154 matches
-
Roman Ferdinand I, a ocupat așa numita „Ungarie Regală” (Slovacia, nord-vestul Ungariei și Croația apuseană), care a reprezentat pentru o anumită perioadă frontiera dintre posesiunile otomane și cele habsburgice. Teritoriile Persiei și Irakului de azi erau conduse de dinastia safavidă șiită. Soliman a organizat trei campanii împotriva safavizilor. Prima campanie a dus la cucerirea Bagdadului în 1534. A doua campanie, 1548-1549, a dus la ocuparea pentru o scurtă perioadă de timp a Tabrizului și a unei părți din Azerbaidjan și a
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
încurajat convertirea la islam a populațiilor suspuse. Au avut ca centre Bagdadul, Samara și Merv, în Persia. Au stimulat sinteza culturii arabe. Au înfruntat probleme precum dificultatea guvernării, particularismele provinciale, contestările majore. În 786 a avut loc o altă rebeliune șiită la Mecca ce a fost reprimată. Șiiții s-au refugiat în Persia și Maghreb, fondând Regatul Idrisizilor în Maroc. Fatimizii, din 909 până în 1171, au pornit din Tunisia, ocupând Egiptul și menținând titlul de califi. În timpul domniei lui Harun al-Rashid
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
parțial integrați, iar între 1190-1205, horezmienii au ocupat Persia. Ultimul calif, al-Mutasim, refuză să se predea mongolilor care avansau și este ucis în 1258 împreună cu mii de supuși, în timpul atacului invadatorilor asupra Bagdadului. În anul 909 d.Hr , apare Dinastia Șiită a Fatimiziilor (era o dinastie ce se trăgea din Califul Ali și Fatimah , fiica Profetului) , dinastie apărută în Tunisia , unde preiau controlul și își stabilesc capitala la Kairouan . Ei devein cea mai mare amenințare a Califatului Abbasid de la Bagdad . În
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
și cuceresc Egiptul , unde întemeiază un contra-califat , numit Califatul Fatimid , cu capitala la noul oraș apărut , Cairo . Califul al-Muizz (953-975) și Califul al-Aziz (975-996) , transformă orașul Cairo într-un centru științific și cultural , iar între anii 970-972 este construită Moscheea Șiită al-Azhar , și un centru islamic al misionarismului șiit . În timpul Califului al-Hakim (996-1021) , Califatul Fatimid are de suferit , deoarece între anii 1017-1020 apăruse o sectă a druiziilor ce îl venerau ca zeu , astfel creiând tulburări în rândul comunității șite . Între anii
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
origine kurdă (turco-iraniană) , reușește ca în anul 1171 să cucerească Cairo și să-i înlăture pa Fatimizii șiți . Înființează Dinastia Ayyubizilor și se proclamă "Sultan al Egiptului" , înființând și Sultanatul Ayyubid . Deasemenea Saladin , înlocuiește șiismul cu sunnismul și transformă Moscheea șiită Al-Azhar din Cairo , care era centru al misionarismului șiit , într-o școală de teologie islamică sunnită . După organizarea administrativă a Sultanatului Ayyubid , Saladin începe un Jihad împotriva statelor cruciate din Siria și Palestina , și a dinastiilor musulmane rebele ce îi
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
i (arabă: اسماعيلية - "ismă´īlīya") fac parte din cea de-a doua comunitate majoră șiită, după duodecimani. Secta ismailită s-a divizat la rândul ei în mai multe ramuri majore și grupuri minore în decursul unei istorii complexe care datează încă de la mijlocul secolului al VIII-lea. Numele lor provine de la Ismă´īl (arabă: اسماعيل
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
