187 matches
-
reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea. Celălalt sau tărâmul făgăduințeitc " Celălalt sau tărâmul făgăduinței" Există însă și o altfel de „neînțelegere”, consumată ca mirare dezamăgită sau resemnare surdă în fața aparenței. O asemenea ecuație se rezolvă nu prin „reducerea la absurd”, ci prin „reducția la tăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devine trup, aceasta pentru că el trebuie să se manifeste în formă vizibilă, într-un obiect fenomenal. Trupul gândului nu e o imagine, ci chiar imaginea vie a semnificabilului, precum vizibilul în care se revelează invizibilul 14: "M-au uitat frunzele/ adumbrindu-mă/ până când nevăzutul/ mi-a devenit văzut". Atât gândirea, cât și umbrirea sunt procese în desfășurare; deși uitarea vine din orizonturi opuse, însemnând o dublă reducție din partea inteligibilului ("m-a uitat Dumnezeu") și a sensibilului ("m-au uitat frunzele"), acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Dar nu despre obiecte ale naturii este vorba, nu de atestări ale exteriorității care - pierzându-și definiția ontică - privează conștiința de intenționalitate. Ceea ce se umbrește și se ruinează e conștiința însăși, în chiar esența manifestării: "O, grija de-a pururi adumbrindu-ți cugetul;/ de parcă ți s-a dat în pază sufletul/ somnambulilor. A început ruina inimii/ clarvăzătorului". Grija de lume și de ceea ce are ea pieritor umbrește cugetul, îi ecranează vederea, deturnându-i lucrarea 55. Mai mult: cugetul moare în grija
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în tine. Căci e vorba de opera unui om mare, judecată de către o sensibilitate pe potriva lui. L-am cunoscut pe Mihai și pot s-o strig oricât de tare. O floare de cicoare pentru cei zece ani care i au adumbrit mormântul... Bogdan Moroianu București, 1971“ „și m-am îndestulat cu un singur fir înrourat de cicoare: I-am sorbit adânc, nespus de adânc, Culoarea, mireasma și grația...“ Pe coperta interioară a exemplarului pe care l am primit de la Alice și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noi, prezența lui tanti Tony, protectoarea iubirii noastre. Toate alcătuind împreună un bloc de impresii, ce continuă încă să „iradieze”, indestructibil. De câte ori îmi amintesc de Umbrelele din Cherbourg îmi amintesc de toată acea seară de octombrie neasemuită, fericită și totuși adumbrită de surde amenințări, oglindă totodată a filmului și a stării mele sufletești speciale: Umbrelele din Cherbourg continuă să adăpostească o clipă pentru mine unică, neprețuită. * La începutul lui noiembrie 1964, beneficiam, în calitate de proaspăt redactor la Gazeta literară, de primul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se va face aceasta, căci fiind Fecioară, eu nu cunosc bărbat?” Atunci îngerul vestește Mariei, pământului și cerului cum se va îndeplini întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Duhul Sfânt se va coborî asupra ta și puterea Celui Prea Înalt te va adumbri. De aceea Acela care se va naște din tine, va fi sfânt și se va numi Fiul lui Dumnezeu. Totul este cu putință la Domnul”. Și atunci lumea întreagă a ascultat un cuvânt mare când Fecioara a vorbit la rândul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
suita Doamnei. La picioarele tronului, pe o treaptă, stă boier Ioan Paleologul, unchiul Doamnei Maria, pe moldovenește botezat Țamblac -, un bătrân grec, frumos, verde încă, cu barba tăiată scurt, plin de eleganță și spirit, ce răzbate din ochii săi jucăuși, adumbriți de niște sprâncene stufoase, din zâmbetul fin, ironic, blajin totuși, dar, mai ales, din vorbele lui de duh și din inima lui mare, deschisă. Veni, vidi, vici, spune Țamblac hohotind. Ștefan îi șoptește ceva, coboară din tron, se așază alături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca un tatar. Voichița, îmbujorată, cu ochi strălucitori, tremurând, zice cu mândrie: Taica m-a-nvățat. E un călăreț neîntrecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căsătoria cu Elenuța Gabor. Singurul avantaj, singura frumusețe în acest curios „complex“ imobiliar o alcătuia grădina destul de lată și cel puțin de două ori atât de lungă cât lungimea „trenului“; însăși curtea oferind destul teren pentru construcții viitoare, o curte adumbrită de castani grandioși, lepădând la vremea lor fructele sălbatice, voluminoase și lucioase, la dispoziția copiilor, ca și sutele de cărăbuși în anotimpurile de invazie. Grădina era plină de peri, meri, cireși, pruni și o despica în lungimea ei o alee
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
