331 matches
-
care se simt în natură ca în leagănul copilăriei și au ochi să vadă și urechi să audă, pot pătrunde miracolul înfloririi, pricep armonia în care trăiesc albinele în zilele calme, scâncetul frunzelor în căderea lor spre foșnetul pașilor sau șuierul vântului întrecându-se cu gerul să-i smulgă babei cojoacele. Printre toate acestea, mai spun multe și celor răi, împietriți la suflet, celor care-s încâlciți la minte și trăiesc fără teamă de Dumnezeu. Fiecare cuvânt, fiecare vers, fiecare fotografie
UN CĂLĂTOR, PRIN VIAŢĂ TRECTOR... de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 530 din 13 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340489_a_341818]
-
Divinul la sădit ca pe-un altoi Blândețea glasului și sângele de fiară Și-o limbă sfântă ce-o purtăm în noi! * De suni în corn, în bucium, sau caval Bătrânul dor răspunde în ecou Din râu, din ram, din șuierul de val C-același sânge avem nu-i unul nou! Și-acelasi glas cuvântă peste veac Aceeași limbă și-astăzi o vorbim De spui Român totuna-i că spui Dac Nemuritori în Dacia trăim! * de Gabriela Mimi Boroianu 27.08
NEMURITORI de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1701 din 28 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/340132_a_341461]
-
de fapt, doar simple vorbe goale? În câte toamne pârguit-am gândul Îngemănată-n sângeriu de dalii Cu raze blânde, mângâind vitralii Când viile-și musteau, timide, rodul... Și, contemplând, simțeam căldura mâinii Cum moale, lin, îmi oblojea frământul - În șuier aspru-nverșunat doar vântul Mai biciuia neiertător tăciunii Din vatra-ncinsă-n care râdeau macii. Îngenunchind pe pat de frunze moarte Iubiri vetuste, născociri deșarte... Se zbuciumau a neputință vracii. Pe-un țărm pustiu, o inimă-mpietrită - Reverberând sub clopote de
POEMELE IUBIRII de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1139 din 12 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341984_a_343313]
-
rubine... Așteptarea nu mai are pași... Iubite, doar o privire să-mi trimiți, încet, pe raza prelinsă tandru pe firul de gând, și îți voi întinde o crenguță de măr, aburind hotărârea... Mii de scântei vor fi ușa unui schit... Șuierul mâinilor pune peste ochi, verdele mărului... Referință Bibliografică: Între deznădejdi, / Maria Ileana Belean : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 458, Anul II, 02 aprilie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Maria Ileana Belean : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
ÎNTRE DEZNĂDEJDI, de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342150_a_343479]
-
lacrimilor” (passim): Poate doar lacrima împietrită ca un munte să-mi spele sluțenia din suflet. Lacrima, doar lacrima. Sau, mai ales: Seara târziu când îmi zăvorăsc poarta să nu mi se furișeze în casă negrele neguri, mă opresc și ascult șuierul timpului și al neliniștii războindu-mi-se prin vene. Și plâng. Acest splendid poem, intitulat Plânset, din volumul Casa de la rădăcina cuvântului, se prelungește, în Triptic athonit, cu 20 de Bocete, care, programat sau nu, adaugă Apocalipsei, un al doilea
BLAGOIE CIOBOTIN de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341886_a_343215]
-
în: Ediția nr. 321 din 17 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului De n-ar fi liniștea morții și timpul fluturându-și clipele pe ace de ceasuri, de n-ar fi pașii mersului tău pe același drum și naivitățile, păsări în șuierul apelor, atât de lunatic sună clopotul nopții cum nu scapă de îndoieli gândul, c-ai putea să-mi umpli așteptările. De-aș îndrăzni să-mi eliberez obsesiile, să le las în ploaie, să-mi fac somnul într-un ungher ascuns
DEPARTE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 321 din 17 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342542_a_343871]
-
