420 matches
-
o presimte, deși o poartă în el. Și fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Spuneți că disperarea și agonia sânt valabile numai ca preliminarii, că idealul este depășirea lor, că viețuirea îndelungată în ele duce la automatizare? Vorbiți de drumul bucuriei ca de singurul salvator, iar pe celelalte le disprețuiți? Numiți viețuirea în momente agonice o stare de egoism și găsiți generozitate numai în bucurie? Ne propuneți bucuria: dar cum s-o primim din afară? Căci dacă ea nu crește din noi, nu izvorăște din rezervele și ritmul nostru interior, orice intervenție exterioară este sterilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a se bucura? Bucuria va fi o stare paradiziacă, dar ea nu poate fi câștigată decât printr-o evoluție firească, printr-un proces natural. S-ar putea foarte bine ca la un moment dat să sfârșim cu dramatismul momentelor agonice și să intrăm într-o regiune de seninătate paradiziacă și de bucurie calmă. Oare pentru mine porțile paradisului să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să fie închise pentru totdeauna? Până acum n-am putut găsi cheia fericirii, pentru a le deschide. Și cum nu ne putem bucura, ne mai rămâne doar drumul tuturor suferințelor, al unei exaltări nebune și nelimitate. Să ducem viețuirea momentelor agonice până la ultima expresie, să trăim drama noastră lăuntrică la paroxism, în mod absolut. Nu ne mai rămâne decât suprema tensiune, după care se va mai vedea doar o dâră de fum... Căci focul din noi va arde totul. Bucuria nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paradisului, fiindcă tensiunea sublimă și generozitatea radicală întrec orice viziune paradiziacă. Posibilitățile de renaștere continuă, de transfigurare și intensificare a vieții fac din entuziast un om care este permanent dincolo de tentațiile demonice, de frica de neant și de chinurile momentelor agonice. Viața entuziastului nu cunoaște tragicul, fiindcă entuziasmul este singura expresie de viață complet opacă pentru fenomenul morții. Chiar și în grație, o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această neglijare organică și ignorare irațională a morții este mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organică. A fi entuziast înseamnă a fi incapabil de orice dualism. Și orice dualism este o otravă. De obicei, viața nu se menține fecundă și productivă decât prin tensiuni și antinomii, care reprezintă un principiu de luptă și de încordare agonică. Entuziasmul depășește acest principiu, realizând viața fără dramatism, exprimând un elan fără tragism și iubind fără sexualitate. Lumină Și Întuneric Cât de nule sânt toate interpretările filozofice și istorice ale religiilor, nimic n-o poate ilustra mai bine decât absoluta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință. Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întîlnește numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz numai agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine, care sânt suspine chiar dacă sânt complet înăbușite. Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
joacă măcar rolul unui ideal regulativ în democrațiile consolidate. În România, guvernarea este a oamenilor, dincolo de și peste legi. Procedurile sunt modificate sau pur și simplu nerespectate, ceea ce face ca democrația, fragilă cum e, să fie "suspendată" într-o stare agonică. Ca procedură, referendumul însuși a fost personalizat. Primul președinte postcomunist al republicii, Ion Iliescu, a lucrat în acest sens o dată și bine, în 1991, ceea ce i-a adus peste două mandate în funcție. La referendumul din 2003, presiunea integrării europene
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
joacă măcar rolul unui ideal regulativ în democrațiile consolidate. În România, guvernarea este a oamenilor, dincolo de și peste legi. Procedurile sunt modificate sau pur și simplu nerespectate, ceea ce face ca democrația, fragilă cum e, să fie "suspendată" într-o stare agonică. Ca procedură, referendumul însuși a fost personalizat. Primul președinte postcomunist al republicii, Ion Iliescu, a lucrat în acest sens o dată și bine, în 1991, ceea ce i-a adus peste două mandate în funcție. La referendumul din 2003, presiunea integrării europene
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
