KorAP: Find »[drukola/base=afix & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...10 >

230 matches

Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433

subiectivă a analistului; b) pe de altă parte, fenomenul condensării este opusul compunerii, constituind, așadar, tot un procedeu de formare a cuvintelor. Din cele două constatări rezultă următoarele: Așa cum derivarea regresivă se opune derivării progresive și constă în suprimarea unui afix cu ajutorul căruia a fost format un derivat sau a unui segment interpretat drept afix, tot așa condensarea se opune compunerii, deoarece ea constă în suprimarea unui element sau a mai multor elemente lexicale cu ajutorul cărora a fost format un cuvânt

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
așadar, tot un procedeu de formare a cuvintelor. Din cele două constatări rezultă următoarele: Așa cum derivarea regresivă se opune derivării progresive și constă în suprimarea unui afix cu ajutorul căruia a fost format un derivat sau a unui segment interpretat drept afix, tot așa condensarea se opune compunerii, deoarece ea constă în suprimarea unui element sau a mai multor elemente lexicale cu ajutorul cărora a fost format un cuvânt compus sau un grup sintactic a cărui structură este identică cu aceea a compuselor

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
utilizat, cuvintele nou create pe terenul unei limbi, moștenite sau împrumutate pot comporta anumite schimbări fonetice sau morfosintactice față de etimoanele lor. Acest lucru este evident în domeniile derivării și compunerii, a căror esență constă tocmai în adăugarea unor elemente morfematice (afixe, teme de compunere sau cuvinte), respectiv, în cazul derivării regresive, în eliminarea unor astfel de elemente. În schimb, conversiunea nu produce modificări în configurația cuvântului, ci numai în comportamentul său sintactic și, în unele limbi, în formele sale flexionare, în funcție de

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
considerabil, dar nu are ca efect, în majoritatea cazurilor, niciun fel de modificare a învelișului sonor sau a caracteristicilor gramaticale ale elementului reținut 134. Normalitatea acestui fapt derivă din natura procedeului, care nu presupune decât în cazuri excepționale anexarea unor afixe și nici combinarea cu alte cuvinte, ci, dimpotrivă, creează cuvinte mai scurte, care se identifică formal cu unul dintre elementele termenului complex din care provin. Există totuși abateri de la această regulă, constând în modificări ale finalei noii formații în raport cu elementul

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
a determinantului; fr. dinde "curcă" < [poule] d'Inde. În majoritatea covârșitoare a exemplelor, prepoziția este omisă în mod regulat, împreună cu regentul (rom. colonie < [apă de] colonie, fr. diligence < [carosse de] diligence etc.). De altfel, și în acest tip de condensare, afixele întrebuințate în unele limbi pentru marcarea raportului de determinare nominală, atașate la regent sau la determinant, sunt și ele eliminate: tc. dalak < dalak [yangısı sau iltihabı] (yangı + suf. -sı, iltihab + suf. -ı); rom. bidinea < tc. badana [fırçası] (fırça + suf. -sı

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
și FCLR I, p. VIII, include condensarea, cel puțin pe aceea a compuselor tematice, în rândul trunchierilor: "Delimitarea între derivarea regresivă și trunchiere, clară atunci când avem a face cu distincția între elemente cu și fără valoare noțională (reducerea la un afix: Uțu, Ica, la unul din termenii compusului: tele pentru televiziune sau la alte fragmente insuficient de semnificative: circă, tușă, Cica e trunchiere)". 66 Vezi Ariton Vraciu, Lingvistică generală și comparată, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980, p. 83, unde se

Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

flexiunetc "Tipuri de flexiune" Clasificarea tradițională rămâne nesemnificativă și nefuncțională, întrucât nu reflectă raportul dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii. Noua ediție a Gramaticii Academiei, pornind de la diferite tipare flexionare, distinge zece clase de declinare, identificate prin alomorfele afixelor de caznumăr. (vo.I, pp.87-89) Dintr-o perspectivă similară, pe baza raportului dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

sokkar. Jón-D plac-pl. aceste șosete-N " Lui Ion îi plac aceste șosete." (Bobaljik, 2006: 5) Acordul complementului cu verbul-predicat se întâlnește, printre altele, în limbile uralice, unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
acordă (= ținta acordului). 2. Acordul din perspectiva trăsăturilor implicate 2.1. Genul și numărul Genul este o trăsătură inerentă a substantivului, care nu variază în funcție de contextul lingvistic. Prin urmare, substantivele care se organizează în perechi masculin - feminin, diferențiate printr-un afix (ex. elev - elevă), nu sunt forme morfologice ale aceluiași cuvânt, ci cuvinte diferite. Acordul în gen în interiorul grupului nominal se face, în general, pe baze formale, morfosintactice. În română, substantivele sunt descrise ca având trei valori de gen: masculin, feminin