sa, cu el): Mă gândesc, cuget, și sper să reușesc să mă ridic de pe pământul trist! (către pădure) Răspunde-mi!...Dă-mi un semn...Nu mă pot orienta spre inima ta cufundată-n crengile tale... (Pe fundal se pune un șuier de vânt) Idris: Acesta este semnul tău? Crezi că mă voi descurca? Sunt un om diferit. Voi intra în pădure și-ți voi cânta, în timp ce-ți voi strica liniștea abisală! (pornește cu pași mari fiind repezit de către pădurea
CĂUTAREA SINELUI de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/343396_a_344725]
-
transforma într-o întreagă pădure, cu mulți copaci și frunze căzute pe jos. În pădure se vor afla mai mulți copaci cu trunchiuri mai diferite față de restul copacilor.) (Inaintează în pădure iar pe fundal este pus un foșnet și câteva șuiere ale vântului) Idris (infricoșat): Vrei să-mi iei ghiozdanul? (Hotărât) Nu ți-l dau! Mă auzi cum număr?... Îmi număr pașii de cenușă...Nu îți este milă de mine?... Mă lași tăcut într-o liniște moartă, încât îmi pot auzi
CĂUTAREA SINELUI de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/343396_a_344725]
-
deconspiră predilecția poetului pentru prozodie incantatorie, cu o voluptate irepresibilă a rostirii și o dicție impecabilă, ce împing unele poeme către discursul muzical în care par a se fi strîns incitante ritmuri :’’ Treci printre linii în tăcere,/ n-auzi nici șuierul de tren,/ auzi doar șoapta-mîngîiere,/ chemarea mea ca un refren“ (Baladă de dragoste). Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblînzire a convulsiilor lăuntrice, un act de întoarcere în timp: “Îți aduci aminte frigul frig/ cînd
IULIAN PATCA-70, ARTICOL DE AL.FLORIN ȚENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2166 din 05 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/343123_a_344452]
-
-n condei, Sunt vifor, sunt ceață, sunt abur... În stuful ce crește uscat lângă ei, Alene se-mpiedică hamul. Vibrează, adulmecă fân și idei, Simt umbre de lanuri mănoase... Cu botul împing apropiatul trecut În volbura apei mâloase. Nechează, un șuier... Galop înapoi?... Spre stuful ce-n față se-ntinde !!! În baltă sunt liberi... Ei, caii, sunt ZEI! Ies aburi din coamele-aride. LA CAI... Le-ați pus ochelari! Aveți, însă, grijă la frâu.... Nu trageți prea tare!... Aceștia s-ar putea
VIS DE LIBERTATE LA CAI... de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/377362_a_378691]
-
15 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului Și-a semnat condamnarea la moarte prin asumarea crucii. În robia viziunilor a condus înflăcărată lupta de eliberare, războiul pentru pământul rădăcinilor, ea, mesagera cerului în haine bărbătești și cu părul tăiat. Mânată de șuierul vântului , hăituită de frica pârjolirilor, de invazia lupilor, martora vaietelor și a sfârtecărilor, în violarea inocenței , ruptă de copilarie, de casă cu brutalitate, împiedicându-se de săgeți, de furt, conducându-se după semne, își găsea siguranța doar în comunicarea cu
IOANA D’ARC de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 1810 din 15 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378634_a_379963]
-
răspunsuri moarte(...) dar m-am întors în Ithaka? sau nici n-am plecat” Arhetipul Sisif este refilmat prin transpunerea unui atlet ( poezia Athlos) în efortul fizic, simbolizând neantul: “...trebuie să învingă. cu tenacitate de cârtiță cu grație de felină cu șuier de pasăre cu vise de zeu(...) și-n miezul efortului demonstrativ roade nimicul atletic.” Lakonika prinde minimalismul aforistic într-o lentilă de expresivitate și aplomb, amintindu-mi de structurările nipone, contemplarea aici scrie mai rece, cu un timbru sobru: “nu
DUMITRU PANĂ- LAKONIKA de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379123_a_380452]
-