a deprins repede tehnica opririlor și, dornic să inspire pe nările prăfuite o doză mai curată de oxigen, se oprea singur la încrucișările de drumuri, dându-i popii posibilitatea să-și murmure litaniile sacramentale, întrerupte, la intervale precise, de intervențiile agonice ale bătrânului cantor, sprijinit în cădelnița fumegândă. De o parte și de alta a drumului înțesat de bălării, tufele de porumbele și de măceși, în uniformele lor vineții și roșii, vegheau conștiincioase la buna desfășurare a traficului rutier comunal. Încâlciți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Județene pentru Cultură Satu Mare. Ordinul Meritul Cultural, categoria A, literatură, în grad de Ofițer. Cărți publicate: poezie: Frontiera dintre cuvinte, (1988), Poeme din Ev-Mediul odăii (1991), Orașul de sub varul pereților (1994), Tratat despre Ochiul Orb (1996); Gheara literei (1998), Scrisul agonic antologie (1999), Nord, și dincolo de Nord (2001), Stânci nupțiale (2003), Monograme pe Pietrele Nordului (2005), Alte poeme din Nord (2007), Orb, prin Nord antologie (2009), Aur și iederă (2011), Nordul. O gnoză a pietrei antologie (2011) Grota și literele (2013
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a fi troienit de zăpadă sau de frunze, a te "desface" în univers, acesta e conceptul."22 Imagistica prozelor ne duce cu gândul la un creuzet, în care actanții sunt doar umbra și lumina, și unde desfacerea nu are nimic agonic, ci degajă, mai degrabă, o "pace a pământului". Panorama e lucrată în clarobscur și inspiră un sentiment de reculegere, de comuniune cu peisajul, care trece dincolo de pietre, în energetica lor pe care o răsfrâng aproape mistic. Acest "magnetism" al ruinelor
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
situație contradictorie nu este prezentă în deschiderea viziunii mistice care oferă, dimpotrivă, perspectiva transcendenței ce cuprinde și poartă ascuns omul ca individ și specie muritoare. Aici ființa omenească dar și umanitatea în ansamblul ei își are începutul parcursului temporal și agonicul sfârșit sub însemnele transcendenței. Viața umană în corporalitate se înfiripă dinspre absolutul nematerialității și se destramă către trezirea cutremurantă întru acesta. Bucuria mistică ce alungă umbrele tristeții survine pe fondul conștientizării realității transcendente ca plan nerelativ și indisolubil spre care
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în fluctuațiile instabile ale naivității interioare. Dar oare, nu asistăm aici la o înșelare de sine pentru cel înveșmântat în vălul amăgitor al răutății viclene? Întunecarea abisului pe care l-a deschis celuilalt nu îl va răpi într-un mod agonic și neașteptat pentru conștiința sa convertită beznei spirituale? Cum privește ateul ca pribeag în umbra zeului absent experiența răutății focalizate spre paradigma celuilalt? Ce înseamnă pentru el răutatea ca stare ne-omenească? Și cum definește, din perspectiva respingerii transcendenței, ne-
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
nocturne prin forța de eclipsare a binelui din ceilalți. O astfel de falsă imagine despre sine opturează privirea celui corupt care, căutându-și chipul, se mulțumește cu narcoza unui autoportret idolatru. Dar, în șoaptele acestei picturi de vitrină se frământă agonic hidoșenia ne-omenescului. În viziunea ateului, ferocitatea animalică desprinsă din jungle ancestrale domină esența unui astfel de spirit care, ratând orgolios tocmai sesizarea acestei realități a interiorității sale, se entuziasmează constant de sine necunoscând înfiorarea în fața propriei firi revelate drept
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
aici decât templul sumbru al părerii eronate de sine, turnul babilonian al orgoliului orbit de propria-i beznă, matca-adăpost a răutății individuale ce-și înalță veninul deasupra suferințelor apuse în uitare. Fosta victimă devine, astfel, opresor prăbușindu-se în marasma agonică a dorinței de nimicire a celuilalt, de triumf obținut prin aruncarea suferinței asupra aproapelui. Dar în iureșul trepidant spre mirajul victoriilor sinistre el uită deplin de liniștea luminoasă a sinelui și nu sesizează, în vuietul de culori autoportertului idolatru, primejdia
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
