224 matches
-
mușc o asemenea momeală ieftină? Pământiu la față, Trio Fulcinius nu îndrăznește să se uite la principe. — Indiferent de ce a mărturisit Iunius ăsta, învinuirile care i se aduc lui Libo sunt ridicole și prostești, continuă acesta cu asprime în glas. Țintuit locului, Fulcinius se zbate ca peștele pe uscat. Nu mai e vorba de pradă, ci de supraviețuire. A lui și a lui Flaccus Vascularius. Pretorul Primarius Nato le-a spus o răspicat. Îngaimă cu greutate: — În casa lui Libo se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nevoie de încurajările ei. Nu apucă însă să încropească un plan, când Piso și Plancina își fac apariția lângă ei. Vorbitorul e obosit, dar radiază de mul țumire. Își ascunde decepția. Nu mai e nimic de făcut. Pentru moment rămâne țintuită locului. Îl sărută pe Piso de mai multe ori și îndelung. Merită nu numai pentru prestația de astăzi, ci și pentru amiciția lor, care durează de mult, de pe vremea când era căsătorită cu Tiberius. — Așa, nu vă jenați, dați-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce amăgesc gloata cea proastă cu dulceața cântării lor. După ultimul boschet, priveliștea se deschide. Rămâne țintuit locului, străfulgerat de frumusețe. Casa lui! O împlinire a splendorii, demnă de admirație. Marcus Agrippa a înălțat-o în această zonă mlăștinoasă de dincolo de Tibru, ca să nu fie supusă cutremurelor sau despicării pământului. Și, pentru că n-a voit ca temeliile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de apro ximativ 50 de talanți vechi. Rufus cască ochii mari: — Pentru ce? Indicații mai precise vei primi la destinație, îl asigură Vitte lius. Îl îmbrățișează: — Zeii să te protejeze! rostește cu patos și se urnește. După câțiva pași rămâne țintuit locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
onoare, prostituția triumfă, oamenii se dedau la vicii contra naturii care-i pierd cu sufletul și cu trupul. Și pentru asta, după părerea ta, sunt de vină cele două Iulii și Ovidius? Principele, care de uimire a rămas până acum țintuit locului, refuză brusc să asculte mai departe și pornește mânios spre trăsu rică. Când dă să se cațere înăuntru, își prinde piciorul în curelele scării, se dezechilibrează și alunecă. Reușește, din fericire, să se țină de un slujbaș. Semn rău
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dau brusc seama că am să mă comport ca o adolescentă lovită de amor. N-o să știu ce să-i spun, cum să mă port. Nu mă pot duce nici măcar să-i spun bună, pentru că se pare că am rămas țintuită locului, așa că mă mulțumesc să mă uit doar la Ben cum se uită prin cafenea. Îl ignor pe tipul din spatele tejghelei care încearcă să-mi dea un cappuccino-ul, pe care nu-l pot lua, pentru că nu mă mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mucava, pe care fusese pictată cu stângăcie o pădure de arbori exotici, așa cum înțelegea fotograful jungla pe care nu o văzuse decât prin cărțile de școală ale copiilor. Alăturarea acestui decor exotic grupului de oameni țepeni în hainele lor scrobite, țintuiți, emoționați și ușor speriați de importanța actului la care se hotărâseră cu greu să participe, era neașteptată, amplificând insolitul și farmecul trist al fotografiei. A patra casetă conținea un carnețel învelit în hârtie albastră decolorată, pe care scria: JURNAL DE
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din nou comuniste, dar sper în asemenea caz, să fie fără trădători și neamuri proaste. Dacă este să vorbim pe aia dreaptă, cum spune vecinul meu de la parter, eu sincer nu văd de fel cum evreul Isus Hristos, cel bine țintuit și absolut profesional răstignit, nu de romani, ci de evrei, a pus bazele comunismului. Cer iertare preopinentului meu dar citind Evangheliile la modul gnostic, bineînțeles, nu văd decât cum susnumitul evreu, Isus Hristos, propovăduia maselor și celor care credeau în El