cărți precum "Nahj al-Balagha" Una dintre instituțiile de bază ale șiismului este manifestarea credinței față de cel pe care comunitatea religioasă îl consideră îndreptățit să dețină autoritatea legală ("wilăya"), respectiv un imam descendent al lui 'Ali. Imămatul (ar. "إمامة" ) reprezintă instituția șiită spirituală și politică, transmisă prin desemnare divină de la profet, trecând prin ʽAlī. Spre deosebire de orientarea islamică sunnită, imamul șiit moștenește de la Muhammad nu numai autoritatea temporală, dar și prerogativa de a interpreta legea. In această postură, el era un învățător infailibil
Karmațienii () [Corola-website/Science/329061_a_330390]
-
islamică sunnită, imamul șiit moștenește de la Muhammad nu numai autoritatea temporală, dar și prerogativa de a interpreta legea. In această postură, el era un învățător infailibil si acest ei infailibilități (ișma") i se adaugă darul divin al caracterului impecabil. Doctrina șiită susține că convigerea religioasă se poate obține doar prin îndrumarea unui asemenea imăm, aflat sub protecția divină împotriva greșelii și a păcatului. 'Ali, primul imam, a fost urmat de fiul său al-Hasan, iar apoi de celălalt fiu, al-Husayn ai cărui
Karmațienii () [Corola-website/Science/329061_a_330390]
-
ul (din araba الزيدية az-zaidiia) este o ramură șiită a islamului apărută în secolul sec VIII și fondată de Zayd ibn 'Alī (arabă: زيد بن علي), nepotul lui Ḥusayn ibn 'Alī (arabă: حسين بن علي) sau conform altor surse, de imamul șiit de origine persană, ʽAlī ibn al-Ḥusayn (arabă
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
45% din totalul populației yemenite. De altfel, zaydismul reprezintă una din principale școli juridice islamice în Yemen. Zaydiții nu recunosc decât primii cinci imami, până la imamul Zayd ibn Ali. Trăiesc în Yemen și Arabia Saudită. Cât privește statutul școlilor juridice, ramura șiită atestă existența a trei școli, mai exact școala jaʽfarită (duodecimană), ismaelită (septimană) și zaydită. Demn de menționat este, însă, faptul că zaydiții au o abordare diferită în comparație cu celelalte ramuri șiite, regăsindu-se în cadrul acestei secte o serie de similitudini cu
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
căzut într-o bătălie. Cu toate acestea, în 964 a fost înființat un al doilea imamat zaydit, care a durat până în secolul XII. Acest secol marchează declinul importanței zaydite. Pe parcursul secolelor XV și XVI au fost, treptat, încorporați în ramura șiită duodecimană. Mișcarea zaydită în Yemen a apărut în 897 prin Yahya ibn al-Ḥusayn. În ciuda luptelor interne pentru succesiune și a atacurilor ismailite, statul yemenit și-a păstrat independența până în 1539 când a fost cucerit de otomani, devenind astfel o provincie
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
Aḥmad care i-a urmat la putere tatălui. În septembrie 1962, în urma morții sale, i-a urmat la tron fiul, Muḥammad, însă o săptămână mai târziu după o lovitură pusă la cale de armată fiul este înlăturat. Zaydiții sunt ramura șiită a islamului care îl consideră pe Zayd al cincilea imam, motiv pentru care mai sunt cunoscuți și sub numele de “cu cinci imami”. Atât gândirea, cât și cultura zaydită sunt diferite de cele ale altor ramuri șiite. Zaydiții au o
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
Alī. În ceea ce privește teologia, zaydiții sunt apropiați de școala mu'tazilită, deși, în fond, nu aparțin de mu'ataziliți. În acest sens apar o serie de probleme între cele două școli, întrucât mu'ataziliții resping doctrina imamatului. Însă cât privește partea șiită, aceștia îi consideră pe zaydiți mai apropiați prin credință și practici de sunniți. Zaydiții nu au un semn care să-i diferențieze de alte ramuri sau școli. Eseuri generale despre ramura șiită în islam, "General Essay on Shi`a Islam
