296 matches
-
de sute de milioane de oameni” (p. 100), în timp ce pe pagina următoare aduce exemplele de mai sus, la care adaugă în subsol pe a cârti, a mârâi, a gâfâi, în care onomatopeele sunt doar baza naturală a cuvintelor. 2. Structura aglutinantă a limbii române este ilustrată prin prefixare (p. 101 urm.), procedeu pe care etimologia tradițională (DEX) îl refuză în cele mai multe cazuri limbii române, întrucât aceasta nu ar avea istorie proprie, istoria ei fiind limba latină. Iată trei exemple din care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca imigrante, pe când ele au evoluat alături de română pe aceeași bază autohtonă din jumătatea de est a Europei. Pentru Scraba acest prefix este vechi românesc și luat de slavi de la români. 3. Începerea analizei limbii române cu componentele onomatopeică și aglutinantă ale acesteia contrazice hotărârea lui Scraba de a rămâne constant în sfera metafizică. La fel și afirmația că „în cursul veacurilor ce au urmat colonizării, elementul roman de coloniști s-a contopit cu cel autohton” (p. 93). Nici ducerea în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romanică”, Eminescu exprimă, cum se putea în epocă, faptul că latina a adus în estul Europei, cu precădere, structura morfematică și flexionară a limbii, structură pe modelul căreia simbioza traco latină a reorganizat gramatical bogatul material lingvistic autohton de factură aglutinantă, dând naștere limbii române. Dar punerea în valoare a substratului este de neconceput fără o nouă explicație dată elementelor nelatine ale limbii române. Nașterea limbii române în procesul comunicării vii dintre cuceritori și cuceriți impunea lărgirea imaginii asupra substratului pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe maghiari ca veniți relativ târziu, el punea totuși, în manuscrisul citat, opoziția unguriromâni la baza constituirii poporului român. SINTEZE Românii sunt rezultatul evoluțiilor etnolingvistice multimilenare din vastul spațiu euro-afro asiatic, unde limba a evoluat de la stadiul silabic la cel aglutinant și apoi la cel indoeuropean. 1. Apariția și dezvoltarea limbajului uman are la bază capacitatea fiziologică nativă a omului de a produce sunetul ca reflex condiționat de stimuli fizici și psihici. Limbajul începe atunci când segmentul sonor se detașează de stimulii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a sensului baza de articulație dispune de resurse fiziologice pentru marcarea și stocarea progresului cunoașterii. 5. Spațiul euro-afro-asiatic în care limba română își are înfipte rădăcinile își începe istoria atestată cu stadiul silabic liniar, din care s-a dezvoltat stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția globală a limbii de la stadiul silabic la stadiile aglutinant și morfematic, ceea ce implică viziunea evolutivă asupra
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
liniar, din care s-a dezvoltat stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția globală a limbii de la stadiul silabic la stadiile aglutinant și morfematic, ceea ce implică viziunea evolutivă asupra istoriei. 6. Stadiul indoeuropean al limbii s-a constituit în Asia Mică și s-a răspândit în est până în Himalaia și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-a constituit în Asia Mică și s-a răspândit în est până în Himalaia și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului și creației orale mereu actualizate ca formulare sonoră, a cuprins mai întâi spațiul aglutinant grecesc și partea de sud a Italiei, inclusiv Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sud a Italiei, inclusiv Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din întreg spațiul euro-afro asiatic. 7. Nivelul indoeuropean al evoluției s-a răspândit și s-a menținut doar pe o parte a spațiului aglutinant din care a evoluat și la care se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din întreg spațiul euro-afro asiatic. 7. Nivelul indoeuropean al evoluției s-a răspândit și s-a menținut doar pe o parte a spațiului aglutinant din care a evoluat și la care se raportează etimologic. Așa se face că spațiul indoeuropean apare astăzi perforat, intersectat și continuat de zone preindoeuropene ugro-finice, mongolo-turco tătare, arabe, basce etc. Toate aceste zone intră însă etimologic în istoria limbilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
epoca preindoeuropeană în care intră toată evoluția precedentă a limbii. 9. Cuceririle romane în estul Europei au pus două sisteme lingvistice în situația de a se acomoda reciproc în familie și în colectivitățile umane: pe de o parte sistemul autohton aglutinant, în care părțile cuvântului nu se gramaticalizaseră încă, adică nu deveniseră morfeme (rădăcini, prefixe, sufixe, terminații), ci erau cuvinte care circulau independent ca părți de vorbire, iar pe de altă parte sistemul latin în care părțile cuvântului erau morfeme. 10