căzut ...” I. nuntă-n cer și nuntă-n iarbă îmi fac sângele să fiarbă sus e luna-mpodobită iarba-n rouă e gătită stelele-mpletesc cunună, iar jos lacrimi se adună, tânguiri de vânt prin fluier și din limbi de șarpe șuier nemilosul Belzebuth îngerul dintâi căzut și-a făcut pofta vicleană cu obraz de Cosânzeană prinsă-n gheare strânsă-n clești și în tropot de calești lasă-n urma lui vârteje colb uscat și-n față mreje prin prundiș de râu
DIN DORURI, DORUL DOAR RĂMÂNE ... de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1726 din 22 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381869_a_383198]
-
să-încerc să număr fulgii dintr-o iarnă, dintr-o iarnă simplă, fără viscoliri, fulgi pe care domnul vrea să ni-i aștearnă pe-un suflet în zbucium, plin de răscoliri. Răscoliri îmi aflu și în ochi de vânt și-n șuierul jalnic dintr-un cânt de dor, când simțirea plânge fără de cuvânt ca săgeata fulger în piept de condor. Condorul grăbește spre-o nouă pieire, planând singuratic peste creste înalte unde ieri trecut-a, întru urmărire, fragedă cerboaică ce cu trupu-i
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380934_a_382263]
-
Citește mai mult Am să-încerc să număr fulgii dintr-o iarnă,dintr-o iarnă simplă, fără viscoliri,fulgi pe care domnul vrea să ni-i aștearnăpe-un suflet în zbucium, plin de răscoliri.Răscoliri îmi aflu și în ochi de vântși-n șuierul jalnic dintr-un cânt de dor,când simțirea plânge fără de cuvântca săgeata fulger în piept de condor.Condorul grăbește spre-o nouă pieire,planând singuratic peste creste înalteunde ieri trecut-a, întru urmărire,fragedă cerboaică ce cu trupu-i salte.Salte
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380934_a_382263]
-
căruța, boii și pământul lot cu lot Și prin dogmele impuse, au făcut din om robot. Nu aveam televizoare, nici compúter, nici mobile. Pentru noi, capitaliști se aflau în țări ostile. Multe-am pătimit în viață, însă au plecat în șuier! Dar acum e libertate și de vreau să fluier, fluier... Am plătit prea mult obolul, jertfele sunt mult prea grele, Ca să punem iar cuvântul, după ziduri în zăbrele. Nu ucideți iar în fașă un copil ce-l adorăm. Nu ne
NICOLAE STANCU [Corola-blog/BlogPost/381075_a_382404]
-
luat căruța, boii și pământul lot cu lotși prin dogmele impuse, au făcut din om robot.Nu aveam televizoare, nici compúter, nici mobile.Pentru noi, capitaliști se aflau în țări ostile.Multe-am pătimit în viață, însă au plecat în șuier!Dar acum e libertate și de vreau să fluier, fluier...Am plătit prea mult obolul, jertfele sunt mult prea grele,Ca să punem iar cuvântul, după ziduri în zăbrele.Nu ucideți iar în fașă un copil ce-l adorăm.Nu ne
NICOLAE STANCU [Corola-blog/BlogPost/381075_a_382404]
-
pe dată. Tresar și pipăi pământul maroniu, zvântat Cred că aici, prin tină Te- ai împiedicat Slăbit, bătut și osândit, nevinovat. Sărut, făcând mătănii, colbul de pe dealul Căpățânii Și pasul meu se prinde laț în mărăcinii Aruncați in drum de șuierul furtunii. Străbat cu crucea- n spate, aplecată, Tot drumul Tău, mă simt atât de vinovată, Că pentru cei ca mine, păcătoși Au pătimit prin secole Hristoși. Chiar de- i dorință încrustat- adânc în vis Te văd aievea, Doamne, Tu ești
CAND PIATRA N-A LOVIT... de DANIA BADEA în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380870_a_382199]
-
să-încerc să număr fulgii dintr-o iarnă, dintr-o iarnă simplă, fără viscoliri, fulgi pe care domnul vrea să ni-i aștearnă pe-un suflet în zbucium, plin de răscoliri. Răscoliri îmi aflu și în ochi de vânt și-n șuierul jalnic dintr-un cânt de dor, cănd simțirea plânge fără de cuvânt că săgeată fulger în piept de condor. Condorul grăbește spre-o nouă pieire, planând singuratic peste crește înalte unde ieri trecut-a, intru urmărire, fragedă cerboaica ce cu trupu-i
SĂ NI-I APĂRĂM de DORA PASCU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380931_a_382260]