clamă, fără să mă privească. știa că „dosarul” e punctul meu cel mai vulnerabil. Amintindu-mi-l, spera să nu mai am nici un fel de replică. Trebuia, pur și simplu, să-l cred și să mă resemnez. Fața i se adumbrise, umerii i se curbaseră, își privea concentrat mîinile care continuau să răsucească - îndoind-o și dezdoind-o - aceeași clamă. Petru și Petre îi ascultau tăcuți explicațiile. Întrucît de la el emanase lista cu numele meu la numărul 1, primul era, fără
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ai auzit și pe alții vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine și cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvențional, ireductibil. Într-o a doua instanță, urmează dez-vrăjirea, momentul lucidității, masivitatea cinică a bunului-simț. Vertiginosul afect originar se adumbrește, „se așază“, își pierde palpitul. „Veșnicia“ devine negociabilă. Pur și simplu nu se confirmă. Ajuns în papuci, domesticit prin rutină, erosul cunoaște calmul amărui al relativității. Ideea unei întâlniri „destinale“, pregătită laborios in divinis, încă de la facerea lumii, se transformă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
probleme nobile, care să definească fără rest ceea ce este „important“: problema sensului, a morții, a iubirii, a suferinței, a desăvârșirii de sine, a creativității. Acestea sunt, într-adevăr, probleme importante și e un fapt că vârtejul zilnic le marginalizează, le adumbrește, schimbând unghiurile și răsturnând proporțiile. Necazul e că toate aceste probleme întrunesc un soi de consens vid: toți admit, la răstimpuri, că ele sunt importante, dar nimeni nu le ia în serios, decât în rare momente de criză drastică, sub
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
În universul acesta nu te poți întâlni decât cu tine însuți, în forma ta cea mai proastă. Iei fiecare lucru drept altceva decât este, și anume drept ceea ce fac din el aprehensiunile, spaimele și reveriile tale. Bucuria reală, palpabilă, e adumbrită de o legiune de impurități imaginare. La fel, nefericirea reală e camuflată de nenumărate anestezii conjuncturale. Cu alte cuvinte, nu suntem capabili să recunoaștem, ca atare, nici fericirile, nici nefericirile curente. Luăm drept fericiri satisfacții de mâna a doua și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
bate câmpii candid și face porcării din stupiditate și inadecvare. Dacă încerci să-l trezești, nu-nțelege ce vrei: înjură, se învinețește și te pârăște „la centru“. E și obedient (cu cei „mari“), e și sărăntoc, dar e, mai ales, adumbrit intelectualmente și tembel. Nu poate fi vindecat, reorientat, strunit. E un ticălos somnambulic. Mai mult decât indignare, stârnește uimire și o resemnată bună dispoziție... Toți cei de mai sus sunt ticăloși secunzi, de mâna a doua. Ticălosul adevărat, ticălosul model
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
planul retoricii feminine e stilul „fată bună“: lași să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, „mama“, „soția“, „gospodina“, femeia de suflet și de comitet.) 7. Vorbitorul cult. Nimic fără Kant, fără lecții de istorie, fără citate țepene. Fraza e sibilinică, privirea - adumbrită de reflexiuni abisale. Stil de „lexicon ambu lant“, ținută de belfer încercănat. Cuvintele sunt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica - aproximativă, mesajul - inexistent. 8. Diplomatul. Vorbire în bobote. Colocvialitate vidă. Tehnica de a perora, evitând cu grijă orice
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cu un băiețaș care îl urmărea cu atenție cum gesticula. Auzindu-ne pașii, a tăcut, și ochii săi spălăciți au încercat să ne recunoască. I-am zis: - Este îngăduit unui elev să-și salute învățătorul? Fața ridată i s-a adumbrit la apropierea noastră și barba cenușie îi tremura, dar, la auzul glasului meu, gura sa știrbă precum a unui prunc s-a deschis într-un surâs trandafiriu și fericit. - Stiliano, pacea să te-nsoțească, mi-a spus. - La fel îți doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Los 335 Lasă un rece leș; urlete-ncepură peste al morții trup. Los glăsui: "Zadarnic Dumnezeul tău te va chema de pot prin vajnica-mi putere Să-mi revărs scumpă răzbunare în sînul sau ce arde luminos. Atuncea gelozia va adumbri toți munții săi și-Ahania Blestem va arunca asupră-ți, care năpasta ești a jalnicului Los, si va cerca să se răzbune". 340 Așa vorbind cu-adînci suspine se mistui de dor pînă ce, neînsuflețit, căzu și el. Noaptea trecu, si Enitharmon
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