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și plural. Acordul în număr în interiorul grupului nominal se face în primul rând pe baze formale, acordul semantic fiind foarte rar (ex. Dinamo, calificați..., vezi infra, (42)). În limba română, trăsăturile de gen și număr sunt marcate sintetic, prin același afix (-ă de la bunică marchează genul feminin și numărul singular, desinența -e de la adjectivul albe marchează genul feminin și numărul plural etc.). 2.2. Cazul 2.2.1. Marcarea cazului în grupul nominal În general, cazul este marcat la primul element

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
am văzut și am invitat la noi. 4.1.2. Criterii morfologice Criteriile morfologice de încadrare a elementelor clitice au fost propuse mai întâi de Pullum și Zwicky, 1983 (via Fuß, 2005). Acestea sunt menite a distinge între clitice și afixe flexionare. Ele se bazează pe observația generală că posibilitatea de combinare a unui cuvânt cu un clitic este guvernată de criterii sintactice, iar posibilitatea de a combina cuvinte (sau teme ale cuvintelor) cu afixe este de altă natură, morfologică sau

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
menite a distinge între clitice și afixe flexionare. Ele se bazează pe observația generală că posibilitatea de combinare a unui cuvânt cu un clitic este guvernată de criterii sintactice, iar posibilitatea de a combina cuvinte (sau teme ale cuvintelor) cu afixe este de altă natură, morfologică sau lexicală. (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Afixele au restricții selecționale mai stricte în ceea ce privește gazda lor lexicală decât cliticele; altfel spus, cliticele au o mobilitate mai mare decât afixele. De exemplu, în engleză cliticul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
că posibilitatea de combinare a unui cuvânt cu un clitic este guvernată de criterii sintactice, iar posibilitatea de a combina cuvinte (sau teme ale cuvintelor) cu afixe este de altă natură, morfologică sau lexicală. (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Afixele au restricții selecționale mai stricte în ceea ce privește gazda lor lexicală decât cliticele; altfel spus, cliticele au o mobilitate mai mare decât afixele. De exemplu, în engleză cliticul 's se poate combina cu prepoziție, verb, adjectiv sau adverb: (22) a. The person

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
sau teme ale cuvintelor) cu afixe este de altă natură, morfologică sau lexicală. (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Afixele au restricții selecționale mai stricte în ceea ce privește gazda lor lexicală decât cliticele; altfel spus, cliticele au o mobilitate mai mare decât afixele. De exemplu, în engleză cliticul 's se poate combina cu prepoziție, verb, adjectiv sau adverb: (22) a. The person I was talking to's going to be angry with me. b. The ball you hit's just broken my dining

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-l; uite-o h. pardesiul verde-l vreau i. bunica-l face Pe baza acestui criteriu trebuie să conchidem că în română cliticele de dublare a complementului direct își păstrează caracterul de clitice pronominale, nu pot fi încadrate în clasa afixelor. (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă Al doilea criteriu se bazează pe observația că rezultatele morfofonologice ale atașării cliticului la gazdă sunt de obicei foarte regulate și nu duc la apariția unor forme neașteptate. În schimb, rezultatele neregulate (forme

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
fi reordonate sau repoziționate în raport cu alte clitice. Spre deosebire de criteriul morfologic (i), care se referea la termenul la care se poate atașa cliticul, acest criteriu se referă la poziția față de verb, în cadrul complexului verbal. Există o ierarhie între pronume, clitice și afixe în funcție de gradul lor de libertate de mișcare. Pronumele pot ocupa diverse poziții, cliticele pronominale sunt limitate la anumite poziții structurale sau anumite gazde, dar își pot uneori schimba pozițiile în interiorul complexului clitic, iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
necompuse, desinențele de persoană și număr (adesea, fuzionate) sunt atașate la finalul verbului, după sufixul de timp. La timpurile compuse cu auxiliar, aceste desinențe se atașează auxiliarului (vezi GALR, I). Criteriile morfologice ne pot ajuta să distingem între clitic și afix, dar nu reprezintă neapărat criterii pe baza cărora să putem decide dacă dublarea clitică este un fenomen de acord. Chiar dacă, din punct de vedere morfologic, cliticele de dublare își păstrează caracterul de clitice, asta nu înseamnă că nu putem considera

