1,909 matches
-
artiști baroci din Austria au contribuit la transformarea mănăstirii. După ce lucrările fuseseră abia terminate, mănăstirea a fost foarte grav avariată de un incendiu. Abatele Berthold a murit la scurtă vreme după aceasta. Lucrările de refacere au fost finalizate în timpul conducerii abatelui Adrian Pliemel. La moartea lui Prandtauer, conducerea lucrărilor a fost preluată de Josef Munggenast. În paralel, mănăstirea a cunoscut o renaștere a vieții sale intelectuale și artistice. Precum toate curentele intelectuale, Iluminismul nu a intrat în Austria decât relativ lent
Abația Melk () [Corola-website/Science/303598_a_304927]
-
de la Viena, unde au primit o educație conformă cu spiritul secolului. Mănăstirea a scăpat astfel de închidere. Războaiele napoleoniene și retrocedările forțate de terenuri de după Revoluția din 1848 au antrenat costuri financiare semnificative și restructurări economice. În ciuda acestui fapt, sub abatele Wilhelm Eder (1838-1866), s-au finalizat renovarea ansamblului baroc și crearea unui nou liceu. Impresionanta clădire baroc a abației de azi a fost construită între 1702 și 1736 de către arhitectul Jakob Prandtauer, care a fost autorul a multe clădiri importante
Abația Melk () [Corola-website/Science/303598_a_304927]
-
o povara mare, ridicându-se numai până la a 50-a parte din recolta, dar în Bretania, era de un sfert. Dijma asigura întreținerea preoților și localului bisericii, sprijinul săracilor, dar cea mai mare parte din ea ajungea la episcopi și abați, stârnind nemulțumiri în rândul clerului inferior și țăranilor. Clerul avea multe privilegii, fiind scutit de impozite. În locul impozitelor, Adunarea clerului, dominată de episcopi, a convenit cu regele să plătească anual coroanei o sumă de "don gratuit" (dar gratuit), situându-se
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Nobilimea deținea un sfert și o treime din pământul Franței și îi revenea între 15-25% din venitul bisericii. Marii nobili dețineau funcțiile înalte în stat. Erau miniștrii regelui, înalții săi magistrați, intendenții din provincii și ocupau funcțiile superioare în armată. Abatele Syeyes scria că această castă a monopolizat și uzurpat biserica, justiția și armata. Nobilii se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecați în tribunale speciale și fiind scutiți de serviciul militar, de "gabelle et corvee" (muncă obligatorie pentru întreținerea drumurilor), fiind
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
care rezultă că Napoleon era „Omul Providențial”. Pe 8-10 noiembrie 1799 , Napoleon declanșează lovitura de stat cu ajutorul armatei împotriva celor două camere care se opuneau adoptării unui regim care să-l aibă în frunte, fiind sprijinit de Paul Barras și abatele Sieyes. Rivalii politici au fost marginalizați, ca generalul Jourdin, autorul legii serviciului militar obligatoriu, generalul Moreau-regalist și generalul Bernadotte, ce a fost adoptat de regele Suediei. Se constituie pe ruinele Directoratului un nou regim- Consulatul (condus de trei consuli,în
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
este o universitate specializată în artele liberale, localizată în Hanover, Indiana în apropierea Râului Ohio. Univeristatea este afiliată cu Biserica prezbiteriană din Statele Unite ale Americii. A fost fondată în 1827 de către cucernicul abate John Finley Crowe, fiind prima universitate privată din statul Indiana. Echipele atletice ale universității, "The Hanover Athletic Teams", participă în circuitul atletic Heartland Collegiate Athletic Conference. are o lungă tradiție de standarde academice ridicate și o educație de calitate promovată
Hanover College () [Corola-website/Science/309009_a_310338]
-
simplificări ale scrierii. În acest secol se generalizează folosirea accentului circumflex pentru unificarea notării vocalelor lungi, de exemplu "âge" „vârstă” în loc de "aage". În secolul al XVIII-lea, ediția a III-a a Dicționarului Academiei aduce o serie de simplificări datorită abatelui d’Olivet. Printre altele se renunță la scrierea unor litere consonantice care nu se mai pronunță, mai ales s, dar se marchează dispariția lor printr-un accent circumflex deasupra vocalei care le precede. De exemplu "estre" „a fi”, pronunțat cândva
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
însă invadatorii au masacrat întrega populație. La scurt timp după aceea, după anul 1247, mănăstirea a fost refăcută cu sprijin regal, însă a fost din nou ruinat în timpul răscoalei cumanilor din 1279 - 1283. În anul 1357 avea doar șase călugări. Abatele Martin de la Igriș, într-o scrisoare adresată papei în 8 noiembrie 1499, arăta declinul și lipsurile materiale ale mănăstirii. Abația a fost închisă în 1500. Imperiul otoman a ocupat zona în anul 1551. Probabil că administrația otomană a dispus dărâmarea