oglindit în univers și în inima omului. În opinia părintelui Scrima, expresia fericită de "unitate transcendentă a religiilor", ca și întreg efortul autorului își au originea în orizontul deschis de Rene Guenon, "a cărui umbră luminoasă, străvezie pînă la inaparență, adumbrește de altfel textul cărții lui Schuon". Chiar de-ar fi așa, cartea rămîne o reușită admirabilă, pledoaria autorului, opțiunea sa pentru calea anunțată încă din titlu angajîndu-l plenar în aventura Ființei. Transcendentul e înțeles ca esențialitate non-abstractă, ca matrice creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și ele în felul lor, în anumite ceasuri cînd sufletul și-aduce aminte. Cuvinte de vis a căutat, vorbe ce fac drumuri de catifea, anume pentru pașii de fantomă. Tonuri crepusculare a împrăștiat, imagini îndoliate a găsit, sclipirile le-a adumbrit și voi ați venit cu drag să-i țineți tovărășie". În proza din Fantome, pornirea paseistă a lui Anghel se accentuează și duce la disperare; proustianismul instinctiv al tînărului format la Paris s-a fortificat odată cu trecerea anilor și a
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
demonstrații strînse, perfect logice (vezi argumentul tomist al existenței îngerilor). Nu de puține ori splendide formulări aforistice articulează cîte o idee: “Ești ceea ce știi să-ți adaugi”; “Boala demonică prin excelență este fascinația de sine”; “Intelectul omenesc e intelect angelic adumbrit de trup”; “Departele e materia primă a tuturor utopiilor, dar e și intuiția cea mai la îndemînă a transcendenței”;”Cultivi sublimul și abisalul și ratezi întîlnirea cu imediatul”. Nu de puține ori cititorul e îndemnat să surîdă, ca la această
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
ce face, nu realiza cît de frumoasă era în timp ce, fără nici un gînd premeditat, săvîrșea gestul acela copilăresc, și tocmai amănuntul acesta o făcea cu adevărat frumoasă, conferindu-i un nimb estetic pe care nici o intenție ascunsă nu i-l putea adumbri. Mai mult, gestul ei nu avea nimic vulgar în sine, fiind mai curînd un tic inocent menit a omorî mai repede timpul, și tocmai pentru că un asemnea tic era săvîrșit de o femeie a cărei grosolănie și lipsă de pudoare
Șuvița de păr by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11167_a_12492]
-
cei treji, spune poetul, deoarece cei treji „nu trăiesc în ei înșiși” și nici „nu-și locuiesc tot trupul deodată.” Între unii și alții se cască o prăpastie a somnului. „Ei trăiau în vis/ și chiar și arborii/ ca să-i adumbrească trebuiau/ mai întîi să adoarmă...”. O atmosferă similară, dar mult mai angoasantă, întîlnim și în altă poezie, Somnul cu ferăstraie-n el: „Somnul cu ferăstraie-n el/ taie capetele cailor/ și caii aleargă nechezînd cu sînge,/ ca niște mese roșii
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
nestemata barocă din extremul occident al europei persoana-filtru pentru lacrimile preschimbate'n mare persoana-filtru pentru sublimarea portugaliei în cuvânt persoana-pessoa disipată'n personaje conferind personalitate tragediilor și fericirilor altminteri anodine elanurilor și speranțelor altminteri tăcute ocultei glorii lusitane frumuseții lisboete adumbrind timp de o carte surparea din naștere către moarte Des, cântarea României. Literare port în mine istoria revistei românia literară împlinisem 17 ani când într'un interviu matinal la radio geo dumitrescu anunța apariția primului număr toamna 1968 avea fragranța
Poezie by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Imaginative/11764_a_13089]
-
Am dedus totuși, din versurile � culese pe calculator), altfel gingaș articulate, că este vorba de o autoare � " Am fugit de soare/ ca de un coșmar eliberată"). Transcriindu-i aici strofa finală din Milenii, spre recunoaștere, � S-au adumbrit salcâmii de prea-plinul florii/ s-au adumbrit/ s-au aplecat miratele dumbrăvi de meri roșii/ s-au aplecat -/ nu s-au stins") ne-am amintit că le-am mai avut nu demult în fața ochilor, și că le-am acordat atunci
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13941_a_15266]
-
pe calculator), altfel gingaș articulate, că este vorba de o autoare � " Am fugit de soare/ ca de un coșmar eliberată"). Transcriindu-i aici strofa finală din Milenii, spre recunoaștere, � S-au adumbrit salcâmii de prea-plinul florii/ s-au adumbrit/ s-au aplecat miratele dumbrăvi de meri roșii/ s-au aplecat -/ nu s-au stins") ne-am amintit că le-am mai avut nu demult în fața ochilor, și că le-am acordat atunci un răspuns la post-restant. * Vedeți dumneavoastră cum
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13941_a_15266]