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
ataziliții resping doctrina imamatului. Însă cât privește partea șiită, aceștia îi consideră pe zaydiți mai apropiați prin credință și practici de sunniți. Zaydiții nu au un semn care să-i diferențieze de alte ramuri sau școli. Eseuri generale despre ramura șiită în islam, "General Essay on Shi`a Islam", accesat la data de 14 aprilie 2013 Filosofie musulmană, "Muslim Philosophy", accesat la data de 14 aprilie 2013
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
Determinarea pentru menținerea fragilei balanțe politice între opoziția șiită majoritară și minoritatea sunnită aflată la conducere prin familia Al-Khalifa a determinat, în 2010, adoptarea, de către Administrația de la Manama, a unor măsuri dure împotriva disidenților. În săptămânile ce au precedat alegerile parlamentare din octombrie 2011, autoritățile au arestat circa 250
Primăvara arabă în Bahrain () [Corola-website/Science/329081_a_330410]
-
va avea un minaret și va ocupa jumătate din suprafața ocupată în prezent. Primele rugăciuni au avut loc în anul 972. Începând cu anul 989, Al-Azḥar obține statutul de instituție de învățământ: 35 de oameni de știință vor preda teologia șiită ismaʿilită. Finanțarea va reveni califilor fatimizi. În această perioadă se studia: jurisprudența islamică ("fiqh"), telogia, limba arabă. Odată cu preluarea puterii de către dinastia ayyubidă a lui Saladin sau Șalăḥ ad-Dīn în anul 1171, Al-Azḥar își va pierde prestigiul și influența, în
Al-Azhar () [Corola-website/Science/329141_a_330470]
-
de pericolul dezmembrării sub acțiunea unor factori externi nefavorabili. Se presupune că acest lider al confreriei a fost un instrument de control al otomanilor care doreau crearea unei variante moderate, în paralel, cu ramura Bektașī- Alevī puternic influențată de doctrina șiită duodecimană îmbrățișată de safavizi. Faptul că Balɪm Sultăn se bucura de sprijinul sultanilor reiese din numirea sa, de către Bayazid II, în fruntea lăcașului central al ordinului. Încă de la început, doctrina ordinului Bektașī se revendică de la un sistem religios sincretic, care
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
al-Kămil). Ca manifestare a lui ‘Alī pe pământ el dispune de un „intelect supraomenesc” care îi permite să discearnă binele și răul, precum și înțelegerea tainelor Coranului. Ordinul Bektașī a atras, prin sincretismul său religios și prin puternica adeziune la ramura șiită a islamului, o campanie de represalii din partea autorităților otomane, fiind considerat un factor al dezechilibrului intern. Există o serie de practici ale ordinului care stârnesc suspiciuni în imediata comunitate sunnită precum: preferința pentru oficierea ceremoniilor pe timp de noapte, nerespectarea
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
lui ibn-al-Haggag din Naysabur. Conținutul este similar colecției lui al-Buhari, cu diferențe de isnad. Mai există alte patru astfel de cărți canonice: Sunan, de Abu-Dawud din Basra, Gami, de al-Tirmizi, Sunan, de ibn-Maga și Sunan, de al-Nasa'i. Pe linie șiită, colecțiile de hadith-uri au fost promovate începând din secolul 10, bazate pe declarații ale imamilor, precum cea a lui al-Kulayni, a lui Ibn al-Qummi și Muhammad al-Tusi. O colecție ulterioară aproape exhaustivă a fost cea a lui Muhammad Baqir - "Bihar
Hadith () [Corola-website/Science/329203_a_330532]
-