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
preistoriei limbii române, întrucât latina și traca aduc fiecare la constituirea limbii române o încărcătură istorică multimilenară cu trăsături comună până la un punct, dar specifice în cele din urmă: ambele limbi aduc în română comunitatea evoluțiilor la nivel silabic și aglutinant în spațiul auroafro-asiatic, latina venind în plus cu nivelul indoeuropean, nivel care acoperă numai parțial spațiul de bază. În consecință, pentru a cunoaște rădăcinile limbii române trebuie avute în vedere și evoluțiile lingvistice neafectate pertinent de latinizare și de indoeuropenizare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este cel mai pregnant rezultat al romanizări; 2) limba albaneză, adusă în pragul romanizării, a rămas limbă aparte; 3) limbile slave reprezintă nivelul de indoeuropenizare slab romanizată a substratului; 4) limba maghiară, atinsă de indoeuropenizare, prezintă trăsături pregnante de limbă aglutinantă. 14. Istoria și preistoria limbii române o integrează pe aceasta în procesul devenirii globale a limbii. În consecință, limba română, născută din baza traco-latină, prezintă identități, afinități și consonanțe cu întreg peisajul lingvistic care s-a dezvoltat în vastul spațiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
implicații lexicale (tată - mamă), morfologice (nun, nuni - nună, nune) și sintactice (un om - mamă bună), în sensul că substantivul transmite categoriile sale gramaticale cuvintelor subordonate. Limbile care au evoluat din baza traco-latină, bază în care au venit în contact limba aglutinantă a autohtonilor și limba morfematizată a latinilor, au gramaticalizat în mod diferit caracteristicile intrinseci și cele funcționale ale substantivului. Nu numai în mod diferit, dar și în măsură diferită. Cel mai mult a rămas legată de stadiul aglutinant limba maghiară
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
contact limba aglutinantă a autohtonilor și limba morfematizată a latinilor, au gramaticalizat în mod diferit caracteristicile intrinseci și cele funcționale ale substantivului. Nu numai în mod diferit, dar și în măsură diferită. Cel mai mult a rămas legată de stadiul aglutinant limba maghiară. De aceea o comparație a substantivului din limbile fostului spațiu tracic, inclusiv limba maghiară, poate oferi un exemplu de evoluție și de gramaticalizare a limbii în urma contactului traco-latin. Aici se impune precizarea că noile limbi nu au urmărit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
morfologie și o sintaxă inconfundabile. O comparație sumară, cum e cea care urmează, are rolul de a proba analiza comparativă pe baza categoriilor și de a incita la extinderea acestei metode de lucru. Categoria genului. Nu este gramaticalizată în limbile aglutinante, situație moștenită din tracă de limba maghiară, în care sexul se exprimă prin mijloace lexicale: férj „soț - feleség „soție”, apa „tată” - anya „mamă”; sau compuse ca: sógornö „cumnată” față de sógor „cumnat”, apat rs „cuscru” (tată tovarăș) - anyatárs á „cuscră” (mamă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aflat în evoluție etnolingvistică, și civilizația grecolatină a rezultat, ca primă formulă de replică la cultura antică, limba Pe de altă parte, limbile albaneză și română, simplificând neutrul și eludând constituirea formelor cazuale sugerate de latină și susținute de materialul aglutinant autohton, au dezvoltat pentru ambele genuri (masculin și feminin), la singular și plural, opoziția nedefinit - definit: (një) mal, (un) munte - male, munți și mali, muntele - malet, munții; (nje) vajzë, (o) fată - (disa) vajza, fete și vajza, fata - vajzat, fetele. Limbile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un) munte - male, munți și mali, muntele - malet, munții; (nje) vajzë, (o) fată - (disa) vajza, fete și vajza, fata - vajzat, fetele. Limbile maghiară și slavă nu au dezvoltat categoria slavonă. Pentru constituirea slavei > slavonei stăteau la îndemână un bogat material aglutinant autohton și un model paradigmatic latin care putea fi realizat doar cu mijloace proprii. Așa se explică faptul că slava și-a structurat, în procesul de gramaticalizare, nu doar plural, ci și dual, toate trei numerele (singular, plural, dual) cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sintactică și să grupeze în jurul lor ceilalți determinanți ai cazurilor, și nici prepoziții al căror sens este mai concret decât cel al terminațiilor. În limba maghiară toți determinanții care conturează funcția sintactică și relațională a substantivului sunt postpuși în manieră aglutinantă sau ca postpoziții și au ascendență evidentă sau identificabilă în cuvinte pronominale, adverbiale sau substantivale, exprimând sensuri mai concrete și mai detaliate decât ale prepozițiilor. O imagine asupra desfășurării sintactice a substantivului maghiar poate oferi următorul tabel structurat pe criteriile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