Mănăstirea Igriș () [Corola-website/Science/299492_a_300821]
-
între numeroasele sale moșii, Nicolae Mavrocordat îi recomandă fiului său Constantin Mavrcordat plimbări și vânători puține. Pe de altă parte, figura lui Brâncoveanu a continuat să stârnească și admirație, dovadă fiind troparul mitropolitului Calinic al Haricleei, cronicile rimate și romanul abatelui Prévost. Constantin Brâncoveanu a devenit personaj în romanul "Le monde moral ou Mémoires pour servir à l’histoire du coeur humain" al abatelui Prévost, carte apărută în 1764 la Geneva. Este vorba de un roman obscur, care a fost trecut
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
a continuat să stârnească și admirație, dovadă fiind troparul mitropolitului Calinic al Haricleei, cronicile rimate și romanul abatelui Prévost. Constantin Brâncoveanu a devenit personaj în romanul "Le monde moral ou Mémoires pour servir à l’histoire du coeur humain" al abatelui Prévost, carte apărută în 1764 la Geneva. Este vorba de un roman obscur, care a fost trecut cu vederea de majoritatea istoricilor literaturii franceze, după cum arată Andrei Pippidi. În timp ce cartea nu adaugă nimic la cunoașterea circumstanțelor istorice, ea este o
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
majoritatea istoricilor literaturii franceze, după cum arată Andrei Pippidi. În timp ce cartea nu adaugă nimic la cunoașterea circumstanțelor istorice, ea este o dovadă a ecoului pe care l-a avut în epocă execuția familiei Brâncoveanu. Ca și-n cazul altor cărți ale abatelui Prévost, unde autorul are obiceiul de a se deghiza în necunoscuți, înzestrați cu titluri și demnități, și aici scrierea este dată drept confesiunea unui „fost rezident al Franței pe lângă mai multe curți străine”. Este vorba de abatele Brenner, personaj cu
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
altor cărți ale abatelui Prévost, unde autorul are obiceiul de a se deghiza în necunoscuți, înzestrați cu titluri și demnități, și aici scrierea este dată drept confesiunea unui „fost rezident al Franței pe lângă mai multe curți străine”. Este vorba de abatele Brenner, personaj cu pandant istoric în Dominic Anton Ignațiu Brenner, secretarul prințului R., sub care se recunoaște figura lui Francisc Rákóczi al II-lea. Lui Brenner îi este încredințat după lupta de la Odenburg destinul unei copile orfane de 7-8 ani
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
fugise cu iubitul în Transilvania. Naratorul se decide să o încredințeze pe Alexiowna tutelei bunicului ei, voievodul Munteniei, care, făcând justiție renumelui său de avid, se interesează de drepturile ei la moștenirea lui Thököly și o trimite la mănăstire. Pentru că abatele refuză cu demnitate conversia la ortodoxism, Brâncoveanu îl numește secretar al său. Alexiowna este răpită de la mânăstire, și după mai multe peripeții, ajunge împreună cu Brenner la Constantinopol, moment când Brâncoveanu și familia lui sunt aduși acolo. Descrierea execuției este copiată
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
acest patronat . Este unul din următorii trei sfinți propuși să fie recunoscuți ca "Învățător (doctor) al Bisericii". Numeroase autorități ecleziastice și civile, capete încoronate, oameni de cultură și de știință, l-au cunoscut și l-au apreciat. Dintre aceștia amintim: Abatele Rosmini, Cardinalul Alimonda, Cardinalul Antonelli, Cardinalul Antonucci, Cardinalul Gaude, Cardinalul Gaudenzi, contele Camillo Benso di Cavour, Contele Colle din Toulon, Contele de Camburzano, Contesa de Viry, Contesa Ieronima Uguccioni Gherardi, Joseph de Maistre, Marchizul Gustavo Benso di Cavour, Marchiza de
Giovanni Bosco () [Corola-website/Science/298565_a_299894]
-
zvonurilor colportate de primii cruciați. Până la urmă s-a hotărât ca francezii să-i urmeze totuși pe germanii lui Conrad (15 iunie). Roger al II-lea s-a simțit jignit și a refuzat să mai participe la expediție. În Franța, abatele Suger și contele Guillaume de Nevers au fost aleși ca regenți pe vremea cât regele era plecat în cruciadă. În Germania s-a continuat propovăduirea cruciadei de către Adam de Erbach și Otto de Freising. Pe 13 martie, fiul lui Conrad
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
grad universitar din Alba Iulia. A fost hirotonit apoi ca preot romano-catolic pentru Dieceza Romano-Catolică de Oradea la 31 mai 1962 de către episcopul Márton Áron de Alba Iulia. Pr. József Tempfli a îndeplinit începând din 27 iunie 1982 funcția de abate al Mănăstirii de la Sâniob. La 18 octombrie 1982 Sfântul Scaun a decis din nou separarea episcopiilor de Oradea și Satu Mare, fapt realizat oficial la 31 mai 1983, la Alba Iulia, în prezența reprezentanților celor două episcopii. După decembrie 1989, noile
József Tempfli () [Corola-website/Science/308965_a_310294]