le atingă. Gestul deschiderii brațelor sale se aseamănă cu o aruncare în îmbrățișarea vidului dar el de fapt relevă dorința și reflexul himeric de a înlătura negura, de a izgoni bezna spre a reîntâlni diversitatea cromatică a lumii. În mișcarea agonică a brațelor, orbul își construiește propriul său drum pe care pășește copleșit de propria-i povară existențială. Întâlnindu-și însoțitorul, el este pătruns de liniștea ancorării în ținutul insular al siguranței oferite prin conexiunea existențială și inter-relaționarea cu un celălalt
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acestuia aruncându-l în talazurile propriei ofiliri și distrucții. Trăirile spiritului imprimă modelator ecouri-pecete în materia fragilă a trupului purtător de viață prin albia morții ce stă să survină, prin drumul care-și deschide șerpuirea spre stingerea sa întru final agonic. Dar aici corporalitatea nu este intermediar al suferinței sufletești ci stânca ce se fragmentează întru ruinare sub eroziunea pulsațiilor negative care reverberează dinspre spirit. Aceste suferințe ale sufletului ce sunt numai de ordin spiritual reflectă poate, cel mai fidel, dramaticul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tămăduitoare ce se pot afla în lume. Intensitatea durerii determină, cel mai adesea, ignorarea problemelor ontice implicate în prezența celorlalți precum și poziționarea exilantă față de pulsațiile cotidianului. Oricât de mare și intensă ar fi dragostea suferindului pentru semenii săi, în clipa agonică de suferință sfredelitoare, de ascuțită și arzătoare străpungere a trupului el va căuta întru disperare, picătura izbăvitoare a propriei vindecări, suflul ce-i răpește durerea trupească redându-i liniștea și echilibrul funcțional al corporalității. Cei neatinși de plaga trupului sunt
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mai profundă dar și mai puternică spiritual, mai aproape de transcendența în care se încrede din ce în ce mai mult ca finalitate justificantă și compensatorie pentru suferința sa. Apelul la intuirea și confirmarea fondului transcendent al mundaneității urmată de asumarea ei plină de speranță agonică survine, și în acest context, prin și întru transformările, remodelările dureroase, metamorfozările determinate spiritului de către suferința ce-l încearcă. Bipolaritatea raportului pozitiv-negativ drept o constantă a imanentului impusă de dincolo de acesta, prezența copleșitoare a răului în oceanul afectelor umane dar
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sau exilul, cele două soluții evocate, nu implică, așadar, aprofundarea experienței suferinței și acceptarea temeiurilor fundamentale spre care aceasta proiectează conștiința îndurerată. Cotidianul nu-și poate împiedica alergarea rătăcitoare de asemenea străfulgerări revelatorii în bezna naivității mundane aparițiile stelare fiind agonice sfâșieri ce trebuie controlate. Reacțiile individuale în raport cu suferința unui semen pot fi diferite dar perspectiva cotidianului social își arogă atitudinea unică de ocrotire a sinelui, de adăpostire în propria sferă dinamică ce-și consolidează constant evoluția sub semnul banalității agitate
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
-se dinspre soliditatea pământului auster către azurul unui cer nesfârșit care se deschide într-un final de extaz și transfigurare. Aici admiratorul trăiește impactul unei libertăți care se apropie, ca intensitate și persuasiune torențială, de cea dăruită artistului în străfulgerările agonice ale creației. Opera de artă solicită reculegerea conștiinței individuale ca actul regăsirii de sine întru deshiderea lăuntricului spre propriile potențialități nesfărșite. Apogeu al creației unui flux de inspirație și osteneală înnobilantă, depășirea ascendentă a operei de artă din interiorul evolutiv
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a modernității din perspectiva naufragiului postmodern al valorilor occidentale în vorba și portul țărilor din Răsărit. Epava, ca metaforă, ilustrează experiența abandonului înțepenit. Autorul nostru gândește postmodernitatea ca pe o „pseudomorfoză” a modernității, situată așadar într-un raport de continuitate agonică cu timpurile vechi. Rămâne neclar care ar fi sursa și momentul istoric al rupturii între timpul inaugural și timpul vesperal al modernității. Raportul dintre critica postmodernității și analiza modernității este inegal și oarecum ascuns. Paragrafele dedicate postmodernității survin aproape aleatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]