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea? Ridică și arătă tuturor ciomagul său țintuit cu cuie, stârnind râsete și comentarii aprobatoare. Și apoi, pentru ce? Etius e dușmanul nostru cel mai cumplit. Ați uitat deja ce au făcut pe aici soldații lui acum doi ani? Nu, prieteni, eu n-o să-mi pun pielea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mucava, pe care fusese pictată cu stângăcie o pădure de arbori exotici, așa cum înțelegea fotograful jungla pe care nu o văzuse decât prin cărțile de școală ale copiilor. Alăturarea acestui decor exotic grupului de oameni țepeni în hainele lor scrobite, țintuiți, emoționați și ușor speriați de importanța actului la care se hotărâseră cu greu să participe, era neașteptată, amplificând insolitul și farmecul trist al fotografiei. A patra casetă conținea un carnețel învelit în hârtie albastră decolorată, pe care scria: JURNAL DE
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
studiam la Universitatea din Calcutta am fost prezent la acele răscoale groaznice, luptele dintre hinduși și musulmani. Numite de atunci marele măcel din Calcutta. Mă tem că am văzut nebuni stăpâniți de mania omuciderii. — A. — Da, și omoruri cu bețe țintuite și răngi ascuțite. Și cadavrele. Viol, incendiere, jaf. — Înțeleg. Sammler se uită la el. Un bărbat inteligent și sensibil, asta era, cu un chip expresiv. Desigur o asemenea expresivitate era uneori un semn de subiectivitate și de obiceiuri mintale interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
deveneai conștient de faptul că aerul e materie. CÎnd ziceai că vor aluneca ușor la suprafața pămîntului, Își schimbau brusc direcția și-o luau În sus, apoi pluteau orizontal, se lipeau de vreo mașină și alunecau Încet În jos, rămînÎnd țintuite sub ea. După ce pleca mașina, dispăreau și ele. Traversau neobservate strada și mergeau ca niște cățeluși În urma pietonilor. Normal că odată cu ele se scurgea și se Învolbura și un praf nisipos, astfel Încît aveai impresia că vîntul e făcut dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu... mi-am ațintit privirile asupra cabinei telefonice. Mă uitam printre șirul interminabil de mașini. A apărut, În sfîrșit, o femeie. Mi-am dat imediat seama că ea este, pentru că nimeni altcineva n-ar fi trecut În felul acesta. Rămase țintuită locului, uitîndu-se atent În cabină și În jurul ei. Era ea... femeia de la cafenea care stătuse pe scaun picior peste picior, cu părul căzîndu-i pe umeri În jos. Mi sa părut cam ciudat, dar mi-am dat seama că era normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
depărtat de toloacă, în capul mahalalei, împresurați de împletituri fantastice de spini și buruiene, sub pulberea nelămurită, fugară, schimbătoare, a lunii. Vântul fugea slobod împrejurul lor, îi împresura în vârtejuri călduțe. Ea îl privea deodată în față cu ochii arzători, țintuiți parcă cu două ace de argint. Și deodată prin pieptul lui Bucșan trecu o adiere, prin mintea lui o lumină de înțelegere și începu să râdă încet, arătându-și dinții ascuțiți. De ce v-ați sfădit?... —Așa, ne-am sfădit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi-a spus: — Știi regulile: îl întorci de trei ori spre tine în dreptul inimii. Nu poți să-ți dorești un bărbat sau bani, dar poți să-ți dorești o soacră bogată. Din nou, de îndată ce a realizat ce zisese, a rămas țintuită locului cu bățul înfipt în locul cunoscut. —E în regulă, am zis. E în regulă. Nu putem să o mai ocolim întruna. —Sincer? Am dat din cap. —Ești sigură? Am repetat gestul. —OK, hai să-ți vedem trusa de machiaj. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
șoldul lui. Nasturii de la cămașă i se desfăcuseră și îi priveam abdomenul plat, musculos, părul negru care cobora... Mi-am văzut mâna desfăcându-i nasturele de la blugi. A fost un gest reflex, oricine ar fi făcut-o. Apoi am rămas țintuiți locului; ce urma? Mâna îmi tremura puțin. Mi-am ridicat privirea spre el. Mă privea, cu o expresie imploratoare, și încet m-am trezit desfăcându-i fermoarul, în timp ce erecția i se contura prin materialul întins. Cu coaste subțiri, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