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
încă-i mai scriu uneori g. na-ți cartea h. mașina veche-i las lui Ion i. bunica-i spune lui Ionuț Pe baza acestui criteriu morfologic, elementele de dublare a complementului indirect se încadrează în clasa cliticelor, nu a afixelor. (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă În general, cliticele de dublare a complementului indirect nu afectează forma sau structura morfologică a gazdei. Conform acestui criteriu, nu putem spune că ele au devenit mărci flexionare. (iii) Golurile sau uniformizările din

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
morfofonologice ale atașării la gazdă - - (iii) Golurile sau uniformizările din paradigmă - - (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul - - După cum se poate vedea, rezultatele sunt mai mult negative. Toate criteriile morfologice aplicate dau răspunsuri negative, ceea ce înseamnă doar că elementul clitic nu este afix, nu că dublarea clitică nu poate fi încadrată la acord. Singurele argumente sunt de ordin sintactic: posibilitatea de a apărea în contextul nominalului complement și obligativitatea cliticului în contextele de elipsă a nominalului. Sunt însă și argumente sintactice împotriva încadrării

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord. (iii) Toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o marcare noncanonică a acordului (dacă alte argumente, sintactice, ne-ar duce spre concluzia că

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord; (iii) toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o marcare non-canonică a acordului (dacă alte argumente, sintactice, ne-ar duce spre concluzia că

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749

limba germană: de la cuvântul Mund (gură) provin termeni ca Mundharmonika (muzicuță), Mundart (dialect), iar de la Mutter (mamă) s-au format: Mutterbruder (unchi după mamă), Mutterland (patrie), Mutterschaft (maternitate), Muttersprache (limbă maternă), Mutterstok (matcă, roi) (cf. Ciobanu, F. Hassan, 1970). Fiecare afix, fiecare morfem al termenilor complecși accesibilizează o trăsătură de natură conceptual-semantică. În limbajul medical românesc, mecanismele de creare a termenilor se înscriu în matricile lexicale general valabile ale limbilor romanice: derivarea (progresivă/ regresivă/ afixală), compunerea (tematică, termeni compuși aglutinați sau

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
au produs arborescent. Terminologia nu apare în ipostaza unui obiect imuabil, ca sumă de forme fără trecut, de nomenclaturi cu reguli stricte. Fiecare paradigmă se află într-o evoluție coerentă, liniară asigurată de caracterul mobil, variabil și universal al sistemului afixelor și afixoidelor: unii termeni sunt resemantizați, alții dezvoltă noi unități conceptuale, perfect adaptate sferei referențiale, dezvoltă metafore specializate - revendicate de contextul socioterminologiei contemporane. Aceste mecanisme sinergetice de organizare a structurilor funcționează atâta timp cât urmează direcția firească de evoluție, în "dreapta potrivire

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
tridimensionale: sunt unități cognitive, lingvistice (aparțin limbilor naturale, au conținut lingvistic) și comunicative, utilizate în terminologie, în ultimii 200 de ani, în calitate de creații conștiente ale savanților (M.T. Cabré, 1998). VI.2. Criteriul conceptual de clasificare Judecate după criteriul conceptual, rădăcinile, afixele și afixoidele pot fi organizate în clase, pe baza semelor comune: (I) Afixe și afixoide cu sensuri și forme nealterate: în Antichitatea greco-latină, medicii numeau durerea de cap hemicrania (cf. fr. hémicrânie; en. hemicranias: cf. gr. ήμι- "jumătate"). Termenul este

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
utilizate în terminologie, în ultimii 200 de ani, în calitate de creații conștiente ale savanților (M.T. Cabré, 1998). VI.2. Criteriul conceptual de clasificare Judecate după criteriul conceptual, rădăcinile, afixele și afixoidele pot fi organizate în clase, pe baza semelor comune: (I) Afixe și afixoide cu sensuri și forme nealterate: în Antichitatea greco-latină, medicii numeau durerea de cap hemicrania (cf. fr. hémicrânie; en. hemicranias: cf. gr. ήμι- "jumătate"). Termenul este utilizat și astăzi cu sinonimul de "migrenă". Fenomenul supraviețuirii sensurilor inițiale este cvasiuniversal

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]