-
căruța, boii și pământul lot cu lot Și prin dogmele impuse, au făcut din om robot. Nu aveam televizoare, nici compúter, nici mobile. Pentru noi, capitaliști se aflau în țări ostile. Multe-am pătimit în viață, însă au plecat în șuier! Dar acum e libertate și de vreau să fluier, fluier... Am plătit prea mult obolul, jertfele sunt mult prea grele, Ca să punem iar cuvântul, după ziduri în zăbrele. Nu ucideți iar în fașă un copil ce-l adorăm. Nu ne
M-AM NĂSCUT ÎN DICTATURĂ de NICOLAE STANCU în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/380953_a_382282]
-
pe data. Tresar și pipai pământul maroniu, zvântat Cred că aici, prin țină Te- ai împiedicat Slăbit, bătut și osândit, nevinovat. Sărut, făcând mâțanii, colbul de pe dealul Căpățânii Și pasul meu se prinde lat în mărăcinii Aruncați în drum de șuierul furtunii. Străbat cu crucea- n spate, aplecata, Tot drumul Tău, mă simt atât de vinovată, Că pentru cei ca mine, păcătoși Au pătimit prin secole Hristoși. Chiar de- i dorința incrustat- adânc în vis Te văd aievea, Doamne, Tu ești
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380891_a_382220]
-
s- a- ntunecat pe dată.Tresar și pipai pământul maroniu, zvântatCred că aici, prin țină Te- ai împiedicatSlăbit, bătut și osândit, nevinovat.Sărut, făcând mâțanii, colbul de pe dealul Căpățâniiși pasul meu se prinde lat în mărăcinii Aruncați în drum de șuierul furtunii.Străbat cu crucea- n spate, aplecata,Tot drumul Tău, mă simt atât de vinovată,Ca pentru cei ca mine, păcătoșiAu pătimit prin secole Hristoși.Chiar de- i dorința incrustat- adânc în visTe văd aievea, Doamne, Tu ești tot proscris
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380891_a_382220]
-
Dacă există o bogăție a verbelor vântului, registrele lor sensibil- imaginare sunt infinite: vântul sună, frânge, pleacă, urlă jalnic, miaună, trezește din vis, farmă, leagănă, sfâșie, naște, despică, răscolește, zvârle, suspină, mângâie, arde, scutură, poartă, îngheață, stinge, umple, trece-n șuier, suflă, cântă, viscolește, pătrunde, mugește, visează, clatină, viuește,, chiuie, mișcă, duce, se îmflă, întoarce, iese, mână, flutură, vâjâie, bate lin și dulce, desprinde, acoperă, împreună camp și cer, aromește, frământă, stă, lovește, risipește, desface. Că sensurile figurate sunt majoritare, este
SIMFONIA EMINESCIANĂ A VÂNTULUI de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 1476 din 15 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374595_a_375924]
-
acelui mult discutat pesimism eminescian? Vântul vesel lipsește din poezia lui. Ca intensitate, această mișcare a aerului pleacă, la EMINESCU, de la adiere și zefir, la vijelie și furtună, viscol, uragan. Vântul este perceput auditiv(sună, urlă, miaună, suspină, trece-n șuier, cântă, mugește, vuiește, chiuie, vâjâie-ncet),tactil(mângâie, arde, îngheață), olfactiv(aromește, îngreunează cu miros). La fel de vastă este aria elementelor răscolite de vânt: oceanul, capul poetului, nisipul pustiurilor, fruntea încinsă de gânduri, flăcările, părul ușile, ferestrele sparte, trestiile, frunzele, creanga
SIMFONIA EMINESCIANĂ A VÂNTULUI de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 1476 din 15 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374595_a_375924]
-
copacul îmbrăcat în gheață, Să simt cum viscolul îmi suflă-n față, Să fiu un drum înzăpezit în câmp Și-un călător surprins de timp... Să fiu zăpada aspru spulberată Și floarea gheții pe un geam pictată, Să fiu eu șuierul hai-hui prin crengi Și urma ștearsă-a căprioarei pe poteci... Să vă privesc pe geamul luminat în noapte, Cum depănați povești în șoapte, De frigul crunt, lacrima să-mi devină sloi, Să mă-ncălzesc privind la voi.. Și-apoi...,dintr-
VISCOL... de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374604_a_375933]