medicamentele. Dar cum altfel să ajung la lucru? Nu mă simțeam în stare să iau un taxi. Fusesem capabilă să iau unul de la aeroport pentru că fusese și Rachel cu mine, dar mă îngrozea gândul să mă urc singură într-unul. Țintuită locului de nehotărâre, încolțită oriunde aș fi luat-o, am studiat alternativele. Să mă întorc la apartament și să-mi petrec toată ziua acolo de una singură? Asta îmi surâdea cel mai puțin. După ce am stat pe trotuar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-ți viitorul. Primește răspunsuri de dincolo. De la un medium cu adevăratul dar al clarviziunii. Sun-o pe Morna. Dedesubt era un număr de telefon și deodată m-a cuprins o agitație vecină cu nebunia. Primește răspunsuri de dincolo. Am rămas țintuită locului în mijlocul trotuarului, declanșând o miniambuscadă. —O cretină, a zis cineva. —O turistă, a zis altcineva. (O insultă mult mai gravă.) —Scuze, am zis. Îmi pare rău. M-am adăpostit de valul de oameni în pragul unei clădiri, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a mormăit ceva în barbă. —Ce e? a întrebat Rachel din nou. —Nu-mi place ce am eu în față, a zis mama, mult mai tare de data asta. — Nici măcar n-ai gustat. Nu mâncarea. Farfuria. — Ce are? Rachel rămăsese țintuită locului cu paleta în mână. —Vreau una cu flori. Ea are una. Mama a arătat spre Helen, scuturând energic din cap. Dar și farfuria ta e frumoasă. —Nu e. E oribilă. E din sticlă cafenie. Eu vreau una de porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine mă imagina, dar simțeam cum acolo, în miez de noapte, acela care eram, care fusesem, rămăsese țintuit locului și doar mă privea. Poate mă închipuia. Am intrat, în cele din urmă, în cofetăria „Tineretului“. Ana s-a întâmplat că era de serviciu. M-a văzut și și-a dat seama imediat ce era cu mine. Mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei răspândiți pe Bulevard, un popor de năluci, o cohortă de siluete încremenite, așa cum, țintuit locului, încă stau în ușa berăriei, ezitând să intru. Și dacă intru, ce se întâmplă? Dar dacă nu intru? Ar trebui, probabil, să știu. Măcar atâta putere scriitoricească să am. N-o am, din păcate. 7tc "7" Scriu, de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochilor mei. Chiar așa i-am și spus, urmărind-o într-o astfel de dimineață cum piere mistuită parcă de un gol al străzii, al aerului, al Lumii. Femeia celor o sută de pași. Aș putea să-i vorbesc. Uneori, țintuiți locului, ne privim, ne scrutăm ca și cum ne-am saluta, facem aproape simultan aceleași gesturi: privitul ceasurilor, de exemplu, sau răsucitul de pe un picior pe celălalt, sau ridicatul gulerelor (toamna poartă un fulgarin de culoarea vișiniu--sângerie a lunii mâncate de vârcolaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orbitoare a reflectoarelor, în timp ce șoimul se chinuia să bage buletinul de vot în urnă, mi-am văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al pantalonilor era desfăcut, mult dincolo de genunchi. Am privit trist spre femeia care încă stătea țintuită locului, între masa de unde se ridicase și urna unde puștiul tocmai isprăvise votarea. Am ridicat nedumerit din umeri. Nu-mi aminteam, în acel moment, în nici un fel, cum de mi se descususe cracul pantalonilor. În vreo ciuleandră? În tramvai? Urmăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fața mea, o moarte sigură defilînd la o zecime de secundă. CÎnd mi-am dat seama de cele petrecute, trecătorul care Îmi salvase viața se Îndepărta pe o trecere de pietoni, o simplă siluetă Într-un pardesiu cenușiu. Am rămas țintuit locului, fără suflare. Prin mirajul ploii, am băgat de seamă că salvatorul meu se oprise de cealaltă parte a străzii și mă privea. Era al treilea polițist, Palacios. Un zid de trafic alunecă printre noi, iar cînd m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
NICOLAE ANGHELESCU Omule, te-ai izolat, Toată lumea te-a uitat, Țintuit acum la pat, Nu mai vezi nici soarele, Rîul cu izvoarele, Nu mai vezi nici clar de lună, Nu știi dacă vremea-i bună. Stai în casă, te jelești, Cine-am fost și cine sînt, Sînt o mînă de pămînt
Omule trecător. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_860]