiar și pe trotuare. O senzație neplăcută de disconfort puse stăpânire pe el. Nu frigul era vinovat, ci vântul și umezeala care, trecând ca prin ciur prin lenjeria intimă de vară, îl șfichiuia, precum pe un bidiviu lovitura de bici. Nu era însă nici o nenorocire. Știa că peste câteva minute se va obișnui cu frigul, ceea ce înseamnă că organismul său, trecut prin încercări mult mai dificile, în scurt timp, se va acomoda cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ajungea până aproape de urechi, luptându-se cu sloiurile alunecoase ce-i fugeau de sub tălpile grele ale bocancilor încărcați din belșug cu apă și gheață, sub privirile îngrozite ale celorlalți copii, a ieșit la mal singur-singurel, neajutat de nimeni. Ud leoarcă, șfichiuit de biciul rece al crivățului care nu îl slăbea o clipă, la jumătatea drumului spre casă, s-ar fi transformat într-un sloi inert ce s-ar fi topit hăt încolo, odată cu venirea primăverii. Noroc de părinții prietenului său de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]