-
Satu Mare, fapt realizat oficial la 31 mai 1983, la Alba Iulia, în prezența reprezentanților celor două episcopii. După decembrie 1989, noile autorități au permis funcționarea în fapt a episcopiilor catolice, printre care și cea de Oradea. La 14 martie 1990, abatele de Sâniob, József Tempfli, a fost numit de către Sf. Scaun ca al 81-lea episcop romano-catolic de Oradea Mare (Gran Varadino). A fost consacrat ca episcop romano-catolic la 26 aprilie 1990 de către cardinalul maghiar Dr. László Paskai, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta
József Tempfli () [Corola-website/Science/308965_a_310294]
-
descrisă ca aflându-se "in comitatu Ottonis". Într-un hrisov din 28 ianuarie 897, Otto este menționat drept "marchio", iar "pago Eichesfelden" (Eichsfeld) apare acum ca fiind în cadrul comitatului său (de fapt, mărcii sale). El a fost de asemenea și abate laic al abației de Hersfeld în 908. Otto a mai fost descris ca "magni ducis Oddonis" de către Widukind de Corvey, atunci când descrie căsătoria surorii sale Liutgarda cu regele Ludovic. Otto a părăsit Saxonia rareori. El era un principe regional, iar
Otto I de Saxonia () [Corola-website/Science/327952_a_329281]
-
când a ajuns pe locul viitoarei mănăstiri, din peșteră a ieșit un balaur pe care a reușit să-l răpună numai după ce i-a arătat crucea sa de plumb. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca stareț (abate) pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Mănăstirea
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
și fiu de pastor anglican din America, care mai apoi a intrat în comuniune deplină cu Biserica Romei. 1926 - Mișcarea catolică „Fede e Costituzione” (Credință și Constituțiune” începe publicarea „Sugestiilor pentru Octava de rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”. 1935 - în Franța, abatele Paul Couturier, promovează „Săptămâna universală de rugăciune pentru unitatea creștinilor”; discursul său se baza pe rugăciunea pentru “unitate voită de Isus și cu mijloacele voite de El”. 1958 - Centrul “Unitatea creștină” din Lyon, Franța, începe pregătirea materialului pentru Săptămâna de
Octava de rugăciune pentru unirea creștinilor () [Corola-website/Science/305795_a_307124]
-
fiul împăratului Conrad al II-lea ca rege al Germaniei, sub numele de Henric al III-lea. În campania din anul 1024, Pilgrim a traversat cu trupele sale coasta occidentală a Italiei, străbătând Statul papal. Însărcinat să aresteze pe noul abate de Montecassino, Atenulf, și pe principele de Capua Pandulf al IV-lea, el a început asediul asupra Capuei, după ce a evitat să treacă prin Montecassino, pe care Atenulf îl abandonase în grabă. Dat fiind că Pandulf nu se mai bucura
Pilgrim de Köln () [Corola-website/Science/324498_a_325827]
-
murit înainte de a avea loc căsătoria, Richard a solicitat totuși zestrea. Ducele Atenulf a refuzat, drept pentru care Richard a asediat și capturat Aquino, una dintre puținele feude rămase în posesia ducatului de Gaeta. Totuși, în 1058, Desideriu de Benevento, abate de Montecassino, l-a convins pe Richard să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit la Capua, pentru a solicita sprijinul lui Richard în numele
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
lui Danglars si a lui Fernand Mondego, un catalan ce o iubea pe Mercedes, Edmond e arestat ca informator, judecat de către procurorul de Villefort, fiul lui Noirtier, si închis la Chateau d'If pentru 14 ani. Acolo se împrietenește cu abatele Faria, care-i lasă ca moștenire secretul comorii familiei Spada, ascunsă pe insula Monte-Cristo. După ce evadează, cu o înfățișare nouă, conferită de bogăție și de marea cultură pe care o căpătase sub îndrumarea lui Faria, Edmond se întoarce pentru a
Contele de Monte-Cristo () [Corola-website/Science/308417_a_309746]
-
Apoș, denumirea veche românească Aposdorf, (în dialectul săsesc "Appesterf, Apestref", în , în trad. "Satul Abatelui", în , în ) este un sat în comuna Bârghiș din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de est a județului, în Podișul Târnavelor. Apoș este o localitate în județul Sibiu, Transilvania, România. Așezarea, amplasată în Podișul Hârtibaciului, a fost
Apoș, Sibiu () [Corola-website/Science/299825_a_301154]
-
ac de argint din epoca târzie a fierului. Prima atestare documentară a localității datează din 1322, sub denumirea de "Villa Abbatis". În evul mediu, localitatea a fost posesiune a Mănăstirii cisterciene Cârța, fapt ce a dat toponimicul german Appesdorf (“Satul Abatelui”). Biserica evanghelică, de tip biserică-sală, construită la începutul secolului al XV-lea în stil gotic, cu cor absidat poligonal sprijinit de contraforți. Turnul-clopotniță a fost construit mai târziu, în anul 1799.
Apoș, Sibiu () [Corola-website/Science/299825_a_301154]