baltice, maghiara sunt expresii individualizate ale mediului comun în care s-a constituit limba română. Cea de a doua treaptă a cunoașterii este dată de unitatea devenirii fenomenului lingvistic: substratul tracic înfige rădăcinile limbii române în unitatea preindoeuropeană, silabică și aglutinantă, a spațiului euro-afro-asiatic, iar latina aduce în limba română indoeuropenizarea vechiului substrat comun, astfel că această limbă este romanică (alături de italiană, franceză, spaniolă etc.), este indoeuropeană (alături de limbile indo iraniene, germanice etc.), având în același timp relații istorice cu limbile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
folosesc șapte categorii de excipienți dintre care menționăm: excipienți diluanți (lactoza, zaharoza, amidon, levuloza, clorura de sodiu, pulberea de cacao), excipienți adsorbanți (amidon, lactoză, dextrină, pulberi vegetale - licviriția și alteea, oxidul și carbonatul de magneziu, derivați ai acidului silicic), excipienți aglutinanți (glucoza, guma arabică, gelatina, coca de amidon, apa, alcoolul, MC, CMC, PVP, APV), excipienți dezagreganți (amidon, gelatina, pectina, bentonita, CMC- Na, agar-agar), excipienți umectanți (laurilsulfatul de sodiu, cetilsulfatul de sodiu, dioctilsulfosuccinatul de sodiu, polisorbați) și excipienți lubrefianți de curgere (talc
Analiza Medicamentului - ?ndrumar de lucr?ri practice ? by DOINA LAZ?R ,ANDREIA CORCIOV? ,MIHAI IOAN LAZ?R () [Corola-publishinghouse/Science/83888_a_85213]
-
nivelul de performanță al unei fotografii. Reamintim faptul că cernelurile tipografice destinate gravurii pot avea ca solvenți materiale diferite, precum apa, grăsimea animală, minerală, solvenți rezultați în urma procesului de prelucrare a petrolului, diferite rășini etc. Alegerea și folosirea solvenților și aglutinanților este determinată în anumite cazuri de obligativitatea umectării hârtiei, iar în altele de necesitatea folosirii ulterioare a altor solvenți, care ar putea distruge o formă construită din materii organice, dar și de interesul uscării rapide a unei stampe. Ar mai
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]
-
specifice gravurii în culori este și aceea a realizării unor trepte de opacitate, transparență, fluiditate a tonurilor. Pentru aceste nuanțări, artistul are la dispoziție numeroase substanțe și materiale, precum: paste transparente pentru diluat culoarea, prin dispersia particulelor de pigment, medii aglutinante pentru realizat vigoarea texturii colorate, adaosuri colorate pentru punerea în valoare a imaginii pe hârtiile tonate. O altă problemă este aceea a interacțiunii dintre substanțele chimice folosite. Dacă în pictură grundul nu reacționează cu pigmentul mineral sau chimic, în gravură
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]
-
colorate pentru punerea în valoare a imaginii pe hârtiile tonate. O altă problemă este aceea a interacțiunii dintre substanțele chimice folosite. Dacă în pictură grundul nu reacționează cu pigmentul mineral sau chimic, în gravură se impune atenție față de pigment și aglutinant, așa încât oxidul rezultat în urma așezării pe placa metalică să nu altereze atât tonul, cât și valoarea culorii folosite. Saturația. Temele saturației culorii în gravură sunt similare cu aceleași teme din domeniul picturii. Diferența esențială este aceea că în gravură un
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]
-
cu o bază, formează o sare. ADEZIV, -Ă, adezivi (despre materiale) 1. Care stă strâns lipit de ceva, care aderă. Țesut adeziv. 2. Produs care permite încleierea a două suprafețe din același material sau din materiale diferite. - Din fr. adhésif. AGLUTINANT 1. Care unește, lipește, care aglomerează prin alipire, care servește la aglutinare. 2. Substanță vâscoasă preparată din amidon, dextrină, gumă și albumină, care se adaugă în pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură. - Din fr. agglutinant, lat. agglutinans
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]
-
au nevoie de mai mult timp pentru a deveni vizibile, trec de multe ori neobservate. Se vorbește 76, mai mult la nivel teoretic, de existența unui ciclu (unidirecțional, dar repetabil) al schimbării în ceea ce privește tipologia morfologică a limbilor (limbi izolante > limbi aglutinante > limbi fuzionante). Problema oscilației limbilor între caracteristici de tip acuzativ și caracteristici de tip ergativ a atras atenția mai ales cercetătorilor care s-au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]