un islam liberal, democratic si perfect. Soluția propusă de el era ca arabii și persanii să fie reuniți împreună sub credința în Imam Jaʿfar al-Sădiq, promovarea filosofiei lui Ibn Arabi, reformarea și adaptarea unei forme de islam mistic de factură șiită sub reformele secularizante ale lui Atatürk , însă nu spune mai multe despre realizarea celei din urmă care poate fi o contradicție în sine. Un alt intelectual musulman ce susține islamul de tip mistic promovat de mișcarea Bektashiyya ca o soluție
Islamul în Albania () [Corola-website/Science/329360_a_330689]
-
pur și simplu un canal al albanismului” Din dorința de a promova Bektashiyya ca un “fenomen mondial” cu centrul în Albania, comunitatea din această țară a stabilit legături cu Institutul Ḥăjī Baktăš Walī al Universității din Ankara, grupări de orientare șiită ca fundația Saadi Shirazi de natură iraniană din Tirana sau Organizația Mondială Ahl al-bayt ce are ramificații in zona balcanică și Europa. Pentru acest scop, se promovează ideea că Bektashiyya este asociată cu “Ahl al-bayt” (Popoarele casei, subînțelegandu-se casa Profetului
Islamul în Albania () [Corola-website/Science/329360_a_330689]
-
capitole din acest set de nouă fac referire la moartea lui Muhammad, a Fatimah, a lui Ali și a fiului său Hasan. Modul în care este prezentată moartea profetului este construită în așa fel încât să se plieze pe doctrina șiită, respectiv Muhammad îl desemnează pe Ali ca succesor. Scena următoare are titlul „Preluarea Califatului de către Abu Bakr”. Capitolele 10 - 23 prezintă toate evenimentele care au avut loc până la bătălia de la Karbala, inclusiv nunta dintre fiul lui Hasan, Kasim, și fiica
Ta٬ziya () [Corola-website/Science/329377_a_330706]
-
Principiile filosofiei și metoda realismului"), care a fost publicată în cinci volume cu note explicative și comentarii de "Morteza Motahhari". Contribuțiile lui Tabataba’i în domeniul tafsir-ului, al filosofiei și misticismului islamic au generat relativizarea intelectuală a "hawza-ei" (școala teologică șiită), având implicați adânci în planul de învățământ. O altă lucrare filosofică importantă este comentariul amplu la „Asfăr al-'arba'eh”, capodopera lui "Mulla Sadra", ultimul mare filosof și teolog musulman persan al Evului Mediu. Abordarea umanistă a lui Tabataba’i
Muhammad Husayn Tabatabaei () [Corola-website/Science/330903_a_332232]
-
problemelor umane. Alte două lucrări ale sale, "Bidăyat al-hikmah" și "Nihăyat al-hikmah", sunt considerate opere redutabile ale filosofiei islamice. Lui Tabataba’i îi mai aparțin și câteva tratate despre istoria șiismului. Unul dintre acestea cuprinde clarificările sale și expunerea credinței șiite ca răspuns la întrebările adresate de renumitul orientalist francez, Henry Corbin. Încă una dintre cărțile sale pe această temă, „Shi'ah dar Islam” a fost tradusă în engleză de către "Sayyid Hossein Nasr" cu ajutorul lui "William Chittick" sub titlul Islamul Șiit
Muhammad Husayn Tabatabaei () [Corola-website/Science/330903_a_332232]
-
Shi'ah dar Islam” a fost tradusă în engleză de către "Sayyid Hossein Nasr" cu ajutorul lui "William Chittick" sub titlul Islamul Șiit. Aceste cărți furnizează instrumentul academic ideal de demontare, eliminare și clarificare a celor mai răspândite preconcepții nocive despre credința șiită, pentru a deschide calea unei mai bune înlegeri ecumenice între diferitele școli de gândire islamice. • Shi’ah dar islam (Islamul șiit); Usul-i-falsafeh va ravesh-i-ri'alism ( Principiile filosofiei și metoda realismului) - apărută în cinci volume, cuprinzând comentariile lui Murtada Mutahhari; • Hashiyah-i
Muhammad Husayn Tabatabaei () [Corola-website/Science/330903_a_332232]